La foc continuu
- În România, actorii de cinema nu defilează ca la Hollywood, pe covoare roşii, şi nici nu sunt vânaţi de paparazzi, pentru secrete din viaţa lor. Afli noutăţi despre ei doar când ajung pe micul ecran. Este şi cazul tău. De câtăva vreme, apari într-o emisiune nouă la Pro TV, "Visuri la cheie". Ce te-a atras către ea?
- "Visuri la cheie" este o emisiune pe fond puternic emoţional, care are ca scop ajutarea unor familii ajunse în momente de cumpănă ale vieţii. M-a bucurat foarte mult să observ că spiritul de comunitate şi voluntariat, care cam dispăruse din peisajul românesc, reînvie. E greu şi ingrat să alegi între atâtea cazuri care ar merita ajutate, dar există un departament care se ocupă cu multă răspundere şi implicare de acest lucru. Nu am fost niciodată un mare fan al televiziunii, dar atunci când este bine făcută, televiziunea poate realiza lucruri extraordinare! Emisiunea aceasta este o emisiune cinstită, una care face în aşa fel încât telespectatorii să se emoţioneze, păstrând o linie onestă şi un scop nobil. Un alt motiv pentru care am acceptat să fac parte din echipa "Visuri la cheie" este faptul că pe tot parcursul filmărilor pot fi eu însumi, am o mare libertate în a reacţiona şi acţiona aşa cum simt eu, nu după un scenariu prestabilit. Ce îmi mai place este că pot cunoaşte oameni deosebiţi, cum este de pildă familia lui Mădălin, tânărul "erou" care a salvat un copil căzut într-un puţ. Sofia, fata mea, s-a împrietenit cu el şi cu fratele lui, Cristi, şi abia aşteaptă să-i vizităm!
- Să trecem de pe micul ecran, pe marele ecran, de care eşti legat prin profesia ta. Împreună cu colegul tău, Alexandru Papadopol, aţi înfiinţat o şcoală de film care rodeşte din plin. După un prim succes, cu "Love Building", aţi lansat recent o continuare a lui, "Alt Love Building". Te pricepi, se pare, şi la afaceri...
- Şcoala Actoriedefilm.ro funcţionează deja în simbioză cu casa de producţie Actoriedefilm.ro, adică fiecare serie de cursanţi finalizează studiile cu un film produs de noi. Anul acesta, pelicula "Să mori de dragoste rănită", în care studenţii noştri au jucat alături de doamna Angela Similea, a luat marele premiu la TIFF, iar anul trecut, "Love Building" avut un mare succes în cinema. Noi facem o echipă foarte bună cu Iulia Rugină, regizoarea primului "Love Building", aşa că am decis împreună să facem o continuare, adică "Alt Love Building". De data aceasta, povestea se repetă, dar dintr-un decor diferit, cu la fel de mult umor şi un invitat special în persoana lui Ben Cross (îndrăgit actor britanic, faimos mai ales pentru filmul "Carele de foc", 1981, n. red.). Filmul se va lansa pe 26 decembrie şi sper să bucure spectatorii aşa cum s-a întâmplat şi cu primul!
- Ai mai participat la producţii internaţionale?
- Spre deosebire de colegii tăi de generaţie, tu te-ai dedicat exclusiv filmului. De ce ai renunţat total la teatru? Ai avut mult succes sub luminile rampei.
- Sunt cel puţin două motive pentru care nu mai fac teatru. Primul este că niciodată nu m-am simţit pe scenă aşa cum mă simt în faţa camerei de filmat şi niciodată nu m-am putut ridica în teatru la nivelul la care am fost în film. Al doilea motiv este că, exceptând Teatrul Podul şi pe domnul Naum, nu am întâlnit în teatru oameni şi echipe cu care să rezonez atât de bine cum mi s-a întâmplat în cinema.
- Ce a avut regretatul Cătălin Naum atât de special, încât toată lumea care a lucrat cu el îl venerează şi azi?
- E ciudat să vorbesc despre acest om deosebit la trecut... Naum avea o dedicaţie pentru meserie cum rar întâlneşti şi un mod de a se raporta la actorie şi teatru cum nu am mai văzut niciodată. El a făcut ca toţi tinerii care au trecut prin Teatrul Podul să devină iremediabil îndrăgostiţi de actorie, chiar şi cei care nu au profesat în continuare. Avea, pur şi simplu, o magie inexplicabilă.
Tot răul spre bine
- Diabetul nu e o boală, ci un mod puţin diferit de viaţă. Ştiu că sună ca o replică din filme, dar adevărul este că dacă eşti responsabil şi informat, se poate trăi mult şi confortabil cu diabet. Îmi place să spun că diabetul m-a format, m-a transformat într-un om mai atent la stilul său de viaţă, la alimentaţie, la controlarea emoţiilor negative (cel puţin parţial). N-aş vrea să se înţeleagă că fac apologia diabetului, dar faptul că am diabet m-a ferit de rele mai mari... De exemplu, rar îmi mai pierd nopţile, nu mai beau, am devenit mult mai atent la ceea ce mănânc! Dar medicamentul cel mai puternic îl reprezintă familia. Familia ajută foarte mult un diabetic, iar eu sunt dintre fericiţii diabetici care au de partea lor membrii familiei. E important ca oamenii de lângă tine să cunoască stările prin care treci, pericolele la care te poţi expune, ce să facă în cazuri excepţionale, să aibă răbdare cu tine. Sunt momente în care familia îşi poate da seama înaintea ta dacă ai intrat în hipoglicemie şi trebuie să ştie ce să facă în astfel de situaţii. Îmi amintesc cum odată, sora mea, Andreea, a observat că lipsesc cam mult din timpul unei petreceri, a venit să mă caute şi m-a găsit în mijlocul străzii, învârtindu-mă în cerc. Iar când m-a întrebat ce făceam, i-am răspuns: "Caut ceva dulce"! Dana şi Sofia fac, la rândul lor, asta: sunt mereu cu ochii pe mine şi le mulţumesc!
Casa cu dragoste
- Da, Sofia este deja o domnişoară, elevă în clasa a doua, se bucură de viaţă, de prieteni-oameni şi de prieteni-animale.
- Tu şi Dana Nălbaru, soţia ta, faceţi parte din cuplurile stabile şi armonioase ale lumii artistice. Aţi descoperit o formulă magică?
- Da. Dragostea! Atâta timp cât există dragoste, o căsnicie poate fi armonioasă. Când dispare dragostea, probabil că şi armonia se duce... La noi e armonie.
- Cum vă petreceţi o zi între voi, în familie?
- Sunt atâtea de făcut când stai la casă (cu curte, raiul oamenilor care scapă de bloc!): să lucrezi la magazie, să faci seră pentru broscuţe, să pui dalele la uscător, să scoţi câinii la plimbare, să faci curat la găini, să rearanjezi mobila în casă! Avem şi câteva activităţi preferate, de când avem casa noastră din Baloteşti: mergem la căţărat, în complexul de lângă noi, la Edenland, mergem la restaurant, la Vatra Neamului sau Laguna Verde, mergem la film sau în pădure. Vara vin prieteni şi stăm la grătar, se strânge familia în echipă completă, cu sora mea şi nepoţii. În rest, citesc mult science-fiction, mă uit la seriale americane, dar şi la filme europene.
- Cum te aperi de agresiunea prezentului?
- Prin casă şi prin familie. "Acasă", asta e pavăza.
- Te "ard" problemele sociale ale ţării? Crezi în puterea persoanelor publice de a schimba mentalităţi?
- Da, cred în puterea persoanelor publice de a schimba mentalităţi, dar, din păcate, ultimii douăzeci şi cinci de ani au dovedit că persoanele publice au influenţat mai mult în rău generaţiile tinere. Nu cred că e bine ca tinerii să ajungă să aibă ca idealuri în viaţă o maşină de lux, o carieră de prostituată sub acoperire sau de şefă a unui clan de mafioţi.
- Cum arată viitorul pe care îl aştepţi?
- Întrebare de final: te indispune venirea iernii? Eşti, mai degrabă, un tip solar?
- Mă bucur de iarnă, în cel puţin aceeaşi măsură ca de vară! Dar, pentru că se apropie zăpada, abia aştept să ies la patinat, pe lacul îngheţat de lângă casa noastră, şi să pun câinii la sanie!
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
