A fost o pauză relativă după sărbători, cu sporadice târguri de produse, dar apropierea primăverii a rupt zăgazurile şi a făcut din Muzeul Satului, din nou, o adresă vindecătoare de nostalgii... Românii, oricât ar fi de orăşeni, au încă sufletul "plecat" la ţară, acolo unde îi cheamă copilăria şi unde mai găsesc o fărâmă de lume vie, adevărată. Mulţumită unor primari şi directori de cămine culturale cu tresăriri patriotice, care au înţeles, în deprimarea pe care o traversăm, că singura cale dreaptă spre viitorul satului autentic este întoarcerea la... trecut, asociaţia Cele mai frumoase sate din România, creată de sociologul Nicolae Marghiol, organizează în fiecare an un concurs dedicat satului cultural cel mai frumos din ţară. Au fost alese până în prezent 200 de aşezări. Deşi la prima vedere eşti tentat să spui că România ar trebui să ţintească mai sus, întrucât avem o civilizaţie rurală unică în Europa, politica regimului comunist şi lipsa reglementărilor din perioada postdecembristă au cauzat pagube imense patrimoniului satului românesc autentic. Provocarea e grea. Un sat eligibil trebuie să aibă, în primul rând, o arhitectură omogenă, cel puţin în centru, pe care să o respecte, pornind de la modelul caselor, la materialele de construcţie. Nu intră, desigur, în discuţie, satele în care se construieşte haotic, cu case tip vilă, din sticlă şi beton. Întrucât scopul este dezvoltarea turismului rural, în satul eligibil pentru a fi declarat "frumos" ar trebui să existe un obiectiv de importanţă istorică, arheologică, eventual un sit de tip "Natura 2000" sau o rezervaţie naturală. Un alt criteriu de eligibilitate este prezenţa unui anumit specific, un produs local renumit sau o tradiţie păstrată foarte bine.
"Să salvăm ce-a mai rămas"
- În primul rând, satele intră într-un traseu turistic, ceea ce le aduce mari avantaje financiare, dezvoltă forme rodnice de turism rural. În al doilea rând, oamenii înţeleg că opţiunea turiştilor merge către tradiţie, şi în loc să-şi facă vile de beton, păstrează casele vechi, modernizându-le fără a le schimba arhitectura. Fiecărui sat îi va fi recunoscută o identitate proprie, cu condiţia să fie recunoscută şi de turişti. Spre exemplu, un sat din Oltenia, recunoscut pentru roşiile sale extraordinare, poate să fie un bun motiv de a-l vizita şi de a-l face cunoscut. Mai sunt şi alte mize: de la arhitectura tradiţională, păstrată nealterată, la ritualuri locale legate de folclor, la obiceiuri agrare sau pastorale, la feluri diferite de a înţelege lumea. Miza supremă e însă realizarea unui patrimoniu rural adevărat. Să salvăm ce a mai rămas din miracolul satelor româneşti şi să le conservăm pentru generaţiile viitoare.
Anul acesta, concursul dedicat satului frumos şi cultural a reunit 13 comune din 10 judeţe. Acestea au adus tot ce au mai reprezentativ din punct de vedere cultural, artistic şi gastronomic. Ele au intrat într-un concurs cu juriu. Entuziasmată de cele văzute, Paula Popoiu, directoarea Muzeului Satului, a ţinut să repete o rugăminte adresată televiziunilor: "Emisiunile despre «satul românesc mort» să fie, vă rog, cât mai puţine... Satul românesc trăieşte!" Într-adevăr, standurile au fost cât se poate de bogate şi vii. Pe o scenă, prevăzută cu aparate de proiecţie, delegaţiile fiecărei comune, formate din primar, director de cămin cultural (numit, caraghios, "manager cultural") şi câte o echipă de tineri şi copii în costume naţionale şi-au făcut un "laudatio" cât mai convingător. Pe fundal, puteai vedea proiecţii cu peisaje şi monumente, cu "tezaure umane vii", cu tot ce au mai atrăgător acele aşezări. Deşi am umblat toată viaţa prin ţară, ca reporter, mi-am propus să mă întorc neapărat în câteva dintre satele vizitate cândva. Aş vrea să merg iarăşi la Izvoarele-Homorâciu, pe Valea Teleajenului (Prahova), unde primăriţa Margareta Dinulescu (mama actriţei Maria Dinulescu), şi directorul centrului cultural, Ioan Diaconu, au reuşit să elaboreze o strategie de "dezvoltare prin cultură" până în 2020. Ca în vremurile demult trecute, fetele din Izvoarele învaţă să lucreze la război şi gherghef, să coasă, să împletească, să toarcă. Cele două cămine culturale au fost restaurate, iar atmosfera de duminică este plină de muzici şi sărbătoare.
Aninoasa - un sat la bursă!
Mi-aş dori să revăd şi comuna Prundeni din Vâlcea, acolo unde primarul Ion Horia Horăscu a înfiinţat un "Ateneu Sătesc", în locul căminului cultural. Primar de "cinci stele", adică de cinci mandate, Horăscu a ajuns să nu mai ştie ce proiecte europene să acceseze după cele 35 (!) deja puse în operă... Milioane şi milioane de euro! Voi nota încă un lucru: Prundeni este singurul sat din România în care reînvierea tradiţiilor locale s-a făcut pe baza unui sondaj sociologic. Aici funcţionează un colocviu lunar, un festival al vinului şi o întâlnire anuală a poeţilor vâlceni şi a invitaţilor lor. Mi-e dor şi de satul Vinerea, aparţinător de oraşul Cugir, unde încă frământă pâine "vrăjitoarea" satului, socăciţă de nunţi şi mare gospodină: Anca Herlea. În acest sat, formaţia de căluşari a fost înfiinţată înainte de anul 1900, iar grupul vocal al babelor a luat medalia de aur în 1936! Tot în Vinerea, pictorul de icoane Nicolae Muntean a fost declarat de UNESCO un "Tezaur Uman Viu". Şi Vinerea a obţinut peste 2000 de puncte la concursul de la Bucureşti. Ceva mai multe puncte (2308) a obţinut satul Drăguş din judeţul Braşov, celebru ca urmare a cercetărilor făcute acolo în perioada interbelică de marele Dimitrie Gusti. Aici trăieşte un alt "Tezaur Uman Viu" recunoscut de UNESCO, cojocarul Dumitru Sofonea, cel care le-a cusut cojoace lui Tudor Arghezi, Indirei Gandhi şi lui George Bush. La vreme târzie, de august, aş vrea să văd la Drăguş labirintul de porumb verde fără... Minotaur, întins pe trei hectare, care a devenit viral pe internet şi care atrage copii din toată Europa. Pe locul al II-lea, cu 2321 de puncte, s-a situat comuna dobrogeană Cumpăna, condusă cu mână fermă şi multă imaginaţie de primăriţa Mariana Gâju, vicepreşedinte al Asociaţiei Comunelor din România. Plăcerea ei este să-şi invite oaspeţii la masă, unde se serveşte borş de peşte lipovenesc, suberec turcesc, tochitură dobrogeană, pită de la Moara Veche în formă de cap de bour şi vin de Murfatlar. Tot la capitolul mâncăruri tradiţionale, mi-a atras atenţia standul satului Biia (Alba), unde primarul Ioan Horsia a făcut "prezentările": pup cu griş şi pup cu brânză, pregătite de dansatoarele din ansamblul folcloric. Un mesaj de vară, în această primăvară capricioasă, vine de la Jurilovca (Tulcea): "Apă, suflet, soare". Cu 2329 de puncte, Jurilovca a fost desemnat Satul Cultural al României 2015. Viceprimăriţa Galina Teleuca a reuşit să amenajeze standul chiar la intrarea în celebra casă-monument lipovenească din Muzeul Satului. "Suntem un sat plin de tineri", spune ea, "unul dintre cele mai frumoase sate din România, merităm locul I".
*
Fotografii de Corneliu Stăncescu
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
