TIA ŞERBĂNESCU - "PSD şi PNL nu sunt în opoziţie ideatică, ci într-o rivalitate pentru putere şi resurse"

"PSD încearcă să se salveze, dar deocamdată câştigă UNPR"

- Principalul partid de guvernământ, PSD, trece printr-un cutremur de mare magnitudine, declanşat după demisia intempestivă a liderului său, Victor Ponta. Inculpatul Ponta a fost înlocuit cu con­dam­natul penal Liviu Dragnea. Urmează, probabil, de­barcarea lui Ponta şi din funcţia de premier. Aceste mişcări pot salva PSD, ori mai degrabă îi grăbesc prăbuşirea?

- Demisia lui Victor Ponta de la conducerea PSD, dată după un lung sejur medical în Turcia, a fost o surpriză, până şi pentru cei mai apropiaţi oameni ai săi. Nu s-a sfătuit cu nimeni înainte şi nu a anunţat pe nimeni din timp. Totuşi, gestul său se pliază pe noile prevederi statutare ale partidului, care îi obligă pe cei cu probleme în justiţie să demisioneze din funcţiile politice deţinute. Pe baza acestor prevederi, de altfel, demisionase şi Dragnea din poziţia de prim-vice­pre­şedinte al partidului şi de vicepremier, ceea ce, iată, nu l-a oprit să revină în fruntea PSD. În ce-l priveşte pe Ponta, el a motivat că a plecat din conducerea PSD pentru ca postura sa de inculpat să nu preju­di­cieze imaginea partidului. Nu-i pasă, însă, că preju­diciază imaginea ţării, rămânând şef al guvernului. De altfel, toată presa internaţională a comentat copios că prim-ministrul României este inculpat penal.

- Succesorul lui Ponta în fruntea PSD urma să fie Rovana Plumb, om de încredere al premierului. Socoteala nu s-a prea potrivit cu ce-a vrut "târgul", grosul partidului preferându-l pe Dragnea. Cum explicaţi?

- Ponta a încercat să o desemneze ca succesor la partid pe Rovana Plumb, dar, după o scurtă luptă în Comitetul Executiv, preşedinte interimar a fost ales Liviu Dragnea. Prilej cu care s-a rupt şi tandemul "indestructibil" Ponta - Dragnea.
Alegerea lui Dragnea marchează o încercare dis­perată a PSD de a salva ce se mai poate salva, întrucât fostul vicepremier are reputaţia de bun organizator. În treacăt fiind spus, nimeni nu ştie în ce constau ca­lităţile lui de organizator, căci a condus trei campanii elec­torale perdante: a lui Mircea Geoană la preşe­dinţia statului, a lui Victor Ponta la preşedinţie şi a PSD pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Oricum, eu nu cred că Dragnea a făcut jocul opoziţiei, pentru a pune PSD la dispoziţia lui Iohannis şi a PNL, cum se spune prin presă. E prea orgolios ca să nu-şi facă propriul joc şi să nu se fi săturat de a fi "numărul 2". Se vede asta şi din cum a chemat guvernul la or­dine, după ce a devenit preşedintele interimar al PSD, spunând că partidul răspunde şi, deci, partidul trebuie să supervizeze toate acţiunile guvernului. Ponta s-a supus şi a prezentat rectificarea bugetară pentru apro­bare.
Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor şi om cu pretenţii şi la conducerea PSD, declarase Associated Press că partidul e într-o criză dramatică, cu liderul inculpat şi viceliderul condamnat, că e do­minat de mentalităţi comuniste şi că ar trebui schim­bat ceva radical; pentru ca, după alegerea lui Dragnea, tot el să spună că a luat sfârşit criza din PSD - deşi, vezi bine, Dragnea e tot condamnat, mentalităţile aceleaşi...

- Să-şi fi acceptat Victor Ponta retragerea?

- Dar în legătură cu alegerea lui Dragnea, s-a pe­trecut şi un episod hilar. Ponta pare împăcat cu ideea că rolul lui s-a încheiat şi se retrage discret de peste tot. A mai încercat să propună, la schimb cu demisia sa, viitorul premier, pentru cazul în care ar putea sem­na un pact în acest sens cu preşedintele Iohannis, cu care, însă, nu mai vorbeşte din 5 iunie a.c. S-a gândit la... Călin Po­pescu-Tăriceanu - o idee mai proastă nu a putut avea. Oricum, propunerea nu are nicio ba­ză constitu­ţio­nală şi nu va fi luată în seamă. Fapt este că degrin­go­lada din PSD, accentuată de acţiunile ana­poda ale lui Ponta şi Dragnea, a făcut posibilă ascen­siunea şi dezvoltarea unui alt partid, UNPR, al ge­ne­ralului Ga­briel Oprea. Tot înlocuindu-l pe Ponta, care preferă con­cediile - când medical, când de odihnă, liderul UNPR este deja perceput ca adevăratul viitor pre­­mier. De UNPR depinde menţinerea PSD la gu­ver­­nare. Şi de pe această poziţie se tot umflă, după ce a în­ghiţit toţi tra­seiştii posibili, a semnat şi fuziunea prin absorbţie cu PP-DD, ajungând la 500 de mii de mem­bri şi am­biţionând să strângă un milion. Vorba ceea: nu mă în­tre­ba cum am făcut primul milion. A adu­­nat toţi fu­garii, toţi urmăriţii, toţi nefericiţii po­liticii dâm­bo­viţene. Şi nu pe baze doctrinare, că UNPR nu are de­cât lozinci goale, precum "interesul na­ţional", nu doc­trină, ci pe sistemul cerere - ofertă. UNPR se conso­lidează, deci, pe fondul slăbirii PSD, din care provine, de fapt.

- Chiar dacă Liviu Dragnea, noul şef al PSD, face eforturi de a menţine partidul la guvernare şi de a controla guvernul, altcineva pregăteşte un su­per­vizor peste Cabinet: Comitetul de Supraveghere Macroprudenţială, al cărui preşedinte atotputernic ar urma să fie guvernatorul Băncii Naţionale, Mu­gur Isărescu. Era necesară o astfel de măsură?

- Înfiinţarea unui asemenea organism iese din cadrul Constituţiei. Nu poţi inventa, într-o ţară demo­cratică, un supra-organism, în care membrii sunt numiţi absolut aleatoriu, fără concurs, fără alegeri. Aşa ceva nu s-a mai pomenit. Poate numai în ţările care intră în incapacitate de plată, care trebuie puse sub controlul unui comitet al creditorilor. Dacă se va întâmpla asta, guvernul devine asistat şi nu văd de ce le mai triplează salariile miniştrilor. Ar trebui să le dea pensie de handicap. Guvernul va fi sub tutelă, deci fără putere de decizie reală.

"Trimiterea Codului Fiscal îndărăt la Parlament a fost o decizie normală a preşedintelui Iohannis"

- Codul Fiscal este un alt punct nevralgic al mo­mentului actual. A început să fie discutat abia după ce s-a votat, cum se întâmplă cu multe alte legi im­portante la noi. E posibil să fie schimbat, la o nouă analiză a Parlamentului?

- Probabil că partidele parlamentare vor cădea de acord şi vor da un nou vot asupra Codului Fiscal, cu anu­mite amendamente, în sesiunea extraordinară convocată la sfârşitul lunii august. Deja sunt semnale în acest sens şi dinspre PNL. Vor fi făcute anumite concesii, poate şi o etapizare a măsurilor de relaxare fiscală, ca acestea să fie sustenabile. Fiindcă, altmin­teri, te întrebi de unde vom plăti pensii speciale pentru parlamentari, triplarea salariilor celor 48 de înalţi demnitari - preşedinte, premier, şefi ai Came­relor etc. -, dublarea indemnizaţiilor parlamentarilor, creşterea salariilor tuturor bugetarilor şi dublarea alocaţiei pentru copii, dacă în acelaşi timp scădem taxele, cea mai importantă fiind diminuarea TVA, în general, la 19% şi pentru alimente la 9%. Cam ce creştere eco­nomică ne-ar trebui ca să putem acoperi toate astea, fără să mărim taxele? În aceste condiţii, trimiterea Codului Fiscal îndărăt la Parlament a fost o decizie normală a preşedintelui Iohannis. Afirmaţia lui Ponta cum că Iohannis face jocurile unor puteri străine, care nu permit independenţa economică a României, va fi uitată. De fapt, n-a fost prea mult băgată în seamă. Ponta are dreptate când spune că ni se impune o po­litică economică din afară, căci vine de la Bru­xelles, dar acest "afară" este în acelaşi timp şi "înă­untru", pentru că noi facem parte din Uniunea Euro­peană şi e firesc să nu acţionăm cum ne taie capul, că nu ne destabilizăm numai pe noi, dacă greşim. Că UE e atentă la orice măsură "revoluţionară" este iarăşi nor­mal, mai ales în contextul crizei din Grecia şi al situa­ţiei deloc bune în care se află Spania, Italia şi Portu­galia. Ideea este să socotim bine la ce ne anga­jăm, căci degeaba ne vom bucura de o relaxare din asta estivală, cu tentă electorală, pentru ca peste un timp, destul de scurt, să fim obligaţi iarăşi la măsuri dureroase, cum au mai fost. Acum suntem într-un echilibru pe care trebuie să-l păstrăm. Nu putem însă să ne bazăm pe înţelepciunea politicienilor sau pe opo­ziţia de viziuni dintre partide. Căci, să nu ne amăgim, PSD şi PNL nu sunt în opoziţie - ceea ce ar în­semna că au principii, valori şi programe diferite, ci în rivalitate - o luptă pentru putere, pentru a ajunge la resurse.

"Excesul de legiferare duce la aberaţii şi la confuzie"

- Pe ultima sută de metri, înainte de închiderea sesiunii, Parlamentul a votat (iar preşedintele Io­hannis a promulgat) o lege care modifică o or­do­nan­ţă de urgenţă din 2002, incriminând, alături de fascism, xenofobie şi rasism, şi legionarismul, intro­ducând între faptele condamnabile şi negarea holo­caustului de pe teritoriul românesc. În virtutea tex­tului său neclar, pe alocuri, anticonstituţional şi an­ti­democratic, legea deschide calea spre abuzuri. Ceea ce a declanşat una dintre cele mai aprinse dez­bateri naţionale. Criticii legii (nu puţini dintre ei, şi nume notorii), au arătat că ea pune la index mare parte din intelectualitatea interbelică, mulţi dintre eroii rezistenţei anticomuniste şi o seamă de mari duhovnici şi sfinţi români. Oare nu este de mirare că apare o astfel de lege în condiţiile în care Ro­mâ­nia este model de convieţuire interetnică şi în care la noi nu există un curent antisemit - după cum au ară­tat fostul şef al SRI, George Maior, şi liderul Co­munităţii Evreieşti, Aurel Vainer -, iar grupările (neo-)legionare de după 1989 nu au comis nicio fap­tă penală până azi?

- Legea a stârnit revoltă şi la stânga, şi la dreapta, unii spunând că e o lege antilegionară, alţii că e anti­co­munistă, căci interzice cultul persoanelor condamnate pentru genocid, deci şi cultul lui Ceauşescu. Dar asta ar însemna să luăm de bună hotărârea unei instanţe care s-a dovedit ilegitimă, într-un simulacru de pro­ces. Cred că astfel de iniţiative, care supralicitează anumite sentimente, ţin de debusolarea scenei politice româneşti. Fiecare încearcă să se afirme prin ceva, să câştige capital de imagine, mizând pe diferite grupuri de posibili susţinători. Aşa s-au născut o serie foarte lungă de propuneri legislative absurde, care ne-ar pu­tea aduce un loc în Cartea Recordurilor. Cu cât regle­mentezi mai mult, cu atât faci mai labil şi mai confuz spaţiul public. Exista o lege de condamnare a holo­ca­ustului şi a propagandei naziste, era destul. Avem o condamnare oficială a comunismului, dar nu şi o lege care să pedepsească propaganda comunistă şi glori­fi­carea liderilor comunişti - ceea ce e rău. Prin sime­trie, ambele totalitarisme trebuiau condamnate. Atât. Ce să mai intri în amănunte, ca să te complici şi să dai prilej de abuzuri? Facem acum o lege pentru fie­care personaj istoric mai important? După cum ştim, de multe ori, procesele care au avut loc sub regimurile dictatoriale au fost cel puţin discutabile. În multe cazuri s-au bazat pe falsuri. Un caz răsunător este cel al scriitorului Vintilă Horia, acuzat de legionarism şi urmărit toată viaţa de această etichetă, din pricina căreia a renunţat şi la Premiul Goncourt. Câţi alţii nu au păţit la fel? Nu clarificăm nimic, nu facem nici o dreptate, suprareglementând. Excesul de legiferare duce, de fapt, la nelegiferare, la aberaţii, la confuzie...