- Dacă Mugur Isărescu ar avea puteri depline, el ar putea, într-adevăr, împiedica derapajele politicienilor, care, prea puţin preocupaţi de sănătatea economiei, redistribuie banii publici în funcţie de interesele electorale, neglijând echilibrele bugetare şi investiţiile. Domnul Isărescu a dovedit că ştie exact ce trebuie făcut, în 1997, când a jucat un rol esenţial în salvarea ţării de la intrarea în incapacitate de plată, după excesele guvernului Văcăroiu, şi apoi în perioada 1999-2000, când a fost premier pentru o scurtă vreme. Din păcate, deşi guvernatorul BNR va prezida Comitetul pentru Supraveghere Macroprudenţială, după aprobarea Parlamentului, puterile sale nu vor fi suficiente pentru a corecta răul care a fost deja făcut sau pentru a preveni cheltuirea nesăbuită a banului public şi îndatorarea generaţiilor actuale şi viitoare. Atât semnalele de alarmă privind înfiinţarea unui organism care nu este controlat democratic, cât şi speranţele celor care privesc cu groază la anularea tuturor câştigurilor realizate în plan economic, au fost premature. Aşa cum a fost conceput de ministerul finanţelor publice, proiectul legii care înfiinţează Comitetul de Supraveghere Macroprudenţială nu prevede sancţiuni pentru guvernanţi, în cazul în care aceştia nu ţin cont de recomandările Comitetului. Mai mult, dacă membrii Comitetului constată că guvernul adoptă măsuri ce pun în pericol stabilitatea financiară, ei sunt obligaţi să înştiinţeze executivul "în cea mai strictă confidenţialitate" - cu alte cuvinte - nici măcar nu poate critica deschis şi ferm derapajele guvernului! De altfel, ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici declara senin: "Dacă am argumente care arată clar că nu este nevoie să aplic ceea ce acest Consiliu emite ca recomandare, nu se aplică." Aceste declaraţii îl vor linişti, probabil, pe preşedintele PSD, Liviu Dragnea, îngrijorat peste măsură că l-ar putea opri cineva să cheltuiască banii statului cum vor dicta interesele electorale ale partidului său. Putem spune deci că guvernul a înfiinţat un nou organism inutil, probabil doar ca să facă impresie bună, să mai genereze o perdea de fum. În realitate, echipa condusă, ba de Victor Ponta, ba de Gabriel Oprea, ba de Liviu Dragnea, nu are nicio intenţie să ţină cont de vreo recomandare a unor experţi în economie, oricât ar fi ei de prestigioşi şi competenţi, cum nu a ţinut cont niciodată, nici de recomandările documentate şi pertinente ale Consiliului Fiscal, condus de Ionuţ Dumitru, un economist respectat şi curajos din tânăra generaţie. În concluzie, deşi are toate competenţele să fie garantul normalităţii economice, Mugur Isărescu nu va fi lăsat de PSD să joace acest rol. Cum se spunea pe la începutul anilor '90, "ţineţi minte cinci cuvinte: e la fel ca înainte".
- Credeţi că România este pregătită să se confrunte cu cota de imigranţi impusă de CE? Problema lor a stârnit în Germania demonstraţii de stradă...
- Dacă nu vor fi manipulaţi de politicieni populişti şi xenofobi, românii ar trebui, în principiu, să-i accepte pe refugiaţi. Şi-ar putea aminti, de pildă, că mulţi dintre ei, sau din membrii familiilor lor, au fost refugiaţi în perioada comunismului. De asemenea, s-ar putea gândi că, de 25 de ani, mulţi dintre ei pleacă în lume să-şi încerce norocul şi nu sunt departe de statutul de refugiat economic. Noul val de refugiaţi din Africa şi Orientul Mijlociu sau Asia Centrală reprezintă o categorie năpăstuită: oameni care îşi riscă viaţa pentru a fugi din zone de război şi/sau de persecuţie cruntă. Sute, poate chiar mii, au murit pe mare, în ambarcaţiuni improprii, la cheremul unor traficanţi ilegali de persoane, fără niciun fel de scrupul. Marea majoritate a refugiaţilor provin din Siria, ţară practic desfiinţată, de un război care durează de ani de zile şi în care comunitatea internaţională refuză să se implice, asistând - neputincioasă sau cinică - la un dezastru umanitar fără ieşire. Prin amploarea şi caracteristicile ei, problema acestui nou val de refugiaţi este de fapt problema statelor UE şi a SUA, care altădată erau dispuse să se implice în zonele de conflict pentru a împiedica evoluţiile catastrofale, dar astăzi şi-au pierdut apetitul pentru orice fel de implicare şi nici măcar să gestioneze consecinţele unor situaţii imposibile nu mai vor. Fie că poate, fie că nu, România trebuie să-şi respecte obligaţiile de membră a UE, iar cota care îi revine este destul de redusă pentru a nu crea probleme - mai ales că, nu-i aşa?, economia noastră este într-o creştere spectaculoasă, după cum ne asigură guvernul. Lăsând ironia la o parte, atragem atenţia şi asupra faptului că, atâta vreme cât conflictele vor persista în apropierea Europei, refugiaţii nu vor conteni să sosească, şi nimic - nici câinii, nici zidurile, nici forţele de ordine - nu-i va putea opri, după cum se poate vedea în cazul taberei de la Calais, la intrarea în Eurotunel.
Problema pe care o ridică actualul val de refugiaţi este de altă natură: majoritatea covârşitoare este alcătuită din musulmani, iar europenii se tem că aceştia nu numai că vor încerca să-şi impună modul de viaţă, ci şi că vor deschide larg poarta extremismului islamist. Nu putem evita acest risc real, care este speculat de forţele politice xenofobe, dar pe care forţele politice rezonabile nu au fost capabile să-l rezolve. Soluţia nu este însă nici respingerea refugiaţilor, căci este inutilă, nici închiderea lor în ghettouri, pentru că acestea oferă cel mai bun teren radicalizării islamiste. Soluţia ideală ar fi integrarea lor în societatea occidentală, cu obligaţia de a-i respecta valorile. Este, într-adevăr, o sarcină grea, pentru care nu numai România, ci întreaga Europă par a fi nepregătite.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
