Marin Mălaicu-Hondrari
"Am ajuns la a șaptea ediție de festival. Putem spune că avem cei șapte ani de-acasă!"
- Cel mai așteptat festival de poezie din țară a ajuns la cea de-a șaptea ediție. O cifră norocoasă, bun prilej de rememorări. Îți mai amintești cum s-a născut dorința de a face un festival de poezie la Bistrița? Nu te-ai temut de prejudecata "provinciei", locul unde nu se întâmplă nimic?
- Ideea de a organiza un festival de poezie la Bistrița îi aparține domnului Gavril Țărmure, un împătimit al poeziei, care poate oricând să recite poeme întregi din Ion Mureșan sau din Virgil Mazilescu. El ne-a propus, mie și poetului Dan Coman, să facem lista cu invitați. Bineînțeles că propunerea ne-a bucurat și ne-a onorat în același timp, pentru că visam de ani de zile să revedem la Bistrița poeți pe care îi văzuserăm și îi admiraserăm în anii '90, când noi eram încă foarte tineri. Îmi amintesc cum ne tremurau genunchii când ne-am întâlnit prima dată cu Angela Marinescu, sau cum îl ascultam cu gurile căscate pe Ion Mureșan, recitând Melancolie, de Mihai Eminescu. Chiar dacă locuiam la Bistrița, știam foarte bine ce se întâmplă în poezia românească, așa că nu ne-a fost foarte greu să-i prezentăm o listă cu poeți. Era în primăvara anului 2008. În vara acelui an a avut loc prima ediție a festivalului Poezia e la Bistrița. Și pentru că a fost un succes atât pentru public, cât și pentru poeții prezenți, ne-am gândit să continuăm. În acest an am ajuns la ediția a șaptea, putem spune că avem cei șapte ani de-acasă.
- Bistrița nu este un oraș prea mic pentru poezie?
- Unul dintre cele mai tari festivaluri europene de poezie e festivalul din Cabra (Spania), o localitate cam cât un cartier din Bistrița, un cătun pierdut în munți. Și cred că astfel de exemple mai sunt. Locul contează prea puțin sau deloc, pentru că "pretutindeni e patria verbului", cum zice Mihai Ursachi. Sigur că există ideea mai mult sau mai puțin întemeiată, că în localitățile mici, de provincie, nu se pot face lucruri de anvergură. Dar în cazul poeziei, această idee nu e valabilă. Poezia nu are nevoie de o bază tehnică sau de o infrastructură complicată, ea trebuie să fie bună și atunci își va găsi public oriunde în lumea asta.
- De unde își iau bistrițenii ora exactă în literatură? E Bucureștiul un centru și pentru ei?
- Bistrițenii își iau ora exactă din cărți, bineînțeles. Iar cu noile mijloace media e chiar simplu să fii la curent cu ce se întâmplă. Mai greu e să încerci să decantezi, să nu te lași orbit de mode, de jocuri editoriale, de cronici la comandă, de premii care scandalizează bunul-simț. Sigur că Bucureștiul e un centru și pentru scriitorii bistrițeni, chiar și numai prin faptul că acolo trăiesc cei mai mulți scriitori și acolo apar, atâtea câte mai apar, revistele culturale importante. Dar pe durata festivalului de poezie, Bistrița devine ea însăși un centru, dacă e să ne luăm numai după faptul că aducem acolo poeți din toate colțurile țării și din generații diferite (de la debutanți până la monștri sacri ai optzecismului sau șaptezecismului) și că vin să asiste la festival iubitori de poezie de peste tot. Iar asta chiar mi se pare fascinant și demonstrează că poezia are în continuare forță și poate mișca lucrurile. Ce bine ar fi fost dacă ar fi înțeles pe deplin lucrul acesta și politicienii din Iași, și nu ar fi încercat să confiște politic, adică să ducă în derizoriu, așa cum fac politicienii români, atunci când se ating de cultură, cel mai tare festival de literatură din România, FILIT.
Ropotul ploii și fulgerele poeziei
- Să ne întoarcem la detalii concrete. Ce se întâmplă, de fapt, la Bistrița? Unde se petrec lucrurile? Își schimbă orașul haina obișnuită cu una de zile mari?
- E vorba de un festival internațional cu trei seri de lecturi și muzică de cameră, care au toate loc la Sinagoga orașului. Există un singur prozator invitat, sub deviza poeții invită un prozator, și ne mândrim cu faptul că primul prozator invitat a fost Alexandru Vlad, iar anul acesta așteptăm un autor cu totul și cu totul special, pe Radu Paraschivescu. Cu adevărat, orașul capătă un aer de sărbătoare, poezia e prezentă pe străzi și pe terase, e foarte plăcut să te întâlnești cu un poet muntenegrean, iar două străzi mai încolo, să dai peste un poet spaniol sau maghiar. Publicul e foarte cald și răsplătește din plin eforturile organizatorilor, ba mai mult, chiar cumpără cărți de poezie și pot să vă asigur că pe durata festivalului se vând sute de cărți. Îmi amintesc de cum se făcea tăcere la masă, atunci când începea să vorbească Ernest Wichner, de rătăcirile prin burg ale lui Bogdan Ghiu, cu gândul, probabil, la emisiunea lui de la radio, de alaiul de admiratoare care îl urmau peste tot pe Emil Brumaru, în ciuda tricoului său veșnic pătat cu cafea, de răbdarea civilizată a celor mulți și neobidiți care așteptau ca Mircea Cărtărescu să le dea un autograf...
- Cum sunt diminețile poeților, diminețile de festival?
- Diminețile sunt minunate. Poeții își beau cafeaua încercând să alunge oboseala nopții, iar energia pe care o degajă douăzeci, douăzeci și cinci de poeți, e mai puternică decât a unui detașament de trupe speciale. (râde) Unii debordează de vitalitate, în ciuda orei matinale, cum ar fi Florin Iaru, alții stau retrași în sine, ca poetul maghiar István Kemény, dar nimeni nu vrea să plece, se simt bine la un loc, ziua începe liniștit, poezia dospește. Îmi amintesc de un mesaj primit de la Bogdan Ghiu: "Vă mulțumesc că m-ați readus printre poeți", mesaj care cred că spune totul despre atmosfera din timpul festivalului. Dar apoi se face seară și vin lecturile, și pentru că e iulie, mai vine și câte o ploaie de vară, și ușile sinagogii se deschid larg, pentru ca ropotul ploii și tunetele și fulgerele să se amestece cu tunetele și fulgerele poeziei. La cină, toată lumea e destinsă, cei care au citit deja au scăpat de emoții, cei care urmează să citească nu simt presiunea publicului, cu toții se bucură de bucate și de noapte, de glumele lui Dan Coman, de cântecele lui Gavril Țărmure, de poveștile lui Ioan Es. Pop. Îmi amintesc de un muzician norvegian, care voia să meargă la Sibiu, la părinții Adelei Greceanu, ca să învețe de la ei meșteșugul de a prepara țuică adevărată, pentru a duce acasă, în Norvegia, rețeta acelor magic drops (picăturile magice), cum zicea el, îmi amintesc de râsul lui Robert Șerban, care a atras poliția locală, de rătăcirile lui Bogdan-Alexandru Stănescu, care în loc să coboare din tren la Bistrița a coborât la Beclean, și-mi amintesc de John Florin Partene, care a stârnit admirația nocturnă a domnișoarelor, citând din Pound, în traducerea lui Mircea Ivănescu: "Și tinerețea-ar mai uita pentru-un moment/ că tinerețea mea s-a dus". Dar partea bună e că poezia e veșnic tânără.
- Anul acesta pe cine aveți pe afiș? Din ce țări s-a pornit spre Bistrița poezia?
- Anul acesta, cu sprijinul ICR, avem opt invitați străini, printre care mă grăbesc să o menționez pe poeta Krisztina Tóth, unul dintre cei mai importanți poeți maghiari contemporani și o femeie de o frumusețe uluitoare. Una dintre colaboratoarele noastre la organizarea festivalului, văzând cât e de frumoasă, a omis, cu bună știință, să-mi trimită pozele pe care poeta i le trimisese pentru broșura festivalului. (râde) Apoi va veni domnul Piotr Sommer, un poet polonez foarte bun, traducător din poezia americană contemporană, pe care îl vom putea asculta la Bistrița și căruia îi publicăm o antologie la Editura "Charmides". Și tot din Polonia, cu ajutorul Institutului Polonez din București, vin Wojciech Bonowicz și Marcin Baran, doi poeți cu care m-am întâlnit la Cracovia și care știu multe despre literatura română contemporană, asta și pentru faptul că sunt prieteni cu traducătoarea Joanna Kornas, cea care va fi și interpret la festival. Mai vin doi poeți spanioli, Pablo García Casado și Jesús Jiménez Domínguez, un tânăr poet din Zaragoza, care cred că e destul de speriat de o călătorie în neant, adică în nordul Transilvaniei, tărâmul lui Dracula. Din nordul cu adevărat îndepărtat, din Norvegia, coboară până la Bistrița poetul ?ystein Wingaard Wolf (căruia noi îi zicem poetul CTRL + V, pentru că nu-i reținem numele și mereu dăm copy paste la computer, de parcă am fi primul-ministru). Din vecini, din Bosnia-Herțegovina, vine Goran Simic, cu care poetul Dan Coman rezonează într-un mod special. Și din Belgia vine Michaël Vandebril, un poet pe care ni l-a recomandat Jan Mysjkin, cel care i-a și tradus câteva poeme în limba română.
- Am avut festivaluri de literatură la Timișoara, la București, la Cluj, la Iași. Între atâtea manifestări literare, își mai găsește loc și festivalul din Bistrița?
- Da, pentru că atmosfera festivalului Poezia e la Bistrița e cu adevărat specială și foarte prietenoasă. Toți cei care participă la festival își doresc să se întoarcă. Asta se datorează mult și faptului că noi, organizatorii (și când spun organizatorii, mă gândesc nu numai la domnul Țărmure și la prietenul meu, Dan Coman, ci și la Ana Toma, graphic designerul nostru, la Emil Dumitraș, cel care an de an asigură designul tricourilor festivalului, la Ana Dragu, cea care își pune mașina și timpul la dispoziția invitaților străini, la Domnica Drumea, care corespondează în engleză cu invitații și îi bate la cap), i-am tratat egal pe toți poeții și nu ne-am sfiit să le arătăm tuturor cât de mult le prețuim poezia. Cred că asta e important și e chiar o victorie a Poeziei, ca să închei apoteotic.