CLAUDIA PAVEL - "Sunt fericită! Da, da!"

"În America, lumea trăiește la foc mic"

- După ce vreme îndelungată, formația Cream a ținut afi­șul pe scena muzicii pop româ­nești, ai dispărut fără veste. Te-a furat vreun zburător?

- Am plecat la sora mea, în A­me­rica, în Los Angeles. Noi două sun­tem extraordinar de apropiate, nu treceau două luni fără să mă duc să o văd. Pur și simplu, mai mult nu pot să trăiesc fără Paula! Și tot mer­gând acolo, mi-a încolțit în minte o idee: să-mi desăvârșesc studiile de acto­rie, urmând niște cursuri și în Statele Unite. (Am făcut facultatea în Ro­mâ­nia, la clasa domnului Vir­gil Ogă­șanu.) M-am înscris la "The Ima­gined Life" și m-am pus pe treabă, însă fără să-mi propun o mu­tare definitivă în America. To­tuși, soco­teala de-acasă nu se potri­vește cu cea din târg. În vreme ce studiam aco­lo, mi-am întâlnit, cum spui, "zbu­rătorul": pe Jeremy! Și m-am îndrăgostit până peste u­rechi! Cu toate că nu are absolut niciun fel de legătură cu arta, Je­remy este bărbatul vieții mele. Este un om de afaceri, dar poate că toc­mai faptul că e un "ci­vil" a făcut să ne completăm atât de bine... Ne potrivim de minune. Amân­doi ne-am dat seama de asta foarte curând, după momentul întâl­nirii, și aproa­pe cu uimire - e atât de greu să-ți gă­­sești sufletul pereche! Câți oameni nu-și caută chiar și o viață partene­rul! În cazul nostru, destinul a fost generos. Ne-a ajutat să ne găsim, și încă destul de devreme. Apoi am fost cerută de soție și, în mod ofi­cial, am primit și inelul de logodnă, iar la doi ani după ce am devenit un cuplu, am rămas însărcinată. Și de unde până atunci, făceam un soi de navetă între două continente, odată cu această uriașă bucurie, am decis să mă opresc și să stau locului, ca să nu afectez în nici un fel sarcina. După venirea pe lume a lui Noah, am ales să-l alăp­tez, iar asta din nou s-a tradus printr-o "legare de glie". Acum e prima dată când mă întorc în România și l-am luat și pe Noah cu mine.

- În cei patru ani de America ai reușit să te adap­tezi? Locuiești în centrul "vârtejului", la Los An­geles.

- Nu sunt genul de persoană care să îmbrățișeze cu lejeritate schimbările, mai ales pe cele majore. Însă dragostea pentru Jeremy a fost mai puternică decât orice temeri. Și-apoi, eu cred cu toată puterea în Dum­nezeu, iar credința mi-a risipit orice urmă de îndoială. El este cu mine peste tot. Cu toate astea, nu pot spune că sunt adaptată fundamental. Resimt încă diferențele dintre America și Europa, în special acelea legate de atitudinea oamenilor. Atât timp cât stau în SUA, tânjesc după onestitatea și pasiunea românilor. Noi, românii, nu doar că suntem niște firi des­chise, ex­pansive, dar nici fățărnicia aceea ame­ricană, năs­cută din diplomație, n-o prea stăpânim: când ne place de cineva, se vede și se simte, când nu ne place de cineva, la fel. În America, lumea trăiește la foc mic: nici bucuriile nu sunt explo­zive, nici triste­țile sau supărările nu sunt cople­șitoare. Dacă un american place pe cineva, zâm­bește, dacă nu place pe cineva, zâmbește. Dacă s-a supărat cu cineva, chiar dacă își dă seama că greșeala îi aparține, nu dă buzna peste om să-și ceară scuze și să-l împace. Îl lasă, cică, "să-i trea­că". Norocul meu e că-i am alături pe Jeremy, cu iubirea lui luminoasă și protectoare, și pe Paula, părticica mea de Românie, de familie și de acasă, ceea ce-mi conferă un confort psihologic și emoțional neprețuit. Și, de asemenea, am avut noroc și cu partea profesională: când am intrat în studio, în America, ca să încep să lucrez la noul album, știam deja cum se "mișcă" lucrurile acolo, fiindcă și albu­mul precedent, "Wrong girl for that", fusese rezul­tatul unei cola­borări internaționale (lucrasem cu suedezi, cu nemți, cu englezi și cu americani). În ceea ce privește acto­ria, mi-am dat seama cât de impor­tantă și de solidă este școala româ­nească. La noi, ești învă­țat "să des­faci" personajul, să-l în­torci pe toa­te fețele, să ți-l însu­șești deplin și să-l trăiești punându-te în pielea lui. În America, dacă într-o scenă tre­buie să plângi, ți se spune să te gân­dești la cum te-ai sim­țit când ți-a murit pisica. Mai mult, în State, ni­meni nu studiază la școală Cehov sau Molière sau Shake­speare. Aco­lo pregătești scene contempo­rane, din seriale de te­levi­ziune gen "Sex & The City", pentru că asta se cere la castinguri. Așa că nu-mi pare rău de cursurile pe care le-am făcut în Los Angeles, sunt o experiență, dar mi-e limpede că fără școala româ­nească, n-aș avea nici o șansă în domeniu.

Noah

- Cum arată, propriu-zis, viața ta din America?

- De trei ani încoace, de când l-am născut pe Noah, am dus o viață mai curând cas­nică, în sensul că m-am dedicat îngrijirii și creșterii lui aproape în totalitate. Perioada aceas­ta, de început de viață a copilu­lui, mi se pare ex­trem de importantă. Am fost și voi fi întotdeauna atentă să-mi cresc copilul în acord cu persona­litatea lui. Vreau să-i pun la dispoziție tot ce are nevoie, dar fără să-i impun o anume cale. Singurele lucruri la care țin sunt acele principii de viață pe care le-am dobândit și eu din familie: să fie cin­stit, să fie corect, să fie muncitor, să fie un bun camarad... Și mi-aș dori foarte mult să izbutesc să fac din el un bărbat elegant, în sensul de bărbat care să prețuiască și să respecte fe­meia. Asta, pe lângă elementul esen­țial: să vorbească o limbă română per­fectă. Eu, Paula și părinții mei, nu vorbim cu el decât românește. Iar Jeremy e și el pe cale să ajungă la această performanță, pen­tru că deja a început să vorbească destul de bine. (râde) Revenind la între­barea ta: în puținele ore libere pe care mi le-am acordat, m-am ocu­pat de înregis­trările la noul album, ca­re - iată! - e aproape gata. Am mai de­co­rat casa, i-am mai făcut lui Jeremy câte o sar­ma... (râde) Adevărul e că nu sunt deloc pri­etenă cu bucă­tăria, nu prea intru pe-acolo decât ca să pregătesc mâncăricile lui Noah, care nu sunt, deocamdată, vreo mare filozofie: e vorba de diverse piureuri.

Viitorul sună bine

- Vorbește puțin despre activitatea ta muzicală.

- După cum îți spuneam, am înregistrat mai multe melodii în America, unde colaborez cu niște produ­cători celebri, care au în portofoliu nume precum Beyonce, Britney Spears etc. Iar acum voi relua cola­borarea cu Smiley, pentru că vreau să am pe viitorul album și niște piese românești. Am făcut și un film: "Terapie pentru crimă", în regia lui Kiki Vasilescu, în care joc rolul principal - Matilde. Sunt foarte curi­oasă cum va fi primit filmul de public. El a intrat în cinematografele din întreaga țară, nu doar din Bucu­rești, dar va călători și pe la diverse festivaluri din lume.

- Se spune că este foarte greu să răzbești în Ame­rica, în zona artistică, mai ales ca emigrant.

- Probabil că multă lume o să mă contrazică, dar eu trăiesc cu credința că dacă ți-e scris să reușești, în orice domeniu și oriunde pe glob, atunci o să reușești, dacă nu, cu toate eforturile, cu toată perseverența, cu toate relațiile și cu toți banii de pe lume, tot nu ai să izbutești să strălucești. Ceea ce nu anulează, desigur, regula de aur a izbânzii: muncă împletită cu serio­zitate!

- Cum împaci maternitatea cu munca? O să-ți iei la filmări copilul cu tine, în stilul american?

- Eu văd lucrurile în felul următor: viața mea este Noah. Orice altceva cade pe locul doi. Deci, voi în­cer­ca în continuare să-mi hrănesc pasiunea pentru muzică și film, voi încerca să lucrez cât de mult voi putea, însă nu voi accepta nici un fel de angajament profesional care să-mi plaseze copilul în plan secund. Și apoi, eu nu sunt o mamă singură: Jeremy e un tată foarte implicat, un partener de viață cât se poate de înțelegător, mă ajută și mă sprijină în tot ce fac. Și apoi, o mai am alături și pe sora mea - o mătușă care își adoră nepotul și e foarte prezentă în viața lui.

- S-ar putea spune că viitorul sună bine...

- Da, da! (râde) Sunt fericită, suntem fericiți și așa îmi doresc să fim și în continuare. Din punct de vedere profesional, încet-încet, îmi propun să revin la ritmul pe care îl aveam înainte de a-mi întemeia fa­milia. Ceea ce înseamnă că voi relua naveta SUA-Ro­mânia și, cine știe ce alte destinații se vor mai adăuga.