- Dacă Mugur Isărescu ar avea puteri depline, el ar putea, într-adevăr, împiedica derapajele politicienilor, care, prea puțin preocupați de sănătatea economiei, redistribuie banii publici în funcție de interesele electorale, neglijând echilibrele bugetare și investițiile. Domnul Isărescu a dovedit că știe exact ce trebuie făcut, în 1997, când a jucat un rol esențial în salvarea țării de la intrarea în incapacitate de plată, după excesele guvernului Văcăroiu, și apoi în perioada 1999-2000, când a fost premier pentru o scurtă vreme. Din păcate, deși guvernatorul BNR va prezida Comitetul pentru Supraveghere Macroprudențială, după aprobarea Parlamentului, puterile sale nu vor fi suficiente pentru a corecta răul care a fost deja făcut sau pentru a preveni cheltuirea nesăbuită a banului public și îndatorarea generațiilor actuale și viitoare. Atât semnalele de alarmă privind înființarea unui organism care nu este controlat democratic, cât și speranțele celor care privesc cu groază la anularea tuturor câștigurilor realizate în plan economic, au fost premature. Așa cum a fost conceput de ministerul finanțelor publice, proiectul legii care înființează Comitetul de Supraveghere Macroprudențială nu prevede sancțiuni pentru guvernanți, în cazul în care aceștia nu țin cont de recomandările Comitetului. Mai mult, dacă membrii Comitetului constată că guvernul adoptă măsuri ce pun în pericol stabilitatea financiară, ei sunt obligați să înștiințeze executivul "în cea mai strictă confidențialitate" - cu alte cuvinte - nici măcar nu poate critica deschis și ferm derapajele guvernului! De altfel, ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici declara senin: "Dacă am argumente care arată clar că nu este nevoie să aplic ceea ce acest Consiliu emite ca recomandare, nu se aplică." Aceste declarații îl vor liniști, probabil, pe președintele PSD, Liviu Dragnea, îngrijorat peste măsură că l-ar putea opri cineva să cheltuiască banii statului cum vor dicta interesele electorale ale partidului său. Putem spune deci că guvernul a înființat un nou organism inutil, probabil doar ca să facă impresie bună, să mai genereze o perdea de fum. În realitate, echipa condusă, ba de Victor Ponta, ba de Gabriel Oprea, ba de Liviu Dragnea, nu are nicio intenție să țină cont de vreo recomandare a unor experți în economie, oricât ar fi ei de prestigioși și competenți, cum nu a ținut cont niciodată, nici de recomandările documentate și pertinente ale Consiliului Fiscal, condus de Ionuț Dumitru, un economist respectat și curajos din tânăra generație. În concluzie, deși are toate competențele să fie garantul normalității economice, Mugur Isărescu nu va fi lăsat de PSD să joace acest rol. Cum se spunea pe la începutul anilor '90, "țineți minte cinci cuvinte: e la fel ca înainte".
- Credeți că România este pregătită să se confrunte cu cota de imigranți impusă de CE? Problema lor a stârnit în Germania demonstrații de stradă...
- Dacă nu vor fi manipulați de politicieni populiști și xenofobi, românii ar trebui, în principiu, să-i accepte pe refugiați. Și-ar putea aminti, de pildă, că mulți dintre ei, sau din membrii familiilor lor, au fost refugiați în perioada comunismului. De asemenea, s-ar putea gândi că, de 25 de ani, mulți dintre ei pleacă în lume să-și încerce norocul și nu sunt departe de statutul de refugiat economic. Noul val de refugiați din Africa și Orientul Mijlociu sau Asia Centrală reprezintă o categorie năpăstuită: oameni care își riscă viața pentru a fugi din zone de război și/sau de persecuție cruntă. Sute, poate chiar mii, au murit pe mare, în ambarcațiuni improprii, la cheremul unor traficanți ilegali de persoane, fără niciun fel de scrupul. Marea majoritate a refugiaților provin din Siria, țară practic desființată, de un război care durează de ani de zile și în care comunitatea internațională refuză să se implice, asistând - neputincioasă sau cinică - la un dezastru umanitar fără ieșire. Prin amploarea și caracteristicile ei, problema acestui nou val de refugiați este de fapt problema statelor UE și a SUA, care altădată erau dispuse să se implice în zonele de conflict pentru a împiedica evoluțiile catastrofale, dar astăzi și-au pierdut apetitul pentru orice fel de implicare și nici măcar să gestioneze consecințele unor situații imposibile nu mai vor. Fie că poate, fie că nu, România trebuie să-și respecte obligațiile de membră a UE, iar cota care îi revine este destul de redusă pentru a nu crea probleme - mai ales că, nu-i așa?, economia noastră este într-o creștere spectaculoasă, după cum ne asigură guvernul. Lăsând ironia la o parte, atragem atenția și asupra faptului că, atâta vreme cât conflictele vor persista în apropierea Europei, refugiații nu vor conteni să sosească, și nimic - nici câinii, nici zidurile, nici forțele de ordine - nu-i va putea opri, după cum se poate vedea în cazul taberei de la Calais, la intrarea în Eurotunel.
Problema pe care o ridică actualul val de refugiați este de altă natură: majoritatea covârșitoare este alcătuită din musulmani, iar europenii se tem că aceștia nu numai că vor încerca să-și impună modul de viață, ci și că vor deschide larg poarta extremismului islamist. Nu putem evita acest risc real, care este speculat de forțele politice xenofobe, dar pe care forțele politice rezonabile nu au fost capabile să-l rezolve. Soluția nu este însă nici respingerea refugiaților, căci este inutilă, nici închiderea lor în ghettouri, pentru că acestea oferă cel mai bun teren radicalizării islamiste. Soluția ideală ar fi integrarea lor în societatea occidentală, cu obligația de a-i respecta valorile. Este, într-adevăr, o sarcină grea, pentru care nu numai România, ci întreaga Europă par a fi nepregătite.