Ştiţi ce le uneşte şi de ce le-am înşirat împreună ca mărgele pe o aţă? Faptul că ora de religie este obligatorie în şcolile lor, iar cei care nu doresc să o studieze trebuie să depună o cerere în acest sens. La fel era şi în învăţământul public românesc până anul trecut, în noiembrie, când Curtea Constituţională a României a decis că această practică este... neconstituţională. Adică, ceea ce în Germania, locomotiva Europei, este normal, la noi era ilegal, pentru că încălca "libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie (sic!)". Am citat din hotărârea Curţii, care îi obligă de acum încolo pe toţi părinţii care doresc o oră de religie pentru copiii lor să o ceară în mod expres. Deci, nu o minoritate, care nu dorea oră de religie trebuie să depună o cerere în acest sens, ci imensa majoritate, care doreşte studierea ei. Şi asta, foarte repede, până pe 6 martie, pentru anul şcolar în curs!
Mai mult de atât. ONG-urile care au fost în spatele acestei bătălii cu ora de religie ar vrea ca cererile pentru această oră să fie făcute de părinţi la fiecare început de an şcolar. Miza, nespusă, este ca toţi profesorii de religie să devină suplinitori (acum sunt titulari) şi să aştepte fiecare an cu sufletul la gură, pentru a vedea dacă vor avea sau nu copii cărora să le poată preda. Ceea ce se va întâmpla este lesne de prevăzut. Profesorii de religie, care au o dublă specializare, se vor reorienta către alte discipline din curicula şcolară, care să le ofere predictibilitate şi un loc de muncă stabil. Iar ora de religie, obosită să lupte cu hăţişul birocratic ridicat chiar de stat, se va da bătută şi se va desfiinţa singură.
Victorie! Aşa vom ajunge la ceea ce visează de peste două decenii ateii noştri - să fim cea de a doua ţară din Uniunea Europeană, după Franţa, în care religia să fie împărtăşită copiilor doar acasă şi la biserică. Nu contează că restul ţărilor europene o predau la şcoală, şi nici faptul că, în multe dintre ele, ea e obligatorie. Nu. Noi trebuie să aplicăm strict modelul francez, cel mai de stânga model de stat laic, un model atât de agresiv, încât nu a făcut pui nicăieri prin ţările civilizate. La noi, însă, intelectualii fini, crescuţi doar la şcoala lui Danton, Marat şi Robespierre, au acest model drept singur far călăuzitor al existenţei.
Domnii noştri, care se plimbă doar pe la Paris, nu văd că generaţia actuală e mai debusolată decât oricând, ameninţată de analfabetism, confuză din punct de vedere moral şi nepregătită pentru viaţă. Că internetul i-a golit minţile şi i le-a umplut cu clipuri de pe youtube şi pălăvrăgeală de pe Facebook, că are probleme cu drogurile, cu pornografia şi cu ea însăşi. Nu. Singura problemă era, din punctul de vedere al distinşilor intelectuali, religia în şcoală şi părinţii care o doreau, încălcându-le astfel părinţilor atei libertatea de conştiinţă! Religie care, în orice variantă confesională a ei, te învaţă să nu minţi, să nu furi, să iubeşti. Te învaţă, aşadar, să respecţi cele mai importante norme de civilizaţie, norme pe care s-a clădit moral bătrânul continent!
Cred că, uneori, din dorinţa de a fi europeni, ajungem să stricăm şi ceea ce avem bun la noi acasă. Şi, în felul acesta, nu intrăm în Europa, ci ieşim din ea. Pe uşa din dos.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
