A fost sau n-a fost?... Așa mă întreb zi de zi, după ce am luat parte, împreună cu trei colegi de redacție, la cel mai nonconformist și greu de descris eveniment rural din România: "Ziua Recoltei" sau "Recolta de Prieteni" sau "Zilele Prieteniei" sau "Toamna cu Prieteni"... Îi las pe cititorii noștri să aleagă numele preferat, după ce vor citi, fără grabă, cele de mai jos. Iată ce: avocatul bucureștean Nelu Purge are, ca tot românul cu stare, o casă la țară. Milioane de orășeni au case la țară, ca să nu vorbesc de țăranii care, și ei, prin forța lucrurilor, au case în satele patriei. Casa lui Nelu și a Valericăi Purge e în județul Prahova, în comuna Provița de Jos, nu departe de celebra localitate Cornu. Provița de Jos e ascunsă printre dealuri înalte, încărcate de păduri dese, virgine. Ca tot orășeanul, Purge și-a construit un locșor retras, în plină natură, spuzit de brândușe de toamnă, înconjurat de livezi de pruni și meri, de prieteni de-ai locului, printre care se distinge, cu noroc, pădurarul satului. În ciuda unui primar cam ostil, care-i privește chiorâș pe "veneticii" de la oraș, deși uită câți bani încasează din impozitele lor, domnul avocat a clădit un centru al petrecerilor prietenești, un loc al peisajului înfrățit cu rude și oaspeți, colegi și amici de colegi, un spațiu al originalității în materie de viață campestră. Și a mai dorit ceva Nelu Purge, boieri dumneavoastră: a dorit să țină fruntea sus, de dragul foștilor colegi de armată și facultate - instituții față de care românul, știți bine, este extrem de sensibil. Ia-i lui Nelu Purge mașina, smartphone-ul, peștii roșii din iazul casei, curcanii și cocoșii bătăuși din cotețe, dovlecii și tărtăcuțele din grădină, cojocul mițos și pălăria mocănească... Ia-i colecția de vinuri din pivniță, covoarele țărănești de pe pereți, dar nu-i lua prietenii și speranța că-i poate vedea măcar o dată pe an, în această nemaivăzută zi a "recoltei".
"Panic Syndrom". Un protest împotriva austerității...
Deși Purge n-a băut nici o picătură de alcool în viața lui, își cheamă amicii să le dea de băut, ademenindu-i cu cele mai bune vinuri și palinci, dar și cu cele mai bune bucate ce se pot găsi pe plaiurile mioritice. Un răsfăț pantagruelic se revarsă timp de două-trei zile, încât nu-ți rămâne decât să bănuiești că veselul cocoș din Punguța cu Doi Bani și-a revărsat gușa dodoloață pe aleile pietruite ale casei lui Purge. Foișoare cu mese încărcate până la refuz, grătare încinse fără oprire, meseni ocupați cu degustatul, doamne și domnișoare plimbându-se cu farfuria în mână printre coșuri și panere, aruncând ocheade spre cuptoarele fumegânde și lăsându-se seduse de podoabele toamnei: dovleci roșii, tiugi, tărtăcuțe, tâlvuri și alte roade decorative. Adevărata "civilizație a ochiului" vine însă din rafturile cu bucate. Aici, dacă nu ești stăpân pe tine, poți avea un atac de panică. Panic Syndrom... Am fost recent prin câteva țări nordice, am mâncat în locuri selecte, am cunoscut un mod de viață cumpătat și auster. La capătul drumului, mi-am spus: fără nici o îndoială, românii sunt sarea și piperul Europei. Dacă vor ei să petreacă între prieteni, nu le poți impune nici o interdicție, nici o măsură disciplinară, nici o lege. Toamna aceasta a prietenilor lui Nelu Purge o văd ca pe un protest împotriva austerității. Așa ies unii români din criză, până la urmă... Îmi arunc ochii pe rafturi și, printre piftii și castroane cu salată de boeuf, iată ce mai văd: creme de conopidă à la Vali, brânzeturi de toate felurile, zacuscă de vinete, de ciuperci; icre de știucă à la Mari, jambon românesc de casă, slănină afumată, șorici, cârnați, ciorbă de burtă, leveșe (supă) de cocoș (domnul Purge e orădean), tăieței suciți pe fus, gulaș de vițel, pastramă de berbecuț înăbușită a la Vali; sarmale în foi de varză de la tanti Veronica și de la Dana Bolovan, fasole cu afumătură, mămăligă, bulz la tavă a la Vlad Purge și Iulia Matei, plăcinte cu cartofi, cu brânză și cu varză, à la Luci și à la Mariana; cartofi copți, castane coapte, ceafă, mici, berbecuți la proțap de la Adrian Bolovan, ciocănele de pui, legume, fructe, cozonaci, prăjituri (opt metri pătrați, à la Monica/Dana/Corina/Adina/ Coca/ Mariana/ Luci); vinul lui Puiu Popescu de la Gorj, vinul de la Blaj, al lui Gheorghe Avram; palincă de Bihor de la Mariana și Dan Chișbora, castane, plăcinte și design decor de la Luci și Mitruț Pop și de la Alexandru (Șmil) Krompaczki din Baia Mare; lichioruri de vișine, mure, afine, zmeură, zarzăre, coarne, cireșe amare; must direct din țarc, siropuri naturale. Sigur am uitat destule...
Vitrina cu prieteni
Pop Dumitru zis Mitruț, din Baia Mare, este un obișnuit al casei, ca să nu spun că este chiar maistrul care a construit casa. Văr primar al amfitrionului, a lucrat toată viața la CFR, a ridicat stații de tren. Când vede atâta lume (223 de persoane!) se simte în largul lui și-și amintește că, în clipa în care a început lucrul, vărul Purge se întreba: oare vom ajunge vreodată să ne primim prietenii în coșmelia asta? Coșmelia e astăzi ditamai vila, și a ieșit atât de mare și prin intervenția ascunsă a lui Mitruț. De altfel, se spune că acei pe care-i cheamă Mitruț sunt întotdeauna înțelepți, căci au văzut-o în tinerețe pe Fata Pădurii. Obișnuit cu planuri, cu proiecte și materiale de construcții, Mitruț cel priceput a supravegheat totul, reușind să-i învețe meserie pe toți voluntarii din vecini, care n-aveau slujbă. Astăzi, băieții fac armături în Spania sau în Italia, deși nu visau că vor ajunge vreodată constructori... Ce-i place lui Pop Mitru? Peisajul, locul, dealurile împădurite, prezența atâtor prieteni.
Adrian Bolovan e pădurar, vecin de ispravă, povestitor și "gânditor". Se gândește mult la lume și la tinerețea lui, urcând dealuri și coborând văi, la est, la vest și la celelalte puncte cardinale. De-l întrebi ce ne înconjoară, afli că la vest e Valea Nucului; apoi vezi Măgura; apoi, la sud, pădurea Drăgăneasa; la nord-vest, zărești pădurea Sultanu, al cărei nume amintește de sultanii care au stăpânit țara vreme de cinci sute de ani; la nord, se întinde pădurea Fețele Grâului. Aici a fost o poiană cu grâu, dar după război s-a împădurit... În fine, chiar locul în care Purge și-a pus casa se numește Vârful Crucii... Putem spune că am fost la petrecerea de la Vârful Crucii. Sună bine, mai ales că în vecini, zac comorile haiducilor dâmbovițeni, pe celebra Vale a Comorii.
Puiu Popescu, vechi prieten de la Goj, este mare gospodar, păstrând întotdeauna vinul vechi pentru petrecerea colegului Purge. Servind la toate mesele, ca la el acasă, se face repede îndrăgit și de noii musafiri, deși regula este să se servească fiecare, altfel riscă să rămână flămând (o glumă bună, ținând cont de cantitățile pantagruelice de mâncare...).
Alexandru (Șmil) Krompaczki, cu alura lui de fecior de pe Săsar, înalt de doi metri și mereu zâmbitor, vorbește, nu despre sine, ci despre gazda lui, din ultimii 15 ani. Căci Ziua Recoltei la Purge se sărbătorește de un deceniu și jumătate! Crede că Nelu Purge are calități de lider, le-a dovedit în armată, unde, deși mărunt de statură, îi plăcea să dirijeze, să dea ordine. Prezența lui aici, ca singurul "ungur" între români, ține de obișnuința de a-și revedea colegii, măcar o dată pe an. Vine "ca la Maglavit", cu încrederea că nu va avea nimic de regretat. Și nu are, mai ales că prietenul Ciprian Dobrin, secondat de grataragiul Gigi Rusen, ambii din București, glumesc miticește pe seama lui... O singură dată a fost întrebat de sora din Baia Mare: "Unde mergi?". "La ziua recoltei?". "Dar ce treabă ai tu cu recolta?". Ce-i putea răspunde? Nimeni, în afara celor care vin aici, nu înțelege ce "recoltă" vrea domnul Purge să sfințească.
Un joc de oameni mari...
Așadar, pe o uliță pietroasă a comunei Provița de Jos, la o aruncătură de băț de Moreni și Breaza, în fiecare toamnă, la începutul lunii octombrie, are loc un joc de oameni mari, nemaivăzut. Parcurgând sute de kilometri, de la Oradea, Baia Mare, Iași, Bacău, Tîrgu Jiu sau Craiova, circa 200 de adulți, însoțiți de familii, iau cu asalt casa avocatului Nelu Purge. Fiecare își aduce așternuturi și găsește un loc de cazare, fie în multele camere ale casei, fie la vecini, fie în corturi și rulote. Timp de 48-60 de ore, cu scurte perioade de somn, ospețele din basme coboară pe pământ. Ca de obicei, serviciile, utilitățile, ambientul, muzica și peisajul sunt oferite din partea casei. Între cei 223 de musafiri din acest an, s-au aflat persoane de toate vârstele, de la Ruana Păcurar, de 8 săptămâni, până la seniorul Nicu Preda, 87 de ani, fost președintele c.a.p. Butimanu și fost deputat în Marea Adunare Națională. În total, în cei 15 ani de ospețe, au participat peste 650 de invitați din toată țara. Doamna Purge este obosită, a muncit ca la ocnă... Dar, cu un zâmbet sincer, mă asigură: "Facem totul din plăcere, din drag de prieteni... E o toamnă atât de frumoasă și îmi vine să zic, odată cu poetul: «Astfel de toamnă bogată/ cine pe ea n-ar da viața lui toată»?".