În primul tur, candidatul PSD-ului, prim-ministru al guvernului de stânga al țării, câștigase cu peste 40% din voturile exprimate, depășindu-l cu 10% pe principalul său contracandidat, Klaus Werner Johannis, reprezentantul ACL, principala grupare a dreptei. Ecartul, cel mai mare între principalii candidați în douăzeci și cinci de ani de democrație, părea suficient pentru ca victoria șefului administrației, Victor Viorel Ponta, să mai poată fi pusă la îndoială. Alianța din jurul PSD-ului a avut, în plus, toate "argumentele" asigurării acestei victorii. PSD-ul și-a mobilizat "baronii", care au făcut "cuvenitele" donații de produse prin care cei marginalizați social au fost, întotdeauna, manipulați. Guvernul s-a întrecut în pomeni electorale și promisiuni, fără să mai țină cont de consecințele acestora asupra bugetului țării pentru anul ce vine. Ansamblul instituțional ce constituie administrația țării a fost, efectiv, pus în stare de alertă, mai ales că, în urma legii temporare ce a permis migrarea a peste 400 de primari ai dreptei, el s-a transformat într-o structură compact PSD-istă. Acestor "date obiective" li s-a alăturat propaganda stângii, susținută de un uriaș aparat mediatic, în interiorul căruia se detașează veninoasa Antena 3 și România TV, a susținătorului pontist (interesat) Sebastian Ghiță. Mașinăria propagandistică a ales ca "temă" de dezbatere "băsismul", deși Johannis și ACL-ul nu au avut nici un sprijin din partea președintelui ce-și încheia ultimul mandat.
Antena 3 și partenerii ei în dezinformare și manipulare au fost atât de siguri de efectele clasării forțate a candidatului Johannis în cadrele "băsismului", încât și-au permis să nu exagereze în atacurile murdare personalizate la adresa acestuia. Johannis a fost în schimb "acuzat" mârșav, în clasic stil comunist, că nu e etnic român (deși identitatea națională e dată de cultură, iar candidatul este descendentul unei familii stabilite de 800 de ani pe plaiurile mioritice), că nu e ortodox (deși confesiunea religioasă nu mai este de mult criteriu de unitate etnică), că nu are copii (deși această "condiție" nu l-a împiedicat pe I. Iliescu, "părintele-fondator" al PSD-ului să ajungă, de mai multe ori, președinte al țării) etc. "Acuzele" sunt derizorii și, practic, nu au avut nicio legătură cu tema confruntării, care trebuia axată pe programele prezidențiale și pe rolul pe care candidații intenționau să și-l asume odată aleși. Propaganda de tip antenist a fost atât de sigură de propriile efecte, încât n-a stăruit nici măcar pe stilul administrativ al primarului din Sibiu, mărginindu-se să-l acuze banal, de afaceri imobiliare sau, superficial, de retrocedări de proprietăți, deși se știe - și d-l Johannis a subliniat faptul - retrocedările nu depind absolut de primării. Atât de sigur a fost aparatul propagandistic PSD-ist de "victoria programată" a candidatului său, încât n-a luat în seamă calmul și chiar detașarea de "mizeriile balcanice" afișate de Klaus Johannis, considerându-le, ironic, drept dovezi de "prostie", incapacitate de percepere a realității etc. Proștii s-au dovedit a fi, până la urmă, reprezentații săi, "strategii" tocmiți pentru lovituri murdare, fraude morale etc.
Siguranță a afișat conducerea PSD-istă și în atitudinea față de alegătorii români din diaspora. Cele patru milioane de români, forțați de situația economică a țării să lucreze în străinătate, nu puteau - și nu pot - fi înșelați de propaganda PSD-istă. Dacă în țară, categoriile sociale defavorizate (pensionarii, șomerii, marginalii) sunt dispuse să înghită pe nemestecate mesajul propagandistic veninos al puterii, cei din diaspora, care au sesizat direct beneficiile democrației veritabile, ale politicilor responsabile și ale respectării regulilor statului de drept, nu mai pot fi atât de ușor manevrați sau cumpărați. V. Ponta și gruparea lui au fost perfect conștienți de viziunea foarte clară asupra lor a diasporei și, în consecință, și-au propus să-i neglijeze sau să-i minimalizeze rolul. Incidentele repetate la votul din străinătate au demonstrat că "pontiștii" au un dispreț total față de alegători, o înțelegere cinică a rolului acestora, considerându-i o "masă de manevră" ce poate fi "făcută din vorbe" (un domeniu în care fruntașii pesediști strălucesc). Deși l-a demis formal, între cele două tururi de scrutin, pe incapabilul ministru de externe T. Corlățean, Ponta nu a căutat în mod real să îndrepte situația accesului la vot pentru diasporă, numindu-l ca "organizator" al acestuia pe Teodor Meleșcanu. Personaj inteligent și cinic, acesta a avut, în fapt, misiunea de a "tehniciza legal" blocarea dreptului de vot al românilor din afară. Ponta și strategii lui nu au realizat că această "manevră" (care, în interior, probabil, ar fi ținut) va fi detonatorul răsturnării spectaculoase a votului "populimii" - cum numesc ei, în derâdere, alegătorii români -, mii de pensionari, șomeri sau tineri depinzând material de munca dură a celor pe care "marele jaf postcomunist" i-a obligat să emigreze. Dar deși despărțiți fizic de mii de kilometri, românii își comunică permanent acasă bucuriile și disperările. Cea mai gravă eroare a mașinăriei PSD-iste a fost însă faptul că nu a ținut cont de efectele propriei experiențe. Ponta și oamenii lui, legați mafiot între ei încă înainte de "lovitura de stat" din 2012, au crezut că pot fi absolut siguri pe voturile celor cinci milioane de români care s-au prezentat la referendumul de suspendare a președintelui, inițiat de ei. Votanții de atunci nu sunt însă, pur și simplu, "carne de tun", mergând orbește în direcția trasată. Intervențiile Occidentului, dar mai ales acțiunile de subminare a statului de drept - precum celebra "marțea neagră" (în care parlamentarii PSD-iști au încercat să valideze fraudulos, cu acordul tacit al șefului lor, legea amnistiei și grațierii) - i-au lămurit pe mulți că "tânărul lider" nu este interesat decât de preluarea absolută a puterii. De altfel, până la recentele alegeri, Victor Ponta s-a arătat mereu mai puțin interesat de relansarea economiei, de perfecționarea sistemului social, și mai mult de stoparea acțiunilor Justiției independente, a DNA și ANI, presat de baronii amenințați de ele. Solidarizarea interesată a baronilor în jurul său trebuia, desigur, răsplătită, după capturarea instituției prezidențiale, ultima structură statală necontrolată de PSD.
Klaus Johannis nu a făcut parte din "sistemul" care l-a crescut și impus pe Victor Ponta. Imunitatea lui la mișcările acestuia a fost principala cauză de ieșire din amorțeală a milioanelor de votanți care l-au susținut. Ponta nu-și va da demisia, cum ar fi normal, și nici nu va remania prea tare "cel mai cinstit dintre guverne". Înfrângerea sa electorală va genera, automat, o "strângere a rândurilor" PSD-iste (și satelitare) pentru a încerca alte asalturi în făurirea unui "stat al lor". Klaus Johannis va trebui să aibă o rezistență de fier, pentru a trece de atacurile "fiarei rănite". De el depinde, însă, transformarea victoriei simbolice, pe care i-a oferit-o poporul român, într-o victorie concretă și reală, a statului de drept, a normalității.