Nu înţelegea nimic din ceea ce i se întâmpla. Era un copil crescut în Anglia, într-o familie cu nimic diferită de familiile celorlalţi prieteni de joacă. Până să priceapă mai multe despre rolul istoric al bunicului său, despre ce înseamnă să faci parte dintr-o Casă Regală, Nicholas a rămas acelaşi puşti obişnuit: puştiul vesel şi jucăuş, care flutura steagul tricolor de la balconul în care Regele Mihai îi saluta pe cei un milion de români. Şi totuşi, era ceva special cu micuţul Nicholas, iar asta se vede din imaginile de atunci, din legătura simbolică dintre Regele-bunic şi singurul său urmaş pe linie masculină. Cu cinci fete şi cu un singur nepot, Regele Mihai nu avea cum să nu înţeleagă că puştiul de 7 ani reprezenta singura direcţie credibilă pentru viitorul Casei Regale a României.
Anii au trecut, iar nepotul regelui s-a reîntors la viaţa sa de puştan englez, la prietenii din Sunderland, la teribilismele adolescenţei, la euforia studenţiei londoneze. A trăit cu toată puterea libertăţile vieţii occidentale, şi doar scrobeala vizitelor "la bunici" îi vor fi readus în minte momentele când flutura tricolorul la Bucureşti. Abia după 2008 revine în viaţa publică românească, pentru ca, după 2010, să fie efectiv împins în faţă, primind titlul de Alteţă Regală şi de Principe. Se mută imediat în România şi devine subiectul unei susţinute campanii de PR, menită să îl impună atenţiei publice. Se vedea de la o poştă că era ceva forţat, dar, pentru un tip care, la 25 de ani, nu ştia să zică în limba română decât "Bună ziua" şi "La revedere", Principele Nicolae s-a descurcat mai mult decât onorabil. Începe să vorbească tot mai bine limba, să viziteze ţara, să ia parte la acţiuni culturale, ecologiste şi umanitare, atrăgând astfel, cum era şi logic, un important capital de simpatie din partea unei societăţi care, obosită de mizeria clasei politice, ar vrea să poată vedea o soluţie salvatoare venită din partea monarhiei.
Numai că, pe cât de abruptă a fost impunerea lui în prim-plan, pe atât de scurt avea să se dovedească protagonismul tânărului Principe. Regele Mihai îi retrage brutal, pe 1 august, titlul de Alteţă Regală, şi îl scoate pe Nicolae din linia de succesiune la tronul virtual al României. Invocând imperativele modestiei, ale bunei cumpăniri, cu principii morale şi cu respect, Regele îi aplică o dură corecţie nepotului. E limpede pentru toată lumea că asistăm la o lovitură de palat dată de "unchiul" Radu Duda, după cum e la fel de limpede că tânărul Nicolae era prea dezinvolt pentru plicticoasa Casă Regală a României. Până la urmă, preţul acestei urecheli publice înseamnă pentru Nicolae libertate. Libertatea de a trăi cum a fost crescut şi cum vrea, în conformitate cu normele lumii moderne occidentale. Până să se probeze că ar fi făcut ceva dezonorant, Nicolae iese câştigat din toată afacerea. Ceea ce nu se poate spune despre amorţita Casă Regală, care reuşeşte, încă o dată, să-şi dezamăgească adepţii şi opinia publică, în general. După cooptarea lui Duda ca principe consort, după jocul lamentabil al implicării sale într-o campanie prezidenţială, după diversele concesii făcute guvernanţilor, de dragul unor privilegii mărunte, Casa Regală dovedeşte încă o dată că nu are proiect şi nu are viziune pentru România. Regele a avut mai bine de 20 de ani ca să-şi pregătească în Nicolae un succesor credibil. E limpede că nu a reuşit. Prin hotărârea de la 1 august, Regele Mihai a semnat nu doar dezmoştenirea lui Nicolae, ci, proabil, chiar actul de capitulare al ideii de monarhie în România.