În ciuda acţiunilor DNA, ANI, DIICOT şi a celorlalte instituţii specializate, plaga nu a dat aproape deloc înapoi. Ca în povestea balaurului cu şapte capete, unde tăierea unuia dintre ele duce la apariţia altuia, în cazul României, arestările marilor corupţi nu fac decât să dezvăluie că există şi alţii, la fel sau, poate, şi mai ceva decât ei, protejaţi sau "ascunşi" de legi făcute de ei înşişi şi pentru ei înşişi. Vina pentru imposibilitatea curăţirii până la capăt a acestor adevărate "grajduri ale lui Augias" ale corupţiei, o poartă întreaga clasă politică şi, mai ales, "spuma" ei, Parlamentul ţării. Orice român conştient observă că "aleşii", care trebuiau să fie slujitorii cei mai eficienţi şi curaţi ai naţiei, sunt interesaţi, în primul rând, de bunăstarea proprie şi de cea a apropiaţilor şi clienţilor lor, şi abia apoi de treburile celorlalţi. Aceste "slugi slăbănoage" - ca să folosesc o expresie a lui Cromwell - sunt interesate să-şi recupereze "investiţia" (majoritatea lor şi-au cumpărat cu bani chash locul eligibil pe lista de candidaţi), şi să-şi asigure confortul viitor pentru ei şi familiile lor. Recenta încercare de reintroducere, în folos propriu, a salariilor şi pensiilor nesimţite arată că aşa-zişii "apărători ai cetăţii" nu sunt decât nişte profitori ordinari, cărora puţin le pasă de siguranţa naţională, de creşterea economică a ţării, de competiţia valorilor pe care ar trebui să o ridice la nivelul celorlalte ţări europene.
S-a scris şi s-a vorbit de nenumărate ori despre cauzele acestei selecţii negative. Prima generaţie de politicieni postdecembrişti, cea ridicată de Ion Iliescu, a fost alcătuită din cadrele de rang secund ale fostului Partid Comunist şi din reprezentanţii uneltelor lui instituţionale, Securitatea, Administraţia, Justiţia. Atunci a început "marele jaf comunist", atunci s-au făurit marile averi actuale şi s-a instalat sistemul clientelar care funcţionează şi astăzi. Formula "capitalism de cumetrie" a fost sintetizată chiar de Ion Iliescu, speriat de amploarea fără precedent a hoţiei în impunitate, de aroganţa şi nepăsarea celor selectaţi sau impuşi în administrarea treburilor ţării. Justiţia, politizată ca pe vremea comuniştilor, i-a ocolit cu tenacitate pe "rechinii" ce şi-au făurit din nimic imperii economice. Dacă Occidentul nu ar fi avut nevoie de poziţia geostrategică a României, ţara ar fi evoluat după modelul autocraţiei ruse, spre o oligarhie putredă, ţinută în frâu de un "despot luminat". Aderarea la NATO şi UE, inevitabilă pentru o ţară aflată în miezul continentului european, a temperat relativ excesul jefuitorilor naţionali, i-a obligat să se reîntoarcă la clasica tehnică a "dublului adevăr", exersată de comunişti de-a lungul domniei lor. Politicienii şi-au schimbat stilul, s-au acoperit cu o glazură de legalitate, continuându-şi jaful mai subtil, dând vina pe Occidentul "colonialist" pentru consecinţele lui sociale şi pentru înapoierea economică. Noua generaţie de politicieni, "cârlanii" - vorba aceluiaşi I. Iliescu -, formată după chipul şi asemănarea înaintaşilor, a continuat exploatarea statului, pe care ar fi trebuit să-l slujească, cu şi mai multă "competenţă în hoţie", cu obrăznicia celor care vor să-şi întreacă înaintaşii în rezolvarea personalizată a problemelor. Ca şi antecesorii lor - de alegători, cetăţenii de rând, îşi amintesc doar din patru în patru ani. Tentativa de separare reală a puterilor în stat şi de depolitizare a Justiţiei este, desigur, meritul "regimului Băsescu". Implementarea ei s-a făcut la presiunea Occidentului şi începutul funcţionării independente a Justiţiei a semănat panică în corupta clasă a politicienilor. În "năvodul" acţiunilor justiţiare au început să fie prinşi nu doar peştişorii, plevuşca afaceriştilor, ci şi marii rechini. Miniştri (chiar şi un fost prim-ministru), şefi de agenţii naţionale, preşedinţi de consilii judeţene, primari, adică personaje care se considerau atotputernice, au fost, într-un fel sau altul, prinşi cu "ocaua mică", judecaţi şi condamnaţi pentru "înfăptuirile" lor. Adoptarea principiului confiscării extinse a averilor nejustificate - inaplicabil, din păcate, retroactiv - le-a tăiat, pe moment, apetitul pentru jaful organizat, dar i-a şi stimulat în "strângerea rândurilor". Uriaşul vuiet propagandistic împotriva "dictaturii lui Băsescu" a fost, în realitate, o dură încercare de a bloca marşul independent al puterii judecătoreşti, acţiunea (în sfârşit) nediscriminatorie a Justiţiei, faţă de toţi corupţii ţării. (Ca o ironie a sorţii, după încheierea mandatelor sale, din motive strict subiective, fostul preşedinte s-a alăturat acestei încercări.) Spaţiul publicistic nu ne permite să rememorăm etapele bătăliei politicienilor cu Justiţia sau să presupunem ce s-ar fi întâmplat dacă asalturile pentru cucerirea totală a puterii ale grupului din jurul premierului Victor Ponta ar fi reuşit. Putem afirma, însă, cu certitudine, că înfrângerea la "prezidenţiale" a şefului celui mai corupt partid, PSD-ul, a salvat ţara de la recăderea în arbitrariul epocii lui I. Iliescu şi A. Năstase, cu păstrarea - pentru exterior - a aparenţelor democratice.
Frânarea Justiţiei a rămas, în această situaţie, misiunea Parlamentului. Dominate de PSD şi sateliţii săi politici, cele două camere ale Parlamentului încearcă, din răsputeri, să pervertească interpretarea legilor pe care le-au votat, pentru a limita pierderile în acest război cu "Dreptatea". Parlamentarii au înţeles că unii "pioni" trebuie sacrificaţi momentan, pentru a păstra neatinsă "cupola", vârful puterii mafiote, în care s-au constituit. Exemplul cel mai concludent este "cazul Dan Şova". Omul de taină al premierului, ministrul "marilor proiecte" (de care s-a ales praful), creierul din spatele complotului care a încercat "lovitura de stat" din 2012, trebuie salvat cu orice preţ de răspunderea în faţa Justiţiei. Arestarea lui Şova ar fi începutul prăbuşirii lui Ponta. Şeful PSD-ului, care şi-a "revenit" în urma înfrângerii la prezidenţiale, face orice ca această "piesă esenţială" a eşafodajului său să nu fie extrasă. Promite totul "partenerilor", dă iluzii de mărire unei "slugi slăbănoage", ca Popescu-Tăriceanu, pentru a bloca cererile DNA adresate Senatului, face toate concesiile faţă de pretenţiile UDMR. Evoluţia "cazului Şova" reprezintă turnesolul corupţiei profunde a clasei politice. Dan Şova, desigur, nu va da niciodată dovadă de bărbăţie, renunţând la imunitate, pentru a se confrunta cu Justiţia.
Evident, nu DNA, ANI, DIICOT sau alte instanţe vor schimba clasa politică actuală. Acţiunile lor arată însă că România are nevoie de alte legi pentru partide, de o selecţie transparentă şi dură a celor ce vor să slujească naţia, de o excludere fermă a imunităţilor pe care aceştia şi le arogă, pentru care şi "vânează" ocuparea poziţiilor eligibile pe listele parlamentare.