Ingrediente (pentru 12 bucăţi): 200 g făină, 1 lingură praf de copt, 80 g unt moale, 80 g smântână acrişoară, 150 g zahăr brun, 3 ouă bătute, 1 lingură aromă de vanilie, 2 banane coapte, zdrobite, ulei sau unt pentru tavă.
Glazura: 3 linguri unt, 3 linguri zahăr brun, 2 linguri smântână acrişoară, 100 g zahăr pudră (cernut).
Mod de preparare:
* Se-ncinge cuptorul la 160°. Se unge o tavă pătrată cu unt sau ulei şi se tapetează cu hârtie pentru copt.
* Se cern - într-un castron mare - făina şi praful de copt. Se adaugă untul, smântâna, zahărul, ouăle bătute şi aroma de vanilie. Se amestecă până ce se obţine un aluat neted, după care se încorporează bananele.
* Se toarnă aluatul în formă, se netezeşte la suprafaţă, se dă la cuptor şi se coace 60 de minute, până ce se rumeneşte.
* Se lasă 10 minute să se răcească puţin în tavă, se răstoarnă pe un grătar şi se lasă să se răcească complet.
* Pentru glazură, se pun într-o cratiţă untul şi zahărul şi se lasă pe foc să se-ncingă, amestecând uşor, până ce se topeşte zahărul şi se caramelizează. Se ia cratiţa de pe foc, se încorporează smântâna şi zahărul pudră şi se lasă să se răcească 30-40 de minute, până ce se întăreşte glazura şi poate fi întinsă.
* Se întinde glazura peste prăjitură şi se apasă din loc în loc cu o linguriţă, pentru a obţine un model.
Prăjitură cu mere şi miere
Ingrediente (pentru 12 bucăţi): 200 g făină, 2 linguriţe praf de copt, 1/2 linguriţă ienibahar măcinat, 170 g unt moale, 180 g zahăr tos foarte fin, 3 ouă bătute, 1 linguriţă aromă de vanilie, 2 linguri suc de mere, 4 mere roşii, 3 linguri miere încălzită, ulei sau unt pentru tavă.
Mod de preparare:
* Se-ncinge cuptorul la 180°. Se unge o tavă dreptunghiulară (30 cm x 24 cm) şi se tapetează cu hârtie pentru copt.
* Se cern - într-un castron mare - făina, praful de copt şi ienibaharul, se adaugă untul, zahărul, ouăle şi aroma de vanilie şi se amestecă până ce se obţine un aluat neted. Se încorporează şi sucul de mere şi se frământă.
* Se toarnă aluatul în tavă, se netezeşte la suprafaţă şi se întind peste el merele tăiate şpalturi (ca ţiglele), fără a le apăsa în aluat. Se ung apoi cu jumătate din cantitatea de miere.
* Se coace prăjitura 30-35 de minute şi, după ce s-a răcit 15 minute, se taie bucăţi.
* Înainte de-a o servi, se unge cu restul de miere.
Prăjitură cu glazură de portocale
Ingrediente (pentru 12 bucăţi): 200 g făină, 1 lingură praf de copt, 1 linguriţă scorţişoară pisată, 1/2 linguriţă ghimbir măcinat, 170 g unt moale, 150 g zahăr brun, 3 ouă bătute, 2 linguri zeamă de portocală, 2 morcovi mari, daţi pe răzătoare, 60 g sâmburi de nucă tăiaţi mărunt, câţiva sâmburi de nucă întregi, pentru ornat, ulei sau unt topit pentru formă.
Glazura: 50 g brânză de vaci cremoasă, 250 g zahăr pudră (cernut), coaja rasă a unei jumătăţi de portocală, 1 lingură zeamă de portocală (la nevoie, ceva mai multă).
Mod de preparare:
* Se-ncinge cuptorul la 160°. Se unge o formă rotundă (diametrul 24 cm) cu ulei sau cu unt şi se tapetează cu hârtie pentru copt.
* Se pun într-un castron mare untul, praful de copt, scorţişoara şi ghimbirul. Se adaugă untul, zahărul şi ouăle bătute şi se amestecă până ce se obţine un aluat neted. Se încorporează apoi zeama de portocală, morcovii şi sâmburii de nucă tăiaţi mărunt.
* Se toarnă aluatul în forma unsă şi tapetată cu hârtie, se netezeşte la suprafaţă, se dă 60-70 de minute la cuptor şi se coace până ce se rumeneşte frumos.
* După ce s-a răcit puţin circa 10 minute, se scoate prăjitura din formă şi se lasă să se răcească complet.
* Pentru glazură, se pun toate ingredientele într-un castron şi se amestecă bine. Dacă este prea groasă, se mai adaugă puţină zeamă de portocală. Se întinde glazura peste prăjitură şi se ornează cu sâmburii de nucă.
Tort cu nucă
Ingrediente (pentru 8-10 felii): 200 g făină, 1 lingură praf de copt, 170 g unt moale, 180 g zahăr foarte fin, 3 ouă bătute, 1 linguriţă aromă de vanilie, 2 linguri lapte, 130 g sâmburi de nucă tăiaţi mărunt, ulei sau unt pentru formă.
Pentru ornat: 170 g unt moale, 300 g zahăr pudră (cernut), 120 g frişcă lichidă, 3 linguri gem de caise (încălzit), sâmburi de nucă pentru ornat.
Mod de preparare:
* Se-ncinge cuptorul la 180°. Se ung cu unt sau ulei 2 forme rotunde (diametrul 20 cm), cu pereţi detaşabili şi se tapetează cu hârtie pentru copt.
* Se cern într-un castron mare făina şi praful de copt şi se adaugă untul, zahărul, ouăle şi aroma de vanilie. Se amestecă până ce se obţine un aluat neted şi se încorporează laptele şi o treime din nuca tăiată.
* Se toarnă aluatul în cele două forme, se netezeşte la suprafaţă, se dă la cuptor şi se coace 25-30 de minute (trebuie să se rumenească).
* După ce s-au răcit circa 2-3 minute, se scot blaturile din forme şi se lasă să se răcească complet. Se taie apoi în două, pe orizontală (în total sunt 4 blaturi).
* Pentru garnisit, se freacă untul cu zahărul pudră şi cu frişca nebătută, se ung cu cremă blaturile şi aşează unul peste altul.
* Se ung marginile tortului cu crema rămasă, peste care se lipesc nucile tăiate mărunt. Se unge suprafaţa tortului cu gem de caise şi din crema rămasă se spriţează de jur împrejur o margine ondulată. Se ornează cu sâmburi de nucă (întregi).
Tort de orez cu portocale
Ingrediente (pentru 8-10 felii): 1 litru lapte, 250 g orez, 4 ouă, 150 g zahăr, 2 pliculeţe zahăr vanilat, coaja de la o portocală, coaja de la o lămâie, 100 g stafide.
Mod de preparare:
* Se pune pe foc laptele împreună cu zahărul, jumătate din coaja de portocală şi coaja de lămâie. Când începe să fiarbă, se adaugă orezul şi se lasă să fiarbă până trage tot laptele. Se amestecă din când în când cu o lingură de lemn. Se lasă apoi orezul la răcit.
* Se separă albuşurile de gălbenuşuri. Se bat spumă albuşurile cu un praf de sare.
* Se mixează gălbenuşurile şi se amestecă cu orezul, stafidele şi coaja de portocală. Se încorporează apoi uşor şi spuma de albuş.
* Se tapetează cu unt un vas termorezistent (30 x 25 cm), apoi se adaugă amestecul de orez.
* Se ţine în cuptorul încins la 180 grade aproximativ 30 de minute, până se rumeneşte pe deasupra.