Duminică, 5 iulie, circa 30.000 de basarabeni au luat parte, la Chişinău, la o Mare Adunare Naţională, al cărei scop a fost lansarea unui Apel adresat tuturor "factorilor de decizie din România şi Republica Moldova", ca să promoveze solidaritatea naţională şi să contribuie la reunirea celor două părţi ale pământului şi istoriei româneşti. O declaraţie patetică a însoţit apelul: "Să ne conjugăm eforturile pentru a întâmpina, în 2018, centenarul Marii Uniri, printr-o revenire, de data aceasta definitivă, a Basarabiei la sânul Patriei-Mame, România". Apelul vizează, desigur, şi Uniunea Europeană: "Parlamentul European, Consiliul European şi Comisia Europeană, parlamentele şi guvernele ţărilor membre ale Uniunii Europene să sprijine acţiunile de apropiere a celor două state româneşti". Câteva sute dintre participanţii la adunare au pornit apoi pe jos, în "Marşul lui Ştefan cel Mare", spre Bucureşti, unde vor ajunge duminică, 12 iulie, la ora 14, în Piaţa Universităţii. Atmosfera a fost înălţătoare. Mulţimea era formată în majoritate din tineri, ceea ce i-a dus pe unii analişti la concluzia că, dacă reunirea românilor se va înfăptui vreodată, ea va fi opera tinerilor, şi nu a înţelepţilor neamului, ca în martie 1918... Anatol Ursu, preşedintele Mişcării Civice "Tinerii Moldovei", a fost ovaţionat îndelung la rostirea cuvintelor: "Să cerem fraţilor de peste Prut să ne accepte Unirea. Domnule preşedinte Iohannis, primiţi-ne acasă!" Un important românist european, cunoscător de la sursă al românilor de pe ambele maluri ale Prutului, Excelenţa Sa Jaromir Kvapil, ambasadorul Republicii Cehe la Chişinău, fost şi primul ambasador ceh la Bucureşti (după separarea paşnică a Cehiei de Slovacia), a acceptat cu amabilitate să ne acorde un interviu. Analizele sale vin din partea unui european din centrul Europei, căruia îi sunt familiare problemele... "limesului" UE.
"De obicei, se emigrează din est spre vest, în timp ce eu am fost singurul ceh care a luat-o invers..."
- Vă rog să faceţi o prezentare a experienţei dvs. româneşti... Cum aţi ajuns să studiaţi în România?
- Am cunoscut România cel mai bine la sfârşitul anilor '60 şi începutul anilor '70, când am continuat la Bucureşti studiile mele la ASE (Comerţ Exterior), după ce primii doi ani i-am făcut, începând cu anul 1967, la Praga. În timpul scurt al Primăverii de la Praga, am făcut prima grevă cu ocupaţie la toate universităţile din Cehoslovacia, iar, ca urmare, mi s-a spus că ar fi mai bine să plec din ţară. S-a întâmplat că părinţii mei plecau la Bucureşti, ca reprezentanţi ai unei firme de comerţ exterior, aşa că m-am trezit în România. Am stat un an la universitate, să învăţ româna, şi, după ce am dat o serie de examene, am intrat direct în anul trei. Prietenii mei spun şi acum că, de obicei, se emigrează din est spre vest, în timp ce eu am fost singurul ceh care a luat-o invers... Mi-a plăcut România, pentru că este singura ţară latină din est, înconjurată de popoare slave, aşa cum Cehia este singura ţară slavă din vest, înfiptă în teritoriile popoarelor germanice. Nici una, nici cealaltă, nu ne-am lăsat bătute în istorie şi, dacă am fost câteodată oprimaţi de alte popoare mai puternice, am reuşit să supravieţuim.
- După câţiva ani petrecuţi ca ambasador al Republicii Cehe la Bucureşti, aţi trecut Prutul la fraţii noştri basarabeni. Cum vă simţiţi la Chişinău? Aţi învăţat limba... moldovenească?
- Într-un fel, e straniu că trăiesc încă o dată la Chişinău tot ce am parcurs cu familia mea în anii '90 la Bucureşti. Mai ţinem şi acum minte cât de neobişnuit a fost pentru noi să ne ducem atunci, de exemplu, la Obor şi să vedem acolo un colţ unde veneau moldovenii de peste Prut, care vindeau tot felul de inutilităţi şi erau mulţumiţi cu sume derizorii. Atunci, pentru prima oară, ne-am dat seama, eu şi soţia mea, ce înseamnă să fii sărac. E adevărat că ceea ce nu prea se vedea atunci pe teritoriul Cehiei (şi Slovaciei) a fost şi este foarte vizibil azi în Moldova. Adică diferenţa uriaşă dintre oamenii săraci şi chiar foarte săraci şi cei bogaţi şi foarte bogaţi este foarte vizibilă în Moldova. Toţi cehii care vin în Moldova constată că numărul maşinilor luxoase este incomparabil mai mare decât în Cehia şi chiar decât în Germania. Dar trebuie spus că ceva foarte asemănător se întâmplă şi în cazul Ucrainei. Acolo, pe vremuri, se şi spunea un banc: "Veniţi să vizitaţi Ucraina, maşina dvs. este deja aici..." În fine, plecând de la Bucureşti la Chişinău, am constatat că există un lucru esenţial comun ambelor state, şi anume - un număr mare de oameni care trăiesc peste hotare şi nu prea au de gând să se mai întoarcă. E adevărat că, în cazul R. Moldova, sunt mulţi cei care lucrează în Rusia. Dacă ar trebui să se întoarcă acasă, ar putea deveni tare greu pentru statul moldovean. Este greu şi cu Transnistria, cu partea nordică a Moldovei, şi cu Găgăuzia şi Taraclia, în sud, unde este preferată colaborarea cu Moscova... În privinţa "limbii moldoveneşti", toată lumea ştie că a fost o creaţie stalinistă din 1924, cu scopul separării unei părţi din poporul român şi creării unei alte identităţi...
- Cât de pro-Europa este astăzi Republica Moldova?
- Cu permisiunea dvs., ca să vă răspund, aş lua ca model alegerile locale care au avut loc cu câteva zile în urmă, mai ales turul doi la primari, când capitala Chişinău a fost câştigată de un pro-european convins şi militant, d-l Chirtoacă. Cred că şi simbolismul zilei de 28 iunie (ultimatumul sovietic, prin care se ocupau Basarabia şi Bucovina de nord, la 28 iunie 1940) a avut ceva de spus, însă cel mai important lucru a fost că lumea de aici, din Chişinău, şi din alte oraşe importante, tinde mai mult spre viitorul său în Europa, chiar dacă ştie că va fi încă un drum foarte lung. Nu mai este vorba numai de vorbe şi promisiuni, aşa cum a fost până nu de mult. Acum, după semnarea Acordului de asociere la UE, trebuie să urmeze şi faptele concrete, reformele de care s-a discutat deja destul. Moldovenii ştiu ce trebuie să urmeze, de aceea au votat un număr important de primari orientaţi spre Vest...
"Dacă nu se fac toate reformele în domeniul justiţiei, sănătăţii şi cel social, nu se va putea vorbi de viitoarea intrare
a R. Moldova în UE"
- Mai este dorită R. Moldova în UE, după dezamăgirile recente, când, din statutul de "premiant al estului", Chişinăul a fost trecut pe linia de aşteptare?
- Aşa cum sunt convins că ştiţi, Moldova se află în mijlocul mai multor crize. În primul rând, e vorba de criza guvernamentală şi, deocamdată, există un guvern provizoriu, condus pentru prima oară de o doamnă, Natalia Gherman, cu experienţă largă în domeniul politicii externe, care este, împreună cu fostul premier Iurie Leancă, cel mai mare promotor al intrării Moldovei în UE. Pe de altă parte, este adevărat că Moldova face parte din Parteneriatul estic, unde nimeni, niciodată, nu a spus cu voce tare că aceste state au drumul spre UE deschis. Dimpotrivă, domnul preşedinte al Comisiei Europene, Juncker, a spus de mai multe ori că, în următorii 5 ani, nu va intra niciun stat nou în componenţa UE. Există şi profunda criză economică şi financiară, când mai multe bănci din R. Moldova sunt în vizorul Băncii Naţionale, mai ales după dispariţia miliardului de euro. Pe de altă parte, dacă nu se vor face toate reformele în domeniul justiţiei, sănătăţii şi cel social, nu se va putea vorbi de viitoarea intrare în UE. Şi invers. Atunci când un stat va face toate reformele, ca să fie compatibil cu toate celelalte state din acest spaţiu, totul va deveni dintr-o dată foarte simplu. Deci, dacă reformele necesare, costisitoare şi dureroase vor fi făcute, drumul spre UE se va deschide foarte repede. Numai aşa, de ochii lumii, nu cred că va mai intra vreun stat în UE. Dimpotrivă: unele ar putea, eventual, să şi iasă de acolo, chiar dacă nimeni nu doreşte acest lucru.
- Ce trăsături comune, pro-europene, aţi identificat între românii de dincolo şi de dincoace de Prut?
- În privinţa aceasta, cred că nu există vreo diferenţă între România şi R. Moldova. Cei mai europeni români din ambele state sunt aceia care trăiesc deja în Vest. În acelaşi timp, la fel de europeni sunt românii din ambele state care trăiesc acolo unde s-au născut, dar primesc bani (subvenţii) din fondurile europene. Singura diferenţă este că dvs., ca stat membru al UE, trebuie să şi trimiteţi la Bruxelles o cotă parte, pe când moldovenii doar primesc. Până nu de mult, se vorbea de istoria de succes a Moldovei în cadrul Parteneriatului estic. Acum nu se mai vorbeşte de succes aşa de pronunţat şi se insistă mai mult asupra efectuării reformelor (mai ales cele din justiţie). Sunt unii care spun că acest proces doar se mima până acum. De aceea, deocamdată, s-au stopat anumite finanţări directe în bugetul statului, de la Banca Mondială şi UE, şi se spune că finanţarea de la FMI va veni numai după ce se va semna un nou acord care se tot amână.
"Mai multe partide democratice din Chişinău şi Bucureşti ar trebui să fie pentru unirea cu ţara-mamă"
- Circa 30.000 de tineri au demonstrat duminică, 5 iulie, în oraşele basarabene, pentru unirea cu Ţara. Ce vă spune, ca observator imparţial, această mişcare naţională?
- E frumos că s-au întrunit destul de mulţi oameni şi s-a aprobat şi o declaraţie frumoasă. Nu prea am înţeles de ce aceşti oameni nu au participat, în număr la fel de mare, la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, când ar fi putut alege partidele pro-unioniste şi pro-europene, cu scoruri mult mai solide, capabile să ducă politica pe care şi-o doresc unioniştii. Tot aşa, nu am înţeles de ce, după marile adunări naţionale din anii 1989,1990 şi 1991, a trebuit să se aştepte încă 24 de ani, pentru cea de-a IV-a ediţie, s-o spun aşa? Dacă e vorba de un eveniment de o semnificaţie aşa de mare, cum este reunificarea cu ţara-mamă, aş crede că mai multe partide democratice ar trebui să fie pentru acest curs. Oare aşa a fost acum? Care sunt partidele democratice pro-unire de la Chişinău şi care sunt partidele din România, care vor imediata unire cu Moldova de peste Prut? Personal, îi cinstesc mult pe oamenii care se vor duce pe jos până la Iaşi sau Bucureşti. Dar de ce tocmai acolo? N-ar fi mai bine, din punctul de vedere al simbolismului pur, să ajungă până la Alba-Iulia, unde a avut loc unirea mare din anul 1918? Bineînţeles că Marea Adunare de la Chişinău este o iniţiativă foarte bine venită, care va arăta mai clar dacă e mai bine pentru ambele state româneşti să rămână independente sau să se unească, cu acordul marilor puteri sau cu un referendum organizat atât în România, cât şi în Moldova. Dacă aş putea să mă folosesc de pilda Cehiei şi Slovaciei, aceste două state s-au despărţit ca să se unească din nou în cadrul Uniunii Europene. Vă urez ca un lucru asemănător să vi se întâmple, în viitorul mai scurt sau mai îndelungat şi dvs., românilor.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
