Încerc de multă vreme să vă cer o părere, o părere de suflet, în ideea că aş putea primi un sprijin de la cititorii revistei. Mă aflu în convalescenţă şi s-ar putea ca scrisoarea mea să aibă multe neajunsuri. Suferinţa prin care trec este şi de ordin fizic, dar mai ales de ordin moral, de suflet. Am un fiu pe care în această scrisoare îl voi numi Alex. L-am crescut de la vârsta de 3 ani singură, l-am şcolit, are o meserie foarte bună, i-am oferit toată dragostea mea, tot ajutorul meu, pentru a compensa lipsa "bunului" său tată. Zestrea pe care am moştenit-o de la părinţii mei, constând într-un apartament, i-am pus-o la dispoziţie. Acum am ajuns la vârsta a treia, şi speranţa mea că voi putea primi un ajutor de ordin moral de la fiul meu a rămas doar o speranţă. Deşi am încercat tot timpul să-i fiu alături cu sfaturi bune, atât cât experienţa mea de viaţă mi-o permite, el a făcut numai alegeri greşite, căsătorindu-se de două ori şi de fiecare dată dând greş. În prezent, a intrat în viaţa lui o nouă femeie, ale cărei sentimente faţă de fiul meu le pun la îndoială, interesul ei fiind cu mult mai pragmatic: să se folosească de agoniseala mea, constând în două apartamente situate într-o zonă bună a oraşului în care locuim. Cei doi nu sunt căsătoriţi, trăiesc într-un amantlâc din care Olga (dau un nume la întâmplare) profită material. Până aici nimic nou pentru zilele pe care le trăim şi în care auzim tot felul de lucruri şi fapte care mai de care mai nepotrivite cu felul în care noi, cei vârstnici, am fost educaţi. Olga a reuşit să-l separe pe Alex de prieteni, de colegi şi rude, şi chiar de propria sa mamă. Cu greu am reuşit să o evacuez din proprietatea mea, din apartamentul în care locuieşte fiul meu, după ce m-a lovit, provocându-mi o vătămare gravă, dar răul continuă. Alex, fiul meu, şi-a abandonat complet obligaţiile faţă de mine. Deşi trece zilnic pe lângă uşa casei părinteşti, nu mă caută, nu-l interesează dacă trăiesc, dacă am nevoie de un medicament sau de o pâine. Mă ajut cu străini, din modestele mele posibilităţi financiare. De curând, am stat o săptămână în spital, pentru o operaţie destul de grea, dar în ciuda faptului că a fost anunţat de vecini, a refuzat să-şi viziteze mama, nu mi-a dat nici măcar un telefon. Precizez că eu nu am acces în propria mea casă, în care locuieşte Alex, pentru că aşa a ordonat Olga. Nu am îndrăznit vreodată să-i violez intimitatea fiului meu, i-am cerut doar să mă respecte ca părinte, să-mi respecte vârsta şi nevoia de linişte. Desigur, unui bărbat la peste 40 de ani nu-i poţi nici măcar sugera ce alegere sentimentală ar trebui să facă. Olga, care are cu 12 ani mai puţin decât Alex, şi-a abandonat familia, copilul de doar 2-3 ani şi, deşi are o pregătire, nu munceşte.
Sunt creştină ortodoxă, şi îl rog în permanenţă pe Bunul Dumnezeu să-i lumineze mintea, să-l ferească de tot ce poate fi rău. A trecut prin trei accidente de maşină, iar din ultimul a fost singurul supravieţuitor. Dar se pare că nu a învăţat nimic!
Doamnă Sânziana, sper ca în urma citirii şi publicării acestei scrisori, să primesc opinii, sfaturi de ajutor. Unde am greşit? Cum pot îndrepta răul? Eu consider că nu am greşit, neintrând în jocul unei femei care nu munceşte, ci doar se lasă întreţinută pentru serviciile ce le oferă. Alex doreşte să-i accept această relaţie, care nu are nici un statut juridic şi nici un viitor. Îndemnul creştin spune că e bine să întorci şi celălalt obraz, atunci când eşti pălmuit pe nedrept, dar mi-e foarte greu să trec peste gestul de violenţă al acestei femei, care m-a agresat fizic în propria mea casă. Ştiu că îmi doreşte sfârşitul, considerându-mă marea piedică din calea bunăstării şi fericirii ei. Am cerut ajutorul prin rugăciuni, la câteva mânăstiri, să înlăture diavolul din viaţa mea. Mă rog întruna Bunului Dumnezeu, poate într-o zi se va îndura de mine şi de fiul meu.
Aştept cu multă nădejde răspunsul dvs. şi al cititorilor revistei, pe adresa redacţiei. Cu alese consideraţii,
DARIA
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
