La foc continuu
- În România, actorii de cinema nu defilează ca la Hollywood, pe covoare roșii, și nici nu sunt vânați de paparazzi, pentru secrete din viața lor. Afli noutăți despre ei doar când ajung pe micul ecran. Este și cazul tău. De câtăva vreme, apari într-o emisiune nouă la Pro TV, "Visuri la cheie". Ce te-a atras către ea?
- "Visuri la cheie" este o emisiune pe fond puternic emoțional, care are ca scop ajutarea unor familii ajunse în momente de cumpănă ale vieții. M-a bucurat foarte mult să observ că spiritul de comunitate și voluntariat, care cam dispăruse din peisajul românesc, reînvie. E greu și ingrat să alegi între atâtea cazuri care ar merita ajutate, dar există un departament care se ocupă cu multă răspundere și implicare de acest lucru. Nu am fost niciodată un mare fan al televiziunii, dar atunci când este bine făcută, televiziunea poate realiza lucruri extraordinare! Emisiunea aceasta este o emisiune cinstită, una care face în așa fel încât telespectatorii să se emoționeze, păstrând o linie onestă și un scop nobil. Un alt motiv pentru care am acceptat să fac parte din echipa "Visuri la cheie" este faptul că pe tot parcursul filmărilor pot fi eu însumi, am o mare libertate în a reacționa și acționa așa cum simt eu, nu după un scenariu prestabilit. Ce îmi mai place este că pot cunoaște oameni deosebiți, cum este de pildă familia lui Mădălin, tânărul "erou" care a salvat un copil căzut într-un puț. Sofia, fata mea, s-a împrietenit cu el și cu fratele lui, Cristi, și abia așteaptă să-i vizităm!
- Să trecem de pe micul ecran, pe marele ecran, de care ești legat prin profesia ta. Împreună cu colegul tău, Alexandru Papadopol, ați înființat o școală de film care rodește din plin. După un prim succes, cu "Love Building", ați lansat recent o continuare a lui, "Alt Love Building". Te pricepi, se pare, și la afaceri...
- Școala Actoriedefilm.ro funcționează deja în simbioză cu casa de producție Actoriedefilm.ro, adică fiecare serie de cursanți finalizează studiile cu un film produs de noi. Anul acesta, pelicula "Să mori de dragoste rănită", în care studenții noștri au jucat alături de doamna Angela Similea, a luat marele premiu la TIFF, iar anul trecut, "Love Building" avut un mare succes în cinema. Noi facem o echipă foarte bună cu Iulia Rugină, regizoarea primului "Love Building", așa că am decis împreună să facem o continuare, adică "Alt Love Building". De data aceasta, povestea se repetă, dar dintr-un decor diferit, cu la fel de mult umor și un invitat special în persoana lui Ben Cross (îndrăgit actor britanic, faimos mai ales pentru filmul "Carele de foc", 1981, n. red.). Filmul se va lansa pe 26 decembrie și sper să bucure spectatorii așa cum s-a întâmplat și cu primul!
- Ai mai participat la producții internaționale?
- Anul acesta se lansează în Ungaria "Mirage", un film în care joc alături de Isaach de Bankole. Este un western contemporan, care înțeleg că a fost foarte bine primit la Festivalul de Film de la Toronto.
- Spre deosebire de colegii tăi de generație, tu te-ai dedicat exclusiv filmului. De ce ai renunțat total la teatru? Ai avut mult succes sub luminile rampei.
- Sunt cel puțin două motive pentru care nu mai fac teatru. Primul este că niciodată nu m-am simțit pe scenă așa cum mă simt în fața camerei de filmat și niciodată nu m-am putut ridica în teatru la nivelul la care am fost în film. Al doilea motiv este că, exceptând Teatrul Podul și pe domnul Naum, nu am întâlnit în teatru oameni și echipe cu care să rezonez atât de bine cum mi s-a întâmplat în cinema.
- Ce a avut regretatul Cătălin Naum atât de special, încât toată lumea care a lucrat cu el îl venerează și azi?
- E ciudat să vorbesc despre acest om deosebit la trecut... Naum avea o dedicație pentru meserie cum rar întâlnești și un mod de a se raporta la actorie și teatru cum nu am mai văzut niciodată. El a făcut ca toți tinerii care au trecut prin Teatrul Podul să devină iremediabil îndrăgostiți de actorie, chiar și cei care nu au profesat în continuare. Avea, pur și simplu, o magie inexplicabilă.
Tot răul spre bine
- Acum mai bine de zece ani ai fost diagnosticat cu diabet insulino-dependent, o boală grea și restrictivă. Cât de mult și-a pus amprenta pe viața ta, mai ales în condițiile în care un actor "arde" la o cu totul altă intensitate?
- Diabetul nu e o boală, ci un mod puțin diferit de viață. Știu că sună ca o replică din filme, dar adevărul este că dacă ești responsabil și informat, se poate trăi mult și confortabil cu diabet. Îmi place să spun că diabetul m-a format, m-a transformat într-un om mai atent la stilul său de viață, la alimentație, la controlarea emoțiilor negative (cel puțin parțial). N-aș vrea să se înțeleagă că fac apologia diabetului, dar faptul că am diabet m-a ferit de rele mai mari... De exemplu, rar îmi mai pierd nopțile, nu mai beau, am devenit mult mai atent la ceea ce mănânc! Dar medicamentul cel mai puternic îl reprezintă familia. Familia ajută foarte mult un diabetic, iar eu sunt dintre fericiții diabetici care au de partea lor membrii familiei. E important ca oamenii de lângă tine să cunoască stările prin care treci, pericolele la care te poți expune, ce să facă în cazuri excepționale, să aibă răbdare cu tine. Sunt momente în care familia își poate da seama înaintea ta dacă ai intrat în hipoglicemie și trebuie să știe ce să facă în astfel de situații. Îmi amintesc cum odată, sora mea, Andreea, a observat că lipsesc cam mult din timpul unei petreceri, a venit să mă caute și m-a găsit în mijlocul străzii, învârtindu-mă în cerc. Iar când m-a întrebat ce făceam, i-am răspuns: "Caut ceva dulce"! Dana și Sofia fac, la rândul lor, asta: sunt mereu cu ochii pe mine și le mulțumesc!
Casa cu dragoste
- La precedentul tău interviu acordat revistei "Formula AS", fetița ta abia se născuse. De atunci au trecut câțiva ani.
- Da, Sofia este deja o domnișoară, elevă în clasa a doua, se bucură de viață, de prieteni-oameni și de prieteni-animale.
- Tu și Dana Nălbaru, soția ta, faceți parte din cuplurile stabile și armonioase ale lumii artistice. Ați descoperit o formulă magică?
- Da. Dragostea! Atâta timp cât există dragoste, o căsnicie poate fi armonioasă. Când dispare dragostea, probabil că și armonia se duce... La noi e armonie.
- Cum vă petreceți o zi între voi, în familie?
- Sunt atâtea de făcut când stai la casă (cu curte, raiul oamenilor care scapă de bloc!): să lucrezi la magazie, să faci seră pentru broscuțe, să pui dalele la uscător, să scoți câinii la plimbare, să faci curat la găini, să rearanjezi mobila în casă! Avem și câteva activități preferate, de când avem casa noastră din Balotești: mergem la cățărat, în complexul de lângă noi, la Edenland, mergem la restaurant, la Vatra Neamului sau Laguna Verde, mergem la film sau în pădure. Vara vin prieteni și stăm la grătar, se strânge familia în echipă completă, cu sora mea și nepoții. În rest, citesc mult science-fiction, mă uit la seriale americane, dar și la filme europene.
- Cum te aperi de agresiunea prezentului?
- Prin casă și prin familie. "Acasă", asta e pavăza.
- Te "ard" problemele sociale ale țării? Crezi în puterea persoanelor publice de a schimba mentalități?
- Da, cred în puterea persoanelor publice de a schimba mentalități, dar, din păcate, ultimii douăzeci și cinci de ani au dovedit că persoanele publice au influențat mai mult în rău generațiile tinere. Nu cred că e bine ca tinerii să ajungă să aibă ca idealuri în viață o mașină de lux, o carieră de prostituată sub acoperire sau de șefă a unui clan de mafioți.
- Cum arată viitorul pe care îl aștepți?
- Sper să am liniște și să fac în continuare doar ceea ce-mi place.
- Întrebare de final: te indispune venirea iernii? Ești, mai degrabă, un tip solar?
- Mă bucur de iarnă, în cel puțin aceeași măsură ca de vară! Dar, pentru că se apropie zăpada, abia aștept să ies la patinat, pe lacul înghețat de lângă casa noastră, și să pun câinii la sanie!