- Ar fi putut rămâne prizoniera serialelor TV care au făcut-o faimoasă, dacă instinctul artistic n-ar fi împins-o spre scena de teatru. În orele nesfârşite de repetiţie, în arderile premierelor, Crina a prins aripi şi a convins. Protagonista filmului "Selfie" are pe etajeră un premiu Uniter şi un altul, mai recent, luat la Londra, pentru cel mai bun rol de comedie. E frumoasă şi talentată, dar nu pune preţ pe celebritate. Regizorii de azi pariază pe ea -
- Bună dimineaţa, Crina, te-ai trezit uşor?
- Bună dimineaţa, nu aş zice asta. De o săptămână avem repetiţii noaptea, pentru piesa "Cineva are să vină", în regia lui Radu Pocovnicu. Le-am încheiat dimineaţă la ora 3, iar azi a trebuit să mă trezesc devreme. Mă pregătesc să merg la gară, să-mi iau surioara. Timp de o săptămână va sta la mine.
- Nu eşti bucureşteancă?
- Nu, m-am născut în Galaţi şi acolo am şi copilărit, cu cei doi fraţi ai mei, Florin şi Andreea. Cred că nu mi-am pierdut încă debitul verbal, se spune despre moldoveni că vorbesc mult şi repede. Iar eu mă consider moldoveancă, chiar dacă unii zic că Galaţiul e un fel de coadă a Moldovei. Am plecat de acasă la 18 ani, cu un accent puternic, pe care mi-a luat aproape un an să-l corectez.
- Ce aveai în geamantanul cu care ai plecat acum zece ani?
- Câteva haine, o carte de rugăciuni dată de mama şi o fotografie cu ai mei. Mie, una, mi-a fost foarte greu să mă rup de familie şi să-mi fac o viaţă nouă în Bucureşti, într-o altă casă. Dar eram foarte hotărâtă să rămân. Intrasem la facultate, părinţii făcuseră sacrificii foarte mari să mă ţină la studii aici, mai ales în primul an, până am început să-mi câştig singură existenţa. Mi-am dorit să nu-i dezamăgesc şi ştiam că asta nu se poate decât dacă reuşesc să rămân în Bucureşti şi să-mi practic meseria.
În Bucureşti, sub cerul de noiembrie
- Exact, am moştenit de la ai mei convingerea asta, că trebuie să mergi până la capăt în ceea ce faci, că n-ai voie să renunţi.
- Cum erau dimineţile de la Galaţi?
- Mi-e dor de dimineţile alea. Ne trezeam să mergem la şcoală, afară era frig şi noapte încă şi am mai fi dormit. Mama ne aştepta în bucătărie, cu ceai de mentă, prăjea pâine să ne facă sendviciuri, să le ducem cu noi. Am venit la Bucureşti şi a trebuit să mă responsabilizez, n-a mai fost cine să aibă grijă de toate. Semnul că ai crescut mare e atunci când nu mai trage nimeni de tine să te trezeşti.
- Ai apucat să te machiezi în dimineaţa asta?
- Nu, mă machiez foarte rar, doar în zilele cu întâlniri. Pentru actori, machiajul e pierdere de vreme. Un actor are zilnic repetiţii, îţi atingi faţa de zeci de ori sau, dacă n-o faci tu, o face partenerul de scenă. În 30 de minute a dispărut orice urmă de machiaj. Oricum, dacă filmăm, ne machiem şi demachiem de mai multe ori pe zi, până ni se irită pielea şi ochii. Măcar în zilele obişnuite să mai lăsăm faţa să respire.
- Ce repeţi zilele astea?
- După ce-mi iau sora de la gară, o să fug la repetiţii cu Horaţiu Mălăele, pentru piesa "Jocul de-a vacanţa". Apoi mă întorc acasă, să pregătesc masa pentru ea. Dacă aş fi fost singură, poate mi-aş fi luat un sendvici şi atât. Iar la 19.30, plec deja spre repetiţia de noapte.
- Aşa e în fiecare zi?
- Aproape în fiecare zi.
- Îţi place du-te vino-ul ăsta?
- Îmi place mai mult să fiu acasă, în familie, cu logodnicul meu, Ducu, şi cu Suri, pisica mea. Dar dacă Ducu e plecat, prefer să fiu pe drumuri. Nu-mi place casa goală.
- Acum e goală?
- Cum a fost pentru tine 2014?
- Anul ăsta am luat un premiu pentru comedie, la "Southampton International Film Festival", la Londra. Am primit şi un rol important într-un serial străin, dar încă nu am voie să spun numele. Săptămâna viitoare încep deja filmările. Şi tot anul ăsta, m-am angajat la Teatrul Naţional. De-acum nu mai pierd vremea cu hârţoage contabile, o fac alţii. A fost un an pe care l-aş putea numi chiar bun.
- Eşti una dintre actriţele de comedie care s-au detaşat de pluton. Ai început cu un serial TV, ca apoi să virezi spre zona mai serioasă a teatrului.
- Teatrul înseamnă, dincolo de talent şi timp, foarte multă muncă. Repetiţii minimum o lună de zile, maximum trei, în care nu poţi face nimic altceva. Or, eu la vremea filmului "Cu un pas înainte", eram studentă. De la actorii pe care i-am cunoscut pe platou (Victor Rebengiuc, Oana Pellea etc.) am învăţat însă foarte multe lucruri, de la ce înseamnă un prim-plan, până la cum îţi păstrezi starea pentru încă o dublă. Lucruri pe care colegii mei de la teatru n-au avut de unde să le înveţe. A fost o şcoală foarte bună, pentru care am şi fost plătită. Apoi, când am terminat facultatea, mi-am dorit să fac şi teatru, pentru că deja mă puteam întreţine singură. E greu să faci doar teatru, banii sunt puţini, un serial sau o reclamă te echilibrează financiar. Teatrul a fost un lux pe care mi l-am dorit şi mi l-am permis abia din 2008.
- E greu să faci comedie?
- Nu ştiu să spun cât de uşor sau greu e, cert e că ai mare nevoie de un regizor care să ştie cum să scoată din tine ce trebuie. Cred că n-am făcut niciodată comedie pură, personajele mele au avut mereu structuri interioare puternice, dramatice.
- Un actor de comedie e la fel de comic şi acasă?
- Când am ceva de făcut sunt foarte serioasă, dar în rest, când nu muncesc, sunt un om foarte vesel şi foarte bine-dispus.
- Când ai râs ultima oară?
- Ieri dimineaţă. Trebuia să fac o groază de chestii, pregătite în detaliu de cu seară şi, fiindcă m-am trezit târziu, am reuşit să dau tot programul peste cap, abia am avut timp să chem un taxi. Stăteam şi râdeam singură, nu-mi venea să cred ce se întâmplă.
- Dar de plâns?
- Plouă, în dimineaţa asta. Te lovesc şi pe tine melancoliile de noiembrie?
- Deloc, asta e vremea în care funcţionez foarte bine profesional. Soarele mă fură, mă face să mă gândesc la vacanţă. Pare ciudat, dar buna mea dispoziţie nu depinde de vreme.
Fotografiile autoarei
"Formula AS" mulţumeşte creatoarei Irina Marinescu, pentru vestimentaţia pusă la dispoziţie (www.irinamarinescu.com) şi lui Ayfer Cadâr, pentru machiaj.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
