Acad. NICOLAE DABIJA - "Am de gând să mă mut în România, dar mă voi muta cu ţară cu tot!"

Redactor şef al revistei "Literatura şi Arta" din Chişinău

Era în luna mai a anului 1989. Poetul, pro­za­torul, jurnalistul Nicolae Dabija şi apro­piaţii săi din redacţia celei mai importante publicaţii din Basarabia, purtând un nume atât de ino­fensiv precum "Literatura şi Arta", au hotărât să dea de pământ cu alfabetul chirilic. Intenţia lui Da­bija, a lui Grigore Vieru, Alecu Reniţă şi a multor alţi con­deieri prefaţa un mare scandal, o comoţie cerebrală în masă, în rândul autorităţilor comuniste şi al ser­vi­cii­lor KGB-iste. Sosiţi la Bucureşti, în căutarea unei ma­şini de scris cu litere latine, Dabija şi Vieru şi-au dat sea­ma că Securitatea ceauşistă, sesizată probabil de KGB, le pune piedici. Consignaţia de la care tre­buiau să cumpere maşina de scris a fost închisă, for­ţat, ast­fel că scriitorii din Chişinău se vedeau ple­când acasă cu mâna goală. Dar soarta a vrut altfel. Părintele Va­sile Ţepordei, un cunoscut patriot şi refugiat basa­ra­bean, care slujea în Bucureşti, la Mărcuţa, şi-a re­te­zat literele de la maşina de scris, dăruidu-le celor doi. Ajuns la Chişinău, cu literele în buzunar, Dabija le-a sudat în locul celor ruseşti şi aşa au reuşit să scoată prima ediţie cu alfabet latin, din "Literatura şi Arta". Revista care păruse cenzurii sovietice o "mitralieră de confetti" devenise peste noapte o mitralieră cu gloan­ţe adevărate. Cozi imense s-au format în faţa chioşcurilor de ziare. Cu ochii în lacrimi şi cu foaia latină în mână, mulţi basarabeni s-au aşezat în faţa tancurilor sosite să înăbuşe mişcarea naţională. Re­dac­torii au fost purtaţi la miliţie, au fost puşi să dea decla­raţii, să explice, să-şi lingă semnăturile. Scan­dalul s-a închis la 31 august 1989, când limba română şi grafia latină au fost acceptate în Basarabia oficial. De atunci, "literatorul" de la Chişinău, cum i s-a spus lui Dabija, avea să poarte, ca om politic, ca membru de onoare al Academiei Române, ca membru al Aca­demiei Republicii Moldova şi ca jurnalist, o neobosită luptă pentru "deşteptarea" românilor de pe ambele maluri ale Prutului: "Şi-un coşmar visez - de-atunci - prin vremi,/ mă trezesc şi-mi zic: Doamne fereşte/ de-o Moldovă doar din moldoveni/ ce-au uitat, cu toţii, româneşte..."

"Avem exact atâţia unionişti câţi intelectuali avem"

- Care este "starea naţiunii" la Chişinău, ma­es­tre Dabija? Cum vă explicaţi că entuziasmul unio­niş­tilor scade de la un an la altul?

- "Naţiunea" noastră este, totuşi, naţiunea română. Fără Transnistria, românii/moldovenii reprezintă pes­te 80% din populaţia din R. Moldova. Suntem desculţi fără ţară, dar cel puţin avem picioare. Este adevărat, în bibliotecile publice din Chişinău există 17 cărţi în limba rusă, la două cărţi în limba română. Ruşii ne-au impus cultura lor cu arma, dar nu şi-au dat seama că noi ne-am unit în 1989, când a căzut alfabetul rusesc şi am adoptat alfabetul latin. De atunci, nu mai avem doi Eminescu, doi Alecsandri, doi Caragiale.Vorbind de unionişti, sunt întrebat uneori: câţi unionişti sunt azi în Republica Moldova? Avem exact atâţia unio­nişti câţi intelectuali avem. Toţi cei care au avut acces la informaţii, care au descoperit că sunt români sunt şi unionişti, chiar dacă avem unele excepţii, unele cozi de topor. Locul nostru este în Europa, ne-am năs­cut în Europa, facem parte din civilizaţia europeană. Sigur, există frica de necunoscut strecurată în sufletul basarabeanului nostru; există criza de identitate.

- Vă rog să ne vorbiţi de această criză, prezentă şi în rândul românilor din ţară.

- Am fost recent la o întâlnire cu cititorii şi un bă­trân din primul rând a protestat când eu am spus "noi, românii"... "Noi nu suntem români, noi suntem mol­doveni", m-a corectat omul, "dar fratele meu, care lo­cuieşte la Bucureşti, uite că acela-i român". Şi eu am spus: "Ce mamă genială aveţi, că a dat naştere la două persoane de etnii diferite: un moldovean şi un român". În aceeaşi ordine de idei, spune un altul: "Mie nu-mi plac românii". De ce nu-ţi plac românii? "Pentru că l-au bătut pe tata când au fost stăpâni aici". Şi unde-i tatăl tău acum? "L-au împuşcat ru­şii"... Vasăzică, mulţi au o memorie selectivă : omul ăla ţine minte palma pe care i-a tras-o jandarmul ro­mân lui taică-său, dar nu ţine minte glontele pe care i l-a tras enkavedistul sovietic în ceafă... În 1938, toţi scriitorii şi lingviştii români din aşa-zisa Republică Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească de la Tiraspol au fost împuşcaţi. De ce? Citez din sentinţă: "Pentru că au îngunoioşat limba moldovenească cu cuvinte româneşti". Care sunt acele cuvinte? "Timp" în loc de "vreme"; "popor" în loc de "norod"; "aten­ţiune" în loc de "băgare de seamă"; "elev" în loc de "şco­lar" etc. Pentru aceste sinonime au murit oa­meni! Eu, pe când eram student, am fost exmatriculat din universitate, pentru că am spus că Ştefan cel Mare a făcut mai mult pentru Moldova decât Lenin. O a doua vină a fost aceea că am conspectat, pe alocuri, în caietul meu studenţesc, anumite pasaje cu grafie latină... Bunicul meu a fost condamnat 25 de ani, pentru că a construit o mânăstire... "antisovietică"! Clase întregi de elevi şi profesori au fost duse în Siberia, pentru că au citit româneşte. Asta a fost şi este drama noastră. Asta-i explicaţia procentului re­lativ mic de unionişti, menţinerea "moldovenismului" ca steag fals al ţărişoarei din stânga Prutului.

"Eu cred în viitorul neamului nostru. Cred că el ne va găsi împreună"

- A scăzut mult şi numărul basarabenilor care doreau integrarea europeană. Ce explicaţie aveţi?

- Clasa politică e de vină. Cu patru ani în urmă, 80% din populaţie se dorea în UE. Acum, cifra a scă­zut, ni se spune că-s mai puţin de 50% doritori de Eu­ropa. De ce? Pentru că partidele de la guvernare sunt suspectate de corupţie. Se vorbeşte că a dispărut din băncile moldovene un miliard de euro! Păi, ăsta-i bugetul Republicii pe mai mulţi ani! Atunci, lumea spune: dom'le, ăştia-s hoţi! Ăştia ne duc cu sloganuri europene... par că ne-ar duce în UE, dar ei îşi fac treburile lor, fură în spatele acestor sloganuri. Lumea e decepţionată şi speră în oameni şi în partide cinstite, care să preia sincer mesajul european. Unul dintre ei ar fi Iurie Leancă, dar mai sunt şi alţii capabili să primenească sfera politică.

- De când a început războiul în Ucraina, ro­mâ­nii din România se tem, îi văd pe ruşi ca inevitabili invadatori. Cum e privită ofensiva rusească la Chi­şinău?

- Am scris un articol intitulat "Sindromul Stockholm"... Am constatat, ca şi în celebrul caz al spargerii unei bănci din Stockholm, în 1973 (când func­ţionarii au pactizat şi au luat apărarea spărgă­to­rilor), că unii dintre moldovenii noştri suferă de o atracţie inexplicabilă a victimei faţă de călău. Atunci când ţăranul nostru ştie că a avut de suferit, că părinţii lui au fost deportaţi în Siberia, că vecinii lui au fost împuşcaţi fără nicio vină, ei bine, această frică îi dic­tează comportamentul. Deja au început nişte specu­laţii cum că noi ar trebui să ne împăcăm bine cu ruşii, dacă nu vrem să vină cu război asupra noastră. Eu cred însă în viitorul neamului nostru şi sunt convins că acest viitor ne va găsi împreună. Un reporter rău­tăcios m-a întrebat la o televiziune: "Când vă mutaţi în România?". Grigore Vieru (Dumnezeu să-l ierte, pe atunci mai trăia) s-a mutat în România; Leonida Lari s-a mutat; Mircea Druc s-a mutat... Dumnea­voas­tră, când...? Am răspuns: "Da, am de gând să mă mut în România, dar mă voi muta cu tot cu ţară!"

- Romano Prodi, fostul prim ministru italian, a de­clarat, cu zece ani în urmă, că şansele de in­tegrare ale R. Moldova în UE sunt egale cu cele ale Tanzaniei. Mai este de actualitate această sumbră predicţie?

- Noi nu avem, la ora actuală, decât o şansă: să ve­nim în UE, adică în România. Să fim împreună cu Ţara. Federaţia Rusă a declarat război Ucrainei nu­mai pentru că Ucraina s-a dorit membru al Uniunii Eu­ropene. Dacă nu se întâmpla în Ucraina, acest răz­boi urma să se desfăşoare în Republica Moldova. Era pregătit. Am scris câteva articole pe această temă, cu mult înainte de alipirea Crimeei. Şansa noastră a fost că războiul a început dincolo. Dar asta nu înseamnă că el nu ar putea veni şi peste noi. Pentru că Putin a declarat că niciodată nu va permite ca armatele NATO să vină aproape de frontierele Rusiei.

- Care este starea de spirit a basarabenilor, în faţa acestor ameninţări?

- Poate ar fi bine, ca să vă faceţi o idee, să vă re­latez despre cazul fostului "unionist" Iurie Roşca, un om în care statul român a băgat milioane de dolari. Astăzi, acest domn este cel mai mare "uresesist"; a scris zeci de articole pro-ruse, în care spune că trebuie să fim cu Federaţia Rusă, ca să evităm războiul. Bine, i-am răspuns. Am putea să intrăm în această "uniune vamală", cum îi spun ruşii uniunii euro-asiatice. Ce înseamnă uniune vamală? Înseamnă vameşi comuni. Ce înseamnă vameşi comuni? Înseamnă grăniceri co­muni. Ce înseamnă grăniceri comuni? Înseamnă ar­mată comună! Ce înseamnă armată comună? Înseam­nă conducere politică comună. Or, asta ar însemna o nouă URSS, ar însemna gulagul comunist. Iată care este marele pericol, domnule Roşca. Cum îi ferim noi pe nepoţii şi pe strănepoţii noştri de viitoarele gula­guri? Pentru că eu admit: Putin poate să mai co­che­teze puţin cu democraţia..., dar atunci când a murit, Iosif Stalin a spus: "? ??? ???????" (eu mă voi în­toarce)... Iată care este pericolul: revenirea stalinis­mu­lui şi a unui Stalin la putere.

"Trebuie spus clar la Bruxelles: domnilor, a rămas în afara Europei o aşchie de popor european!"

- Propaganda sovietică, apoi cea comunistă au prezentat şi prezintă "duşmanul din apus", Ro­mânia, ca fiind sursa tuturor relelor din R. Mol­do­va. Mai crede cineva peste Prut în aceste scorneli?

- Cei care nu au paşaport românesc şi nu pot trece Prutul decât cu viză s-ar putea să mai creadă. În 1990, am fost mai apropiaţi decât acum. Credeam că unirea este o chestiune de câteva luni de zile. Totuşi, cei care au vizitat România s-au convins că suntem aceiaşi... Cum mi-a spus un bun cunoscut, după o excursie la Bucureşti, care l-a uimit: "Auzi, frate, dar tot Bucu­reştiul ista vorbeşte moldoveneşte!"Un altul, şofer, îm­preună cu care am cutreierat ţara, a căzut pe gân­duri şi m-a întrebat: "Oare are să dorească vreo­dată Ro­mânia să se unească cu noi"? A fost atât de im­pre­sionat de bogăţia şi frumuseţea ţării, încât se în­do­ia că, vreodată, această minunată patrie va accep­ta să-şi asume sărăcia şi prostia fudulă de dincolo de Prut... De aceea, la ora actuală, lumea, la noi, are ne­voie de adevăr. Dar adevărul este politizat. Trebuie în­să depolitizat! Ideea unirii trebuie depolitizată. Tre­buie spus clar la Bruxelles: domnilor, a rămas în afa­ra Europei o aşchie de popor european! Să nu creadă că suntem nişte profitori, nişte neaveniţi care doresc să intre în clubul select al Europei pe uşa din dos...

- Sunt încă destui cei care invocă diferenţa de dezvoltare şi de nivel de trai dintre cele două state româneşti, ca fiind principala barieră în calea unirii şi a aderării R. Moldova la UE. Cum răspundeţi?

- Printr-un calcul simplu, făcut de specialiştii eu­ropeni. Singură, România va atinge nivelul mediu de trai şi de dezvoltare al Occidentului în circa 20 de ani. Singură, Republica Moldova are nevoie de mai bine de 40 de ani! Unite, România şi R. Moldova ar atinge acest nivel în 12 ani! Iată, aşadar, în ce constau, la fi­rul ierbii, beneficiile reunirii cu ţara. Pentru că, dacă parlamentul de la Chişinău ar vota această reunire, Comisia Europeană ar accepta. Sunt sigur de asta.

- Ca publicist de mare clasă, care a oprit tancu­rile cu editorialele sale, vă rog să propuneţi o în­cheiere pentru acest interviu...

- Cu permisiunea redacţiei dvs., aş cita o strofă din­tr-o poezie pe care o scriu... în fiecare zi, din stu­denţie până în prezent: "Ţara mea de dincolo de Prut/ mi s-a dat poruncă să te uit./... Dar de-o fi să mi te uit, suflet al meu,/ uite-mă pre mine Dumnezeu!"

Lui Nicolae Dabija îi puteţi scrie la e-mail: n.dabija@yahoo.com