Bistriţa - Poezia la ea acasă

- Între 16 şi 19 iulie, străvechea cetate a nordului Transilvaniei îşi deschide porţile pentru visări şi manifestări literare -

Marin Mălaicu-Hondrari
"Am ajuns la a şaptea ediţie de festival. Putem spune că avem cei şapte ani de-acasă!"

- Cel mai aşteptat festival de poezie din ţară a ajuns la cea de-a şaptea ediţie. O cifră norocoasă, bun prilej de rememorări. Îţi mai aminteşti cum s-a născut dorinţa de a face un festival de poezie la Bistriţa? Nu te-ai temut de prejudecata "pro­vin­ciei", locul unde nu se întâmplă nimic?

- Ideea de a organiza un festival de poezie la Bis­triţa îi aparţine domnului Gavril Ţărmure, un împă­timit al poeziei, care poate oricând să recite poeme întregi din Ion Mureşan sau din Virgil Mazilescu. El ne-a propus, mie şi poetului Dan Coman, să facem lista cu invitaţi. Bineînţeles că propunerea ne-a bucu­rat şi ne-a onorat în acelaşi timp, pentru că visam de ani de zile să revedem la Bistriţa poeţi pe care îi vă­zuserăm şi îi admiraserăm în anii '90, când noi eram încă foarte tineri. Îmi amintesc cum ne tremurau ge­nunchii când ne-am întâlnit prima dată cu Angela Marinescu, sau cum îl ascultam cu gurile căscate pe Ion Mureşan, recitând Melancolie, de Mihai Emi­nescu. Chiar dacă locuiam la Bistriţa, ştiam foarte bine ce se întâmplă în poezia românească, aşa că nu ne-a fost foarte greu să-i prezentăm o listă cu poeţi. Era în primăvara anului 2008. În vara acelui an a avut loc prima ediţie a festivalului Poezia e la Bistriţa. Şi pentru că a fost un succes atât pentru public, cât şi pentru poeţii prezenţi, ne-am gândit să continuăm. În acest an am ajuns la ediţia a şaptea, putem spune că avem cei şapte ani de-acasă.

- Bistriţa nu este un oraş prea mic pentru poezie?

- Unul dintre cele mai tari fes­ti­valuri europene de poezie e fes­ti­valul din Cabra (Spania), o loca­litate cam cât un cartier din Bis­triţa, un că­tun pier­dut în munţi. Şi cred că astfel de exem­ple mai sunt. Locul contează prea puţin sau de­loc, pentru că "pre­tu­tindeni e pa­tria verbului", cum zice Mihai Ur­sachi. Sigur că există ideea mai mult sau mai puţin în­te­me­iată, că în loca­lităţile mici, de pro­vin­cie, nu se pot face lucruri de an­vergură. Dar în cazul poeziei, această idee nu e valabilă. Poezia nu are ne­voie de o bază teh­nică sau de o infra­struc­tură complicată, ea trebuie să fie bună şi atunci îşi va găsi public oriunde în lu­mea asta.

- De unde îşi iau bistriţenii ora exactă în lite­ratură? E Bucureştiul un centru şi pentru ei?

- Bistriţenii îşi iau ora exactă din cărţi, bineîn­ţeles. Iar cu noile mijloace media e chiar simplu să fii la curent cu ce se în­tâm­plă. Mai greu e să încerci să decantezi, să nu te laşi orbit de mode, de jocuri edito­riale, de cronici la comandă, de premii care scan­dalizează bu­nul-simţ. Sigur că Bucu­reştiul e un cen­tru şi pentru scri­itorii bistriţeni, chiar şi numai prin faptul că acolo trăiesc cei mai mulţi scriitori şi acolo apar, atâtea câte mai apar, re­vis­tele culturale impor­tante. Dar pe durata festivalului de poezie, Bistriţa devine ea însăşi un centru, dacă e să ne luăm numai după faptul că adu­cem acolo poeţi din toate colţurile ţării şi din generaţii diferite (de la de­bu­tanţi până la monştri sacri ai optzecismului sau şapte­ze­cismului) şi că vin să asiste la festival iubitori de po­ezie de peste tot. Iar asta chiar mi se pare fascinant şi de­mons­trează că poezia are în continuare forţă şi poate mişca lucrurile. Ce bine ar fi fost dacă ar fi în­ţeles pe deplin lucrul acesta şi po­liticienii din Iaşi, şi nu ar fi încercat să confişte politic, adică să ducă în de­rizoriu, aşa cum fac politicienii ro­mâni, atunci când se ating de cultură, cel mai tare festival de literatură din Ro­mâ­nia, FILIT.

Ropotul ploii şi fulgerele poeziei

- Să ne întoarcem la detalii concrete. Ce se în­tâmplă, de fapt, la Bistriţa? Unde se petrec lu­crurile? Îşi schimbă oraşul haina obişnuită cu una de zile mari?

- E vorba de un festival internaţional cu trei seri de lecturi şi muzică de cameră, care au toate loc la Sinagoga oraşului. Există un singur prozator invitat, sub deviza poeţii invită un prozator, şi ne mândrim cu faptul că primul prozator invitat a fost Alexandru Vlad, iar anul acesta aşteptăm un autor cu totul şi cu totul special, pe Radu Paraschivescu. Cu adevărat, oraşul capătă un aer de sărbătoare, poezia e prezentă pe străzi şi pe terase, e foarte plăcut să te întâlneşti cu un poet muntenegrean, iar două străzi mai încolo, să dai peste un poet spaniol sau maghiar. Publicul e foarte cald şi răsplăteşte din plin eforturile organi­za­torilor, ba mai mult, chiar cumpără cărţi de poezie şi pot să vă asigur că pe durata festivalului se vând sute de cărţi. Îmi amintesc de cum se făcea tăcere la masă, atunci când începea să vorbească Ernest Wichner, de rătăcirile prin burg ale lui Bogdan Ghiu, cu gân­dul, probabil, la emisiunea lui de la radio, de alaiul de admiratoare care îl urmau peste tot pe Emil Bru­maru, în ciu­da tricoului său veşnic pătat cu ca­fea, de răbdarea civilizată a celor mulţi şi neobidiţi care aş­teptau ca Mircea Căr­tărescu să le dea un autograf...

- Cum sunt dimineţile poeţilor, di­mineţile de festival?

- Dimineţile sunt minunate. Poeţii îşi beau ca­fea­ua încercând să alunge obo­seala nopţii, iar energia pe care o de­gajă douăzeci, douăzeci şi cinci de poeţi, e mai puternică decât a unui de­taşament de trupe speciale. (râde) Unii debordează de vitalitate, în ciuda orei matinale, cum ar fi Florin Iaru, alţii stau retraşi în sine, ca poetul maghiar István Kemény, dar nimeni nu vrea să plece, se simt bine la un loc, ziua începe liniştit, poezia dospeşte. Îmi amintesc de un mesaj primit de la Bogdan Ghiu: "Vă mulţumesc că m-aţi readus printre poeţi", mesaj care cred că spune totul despre atmosfera din timpul festi­va­lului. Dar apoi se face seară şi vin lec­turile, şi pen­tru că e iulie, mai vine şi câte o ploa­ie de vară, şi uşile sina­go­gii se deschid larg, pen­tru ca ropo­tul plo­ii şi tunetele şi fulgerele să se amestece cu tu­ne­­­tele şi fulgerele poe­ziei. La ci­nă, toată lumea e des­tinsă, cei care au citit deja au scă­pat de emoţii, cei care ur­mea­ză să ci­teas­că nu simt presiunea pu­bli­cului, cu toţii se bucură de bucate şi de noapte, de glumele lui Dan Coman, de cântecele lui Gavril Ţărmure, de po­veştile lui Ioan Es. Pop. Îmi amintesc de un muzician nor­vegian, care voia să meargă la Sibiu, la părinţii Adelei Gre­cea­nu, ca să înveţe de la ei meşte­şugul de a prepara ţui­că adevă­ra­tă, pentru a duce acasă, în Nor­vegia, reţeta acelor magic drops (pică­tu­rile magice), cum zicea el, îmi a­min­tesc de râsul lui Ro­bert Şerban, care a atras poliţia locală, de rătăcirile lui Bog­dan-Ale­xan­dru Stănescu, care în loc să coboare din tren la Bis­triţa a co­borât la Beclean, şi-mi amin­tesc de John Florin Par­tene, care a stârnit admiraţia noc­turnă a domnişoa­re­lor, citând din Pound, în tra­ducerea lui Mircea Ivă­nes­cu: "Şi tinereţea-ar mai uita pentru-un moment/ că tinereţea mea s-a dus". Dar partea bună e că poezia e veşnic tânără.

- Anul acesta pe cine aveţi pe afiş? Din ce ţări s-a pornit spre Bistriţa poezia?

- Anul acesta, cu sprijinul ICR, avem opt invitaţi străini, printre care mă grăbesc să o menţionez pe poeta Krisztina Tóth, unul dintre cei mai importanţi poeţi maghiari contemporani şi o femeie de o fru­mu­seţe uluitoare. Una dintre colaboratoarele noas­tre la organizarea festivalului, văzând cât e de frumoasă, a omis, cu bună ştiinţă, să-mi trimită pozele pe care poeta i le trimisese pentru broşura festivalului. (râde) Apoi va veni domnul Piotr Sommer, un poet polonez foarte bun, tradu­cător din poezia americană con­tem­po­rană, pe care îl vom putea asculta la Bistriţa şi că­ruia îi pu­blicăm o antologie la Editura "Charmides". Şi tot din Polonia, cu ajutorul Institutului Po­lonez din Bucureşti, vin Wojciech Bo­nowicz şi Marcin Ba­ran, doi poeţi cu care m-am în­tâlnit la Cracovia şi care ştiu mul­te despre literatura română con­tem­porană, asta şi pentru faptul că sunt prieteni cu traducătoarea Joanna Kornas, cea care va fi şi interpret la festival. Mai vin doi poeţi spanioli, Pablo García Casado şi Jesús Jiménez Do­mín­guez, un tânăr poet din Zara­goza, care cred că e destul de speriat de o călătorie în neant, adică în nor­dul Transilvaniei, tărâmul lui Dra­cula. Din nordul cu adevărat îndepărtat, din Nor­vegia, coboară până la Bistriţa poetul ?ystein Wingaard Wolf (căruia noi îi zicem poetul CTRL + V, pentru că nu-i reţinem nu­mele şi mereu dăm copy paste la computer, de parcă am fi primul-ministru). Din vecini, din Bosnia-Herţe­govina, vine Goran Si­mic, cu care poetul Dan Coman re­zonează într-un mod special. Şi din Belgia vine Michaël Vandebril, un poet pe care ni l-a recomandat Jan Mysjkin, cel care i-a şi tradus câteva po­eme în limba română.

- Am avut fes­tivaluri de literatură la Timişoara, la Bucu­reşti, la Cluj, la Iaşi. Între atâtea ma­ni­fes­tări lite­rare, îşi mai găseşte loc şi fes­tivalul din Bis­triţa?

- Da, pentru că atmosfera festivalului Poezia e la Bis­tri­ţa e cu adevărat specială şi foarte prietenoasă. Toţi cei care participă la festival îşi doresc să se întoarcă. Asta se da­torează mult şi fap­tu­lui că noi, orga­niza­to­rii (şi când spun orga­nizatorii, mă gân­desc nu numai la domnul Ţăr­mure şi la prietenul meu, Dan Coman, ci şi la Ana Toma, graphic designerul nostru, la Emil Dumitraş, cel care an de an asigură designul tricourilor festivalului, la Ana Dragu, cea care îşi pune maşina şi timpul la dispoziţia invitaţilor străini, la Domnica Drumea, care cores­pondează în engleză cu invitaţii şi îi bate la cap), i-am tratat egal pe toţi po­eţii şi nu ne-am sfiit să le arătăm tuturor cât de mult le preţuim poezia. Cred că asta e important şi e chiar o victorie a Poeziei, ca să închei apoteotic.