La Roşia Montană se desfăşoară, în aceste zile, a zecea ediţie a Festivalului FânFest - ocazia perfectă pentru mii de tineri de a-şi "împrospăta" energia de luptă anticorporatistă. În acelaşi timp, câteva ştiri recente din piaţa media vorbesc de mineritul aurifer, fiind, direct sau indirect, legate de Roşia Montană. Astfel, aflăm că "Gold Corporation" a deschis un arbitraj împotriva României, compania fiind supărată că statul nu i-a aprobat megaproiectul din Apuseni. De asemenea, de la Certej (o localitate aflată la 20 km distanţă de Deva) aflăm că autorizaţia de construire a minei de aur a fost declarată ilegală de către Inspectoratul de Stat în Construcţii. Ameninţările, totuşi, există, o oarecare Emanuela Gavrilă, fostă patroană a unei agenţii de fotomodele din New York, fără nici o experienţă în minerit, a devenit, peste noapte, administratorul companiei "Blueberry Ridge Minerals", care a primit o concesiune în mijlocul Patrulaterului Aurifer din Apuseni, în perimetrul Geamăna (din partea ANRM - cea mai "bolnavă" agenţie de stat a României). Pe de altă parte, dintr-un studiu întreprins de Centrul Canadian pentru Politici Alternative (CCPA), aflăm ceea ce ştiam demult, că firmele canadiene de minerit sunt "printre cele mai rele din lume". În acest context, am solicitat un interviu activiştilor ecologişti Tudor Brădăţan şi Roxana Pencea, fondatorii organizaţiei "Mining Watch România" şi membri ai Campaniei Salvaţi Roşia Montană, din Cluj-Napoca. De notat că "Mining Watch" este o reţea internaţională de organizaţii care se alătură comunităţilor locale în eforturile lor de a opri proiectele miniere distructive, la scară industrială.
"La Roşia Montană este linişte, pentru prima dată, după foarte mulţi ani"
- Ce se mai întâmplă la Roşia Montană? Pleacă sau nu pleacă RMGC?
- La Roşia Montană este linişte, pentru prima dată, după foarte mulţi ani. Nu mai circulă în viteză jeep-urile companiei şi nu mai patrulează pe străzi aşa-zişii mineri, nu se mai demolează case şi nu se mai fac foraje. Unii localnici ne-au zis că aşteaptă cu nerăbdare ediţia a zecea a FânFest, tocmai pentru a se bucura, împreună cu toată lumea, de plecarea RMGC. Compania şi-a dat mare parte din angajaţi afară, şi noi credem că, în curând, vor fi concediaţi toţi cei din România. Goana lor după bani îi va duce la Washington, acolo unde e curtea de arbitraj. În acest moment, prin arbitrajul deschis în capitala SUA, "Gabriel Resources" nu mai are niciun interes să îşi menţină aparatul administrativ din România. Eventual, doar ca să co-intereseze politicienii români, pentru a alege avocaţi "convenabili" care să reprezinte statul şi, desigur, să piardă... În acest moment, prin deschiderea arbitrajului de la Washington, "Gabriel Resources" şantajează România pentru a obţine avizele necesare demarării minei. Alternativa este să obţină despăgubiri nesimţite de 4 miliarde de dolari (potrivit declaraţiilor directorului "Gabriel Resources" din 2013), ajungând la o înţelegere cu statul - aşa cum s-a întâmplat în cazul Bechtel - sau să angajeze un avocat dezinteresat - aşa cum s-a întâmplat în cazul fraţilor Micula.
- Ce şanse are RMGC să câştige contra statului român? Ce ar trebui să facă sau să nu facă guvernul, ca să-şi păstreze şansa de a câştiga detaşat procesul?
- Într-un proces normal, la un tribunal sau curte normală, "Gabriel Resources" nu ar putea nicicum să câştige. Au venit cu o propunere de proiect care nu respectă legile naţionale, justiţia le-a anulat permisele intermediare, iar mulţi dintre localnici nu au vrut să le vândă terenurile. Nu vedem cu ce au fost nedreptăţiţi. Tocmai din acest motiv nu merg la o curte normală de justiţie, ci la una de arbitraj comercial, un sistem paralel de justiţie, care nu are nicio legătură cu sistemul naţional sau transnaţional de justiţie. Acesta funcţionează pe principiul arbitrajului, ceea ce înseamnă că ambele părţi îşi vor alege câte un arbitru şi că se vor pune de acord în alegerea celui de-al treilea arbitru (judecător neutru). Apoi, aceştia tranşează cazul în spatele uşilor închise, aproape ca la piaţă. De aceea, există şi posibilitatea teoretică să pierdem, iar noi, cetăţenii, nici măcar să nu ştim cât şi ce am pierdut. Acesta este sistemul curţilor de arbitraj, iar conform tratatelor bilaterale pe care România le-a semnat, fără consultare publică, diferendele dintre state şi companii se soluţionează prin aceste curţi. Încă din 2013, declaraţiile reprezentanţilor companiei, cât şi ale politicienilor noştri, ne-au alimentat neîncrederea. Jonathan Henry, directorul "Gabriel Resources", a declarat într-un interviu că "va avea el grijă ca România să aibă de suferit dacă nu aprobă mina". În replică, Victor Ponta nu a catalogat acest şantaj ca inadmisibil, ci a încercat să ne convingă, în toamna lui 2013, că este mai bine să aprobăm proiectul minier, decât să plătim despăgubiri companiei, antepronunţându-se în favoarea acesteia. Practic, acest Henry ne-a şantajat pe faţă, iar prim-ministrul i-a dat declarativ dreptate, în loc să îl pună la punct. Nouă, acest lucru ne miroase a "blat" cu compania minieră, şi atâta timp cât licenţa de exploatare rămâne secretă, îi vom suspecta pe toţi cei aflaţi la guvernare, de corupţie şi servilism în faţa "Gabriel Resources".
"ANRM este instituţia despre care cetăţenii ştiu cel mai puţin, dar a cărei activitate produce efecte nefaste, asupra a milioane de români"
- Guvernul continuă să acorde prin Agenţia Naţională de Resurse Minerale noi concesiuni. Ce puteţi spune despre această revoltătoare activitate antinaţională, a unei agenţii guvernamentale?
- ANRM este instituţia despre care cetăţenii ştiu cel mai puţin, dar a cărei activitate produce efecte directe asupra a milioane de români. Rând pe rând, zone foarte extinse din Munţii Apuseni şi din Maramureş sunt concesionate unor SRL-uri apărute peste noapte, care vizează resursele minerale de aur şi argint ale României. Modul în care ANRM gestionează şi inclusiv vinde aceste zăcăminte este supus unor proceduri secrete, opace vigilenţei publice şi în dezacord total cu opţiunile de dezvoltare economică durabilă, precum turismul, fermele agricole sau micile întreprinderi. Preşedintele instituţiei este numit printr-o decizie politică a prim-ministrului. Activitatea ANRM, cu mize foarte mari, este, deci, controlată politic. În spatele uşilor închise se negociază vânzarea resurselor minerale ce ar trebui, conform legii, să aparţină tuturor cetăţenilor. În acest context, nu e de mirare că ANRM este suspectă de fapte de corupţie, fraudă, conflict de interese, poate chiar subminarea economiei naţionale. Oricare dintre aceste suspiciuni va dispărea doar atunci când ANRM îşi va face activitatea transparentă şi va da publicităţii toate licenţele, anexele şi contractele pe care, în prezent, le ascunde sub pretextul secretului de serviciu. În plus, interesul comunităţilor nu va putea fi niciodată în mod corect reprezentat, până când publicul nu va fi consultat, chiar din etapa de acordare a licenţelor de explorare sau exploatare. În acest moment, membrii unei comunităţi află de existenţa unui proiect minier doar atunci când intră în etapa de avizare de mediu, ceea ce îi pune direct într-o poziţie inferioară companiilor miniere, în raport cu statul român. Când companiile nu pot aviza proiectele miniere, ameninţă că dau statul în judecată. Este un cerc vicios ce porneşte de la ANRM, care dă pe nimic licenţele, fără să îi pese de consecinţe.
Roxana Pencea
"«Eldorado Gold» din Certej este cel mai agresiv operator minier din România"
- Oprit temporar de inspectoratul în construcţii, proiectul de la Certej (Hunedoara) ameninţă să fie prima exploatare minieră de suprafaţă, deschisă în Apuseni de o companie străină. Care ar fi consecinţele?
- În acest moment, "Eldorado Gold" din Certej este cel mai agresiv operator minier din România, mai ales că îşi propune proiecte în toată partea centrală şi sudică a Munţilor Apuseni. Concesiunile deţinute sunt mult mai vaste decât la Roşia Montană şi sunt răspândite în întreg judeţul Hunedoara: de la Certej, Băiţa Crăciuneşti şi Brad, la Deva Muncel. Nu e deloc exagerat să spunem că întreg judeţul este sub asediul corporaţiilor miniere străine, mai ales că una dintre concesiuni este exact la marginea oraşului Deva. Proiectele "Eldorado Gold" au aceleaşi origini ca proiectul de la Roşia Montană, mare parte a concesiunilor sale fiind obţinute în condiţii oneroase, de la ANRM, în 1999. În acelaşi timp, Nicolae Stanca, reprezentantul statului (prin Minvest) la acea vreme, a schimbat taberele şi a devenit unul dintre vicepreşedinţii "Eldorado Gold". Dacă la Roşia Montană compania a recunoscut amploarea proiectului, "Eldorado Gold" are o nouă strategie, mult mai perfidă. De exemplu, deţine în zona Certej cinci perimetre miniere, pe care le autorizează, separat, mult mai uşor, ca, într-un final, dacă exploatarea s-ar produce, să lase în urmă o imensitate selenară, similară cu se se întâmplă la Yanacocha, în Peru (amploarea dezastrului de acolo este vizibilă prin Google Maps). Asemănarea cu Roşia Montană constă în faptul că "Eldorado Gold", prin subsidiara "Deva Gold", mizează pe complicitatea autorităţilor locale şi a celor judeţene de mediu, pentru a obţine avize. În acest fel, "Eldorado" a obţinut autorizaţii a căror legalitate este verificată de instanţe sau a fost deja infirmată.
- S-a vorbit, în ultima vreme, şi de concesiunea de la Rovina. De ce sunt ONG-urile nervoase pe această temă?
- Cea mai recentă afacere a ANRM este Rovina, o localitate de lângă Brad. Anunţul companiei "Junior Carpathian Gold", potrivit căruia a primit licenţa de exploatare a cuprului şi aurului din zăcământul Rovina, a dus la o explozie la bursă a acţiunilor companiei, marcând o creştere de 200%, în decurs de două zile. Informarea de presă distribuită către mass-media a fost lansată într-un moment-cheie, "Carpathian Gold" aflându-se, practic, în stare de faliment, din cauza dificultăţilor întâmpinate în avansarea unui alt proiect, în Brazilia. Nici ANRM şi nici o altă instituţie a statului nu au considerat necesară informarea publicului cu privire la concesionarea pentru exploatarea, pe 20 de ani, a unui perimetru minier de 93,5 kilometri pătraţi - adică de aproape 3 ori suprafaţa oraşului Deva. Rovina devine, astfel, primul proiect minier deţinut 100% de o companie străină, fără participarea statului român. Conform înţelegerilor, "Carpathian Gold" trebuie să plătească statului român doar 4% redevenţă. Toate demersurile au avansat în condiţii total netransparente, dar sub supervizarea atentă a Guvernului României.
- Cum vor arăta Munţii Apuseni peste câţiva ani, dacă vor fi activate toate concesiunile miniere acordate de ANRM?
- Tot mai multe proiecte de minerit aurifer sunt planificate în România. Cu 68 de zăcăminte aurifere identificate, ţara noastră este expusă riscului unei expansiuni rapide a transformării munţilor în cariere de suprafaţă. Principalul vinovat al acestei stări de fapt este Guvernul României care, fără o dezbatere serioasă privind viitorul Munţilor Apuseni, acordă concesiuni pe bandă rulantă. Pericolul nu este limitat doar la această zonă, permise de explorare pentru zăcăminte polimetalice şi auro-argentifere fiind acordate şi în Maramureş şi Bistriţa-Năsăud. O estimare a Institutului Geologic Român arată că dezvoltarea de proiecte pe bază de cianuraţie sau flotaţie ar duce la "generarea a nu mai puţin de 2900 de hectare de deşeuri de cianurare" în următorii ani. Tocmai din acest motiv, Campania Salvaţi Roşia Montană s-a implicat activ în monitorizarea altor proiecte miniere din România, punând bazele reţelei naţionale "Mining Watch România". Energia câştigată în toamna anului 2013 dă putere echipei noastre de a informa publicul cu privire la pericolul transformării munţilor în gropi şi mormane de steril.
Mai multe detalii pe http://miningwatch.ro/