Selecția "FORMULA AS"

Adriana Bittel
* Anamaria Smigelschi, "Mai de ieri, mai de de­par­te... Amintiri de călătorie", Editura Humanitas (tel. 0372/74.33.82), 228 p.

[/img]Vă recomand acest volum ca lectură de vacanță, deși nu e ceea ce se cheamă o "carte de plajă", adică acel gen de literatură comercială de unică folosință. Fragmentele narative din care e alcătuit, având ca subiect călătorii prin țară și străinătate, de la mijlocul secolului trecut și până în zilele noastre, sunt în ase­menea măsură impregnate de farmecul autoarei încât, odată intrat în lumea amintirilor ei, o urmezi se­dus până la ultima pagină și îți pare rău că se termină. Ce secret are Anamaria Smigelschi, graficiană talentată, provenită dintr-o familie de artiști plas­tici? Știe să se bucure de frumusețile na­turii și de cele create de om, să facă haz, une­ori de necaz, de prostie, impostură și ghi­nioane, să te facă părtaș la petrecere. Știe să pună suflet în frază, animându-te pe lungimea ei de undă. Ca și cartea precedentă, "Gustul, mirosul și amintirea", și cea de azi e o textură de instantanee anecdotice, impresii, momente jubilatorii sau de criză, păstrate în memorie din drumurile pe care a dus-o viața, mai aproape sau mai departe de căminul bucureștean. Toate alcătuiesc o cartografie intimă, colorată emo­țional și care, livrându-ți drept combustibil energia bio a autoarei, te poate transporta în timp și spațiu. În lu­mea noastră destabilizată de galopantul progres teh­no­logic, de călătorii și relații virtuale, Anamaria Smi­gelschi e pasionată de civilizațiile vechi, ale căror ves­ti­gii le-a văzut la fața locului, de experiența directă, ca­re i-a îmbogățit mintea: "din fiecare expediție am ră­­mas cu ceva unic, numai al meu, o întâmplare, o în­tâlnire, o străfulgerare, ceva ce numai mie mi se poate întâmpla, peste tot ce se vede în mod obișnuit: muzee, priveliști, monumente, restaurante...". Povestea dru­mu­rilor ei începe într-un "ieri" din anii '50-'60, când învățăceii de la Liceul și apoi Institutul de Artă plecau verile, în practică, să studieze natura și "realitățile sociale ale patriei" proletcultiste. Tinerețea și pofta de viață a artiștilor în devenire debordau restricțiile im­puse de politruci și transformau în distracții memo­rabile timpul din taberele mizere. Pe fundalul acelor ani de sărăcie, teroare ideologică și uniformizare for­ța­tă, memorialista își face mai multe selfies, în care apare fata nostimă și originală, ce atrăgea privirile pe stradă. Cum în comerț nu se găseau decât haine urâte de serie mare, îndemânatica Anamaria își făcea sin­gură veșminte și accesorii unicat, într-un stil propriu, ce ieșea din înregimentarea cenușie. Ba chiar, de la un moment dat, adoptă ostentativ genul "cuconiță, cu ciorapi și mănuși de vară, pălărie de pai și pantofi cu toc înalt". Așa gătită s-a dus și la Moscova, în 1965, prin U.A.P., "într-un schimb de experiență pe bază de reciprocitate". Povestirea acestei că­lă­­torii e plină de umor absurd și con­ser­vă per­fect atmosfera epocii. De la va­can­­țele boeme la 2 Mai, pe atunci încă o oa­ză de libertate rurală, la excursiile pline de privațiuni în străinătate, cu pro­pria mașină, și de la "turistul contra­ban­dist din economia socialistă" (care, nea­vând voie să dețină valută, știa ce se ca­ută în fiecare țară și vindea din port­ba­gaj pentru a-și face rost de bani) la dificultățile ar­tiș­tilor de a expune în Occident, perpetuate până azi, to­tul e povestit cu vervă. Anamaria Smigelschi folo­seș­te ingrediente etnografice, istorice, culturale, culi­nare, turistice, în doze potrivite, astfel încât să dea gustul local și de epocă, fără să plictisească. Fie că e vorba de Italia, Egipt, China, Nepal sau Mexic, între altele, excursiile din amintiri ale artis­tei au gustul bun al autenticității.