Înainte de a vorbi de spectacol, se cuvine să reamintim cine a fost Casanova, italianul care a pus la încercare atâtea minți geniale din lumea artei. În Enciclopedia Universală Britannica scrie astfel: "Giovanni Giacomo Casanova, 1725-1798. Cleric, scriitor, soldat, spion și diplomat italian. Exmatriculat de la seminarul teologic, pentru comportament scandalos. A avut o carieră tumultuoasă, care l-a purtat prin întreaga Europă." Valurile înalte și spumoase, adesea foarte tulburi ale vieții, îl duc de la Veneția la Paris, unde-și schimbă numele și, implicit, identitatea. Spionează în slujba inchizitorilor, apoi devine bibliotecar în castelul unui conte din Boemia. Tot acolo îl va ajunge din urmă și moartea, la respectabila vârstă de 73 de ani.
Textul piesei îi aparține lui Dragoș Galgoțiu. L-a conceput, inspirat de memoriile lui Casanova, scrise de el însuși. Regizor de linia întâi, lui Galgoțiu îi datorăm multe și strălucite spectacole teatrale. Și-a început cariera de foarte tânăr. În primăvara anului 1980, uluia lumea teatrală cu un spectacol de mare îndrăzneală: "Copiii lui Kennedy" de Robert Patrick, în premieră la Teatrul Foarte Mic. În fruntea distribuției: Ștefan Iordache. În jurul lui, în spectacol, stele de primă mărime: Rodica Tapalagă, Dinu Manolache, Ioana Pavelescu, Tatiana Iekel, Valentin Popescu, Papil Panduru, dându-și întreaga măsură a talentului lor. De la acest început, cam tot ce a pus în scenă Galgoțiu a însemnat câte un succes. Cam 48 în total... între care amintesc numai două, care m-au marcat prin valoarea lor: "Hamletmachine" de Heiner Müller, la Teatrul Odeon, și, tot la Odeon, "Portretul lui Dorian Grey", după Oscar Wilde.
DRAGOȘ GALGOȚIU
"Într-o dimineață, m-am trezit cu Casanova în minte"
- De ce tocmai Casanova, dragă Dragoș Galgoțiu?
- Iată o întrebare, și simplă, și dificilă. Aș putea să vă răspund așa cum începe și Kafka - în "Metamorfoza" ori în "Procesul". Așadar: într-o dimineață, m-am trezit punând în scenă imaginar... "Casanova". Memoriile lui fac parte din biblioteca subiectivă pe care o port cu mine. M-a interesat dintotdeauna acest personaj. Așa cum m-a interesat Dom Juan al lui Molière, ca și Don Giovanni al lui Mozart... Casanova reprezintă un final de lume. El a apucat și Revoluția Americană, și Revoluția Franceză, cu toate grozăviile ei. Casanova e un om liber, care a încercat să privească lumea într-un mod foarte personal. E un tip ludic, are umor, cu o sexualitate obsedantă...
- Am admirat faptul că în toată înșiruirea de aventuri amoroase ale lui Casanova, în spectacol nu apare nicio secundă vreo notă obscenă. Nimic vulgar, nimic trivial. Și nici în lungile monologuri ale lui Casanova n-am simțit nimic deranjant. Actorii, la rândul lor, țin perfect măsura. Ca și dansatorii, mai tot timpul pe scenă, într-un iureș amețitor de ritmuri pe care le datorăm unor mari compozitori, și care sunt alese și mixate de dvs., după cum reiese din elegantul program de sală. Aveți studii muzicale?
- Am urmat cursuri de "Teorie muzicală" încă din vremea când aveam vreo 11 ani. Și-apoi, mama mea, Elena Galgoțiu, cânta la Opera din Cluj, încât eram "condamnat" să merg, cam de trei ori pe săptămână, la Operă. Da, îmi place muzica dodecafonică, îmi place muzica de jazz, saxofonistul John Coltrane, ca și unica, inegalabila, Billie Holliday.
- Din programul de sală mai aflu că tot dvs. sunteți și autorul decorului...
- Am și în acest domeniu ceva studii de specialitate. Mă pasionează sculptura, am realizat chiar câteva statui. Cât privește decorul, am colaborat în zona aceasta la mai multe spectacole din București și din provincie...
*
Spirit renascentist, Dragoș Galgoțiu a realizat cu acest "Casanova" o operă de artă ce i-ar fi plăcut, sunt sigură, și lui Federico Fellini, marele regizor italian care l-a abordat, și el, pe Casanova, într-o cheie, aș zice, tragică. Autor a peste 40 de spectacole, Galgoțiu are, și el, o marcă teatrală distinctă, creații strălucite ce pot fi reprezentate pe marile scene ale lumii.
MARIUS STĂNESCU
"Știam că nu va fi un spectacol obișnuit"
Este unul dintre actorii de frunte ai scenei românești. A studiat la Academia de Teatru și Film, la Secția de Actorie, clasa prof. univ. Alexandru Repan, un alt minunat artist al scenei și filmului românesc. A jucat în nenumărate spectacole de referință la Teatrul Odeon (cele mai multe în regia lui Dragoș Galgoțiu) dar și pe alte scene. A apărut în multe filme, pe marele ecran, cât și la televiziune.
- Dragă Marius Stănescu, care e relația dvs. cu... Casanova? Personajul dvs. și-al lui Galgoțiu nu urlă, nu se zbate, nu face gesturi largi... E un comentator, ca de pe margine, al vieții sale trecute. Iar când se joacă pe sine, din ce în ce mai tânăr pe scenă, Casanova o face cu umor, cu autoironie. Cum a fost prima dvs. întâlnire cu acest personaj fabulos?
- L-am privit cu spaimă, încă de la început. Chiar din clipa în care am aflat că urmează să-l joc "de la bătrânețe până la tinerețe". Știam că celebrele lui "Memorii" însumează vreo 6000 (șase mii!) de pagini. Știam că nu va fi un spectacol obișnuit. Eram curios ce va alege Galgoțiu pentru scrierea textului. Dar știam că va alege bine. Întâmplările aduse în lumină de regizor sunt cele legate de diversele fațete ale personalității lui Casanova. Casanova este un personaj cu care se încheie o mare epocă istorică. La moartea lui se deschid porțile spre epoca modernă... În monologurile sale, Casanova comentează, cu fină ironie, întâmplările istorice prin care a trecut. Sau la care a asistat. Nu-i ușor de stat pe scenă, timp de aproape 3 ore, cât durează spectacolul, să-ți comentezi viața cu ochii unui muribund, dar să te mai și vezi întinerind pe nesimțite, luat de vâltorile unei vieți pline de tumult. Ce-i drept, în jurul meu, adică în jurul lui Casanova, se învârt, se rotesc, se sucesc toate acele personaje care-i marchează pe rând viața, într-o viforniță de mișcări, de dansuri "nebune" închipuite de noi toți și dirijate, cu ochi de maestru, de Răzvan Mazilu. Dacă vreți, punctul de plecare al spectacolului, cel găsit de Galgoțiu, stă în chiar cuvintele lui Casanova, cele de la sfârșitul "Memoriilor". Și anume: "Cu sens sau fără sens, a fost de-ajuns! M-am amuzat!"...
DOINA LEVINTZA
"Am făcut vreo 70 de costume și tot atâtea peruci"
- Unul din punctele forte ale spectacolului îl constituie costumele și perucile, absolut fabuloase, pe care le-ai creat. A fost greu?
- Ce să-ți spun? Am făcut vreo 70 de costume și cam tot atâtea peruci. În spectacol, până și perucile au personalitate. Niciuna nu seamănă cu cealaltă. Sunt mai toate albe, cu bucle mici, jucăușe ori țepene, în funcție de personajul pe care-l completează. Cât despre costume... Ele sunt croite din material uni, satin alb sau de culoarea untului. Și-apoi pictate de mână, de "mânuța mea", ori a celor patru angajate ale mele. Ele fac mai tot: croiesc, cos, pictează, brodează, așa cum le spun eu. Iar rezultatul...
- Rezultatul este năucitor, ca mai toate costumele semnate de tine. Artă pură, la cel mai înalt nivel...
*
Pentru finalul articolului am rezervat o întrebare pe care i-am adresat-o Dorinei Lazăr, marea actriță, totodată și directoare a Teatrului Odeon:
- Crezi că la Paris sau pe marile scene ale lumii, se mai pun astfel de spectacole luxuriante?
- Nu știu, poate că la "Comedia franceză"... Oricum, spectacolul nostru este unul competitiv. El arată nivelul teatrului care se practică astăzi în România...
*
Despre numeroasa distribuție n-am pomenit nimic. Nu încape într-o biată pagină de ziar. Dar vă asigur că fiecare dintre actori, dintre dansatori, reprezintă câte o mică piatră prețioasă, bine șlefuită. Din care este alcătuit acest spectacol-bijuterie.