Carte de vizită
În lumea plantelor de leac, puterea lor tămăduitoare se adresează, cu predilecţie, unui singur organ, deşi efectele lor ating şi alte zone din corp. Dacă păducelul, de pildă, este folosit mai des ca remediu pentru bolile inimii, saschiul pentru cap, păpădia pentru rinichi, pătlagina pentru aparatul respirator, Anghinarea şi-a dobândit celebritatea ca leac al ficatului şi al căilor biliare. Şi cum în epoca modernă bolile acestea au "explodat", am considerat că prezentarea Anghinarei în paginile revistei le-ar fi multora de folos.
Descrierea plantei
Anghinarea este o plantă exclusiv de cultură, cu tulpina viguroasă, dreaptă şi înaltă, ajungând până la 2 metri înălţime. Frunzele sunt mari, segmentate, terminându-se cu un vârf ascuţit, uneori spinos, late de 30-40 cm, iar lungimea lor poate să ajungă până la 75-80 cm. Pe partea superioară sunt de culoare verde deschis iar pe cea inferioară, albicioase, datorită perilor moi şi deşi. Florile - de culoare roşie-violacee - sunt grupate într-o inflorescenţă globuloasă. Nu rezistă la temperaturi sub 10 grade. Poate ierna doar dacă se acoperă tulpinile cu pământ sau cu folie de polietilenă, peste care se pun paie sau alte resturi vegetale.
Recoltare şi uscare
Materia primă este constituită din frunzele de Anghinare (Cynarae folium).
O tufă de Anghinare cultivată în grădina de lângă casă poate asigura necesarul familiei în caz de nevoie. Anghinarea nu ar trebui să lipsească din grădina unor aşezăminte din zonele sudice ale ţării propice cultivării ei: mânăstiri, cămine de bătrâni, pentru a avea la îndemână un medicament natural minunat, pentru bolile ficatului şi ale căilor biliare. În plus, Anghinarea joacă şi un rol decorativ, prin măreţia sa. O concurează în acest sens doar nalba de grădină. Dacă nu reuşim să o menţinem mai mulţi ani ca plantă perenă, o putem semăna în fiecare an, în luna aprilie.
Recoltarea frunzelor este o lucrare foarte importantă, atât pentru asigurarea conţinutului în principii active al frunzelor, cât şi pentru a-i asigura plantei continuarea nestânjenită a vegetaţiei. Recoltarea frunzelor trebuie să se facă în momentul când peţiolul şi nervura principală sunt încă fragede.
Uscarea se face la umbră, în strat subţire, pe rame de lemn, coli de hârtie sau rogojini, în spaţii aerisite şi bine ventilate (poduri, verande, şoproane sau balcoane). După uscare, se ambalează în săculeţi de tifon sau pungi de hârtie. Se păstrează până la momentul procesării ca plantă întreagă, o mărunţire groscioară realizându-se înaintea folosirii ei.
În gastronomie se folosesc, pentru salate, bobocii florali proaspeţi, nedesfăcuţi.
Compoziţia chimică
În frunzele de Anghinare s-au identificat: compuşi polifenolici (cinarina), flavonoide (cinarozida şi scolimozida), un principiu amar (cinaropicrina), compuşi sterolici (taraxasterolul, stigma şi beta sitosterolul), săruri de potasiu şi magneziu.
Preparate din Anghinare
Pulberea
Frunzele de Anghinare uscate bine se macină printr-o râşniţă de cafea, până se obţine o pulbere foarte fină.
Infuzia
Mod de preparare: 2 linguri de frunze de Anghinare uscate şi mărunţite groscior se pun la fiert cu 250 ml apă fierbinte, se lasă să dea într-un clocot, se infuzează timp de 30 de minute, după care se filtrează şi se îndulceşte după gust cu miere.
Tinctura
Mod de preparare: 2 linguri de frunze de Anghinare uscate şi mărunţite groscior se pun la macerat în 100 ml alcool alimentar sau alt produs distilat, obţinut în gospodărie, timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Se filtrează prin tifon, după care se lasă la decantat în frigider, timp de 6 zile, pentru o deplină limpezire. Se trece uşor partea limpede într-un alt flacon, îndepărtându-se eventualul reziduu care s-a depus pe fundul vasului. Se păstrează în flacoane de sticlă sau plastic, prevăzute cu dop-pipetă. Termenul de valabilitate este de 2 ani de la data preparării. Dacă se observă depuneri pe perioada păstrării, se agită flaconul înainte de utilizare.
Vinul terapeutic
Mod de preparare: 4 linguri de frunze de Anghinare uscate şi mărunţite groscior se pun la macerat într-un litru de vin alb, timp de 10 zile, agitându-se de 2-3 ori pe zi. După 10 zile, vinul se filtrează, fără stoarcerea reziduului, şi apoi se lasă la decantat alte 6 zile, separându-se partea limpede de reziduul depus la fundul vasului. Se va completa cu vin, până la 1 litru. Se pune la păstrat în flacoane de 200 sau 250 ml. Termenul de valabilitate este de un an de zile, la temperatura camerei, dacă vinul folosit la preparare are concentraţia alcoolică de cel puţin 11 grade. În cazul concentraţiei alcoolice a vinului mai mici de 11 grade, vinul medicinal se va păstra la frigider.
(Datorită conţinutului în alcool al tincturii şi al vinului, nu se recomandă administrarea lor în cazul conducătorilor auto sau al persoanelor cu intoleranţă la alcool.)
Tratamente pentru boli interne
Bolile ficatului
* Ciroze şi icter hepatic
Pulberea: se ia de 3 ori pe zi câte o jumătate de linguriţă de plantă, amestecată cu miere, sirop sau suc, după masă.
Infuzia: se bea o cană de ceai pe zi, după fiecare masă principală.
* Exces de colesterol
Cauza principală a bolilor cardiovasculare şi cerebrale (infarcte, ischemii) o reprezintă depunerea de colesterol rău (LDL), sub formă de ateroame, pe vasele sanguine. Un colesterol crescut poate fi de cauză alimentară sau provocat de o dereglare de sinteză a colesterolului la nivelul ficatului. Acest proces poate fi împiedicat prin folosire regulată a preparatelor din frunze de Anghinare.
Pulberea: se ia de 3 ori pe zi câte o jumătate de linguriţă de plantă, amestecată cu miere, sirop, suc sau compot, după masă.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de gălbenele sau volbură.
Vinul: se administrează câte 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
* Detoxifiant al ficatului
Alimentele şi medicamentele absorbite din tubul digestiv sunt metabolizate în ficat. Când este bolnav, ficatul suferă leziuni de pe urma produşilor de metabolizare ai acestora. Refacerea acestor leziuni este posibilă folosind preparate din frunze de Anghinare. Există chiar şi o practică medicală de a recomanda, în vederea protejării celulei hepatice, produse din Anghinare, atunci când pentru tratamentul bolilor se folosesc mai multe medicamente alopate.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Pulberea: se ia de 3 ori pe zi câte o jumătate de linguriţă de plantă, amestecată cu miere, sirop sau suc, după masă.
Bolile bilei
* Insuficienţă biliară
Se ştie că un rol important în digestia şi absorbţia alimentelor îl joacă secreţia de acizi biliari. O insuficienţă biliară se manifestă, în principal, prin stare de vomă, greţuri, vărsături, diaree, frisoane, cunoscute popular sub numele de "mi s-a aplecat". Prin efectul coleretic şi colagog, preparatele din Anghinare sunt cele mai eficiente pentru reglarea secreţiei şi drenarea bilei.
Pulberea: se administrează de 3 ori pe zi câte o jumătate de linguriţă de plantă, amestecată cu miere, sirop, compot sau suc, după masă.
Tinctura: se iau câte 30 picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai divers sau în puţină apă.
Vinul: se administrează câte 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
În colicile biliare, un ceai eficient se poate prepara după următoarea formulă: 2 linguriţe frunze de Anghinare şi o linguriţă frunze de mentă se infuzează cu 200 ml apă fierbinte. Infuzia se bea neîndulcită, cât mai caldă, cu înghiţituri mici, de preferinţă după masă.
* Calculoză biliară
Calculii biliari sunt nişte aglomerări de colesterol localizate la nivelul căilor biliare şi au o frecvenţa mai mare la femei. Prezenţa calculilor biliari este principala cauză a apariţiei crizelor de colică biliară, acestea fiind de cele mai multe ori urgenţe medicale. Formarea acestor calculi poate fi împiedicată dacă se folosesc, regulat, preparatele din Anghinare. Odată formaţi, aceşti calculi nu pot fi îndepărtaţi decât chirurgical, prin colecistectomie, eficacitatea altor terapii fiind destul de modestă.
Pulberea: se ia de 3 ori pe zi câte o jumătate de linguriţă de plantă, amestecată cu miere, sirop sau suc, după masă.
Tinctura: se iau câte 30 de picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai divers sau în puţină apă.
Vinul: se administrează câte 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
* Diuretic
Simpla mărire a diurezei poate rezolva prevenirea sau chiar vindecarea unor boli, ca hipertensiunea arterială, litiaza urinară, guta, boala uremică, eradicarea unor infecţii bacteriene localizate la nivelul vezicii urinare, ascita (acumularea de apă în abdomen). Frunzele de Anghinare sunt recomandate pentru eliminarea apei din organism, favorizând astfel diureza.
Pulberea: se ia de 3 ori pe zi câte o jumătate de linguriţă de plantă, amestecată cu miere, sirop, compot, suc.
Infuzia: se beau câte 3 căni de ceai pe zi.
Tinctura: se iau câte 30 picături, de 3 ori pe zi, adăugate într-o cană de ceai de mătase de porumb.
Vinul: se administrează 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă.
VARZA
(Brassica oleracea)
De Varză mă leagă o întâmplare din vara anului 1970. Proaspăt absolvent al unui liceu agricol, aveam prima opţiune de a mă înscrie la Institutul Agronomic, ca să devin inginer agronom. Eu am optat însă pentru farmacie. După afişarea rezultatelor la Facultatea de Farmacie din Bucureşti, aflând că am fost admis, am plecat, bucuros, să colind pe străzile Capitalei. Ajungând în Piaţa Unirii, mi-a atras atenţia un afiş pe care se lăfăia o varză uriaşă, sub care scria: "Varza face cât o farmacie". Am fost intrigat. Mi s-a părut că profesia pentru care optasem era luată în derâdere, şi apoi, la liceu, noi studiaserăm varza doar ca legumă. Abia după ce am devenit farmacist, am înţeles că reclama aceea era întemeiată: Varza este un medicament minunat, care n-ar trebui să lipsească din nicio casă.
Compoziţia chimică
Varza este foarte bogată în săruri minerale esenţiale, în nutrienţi alimentari, diverse vitamine hidrosolubile, din care se detaşează vitamina U şi sulforafanul, conţine fibre alimentare bogate în derivaţi celulozici şi pectine. Varza roşie are în plus antocianozide, care sunt "la modă" în combaterea fenomenului de îmbătrânire.
Tratamente interne
* Ulcer gastric şi duodenal
Cura cu suc de Varză dă rezultate favorabile în tratamentul ulcerului, datorită conţinutului în vitamina U, cu puternic efect antiulceros. În ulcerul gastric se administrează câte o cană de suc înainte de mese, iar în ulcerul duodenal se ia câte o cană de suc, la o jumatate de oră după masă.
* Boli ale aparatului respirator - traheite, bronşite, astm bronşic, pneumonii
Se administrează sucul proaspăt, obţinut din frunze de Varză, câte un pahar de 200 ml, de 2 ori pe zi, pe toată perioada bolii şi a convalescenţei.
* Laxativ
Persoanele cu probleme de tranzit intestinal îl pot regla, bând câte un pahar de suc de Varză după fiecare masă.
* Diuretic în boli ale aparatului urogenital - cistite, pielite, nefrite
Diureza este un fenomen fiziologic absolut necesar pentru viaţa organismului uman. Prin diureză se elimină o parte din toxinele rezultate în procesul de metabolizare. Sunt boli (hipertensiunea arterială, ascita, edemele localizate la nivelul mâinilor şi picioarelor) care se pot trata doar forţând diureza fiziologică.
Există o multitudine de plante medicinale ce au proprietăţi diuretice: păpădia, socul, trei-fraţi-pătaţi, merişorul. Faţă de plantele de mai sus, Varza are şi un mare avantaj că, pe lângă acţiunea ei diuretică, este şi un aliment nelipsit de pe masa românilor.
Se consumă cel puţin o porţie de salată pe zi, la masa de prânz, timp de minimum 3 săptămâni.
* Antitumoral şi antidiabetic de prevenţie
Se consumă cât mai des Varză albă sau roşie, sub formă de salată sau suc, de cei care au o predispoziţie ereditară către aceste boli.
* Îmbătrânirea poate fi întârziată, dacă se consumă regulat Varză roşie, sub formă de salată sau suc. Răspunzătoare de efectul contra îmbătrânirii sunt antocianozidele care dau şi culoarea roşie Verzei.
Doza zilnică recomandată este de o porţie (100 g) de salată sau un pahar de suc proaspăt, câte 15 zile pe lună.
* Boli hematologice, anemie (datorită conţinutului bogat în vitamina B12)
Se consumă Varza sub formă de salată sau suc, timp de cel puţin o lună de zile, cura repetându-se de câteva ori pe an.
Neajunsuri în cura de Varză. Nu toate persoanele tolerează consumul regulat de Varză crudă, deoarece pot apărea balonări, meteorism sau crampe abdominale. Toate acestea pot fi atenuate prin adăugarea în salate de condimente bogate în uleiuri volatile: cimbru, rozmarin, busuioc.
Tratamente externe
* Prişniţe (cataplasme)
Frunzele de Varză se folosesc în medicina populară alături de frunzele de pătlagină, în furunculoze şi panariţiu. Se aleg câteva frunze exterioare (să fie puternic verzi), se opăresc şi se aplică pe zona afectată, acoperindu-se cu o folie de nailon, timp de 2-3 ore. (Acest tip de pansamente se cheamă pansamente ocluzive.)
* Pansamente umede (comprese)
Se folosesc în arsuri superficiale, provocate de cauze diverse, iritaţii, eriteme, entorse, luxaţii. Se îmbibă fâşii de tifon sau alt material din bumbac în suc de Varză şi se aplică pe zona suferindă.
* Măşti cosmetice
Se aplică suc proaspăt de Varză, seara, pe faţă, înainte de culcare, lăsându-l să acţioneze şi pe timp de noapte.
Pentru informaţii despre procesarea plantelor medicinale sau despre alte preparate produse în laboratorul propriu, farmacistul Ion Bobaru poate fi găsit la Farmacia Faltis din Brăila, Calea Galaţi nr. 29, tel. 0239/61.59.31, e-mail: farmaciafaltis@ yahoo.com Preparatele farmaceutice proprii pot fi vizualizate pe site-ul farmaciei http://farmaciafaltis.ro/
Farmacia sa deţine "Certificat de bună practică farmaceutică pentru prepararea medicamentelor" acordat de Colegiul Farmaciştilor din România.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
