Era ora 4.20 dimineaţa, când Ronald Seigel, profesor de psihologie la Universitatea din Los Angeles, a fost trezit de uşa camerei sale care se deschidea. A auzit paşi apropiindu-se de pat şi o respiraţie foarte puternică. Ca şi paralizat, Seigel a rămas întins pe spate. Entitatea necunoscută care se apropia de el degaja un miros de mucegai.
"Simţeam un fel de prezenţă tulburătoare în cameră", îşi aminteşte Seigel. "Am încercat să mă ridic, dar parcă eram legat de pat. Parcă aş fi avut o greutate aşezată pe piept. Inima îmi bătea foarte puternic şi îmi era greu să respir". Atunci, creatura i-a atins gâtul, apoi braţele, şi i-a murmurat ceva la ureche. "Fiecare cuvânt era însoţit de un puternic miros de tutun", îşi aminteşte Seigel. "Erau rostite într-o limbă străină, semănând puţin cu engleza vorbită invers". Încă incapabil să se mişte, Seigel a aruncat o privire spre ceasul aşezat pe noptieră şi şi-a spus: "Nu, nu este un vis". Brusc, entitatea s-a deplasat şi s-a aşezat călare pe Siegel. Patul începuse să scârţâie. "Avea o puternică conotaţie sexuală. Începusem să îmi pierd cunoştinţa. Entitatea s-a oprit subit. Am simţit că intrusul ieşea încet din cameră. Încetul cu încetul, respiraţia a început să îmi revină la normal". Era ora 4.30. Ronald Seigel tocmai suportase o agresiune din partea a ceea ce unii numesc o entitate psihică.
Baba Cloanţa intră în acţiune
De-a lungul secolelor, în culturi din lumea întreagă, au fost descrise agresiuni asemănătoare. În general, acest fenomen se petrece în timpul nopţii, imediat înainte ca victima să adoarmă. În toate cazurile, aceste agresiuni provoacă o paralizie completă, o senzaţie de apăsare pe piept şi de excitare sexuală. Ca pentru multe alte episoade "supranaturale", similitudinile constatate între diversele experienţe de acest tip trăite în lumea întreagă par să indice faptul că ar fi vorba despre un fenomen real. Dar de unde vin aceste "prezenţe"?
Dacă ar fi să ne luăm după credinţele populare, aceste entităţi sunt spirite malefice, condamnate să bântuie fără odihnă pământul. Cei ce ne atacă în timpul somnului nu sunt altceva decât demoni şi vrăjitoare. Una din tradiţiile folclorice cele mai răspândite este cea a "Bătrânei Vrăjitoare" (Baba Cloanţa), aşa cum este ea numită în Canada. Este vorba despre un personaj terifiant, care acţionează în special în timpul nopţii. La scandinavi, ea se numeşte "Mara", iar la greci, "Mora".
Tradiţia "Bătrânei Vrăjitoare" posedă şi o altă variantă, cea a incubului, numit şi "amant-demon", un fel de spirit care se dedă la raporturi sexuale cu cei vii. (Zona de munte a Banatului e plină de asemenea întâmplări, relatate de femei care se jură că le-au trăit.) Termenul de incub provine din latinescul "incubare", care înseamnă "a se culca peste". De fapt, incubul este considerat deseori responsabil de această senzaţie de apăsare pe piept şi de sentimentul de excitare sexuală care însoţesc aceste agresiuni nocturne.
Căutând explicaţii ştiinţifice cu privire la aceste experienţe universale, psihologii se orientează spre un fenomen foarte cunoscut, dar despre care se vorbeşte foarte rar: paralizia somnului.
Paralizia somnului
În fiecare noapte, fie că ne amintim sau nu, toţi visăm. Noaptea, creierul nostru este foarte activ, în timp ce corpul rămâne inert. Această paralizie a trupului este indispensabilă căci, în caz contrar, am acţiona conform viselor noastre şi consecinţele ar fi dezastruoase. În general, muşchii sunt complet relaxaţi şi nu reacţionează la semnalele trimise de creier. Doar respiraţia şi muşchii ochiului nu sunt atinşi de această paralizie. Uneori, se întâmplă ca mecanismul care separă visarea de starea de trezire să se blocheze. În acest caz, simţim apariţia paraliziei în momentul adormirii sau al trezirii şi suntem conştienţi de faptul că nu putem nici să ne mişcăm, nici să vorbim.
Este vorba despre paralizia somnului, care este însoţită aproape de fiecare dată de o accelerare a ritmului cardiac, de o dificultate de a respira şi de un sentiment de frică. Experienţa este cu atât mai terifiantă cu cât subiectul este perfect conştient de ceea ce îl înconjoară. Este vorba despre o stare crepusculară, între somn şi deşteptare, în care visele noastre sunt într-atât de clare, încât ne temem că ele sunt reale.
La numeroase persoane atinse de acest rău, primul semn al instalării paraliziei somnului este un zgomot straniu. Se vorbeşte de sforăituri, de smiorcăieli, dar în acelaşi timp, poate fi vorba sau nu despre un zgomot, de un hârâit de motor, sau chiar de "ţipete pătrunzătoare sau râsete stridente". Corpul poate începe să vibreze, unii descriind tremurături şi convulsii. Pot fi văzute lumini stranii plutind prin cameră. Poate fi vorba de licăriri, de mici steluţe sau de forme incandescente. Uneori, întreaga cameră pare a fi luminată de o irizare supranaturală, iar obiectele sunt înconjurate de un halou de culori sau de sclipiri stranii.
Vise extraterestre
Această impresie de a primi o vizită i-a făcut pe numeroşi cercetători să creadă că scenariul răpirilor extraterestre ar fi în realitate o manifestare a paraliziei în somn. Baker, un celebru psiholog american, a relatat ceea ce i s-a întâmplat lui Whitley Strieber, pe care l-a interogat după ce acesta a declarat că fusese răpit de extratereştri: "M-am trezit brusc, în toiul nopţii", explică Strieber. "Cineva se afla foarte aproape de patul meu. Nişte ochi mari îmi indicau clar despre ce era vorba. Eram incapabil să mă mişc sau să strig. Toţi muşchii corpului meu erau întinşi la maximum, fiind pe punctul de a se rupe. Abia mai puteam să respir".
"Poveştile sunt aproape identice", spune Baker. "Singura diferenţă esenţială şi semnificativă este aceea că victimele paraliziei somnului, care consultă un terapeut competent, vor fi informate despre paralizia somnului şi despre halucinaţiile pe care aceasta le poate provoca, în timp ce cei care au consultat persoane care cred în răpirile extraterestre sunt convinşi că au fost răpiţi. Zumzetele şi vibraţiile stranii caracteristice paraliziei somnului devin zgomotul unei nave spaţiale, iar senzaţiile de plutire în aer şi de zbor devin călătorii spre stele".
Totuşi, teoria lui Baker este departe de a explica toate cazurile de răpiri. Există nenumărate cazuri în care răpirea are loc în plină zi şi în care mai multe persoane au trăit aceeaşi experienţă. Privind aceste fapte, este imposibil să atribuim toate aşa-zisele întâlniri "supranaturale", simplului fenomen al paraliziei somnului.
Vizitatori dintr-o altă lume
Psihologului David J. Hufford i se datorează o evaluare mai obiectivă şi mai echilibrată a paraliziei somnului. Într-una din lucrările sale, Hufford afirmă că paralizia somnului nu se reduce doar la nişte himere create de un creier tulburat, care-i joacă feste celui care doarme. David Hufford a fost uimit de caracterul constant al halucinaţiilor care apar în timpul fenomenului paraliziei somnului, şi - în particular - de agresiunile din partea "Bătrânei Vrăjitoare". Conform opiniei lui, cel mai curios lucru este că aceste agresiuni sunt semnalate de oameni normali şi sănătoşi, din lumea întreagă. Deseori este vorba despre persoane care nu au avut niciun contact cu tradiţiile populare legate de acest fenomen şi care neagă orice credinţă în paranormal, chiar şi orice interes pentru acest gen de lucruri. Hufford a tras următoarea concluzie: oamenii de ştiinţă încă nu au început să îşi pună adevăratele întrebări cu privire la acest domeniu, în prezent ei fiind preocupaţi doar de analiza proceselor psihologice care par să provoace paralizia somnului. Se pare că există o explicaţie - ce-i drept, destul de bizară - pentru aceste experienţe stranii şi înfricoşătoare: fenomenul este datorat existenţei unei alte dimensiuni, la care se ajunge doar prin intermediul inconştientului, o dimensiune la fel de reală pentru cei ce o experimentează, ca şi lumea exterioară. Dar atâta timp cât acest fenomen nu este studiat cu seriozitate, nu-l vom putea înţelege pe deplin!
Miturile paraliziei somnului
Numeroase culturi populare din lumea întreagă cunosc mitul "Bătrânei Vrăjitoare" care îi bântuie pe cei adormiţi:
* În Vietnam, o fantomă cenuşie apare la miezul nopţii, ducându-şi victimele între munţi.
* În Japonia există Kanashibari, un personaj fantastic, care apelează la magie pentru a-şi paraliza victimele în timpul somnului.
* În Zanzibar, înfricoşătorul Popobawa apasă pe pieptul celor care dorm, făcându-i să scoată ţipete care nu se aud.
* În sudul Statelor Unite există credinţa într-un demon oribil, care intră în camera celor ce dorm, apăsându-le pieptul.
LIVIU ŞUTEU