- În opinia mea, explicația profundă a acestui vot este unitatea "în cuget și în simțiri" a partidelor parlamentare, în jurul unui personaj care le exprimă și le reprezintă: mediocru, fără operă și fără proiecte politice memorabile, intrat în politică prin partidul lui Dan Voiculescu și rămas în sfera de influență a "Varanului", și după ce a migrat în PNL, foarte activ cu prilejul asaltului asupra statului de drept din iulie 2012, suspectat chiar că a fost la un moment dat apropiat de clanul Tarău, care s-a aflat, în 2002, la originea scandalului penal care a dus la sinuciderea procurorului Cristian Panait. Eduard Hellvig este, de fapt, un USL-ist pursânge, iar parlamentul este dominat de partidele din fostul USL, cărora li s-a adăugat anul trecut PDL, înghițit cu arme și bagaje de PNL în ceea ce se pretinde a fi o nouă construcție politică, dar nu este decât o iluzie optică. Votul masiv în favoarea lui Eduard Hellvig demonstrează, deci, dacă mai era nevoie, că, în loc să se reducă, majoritatea USL, anti-reformistă și ostilă luptei anti-corupție, s-a întărit, cuprinzând în rândurile ei, atât UDMR, cât și rămășițele PPDD, expresia extremă a oportunismului și populismului din spațiul public românesc. În privința grupului minorităților, putem spune, parafrazându-l pe Lordul Palmerston, că nu are prieteni eterni sau inamici eterni, ci doar interese eterne - deci loialitatea sa este etern negociabilă.
Prin urmare, nu este de mirare că majoritatea parlamentară își binecuvântează odrasla. Îngrijorător este însă faptul că un astfel de personaj este numit de președintele Klaus Johannis, ales tocmai pentru a schimba actuala clasă politică. Totodată, cerința șefului statului, privind "europenizarea" SRI a stârnit unele nedumeriri, ca și faptul că noul director SRI propune înlocuirea axei București-Londra-Washington, cu axa București-Berlin-Washington, în contextul apariției în spațiul public a unor informații potrivit cărora, numirea sa la conducerea SRI nu ar fi fost agreată, în prealabil cu principalii parteneri din NATO. Prinde, astfel, contur, suspiciunea privind o schimbare subtilă a orientării noastre externe, de la aripa intransigentă a NATO, care militează pentru o rezistență fermă la agresiunea Rusiei în Ucraina, la aripa împăciuitoristă, condusă de Germania, care îl consideră pe Vladimir Putin un lider politic frecventabil, indiferent ce ar face, așa cum Neville Chamberlain îl considera pe Hitler un partener de discuție cu care nu era rușinos să închei înțelegeri peste cadavrul Cehoslovaciei. De altfel, asigurările date de domnul Hellvig în ziua votului, privind colaborarea cu SUA, sună cât se poate de fals și par formulate doar pentru a calma criticile unei anumite părți a opiniei publice. În parlament, însă, domnește un anti-americanism latent, căci politicienii noștri știu că impulsul intensificării luptei anti-corupție de către DNA vine, în primul rând, de la Washington. Astfel, solidaritatea transpartinică din jurul domnului Hellvig poate fi explicată și de speranța - sau chiar garanția - că el va domoli zelul SRI, în colaborarea cu DNA. Este exact ce te-ai putea aștepta de la discipolul lui Dan Voiculescu și consilierul lui Crin Antonescu - care, din păcate, dar probabil nu întâmplător, este și amicul lui Klaus Johannis.
- În timp ce Elenei Udrea i s-a ridicat imunitatea parlamentară și a fost dată pe mâna justiției, alți bănuiți de ticăloșii fiscale - Varujan Vosganian și UDMR-istul Laszlo Borbely - rămân, pe mai departe, sub umbrela parlamentară. Există justificări?
- Justificări nu cred că există, doar explicații. De la bun început trebuie spus că firesc a fost votul dat în cazul Elenei Udrea, pentru că lăsa mână liberă justiției, iar nefiresc este votul din cazul lui Varujan Vosganian și tergiversarea votului în cazul lui Laszlo Borbely, pentru că o obstrucționează. Adoptând un comportament diferit în cazuri similare, parlamentarii demonstrează că nu acționează conform principiului supremației legii și egalității tuturor în fața ei, ci arbitrar, subiectiv și conjunctural. Despre cazul Vosganian am mai vorbit: este vorba despre un parlamentar vechi, cu multe relații, asociat la un moment dat cu Partidul Forțelor de Dreapta, finanțat de SOV, devenit apoi liberal și membru al guvernului condus de actualul președinte al Senatului - Călin Popescu-Tăriceanu, care l-a și apărat public, acuzând tentativele de a impune o "republică a procurorilor", ceea ce a declanșat și o reacție promptă a CSM. Îngrozit de numărul tot mai mare de locuri goale datorat arestărilor și sentințelor definitive de condamnare la închisoare, Senatul s-a revoltat (din nou) împotriva statului de drept și a decis că a sacrificat destule capete pe altarul anti-corupției. În tot cazul, solidaritatea USL s-a manifestat din plin în cazul său, căci împotriva încuviințării cererii DIICOT au votat, atât psd-iști, cât și pnl-iști.
Cazul deputatului UDMR, Laszlo Borbely, este mai complex. Parlamentar cu ștate vechi, are și el probabil mulți prieteni și aliați printre aleșii neamului. Fost ministru în mai multe guverne, le-ar putea povesti procurorilor mai mult decât își doresc, probabil, foștii săi colegi (din care o bună parte se afă deja în închisoare). Dar punctul său forte este apartenența la UDMR, formațiune care reușește să se afle mereu la guvernare și să frâneze, astfel, orice tentativă de reformă sau asanare a politicii și administrației românești, fiind declarat ostilă ANI și DNA. Dacă până și PSD declară, în ultima vreme, că toți cei care au greșit trebuie să plătească în justiție, UDMR a reacționat întotdeauna violent atunci când liderii săi au fost vizați de anchetele penale, ridicând fără jenă stindardul persecuției etnice. Edificator pentru tupeul udmr-ist este cazul deputatului Marko Attila, aflat în Ungaria, sub protecția premierului Viktor Orban, deși în România se află sub anchetă. Contribuabilul român îl plătește în continuare. Laszlo Borbely nu a fugit (încă?) nicăieri, poate pentru că se știe apărat de interesele politice ale PSD, care dorește să împiedice dezertarea UDMR din coaliția aflată la guvernare și invocă o sumedenie de pretexte pentru a amâna votul în cazul său. Probabil că și PNL ar fi nevoit să facă aceeași concesie, ca să se asigure de sprijinul UDMR pentru o ipotetică nouă majoritate. Dar cât de nouă mai poate fi o majoritate alcătuită din două partide vechi și uzate, PNL și PDL, și o bătrână doamnă, ca UDMR? Cum altă combinație nici nu ar fi posibilă, se pare că rămânem condamnați la o permanentă restaurație a sistemului ticăloșit, cel puțin până la alegerile din 2016.