Nu înțelegea nimic din ceea ce i se întâmpla. Era un copil crescut în Anglia, într-o familie cu nimic diferită de familiile celorlalți prieteni de joacă. Până să priceapă mai multe despre rolul istoric al bunicului său, despre ce înseamnă să faci parte dintr-o Casă Regală, Nicholas a rămas același puști obișnuit: puștiul vesel și jucăuș, care flutura steagul tricolor de la balconul în care Regele Mihai îi saluta pe cei un milion de români. Și totuși, era ceva special cu micuțul Nicholas, iar asta se vede din imaginile de atunci, din legătura simbolică dintre Regele-bunic și singurul său urmaș pe linie masculină. Cu cinci fete și cu un singur nepot, Regele Mihai nu avea cum să nu înțeleagă că puștiul de 7 ani reprezenta singura direcție credibilă pentru viitorul Casei Regale a României.
Anii au trecut, iar nepotul regelui s-a reîntors la viața sa de puștan englez, la prietenii din Sunderland, la teribilismele adolescenței, la euforia studenției londoneze. A trăit cu toată puterea libertățile vieții occidentale, și doar scrobeala vizitelor "la bunici" îi vor fi readus în minte momentele când flutura tricolorul la București. Abia după 2008 revine în viața publică românească, pentru ca, după 2010, să fie efectiv împins în față, primind titlul de Alteță Regală și de Principe. Se mută imediat în România și devine subiectul unei susținute campanii de PR, menită să îl impună atenției publice. Se vedea de la o poștă că era ceva forțat, dar, pentru un tip care, la 25 de ani, nu știa să zică în limba română decât "Bună ziua" și "La revedere", Principele Nicolae s-a descurcat mai mult decât onorabil. Începe să vorbească tot mai bine limba, să viziteze țara, să ia parte la acțiuni culturale, ecologiste și umanitare, atrăgând astfel, cum era și logic, un important capital de simpatie din partea unei societăți care, obosită de mizeria clasei politice, ar vrea să poată vedea o soluție salvatoare venită din partea monarhiei.
Numai că, pe cât de abruptă a fost impunerea lui în prim-plan, pe atât de scurt avea să se dovedească protagonismul tânărului Principe. Regele Mihai îi retrage brutal, pe 1 august, titlul de Alteță Regală, și îl scoate pe Nicolae din linia de succesiune la tronul virtual al României. Invocând imperativele modestiei, ale bunei cumpăniri, cu principii morale și cu respect, Regele îi aplică o dură corecție nepotului. E limpede pentru toată lumea că asistăm la o lovitură de palat dată de "unchiul" Radu Duda, după cum e la fel de limpede că tânărul Nicolae era prea dezinvolt pentru plicticoasa Casă Regală a României. Până la urmă, prețul acestei urecheli publice înseamnă pentru Nicolae libertate. Libertatea de a trăi cum a fost crescut și cum vrea, în conformitate cu normele lumii moderne occidentale. Până să se probeze că ar fi făcut ceva dezonorant, Nicolae iese câștigat din toată afacerea. Ceea ce nu se poate spune despre amorțita Casă Regală, care reușește, încă o dată, să-și dezamăgească adepții și opinia publică, în general. După cooptarea lui Duda ca principe consort, după jocul lamentabil al implicării sale într-o campanie prezidențială, după diversele concesii făcute guvernanților, de dragul unor privilegii mărunte, Casa Regală dovedește încă o dată că nu are proiect și nu are viziune pentru România. Regele a avut mai bine de 20 de ani ca să-și pregătească în Nicolae un succesor credibil. E limpede că nu a reușit. Prin hotărârea de la 1 august, Regele Mihai a semnat nu doar dezmoștenirea lui Nicolae, ci, proabil, chiar actul de capitulare al ideii de monarhie în România.