În primul tur, candidatul PSD-ului, prim-ministru al guvernului de stânga al ţării, câştigase cu peste 40% din voturile exprimate, depăşindu-l cu 10% pe principalul său contracandidat, Klaus Werner Johannis, reprezentantul ACL, principala grupare a dreptei. Ecartul, cel mai mare între principalii candidaţi în douăzeci şi cinci de ani de democraţie, părea suficient pentru ca victoria şefului administraţiei, Victor Viorel Ponta, să mai poată fi pusă la îndoială. Alianţa din jurul PSD-ului a avut, în plus, toate "argumentele" asigurării acestei victorii. PSD-ul şi-a mobilizat "baronii", care au făcut "cuvenitele" donaţii de produse prin care cei marginalizaţi social au fost, întotdeauna, manipulaţi. Guvernul s-a întrecut în pomeni electorale şi promisiuni, fără să mai ţină cont de consecinţele acestora asupra bugetului ţării pentru anul ce vine. Ansamblul instituţional ce constituie administraţia ţării a fost, efectiv, pus în stare de alertă, mai ales că, în urma legii temporare ce a permis migrarea a peste 400 de primari ai dreptei, el s-a transformat într-o structură compact PSD-istă. Acestor "date obiective" li s-a alăturat propaganda stângii, susţinută de un uriaş aparat mediatic, în interiorul căruia se detaşează veninoasa Antena 3 şi România TV, a susţinătorului pontist (interesat) Sebastian Ghiţă. Maşinăria propagandistică a ales ca "temă" de dezbatere "băsismul", deşi Johannis şi ACL-ul nu au avut nici un sprijin din partea preşedintelui ce-şi încheia ultimul mandat.
Antena 3 şi partenerii ei în dezinformare şi manipulare au fost atât de siguri de efectele clasării forţate a candidatului Johannis în cadrele "băsismului", încât şi-au permis să nu exagereze în atacurile murdare personalizate la adresa acestuia. Johannis a fost în schimb "acuzat" mârşav, în clasic stil comunist, că nu e etnic român (deşi identitatea naţională e dată de cultură, iar candidatul este descendentul unei familii stabilite de 800 de ani pe plaiurile mioritice), că nu e ortodox (deşi confesiunea religioasă nu mai este de mult criteriu de unitate etnică), că nu are copii (deşi această "condiţie" nu l-a împiedicat pe I. Iliescu, "părintele-fondator" al PSD-ului să ajungă, de mai multe ori, preşedinte al ţării) etc. "Acuzele" sunt derizorii şi, practic, nu au avut nicio legătură cu tema confruntării, care trebuia axată pe programele prezidenţiale şi pe rolul pe care candidaţii intenţionau să şi-l asume odată aleşi. Propaganda de tip antenist a fost atât de sigură de propriile efecte, încât n-a stăruit nici măcar pe stilul administrativ al primarului din Sibiu, mărginindu-se să-l acuze banal, de afaceri imobiliare sau, superficial, de retrocedări de proprietăţi, deşi se ştie - şi d-l Johannis a subliniat faptul - retrocedările nu depind absolut de primării. Atât de sigur a fost aparatul propagandistic PSD-ist de "victoria programată" a candidatului său, încât n-a luat în seamă calmul şi chiar detaşarea de "mizeriile balcanice" afişate de Klaus Johannis, considerându-le, ironic, drept dovezi de "prostie", incapacitate de percepere a realităţii etc. Proştii s-au dovedit a fi, până la urmă, reprezentaţii săi, "strategii" tocmiţi pentru lovituri murdare, fraude morale etc.
Siguranţă a afişat conducerea PSD-istă şi în atitudinea faţă de alegătorii români din diaspora. Cele patru milioane de români, forţaţi de situaţia economică a ţării să lucreze în străinătate, nu puteau - şi nu pot - fi înşelaţi de propaganda PSD-istă. Dacă în ţară, categoriile sociale defavorizate (pensionarii, şomerii, marginalii) sunt dispuse să înghită pe nemestecate mesajul propagandistic veninos al puterii, cei din diaspora, care au sesizat direct beneficiile democraţiei veritabile, ale politicilor responsabile şi ale respectării regulilor statului de drept, nu mai pot fi atât de uşor manevraţi sau cumpăraţi. V. Ponta şi gruparea lui au fost perfect conştienţi de viziunea foarte clară asupra lor a diasporei şi, în consecinţă, şi-au propus să-i neglijeze sau să-i minimalizeze rolul. Incidentele repetate la votul din străinătate au demonstrat că "pontiştii" au un dispreţ total faţă de alegători, o înţelegere cinică a rolului acestora, considerându-i o "masă de manevră" ce poate fi "făcută din vorbe" (un domeniu în care fruntaşii pesedişti strălucesc). Deşi l-a demis formal, între cele două tururi de scrutin, pe incapabilul ministru de externe T. Corlăţean, Ponta nu a căutat în mod real să îndrepte situaţia accesului la vot pentru diasporă, numindu-l ca "organizator" al acestuia pe Teodor Meleşcanu. Personaj inteligent şi cinic, acesta a avut, în fapt, misiunea de a "tehniciza legal" blocarea dreptului de vot al românilor din afară. Ponta şi strategii lui nu au realizat că această "manevră" (care, în interior, probabil, ar fi ţinut) va fi detonatorul răsturnării spectaculoase a votului "populimii" - cum numesc ei, în derâdere, alegătorii români -, mii de pensionari, şomeri sau tineri depinzând material de munca dură a celor pe care "marele jaf postcomunist" i-a obligat să emigreze. Dar deşi despărţiţi fizic de mii de kilometri, românii îşi comunică permanent acasă bucuriile şi disperările. Cea mai gravă eroare a maşinăriei PSD-iste a fost însă faptul că nu a ţinut cont de efectele propriei experienţe. Ponta şi oamenii lui, legaţi mafiot între ei încă înainte de "lovitura de stat" din 2012, au crezut că pot fi absolut siguri pe voturile celor cinci milioane de români care s-au prezentat la referendumul de suspendare a preşedintelui, iniţiat de ei. Votanţii de atunci nu sunt însă, pur şi simplu, "carne de tun", mergând orbeşte în direcţia trasată. Intervenţiile Occidentului, dar mai ales acţiunile de subminare a statului de drept - precum celebra "marţea neagră" (în care parlamentarii PSD-işti au încercat să valideze fraudulos, cu acordul tacit al şefului lor, legea amnistiei şi graţierii) - i-au lămurit pe mulţi că "tânărul lider" nu este interesat decât de preluarea absolută a puterii. De altfel, până la recentele alegeri, Victor Ponta s-a arătat mereu mai puţin interesat de relansarea economiei, de perfecţionarea sistemului social, şi mai mult de stoparea acţiunilor Justiţiei independente, a DNA şi ANI, presat de baronii ameninţaţi de ele. Solidarizarea interesată a baronilor în jurul său trebuia, desigur, răsplătită, după capturarea instituţiei prezidenţiale, ultima structură statală necontrolată de PSD.
Klaus Johannis nu a făcut parte din "sistemul" care l-a crescut şi impus pe Victor Ponta. Imunitatea lui la mişcările acestuia a fost principala cauză de ieşire din amorţeală a milioanelor de votanţi care l-au susţinut. Ponta nu-şi va da demisia, cum ar fi normal, şi nici nu va remania prea tare "cel mai cinstit dintre guverne". Înfrângerea sa electorală va genera, automat, o "strângere a rândurilor" PSD-iste (şi satelitare) pentru a încerca alte asalturi în făurirea unui "stat al lor". Klaus Johannis va trebui să aibă o rezistenţă de fier, pentru a trece de atacurile "fiarei rănite". De el depinde, însă, transformarea victoriei simbolice, pe care i-a oferit-o poporul român, într-o victorie concretă şi reală, a statului de drept, a normalităţii.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
