Încerc de multă vreme să vă cer o părere, o părere de suflet, în ideea că aș putea primi un sprijin de la cititorii revistei. Mă aflu în convalescență și s-ar putea ca scrisoarea mea să aibă multe neajunsuri. Suferința prin care trec este și de ordin fizic, dar mai ales de ordin moral, de suflet. Am un fiu pe care în această scrisoare îl voi numi Alex. L-am crescut de la vârsta de 3 ani singură, l-am școlit, are o meserie foarte bună, i-am oferit toată dragostea mea, tot ajutorul meu, pentru a compensa lipsa "bunului" său tată. Zestrea pe care am moștenit-o de la părinții mei, constând într-un apartament, i-am pus-o la dispoziție. Acum am ajuns la vârsta a treia, și speranța mea că voi putea primi un ajutor de ordin moral de la fiul meu a rămas doar o speranță. Deși am încercat tot timpul să-i fiu alături cu sfaturi bune, atât cât experiența mea de viață mi-o permite, el a făcut numai alegeri greșite, căsătorindu-se de două ori și de fiecare dată dând greș. În prezent, a intrat în viața lui o nouă femeie, ale cărei sentimente față de fiul meu le pun la îndoială, interesul ei fiind cu mult mai pragmatic: să se folosească de agoniseala mea, constând în două apartamente situate într-o zonă bună a orașului în care locuim. Cei doi nu sunt căsătoriți, trăiesc într-un amantlâc din care Olga (dau un nume la întâmplare) profită material. Până aici nimic nou pentru zilele pe care le trăim și în care auzim tot felul de lucruri și fapte care mai de care mai nepotrivite cu felul în care noi, cei vârstnici, am fost educați. Olga a reușit să-l separe pe Alex de prieteni, de colegi și rude, și chiar de propria sa mamă. Cu greu am reușit să o evacuez din proprietatea mea, din apartamentul în care locuiește fiul meu, după ce m-a lovit, provocându-mi o vătămare gravă, dar răul continuă. Alex, fiul meu, și-a abandonat complet obligațiile față de mine. Deși trece zilnic pe lângă ușa casei părintești, nu mă caută, nu-l interesează dacă trăiesc, dacă am nevoie de un medicament sau de o pâine. Mă ajut cu străini, din modestele mele posibilități financiare. De curând, am stat o săptămână în spital, pentru o operație destul de grea, dar în ciuda faptului că a fost anunțat de vecini, a refuzat să-și viziteze mama, nu mi-a dat nici măcar un telefon. Precizez că eu nu am acces în propria mea casă, în care locuiește Alex, pentru că așa a ordonat Olga. Nu am îndrăznit vreodată să-i violez intimitatea fiului meu, i-am cerut doar să mă respecte ca părinte, să-mi respecte vârsta și nevoia de liniște. Desigur, unui bărbat la peste 40 de ani nu-i poți nici măcar sugera ce alegere sentimentală ar trebui să facă. Olga, care are cu 12 ani mai puțin decât Alex, și-a abandonat familia, copilul de doar 2-3 ani și, deși are o pregătire, nu muncește.
Sunt creștină ortodoxă, și îl rog în permanență pe Bunul Dumnezeu să-i lumineze mintea, să-l ferească de tot ce poate fi rău. A trecut prin trei accidente de mașină, iar din ultimul a fost singurul supraviețuitor. Dar se pare că nu a învățat nimic!
Doamnă Sânziana, sper ca în urma citirii și publicării acestei scrisori, să primesc opinii, sfaturi de ajutor. Unde am greșit? Cum pot îndrepta răul? Eu consider că nu am greșit, neintrând în jocul unei femei care nu muncește, ci doar se lasă întreținută pentru serviciile ce le oferă. Alex dorește să-i accept această relație, care nu are nici un statut juridic și nici un viitor. Îndemnul creștin spune că e bine să întorci și celălalt obraz, atunci când ești pălmuit pe nedrept, dar mi-e foarte greu să trec peste gestul de violență al acestei femei, care m-a agresat fizic în propria mea casă. Știu că îmi dorește sfârșitul, considerându-mă marea piedică din calea bunăstării și fericirii ei. Am cerut ajutorul prin rugăciuni, la câteva mânăstiri, să înlăture diavolul din viața mea. Mă rog întruna Bunului Dumnezeu, poate într-o zi se va îndura de mine și de fiul meu.
Aștept cu multă nădejde răspunsul dvs. și al cititorilor revistei, pe adresa redacției. Cu alese considerații,
DARIA