- În opinia mea, explicaţia profundă a acestui vot este unitatea "în cuget şi în simţiri" a partidelor parlamentare, în jurul unui personaj care le exprimă şi le reprezintă: mediocru, fără operă şi fără proiecte politice memorabile, intrat în politică prin partidul lui Dan Voiculescu şi rămas în sfera de influenţă a "Varanului", şi după ce a migrat în PNL, foarte activ cu prilejul asaltului asupra statului de drept din iulie 2012, suspectat chiar că a fost la un moment dat apropiat de clanul Tarău, care s-a aflat, în 2002, la originea scandalului penal care a dus la sinuciderea procurorului Cristian Panait. Eduard Hellvig este, de fapt, un USL-ist pursânge, iar parlamentul este dominat de partidele din fostul USL, cărora li s-a adăugat anul trecut PDL, înghiţit cu arme şi bagaje de PNL în ceea ce se pretinde a fi o nouă construcţie politică, dar nu este decât o iluzie optică. Votul masiv în favoarea lui Eduard Hellvig demonstrează, deci, dacă mai era nevoie, că, în loc să se reducă, majoritatea USL, anti-reformistă şi ostilă luptei anti-corupţie, s-a întărit, cuprinzând în rândurile ei, atât UDMR, cât şi rămăşiţele PPDD, expresia extremă a oportunismului şi populismului din spaţiul public românesc. În privinţa grupului minorităţilor, putem spune, parafrazându-l pe Lordul Palmerston, că nu are prieteni eterni sau inamici eterni, ci doar interese eterne - deci loialitatea sa este etern negociabilă.
Prin urmare, nu este de mirare că majoritatea parlamentară îşi binecuvântează odrasla. Îngrijorător este însă faptul că un astfel de personaj este numit de preşedintele Klaus Johannis, ales tocmai pentru a schimba actuala clasă politică. Totodată, cerinţa şefului statului, privind "europenizarea" SRI a stârnit unele nedumeriri, ca şi faptul că noul director SRI propune înlocuirea axei Bucureşti-Londra-Washington, cu axa Bucureşti-Berlin-Washington, în contextul apariţiei în spaţiul public a unor informaţii potrivit cărora, numirea sa la conducerea SRI nu ar fi fost agreată, în prealabil cu principalii parteneri din NATO. Prinde, astfel, contur, suspiciunea privind o schimbare subtilă a orientării noastre externe, de la aripa intransigentă a NATO, care militează pentru o rezistenţă fermă la agresiunea Rusiei în Ucraina, la aripa împăciuitoristă, condusă de Germania, care îl consideră pe Vladimir Putin un lider politic frecventabil, indiferent ce ar face, aşa cum Neville Chamberlain îl considera pe Hitler un partener de discuţie cu care nu era ruşinos să închei înţelegeri peste cadavrul Cehoslovaciei. De altfel, asigurările date de domnul Hellvig în ziua votului, privind colaborarea cu SUA, sună cât se poate de fals şi par formulate doar pentru a calma criticile unei anumite părţi a opiniei publice. În parlament, însă, domneşte un anti-americanism latent, căci politicienii noştri ştiu că impulsul intensificării luptei anti-corupţie de către DNA vine, în primul rând, de la Washington. Astfel, solidaritatea transpartinică din jurul domnului Hellvig poate fi explicată şi de speranţa - sau chiar garanţia - că el va domoli zelul SRI, în colaborarea cu DNA. Este exact ce te-ai putea aştepta de la discipolul lui Dan Voiculescu şi consilierul lui Crin Antonescu - care, din păcate, dar probabil nu întâmplător, este şi amicul lui Klaus Johannis.
- În timp ce Elenei Udrea i s-a ridicat imunitatea parlamentară şi a fost dată pe mâna justiţiei, alţi bănuiţi de ticăloşii fiscale - Varujan Vosganian şi UDMR-istul Laszlo Borbely - rămân, pe mai departe, sub umbrela parlamentară. Există justificări?
- Justificări nu cred că există, doar explicaţii. De la bun început trebuie spus că firesc a fost votul dat în cazul Elenei Udrea, pentru că lăsa mână liberă justiţiei, iar nefiresc este votul din cazul lui Varujan Vosganian şi tergiversarea votului în cazul lui Laszlo Borbely, pentru că o obstrucţionează. Adoptând un comportament diferit în cazuri similare, parlamentarii demonstrează că nu acţionează conform principiului supremaţiei legii şi egalităţii tuturor în faţa ei, ci arbitrar, subiectiv şi conjunctural. Despre cazul Vosganian am mai vorbit: este vorba despre un parlamentar vechi, cu multe relaţii, asociat la un moment dat cu Partidul Forţelor de Dreapta, finanţat de SOV, devenit apoi liberal şi membru al guvernului condus de actualul preşedinte al Senatului - Călin Popescu-Tăriceanu, care l-a şi apărat public, acuzând tentativele de a impune o "republică a procurorilor", ceea ce a declanşat şi o reacţie promptă a CSM. Îngrozit de numărul tot mai mare de locuri goale datorat arestărilor şi sentinţelor definitive de condamnare la închisoare, Senatul s-a revoltat (din nou) împotriva statului de drept şi a decis că a sacrificat destule capete pe altarul anti-corupţiei. În tot cazul, solidaritatea USL s-a manifestat din plin în cazul său, căci împotriva încuviinţării cererii DIICOT au votat, atât psd-işti, cât şi pnl-işti.
Cazul deputatului UDMR, Laszlo Borbely, este mai complex. Parlamentar cu ştate vechi, are şi el probabil mulţi prieteni şi aliaţi printre aleşii neamului. Fost ministru în mai multe guverne, le-ar putea povesti procurorilor mai mult decât îşi doresc, probabil, foştii săi colegi (din care o bună parte se afă deja în închisoare). Dar punctul său forte este apartenenţa la UDMR, formaţiune care reuşeşte să se afle mereu la guvernare şi să frâneze, astfel, orice tentativă de reformă sau asanare a politicii şi administraţiei româneşti, fiind declarat ostilă ANI şi DNA. Dacă până şi PSD declară, în ultima vreme, că toţi cei care au greşit trebuie să plătească în justiţie, UDMR a reacţionat întotdeauna violent atunci când liderii săi au fost vizaţi de anchetele penale, ridicând fără jenă stindardul persecuţiei etnice. Edificator pentru tupeul udmr-ist este cazul deputatului Marko Attila, aflat în Ungaria, sub protecţia premierului Viktor Orban, deşi în România se află sub anchetă. Contribuabilul român îl plăteşte în continuare. Laszlo Borbely nu a fugit (încă?) nicăieri, poate pentru că se ştie apărat de interesele politice ale PSD, care doreşte să împiedice dezertarea UDMR din coaliţia aflată la guvernare şi invocă o sumedenie de pretexte pentru a amâna votul în cazul său. Probabil că şi PNL ar fi nevoit să facă aceeaşi concesie, ca să se asigure de sprijinul UDMR pentru o ipotetică nouă majoritate. Dar cât de nouă mai poate fi o majoritate alcătuită din două partide vechi şi uzate, PNL şi PDL, şi o bătrână doamnă, ca UDMR? Cum altă combinaţie nici nu ar fi posibilă, se pare că rămânem condamnaţi la o permanentă restauraţie a sistemului ticăloşit, cel puţin până la alegerile din 2016.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
