"Slugile slăbănoage"

În clasamentul ţărilor corupte, România ocupă - din zona europeană - primul loc.

În ciuda acţiunilor DNA, ANI, DIICOT şi a celorlalte instituţii specializate, plaga nu a dat aproape deloc înapoi. Ca în povestea balaurului cu şapte capete, unde tăierea unuia dintre ele duce la apa­riţia altuia, în cazul României, arestările marilor co­rupţi nu fac decât să dezvăluie că există şi alţii, la fel sau, poa­te, şi mai ceva decât ei, protejaţi sau "ascunşi" de legi fă­cute de ei înşişi şi pentru ei înşişi. Vina pentru impo­si­bi­litatea curăţirii până la capăt a acestor ade­vărate "graj­duri ale lui Augias" ale corupţiei, o poartă în­treaga clasă politică şi, mai ales, "spuma" ei, Par­la­mentul ţării. Orice român conştient observă că "aleşii", care trebuiau să fie slujitorii cei mai eficienţi şi curaţi ai naţiei, sunt inte­re­saţi, în primul rând, de bunăstarea proprie şi de cea a apropiaţilor şi clienţilor lor, şi abia apoi de treburile celor­lalţi. Aceste "slugi slăbănoage" - ca să folosesc o expre­sie a lui Cromwell - sunt interesate să-şi recupereze "in­ves­tiţia" (majoritatea lor şi-au cum­pă­rat cu bani chash lo­cul eligibil pe lista de candidaţi), şi să-şi asigure con­fortul viitor pentru ei şi familiile lor. Recenta încercare de reintroducere, în folos propriu, a sa­lariilor şi pensiilor nesimţite arată că aşa-zişii "apă­rători ai cetăţii" nu sunt decât nişte profitori ordinari, cărora puţin le pasă de siguranţa naţională, de creşterea economică a ţării, de competiţia valorilor pe care ar trebui să o ridice la nivelul celorlalte ţări europene.
S-a scris şi s-a vorbit de nenumărate ori despre cau­zele acestei selecţii negative. Prima generaţie de poli­ti­cieni postdecembrişti, cea ridicată de Ion Iliescu, a fost alcătuită din cadrele de rang secund ale fostului Par­tid Comunist şi din reprezentanţii uneltelor lui ins­titu­ţionale, Securitatea, Administraţia, Justiţia. Atunci a început "marele jaf comunist", atunci s-au făurit marile averi ac­tuale şi s-a instalat sistemul clientelar care func­ţionează şi astăzi. Formula "capitalism de cumetrie" a fost sinte­tizată chiar de Ion Iliescu, speriat de amploa­rea fără precedent a hoţiei în impunitate, de aroganţa şi ne­pă­sarea celor selectaţi sau impuşi în administrarea tre­bu­rilor ţării. Justiţia, politizată ca pe vremea comu­niştilor, i-a ocolit cu tenacitate pe "rechinii" ce şi-au făurit din nimic im­pe­rii economice. Dacă Occidentul nu ar fi avut nevoie de poziţia geostrategică a României, ţara ar fi evoluat după modelul autocraţiei ruse, spre o oligarhie putredă, ţinută în frâu de un "despot luminat". Aderarea la NATO şi UE, ine­vitabilă pentru o ţară aflată în miezul continentului european, a temperat relativ excesul je­fuitorilor naţionali, i-a obligat să se reîntoarcă la clasica tehnică a "dublului adevăr", exersată de comunişti de-a lungul domniei lor. Po­liticienii şi-au schimbat stilul, s-au acoperit cu o gla­zură de legalitate, continuându-şi jaful mai subtil, dând vina pe Occidentul "colonialist" pentru conse­cin­ţele lui sociale şi pentru înapoierea economică. Noua generaţie de politicieni, "cârlanii" - vorba aceluiaşi I. Iliescu -, for­mată după chipul şi asemănarea înaintaşilor, a continuat exploatarea statului, pe care ar fi trebuit să-l slujească, cu şi mai multă "com­pe­tenţă în hoţie", cu obrăznicia celor care vor să-şi în­trea­că înaintaşii în rezolvarea persona­lizată a pro­ble­melor. Ca şi antecesorii lor - de alegători, cetăţenii de rând, îşi amintesc doar din patru în patru ani. Tentativa de separare reală a puterilor în stat şi de de­politizare a Justiţiei este, desigur, meritul "regimului Băsescu". Im­ple­mentarea ei s-a făcut la presiunea Occi­dentului şi în­ceputul funcţionării independente a Justiţiei a semănat pa­nică în corupta clasă a politicienilor. În "năvodul" ac­ţiunilor justiţiare au început să fie prinşi nu doar peş­tişorii, plevuşca afaceriştilor, ci şi marii rechini. Miniştri (chiar şi un fost prim-ministru), şefi de agenţii naţionale, preşedinţi de consilii judeţene, primari, adică personaje care se considerau atotputernice, au fost, în­tr-un fel sau altul, prinşi cu "ocaua mică", judecaţi şi con­dam­naţi pen­tru "înfăptuirile" lor. Adoptarea principiului confis­că­rii extinse a averilor nejustificate - inaplicabil, din pă­cate, retroactiv - le-a tăiat, pe moment, apetitul pentru ja­ful organizat, dar i-a şi stimulat în "strângerea rân­du­rilor". Uriaşul vuiet propagandistic împotriva "dic­taturii lui Băsescu" a fost, în realitate, o dură încercare de a bloca marşul independent al puterii judecătoreşti, acţiu­nea (în sfârşit) nediscriminatorie a Justiţiei, faţă de toţi co­rupţii ţării. (Ca o ironie a sorţii, după încheierea man­da­telor sale, din motive strict subiective, fostul preşe­dinte s-a alăturat acestei încercări.) Spaţiul publicistic nu ne permite să rememorăm etapele bătăliei politicie­ni­lor cu Justiţia sau să presupunem ce s-ar fi întâmplat dacă asalturile pentru cucerirea totală a puterii ale gru­pului din jurul premierului Victor Ponta ar fi reuşit. Putem afir­ma, însă, cu certitudine, că înfrângerea la "pre­zidenţiale" a şefului celui mai corupt partid, PSD-ul, a salvat ţara de la recăderea în arbitrariul epocii lui I. Iliescu şi A. Năs­tase, cu păstrarea - pentru exterior - a apa­renţelor de­mo­cra­tice.
Frânarea Justiţiei a rămas, în această situaţie, mi­siu­nea Parlamentului. Dominate de PSD şi sateliţii săi politici, cele două camere ale Parlamentului încearcă, din răsputeri, să pervertească interpretarea legilor pe care le-au votat, pentru a limita pierderile în acest război cu "Dreptatea". Parlamentarii au înţeles că unii "pioni" tre­buie sacrificaţi momentan, pentru a păstra neatinsă "cu­pola", vârful puterii mafiote, în care s-au constituit. Exemplul cel mai concludent este "cazul Dan Şova". Omul de taină al premierului, ministrul "marilor pro­iec­te" (de care s-a ales praful), creierul din spatele com­plo­tului care a încercat "lovitura de stat" din 2012, trebuie salvat cu orice preţ de răspunderea în faţa Justiţiei. Arestarea lui Şova ar fi începutul prăbuşirii lui Ponta. Şeful PSD-ului, care şi-a "revenit" în urma înfrângerii la prezidenţiale, face orice ca această "piesă esenţială" a eşa­fo­dajului său să nu fie extrasă. Promite totul "par­te­nerilor", dă iluzii de mărire unei "slugi slăbănoage", ca Po­pescu-Tăriceanu, pentru a bloca cererile DNA adre­sate Senatului, face toate concesiile faţă de pretenţiile UDMR. Evoluţia "cazului Şova" reprezintă turnesolul co­rupţiei profunde a clasei politice. Dan Şova, desigur, nu va da niciodată dovadă de bărbăţie, renunţând la imunitate, pentru a se confrunta cu Justiţia.
Evident, nu DNA, ANI, DIICOT sau alte instanţe vor schimba clasa politică actuală. Acţiunile lor arată însă că România are nevoie de alte legi pentru partide, de o selecţie transparentă şi dură a celor ce vor să slujească naţia, de o excludere fermă a imunităţilor pe care aceştia şi le arogă, pentru care şi "vânează" ocuparea poziţiilor eligibile pe listele parlamentare.