În ciuda acțiunilor DNA, ANI, DIICOT și a celorlalte instituții specializate, plaga nu a dat aproape deloc înapoi. Ca în povestea balaurului cu șapte capete, unde tăierea unuia dintre ele duce la apariția altuia, în cazul României, arestările marilor corupți nu fac decât să dezvăluie că există și alții, la fel sau, poate, și mai ceva decât ei, protejați sau "ascunși" de legi făcute de ei înșiși și pentru ei înșiși. Vina pentru imposibilitatea curățirii până la capăt a acestor adevărate "grajduri ale lui Augias" ale corupției, o poartă întreaga clasă politică și, mai ales, "spuma" ei, Parlamentul țării. Orice român conștient observă că "aleșii", care trebuiau să fie slujitorii cei mai eficienți și curați ai nației, sunt interesați, în primul rând, de bunăstarea proprie și de cea a apropiaților și clienților lor, și abia apoi de treburile celorlalți. Aceste "slugi slăbănoage" - ca să folosesc o expresie a lui Cromwell - sunt interesate să-și recupereze "investiția" (majoritatea lor și-au cumpărat cu bani chash locul eligibil pe lista de candidați), și să-și asigure confortul viitor pentru ei și familiile lor. Recenta încercare de reintroducere, în folos propriu, a salariilor și pensiilor nesimțite arată că așa-zișii "apărători ai cetății" nu sunt decât niște profitori ordinari, cărora puțin le pasă de siguranța națională, de creșterea economică a țării, de competiția valorilor pe care ar trebui să o ridice la nivelul celorlalte țări europene.
S-a scris și s-a vorbit de nenumărate ori despre cauzele acestei selecții negative. Prima generație de politicieni postdecembriști, cea ridicată de Ion Iliescu, a fost alcătuită din cadrele de rang secund ale fostului Partid Comunist și din reprezentanții uneltelor lui instituționale, Securitatea, Administrația, Justiția. Atunci a început "marele jaf comunist", atunci s-au făurit marile averi actuale și s-a instalat sistemul clientelar care funcționează și astăzi. Formula "capitalism de cumetrie" a fost sintetizată chiar de Ion Iliescu, speriat de amploarea fără precedent a hoției în impunitate, de aroganța și nepăsarea celor selectați sau impuși în administrarea treburilor țării. Justiția, politizată ca pe vremea comuniștilor, i-a ocolit cu tenacitate pe "rechinii" ce și-au făurit din nimic imperii economice. Dacă Occidentul nu ar fi avut nevoie de poziția geostrategică a României, țara ar fi evoluat după modelul autocrației ruse, spre o oligarhie putredă, ținută în frâu de un "despot luminat". Aderarea la NATO și UE, inevitabilă pentru o țară aflată în miezul continentului european, a temperat relativ excesul jefuitorilor naționali, i-a obligat să se reîntoarcă la clasica tehnică a "dublului adevăr", exersată de comuniști de-a lungul domniei lor. Politicienii și-au schimbat stilul, s-au acoperit cu o glazură de legalitate, continuându-și jaful mai subtil, dând vina pe Occidentul "colonialist" pentru consecințele lui sociale și pentru înapoierea economică. Noua generație de politicieni, "cârlanii" - vorba aceluiași I. Iliescu -, formată după chipul și asemănarea înaintașilor, a continuat exploatarea statului, pe care ar fi trebuit să-l slujească, cu și mai multă "competență în hoție", cu obrăznicia celor care vor să-și întreacă înaintașii în rezolvarea personalizată a problemelor. Ca și antecesorii lor - de alegători, cetățenii de rând, își amintesc doar din patru în patru ani. Tentativa de separare reală a puterilor în stat și de depolitizare a Justiției este, desigur, meritul "regimului Băsescu". Implementarea ei s-a făcut la presiunea Occidentului și începutul funcționării independente a Justiției a semănat panică în corupta clasă a politicienilor. În "năvodul" acțiunilor justițiare au început să fie prinși nu doar peștișorii, plevușca afaceriștilor, ci și marii rechini. Miniștri (chiar și un fost prim-ministru), șefi de agenții naționale, președinți de consilii județene, primari, adică personaje care se considerau atotputernice, au fost, într-un fel sau altul, prinși cu "ocaua mică", judecați și condamnați pentru "înfăptuirile" lor. Adoptarea principiului confiscării extinse a averilor nejustificate - inaplicabil, din păcate, retroactiv - le-a tăiat, pe moment, apetitul pentru jaful organizat, dar i-a și stimulat în "strângerea rândurilor". Uriașul vuiet propagandistic împotriva "dictaturii lui Băsescu" a fost, în realitate, o dură încercare de a bloca marșul independent al puterii judecătorești, acțiunea (în sfârșit) nediscriminatorie a Justiției, față de toți corupții țării. (Ca o ironie a sorții, după încheierea mandatelor sale, din motive strict subiective, fostul președinte s-a alăturat acestei încercări.) Spațiul publicistic nu ne permite să rememorăm etapele bătăliei politicienilor cu Justiția sau să presupunem ce s-ar fi întâmplat dacă asalturile pentru cucerirea totală a puterii ale grupului din jurul premierului Victor Ponta ar fi reușit. Putem afirma, însă, cu certitudine, că înfrângerea la "prezidențiale" a șefului celui mai corupt partid, PSD-ul, a salvat țara de la recăderea în arbitrariul epocii lui I. Iliescu și A. Năstase, cu păstrarea - pentru exterior - a aparențelor democratice.
Frânarea Justiției a rămas, în această situație, misiunea Parlamentului. Dominate de PSD și sateliții săi politici, cele două camere ale Parlamentului încearcă, din răsputeri, să pervertească interpretarea legilor pe care le-au votat, pentru a limita pierderile în acest război cu "Dreptatea". Parlamentarii au înțeles că unii "pioni" trebuie sacrificați momentan, pentru a păstra neatinsă "cupola", vârful puterii mafiote, în care s-au constituit. Exemplul cel mai concludent este "cazul Dan Șova". Omul de taină al premierului, ministrul "marilor proiecte" (de care s-a ales praful), creierul din spatele complotului care a încercat "lovitura de stat" din 2012, trebuie salvat cu orice preț de răspunderea în fața Justiției. Arestarea lui Șova ar fi începutul prăbușirii lui Ponta. Șeful PSD-ului, care și-a "revenit" în urma înfrângerii la prezidențiale, face orice ca această "piesă esențială" a eșafodajului său să nu fie extrasă. Promite totul "partenerilor", dă iluzii de mărire unei "slugi slăbănoage", ca Popescu-Tăriceanu, pentru a bloca cererile DNA adresate Senatului, face toate concesiile față de pretențiile UDMR. Evoluția "cazului Șova" reprezintă turnesolul corupției profunde a clasei politice. Dan Șova, desigur, nu va da niciodată dovadă de bărbăție, renunțând la imunitate, pentru a se confrunta cu Justiția.
Evident, nu DNA, ANI, DIICOT sau alte instanțe vor schimba clasa politică actuală. Acțiunile lor arată însă că România are nevoie de alte legi pentru partide, de o selecție transparentă și dură a celor ce vor să slujească nația, de o excludere fermă a imunităților pe care aceștia și le arogă, pentru care și "vânează" ocuparea pozițiilor eligibile pe listele parlamentare.