Leac contra gripei
Ceapa cu miere de albine şi lămâie face cu adevărat minuni. Alungă gripa la fel de repede ca antibioticele. De două ori pe zi, se mănâncă o porţie de ceapă tocată mărunt (circa 2 linguri mari cu vârf), peste care se toarnă o lingură de miere şi 2 felii de lămâie mărunţite (se pune şi coaja). Se lasă circa 1/2 oră să se pătrundă, după care se mănâncă încet. După porţia de seară, vă băgaţi în pat, acoperindu-vă bine. Fiindcă noaptea veţi transpira, e bine să aveţi şi o pijama de schimb lângă pat. Nu uitaţi pe timpul zilei să consumaţi multe lichide.
Atenţie! Dacă aveţi probleme de ficat, înjumătăţiţi cantitatea de ceapă şi măriţi-o pe cea de lămâie.
Pe tot timpul tratamentului să aveţi multă răbdare şi să nu vă îndoiţi nici o secundă de eficacitatea lui. Optimismul măreşte efectul benefic al tratamentului.
CONSTANTIN - Olanda
Tensiune arterială
Dacă în ciuda tratamentului antihipertensiv urmat, tensiunea dvs. depăşeşte valorile normale, vă recomand următorul remediu: vă întindeţi pe pat şi vă relaxaţi, cuprinzând cu mâna stângă fruntea, iar mâna dreaptă se poziţionează pe abdomenul inferior, sub ombilic. Rămâneţi în această poziţie timp de 3-4 minute şi veţi observa cum mâna stângă se umezeşte puţin. La verificarea tensiunii arteriale, veţi constata că aceasta a scăzut. Puteţi face acelaşi lucru şi şezând pe un scaun. Important este să vă relaxaţi. Această metodă vă dă posibilitatea de a scădea tensiunea pentru 2-3 ore, timp în care medicamentele îşi vor face efectul, sau vă va acorda timpul necesar să mergeţi la medic.
Vă doresc mult succes şi sănătate!
ADRIANA FILIP - Timişoara
Prevenirea şi combaterea cancerului prin alimentaţie
Mă numesc Toma Niţoiu şi vă mulţumesc pentru apariţia în săptămânalul F. AS nr. 1123, la rubrica "Cititorii răspund", a răspunsului meu pentru doamna care a cerut o reţetă naturistă împotriva cancerului. În completarea acelui răspuns al meu, mai transmit câteva sfaturi bolnavilor de cancer, spre a le fi de folos.
* Pe locurile fruntaşe ale celor mai bune alimente care previn şi combat cancerul, în ordinea importanţei lor sunt: ardeii, tomatele, pepenele galben, dovleacul, dovleceii, prazul, soia, alunele şi toate varietăţile de fasole.
* O mare atenţie trebuie acordată greutăţii corporale, deoarece cancerul are o incidenţă mai ridicată la persoanele obeze, decât la cele cu greutate normală sau subnormală.
* Persoanele care au cancer şi vor să se vindece mai repede trebuie să renunţe în totalitate la carne, lactate şi ouă. Acestea sunt înlocuite cu o lingură de soia fiartă pe zi. Soia nemodificată genetic se găseşte la orice magazin de tip plafar. O cantitate de 500 g de soia se pune la înmuiat de seara până dimineaţa, apoi se fierbe 6-8 ore la foc mic. După ce se răceşte, se pune în congelator, într-o pungă de plastic, şi se ia zilnic câte o lingură.
* Campioanele în lupta împotriva cancerului sunt citricele. Dintre citrice, cele mai bune sunt lămâile. Bolnavii de cancer să facă tot posibilul să mănânce cel puţin o lămâie pe zi. Pentru că în lupta anticancer este importantă şi coaja de lămâie, se va proceda astfel: se ia o lămâie şi se spală bine, cu apă, săpun şi burete. Se taie în două şi se stoarce zeama, care se va bea. Se scoate cu o lingură pulpa, împreună cu partea albă din coajă, şi se mănâncă. Rămâne coaja galbenă, care se taie în bucăţele pe tocător şi se pune la fiert, în puţină apă, între 3-5 minute, după care se aruncă toată apa. Se pune altă apă (1 litru) peste bucăţile de coajă şi se fierb până când lichidul scade la jumătate. După răcire, se bea.
Cu cea mai mare stimă şi consideraţie,
prof. TOMA NIŢOIU - Aleea Lunguleţu nr. 6, bl. D14, ap. 120, Bucureşti
Ulcer cu nişă
Reţeta pe care v-o propun este luată dintr-o carte veche de peste 150 de ani. Se pun 2 linguriţe pisate de rădăcină de tătăneasă în 250 ml apă, după-amiază la ora 17, şi se lasă până a doua zi, dimineaţa. Se strecoară, şi lichidul se toarnă într-o sticlă de 0,5 l. Peste rădăcina de tătăneasă înmuiată în ziua anterioară, se toarnă alte 250 ml apă şi se fierbe. Se strecoară, se amestecă apa în care s-a înmuiat tătăneasa cu cea în care s-a fiert, obţinându-se o cantitate de aproximativ 500 ml lichid. Aceasta se bea (neîndulcită) în 3 porţii de-a lungul zilei, cu o jumătate de oră înainte de fiecare masă a zilei. După câteva luni veţi putea mânca orice.
Se ia o mână de troscot cu rădăcină cu tot şi se pune 1 l de apă peste el. Se fierbe până scade la jumătate. Se bea decoctul călduţ, neîndulcit.
Contra durerii în gât
Se pun la fiert 5 nuci zdrobite, cu coajă cu tot, şi o ceapă tăiată în patru, cu un litru de apă. Se lasă pe foc 15 minute. Se bea ceaiul pe parcursul zilei, călduţ, îndulcit cu miere, cu înghiţituri mici. În funcţie de gravitatea afecţiunii, se poate continua tratamentul două zile.
ANA CRISTEA - Braşov
"Cum am scăpat-o pe mama de un neg «mortal»"
Îmi face plăcere să vă citesc revista şi vă mulţumesc pentru fiecare apariţie. Am fost de curând acasă, în Bucureşti, dar timpul a zburat şi nu am reuşit să vă scriu atunci, despre un mic succes naturist. Nu e o noutate că un fleac de neg poate pune în pericol viaţa cuiva, aşa că am intrat în panică când am văzut pe spatele mamei mele un neg mare de 1,5 cm diametru, negru-pământiu, care o mânca uşor. De la dermatolog, am obţinut o trimitere la chirurgie. M-am gândit atunci la o soluţie naturistă. Trebuia să găsesc repede o rezolvare şi doar Dumnezeu îmi putea da ideea cea bună. Tot gândind aşa, era să calc peste un melc rătăcit pe trotuar. Cred că nimic nu e întâmplător! L-am ridicat să-l pun înapoi în tufele de alături şi, brusc, mi-am amintit de un coleg din California, care aprecia melcii, nu numai ca mâncare. El spunea că mucoasa de pe talpa lor vindecă o serie de boli de piele, printre care şi negii. Am culesc 6 melci, pe care i-am găzduit într-o cutie de căpşuni cu găuri de aerisire şi i-am hrănit cu salată şi varză. Apoi i-am pus "la lucru", de 2-3 ori pe zi, pe spatele mamei, şi peste o săptămână am avut surpriza să văd că toată crusta neagră a negului căzuse la spălat, rămânând doar un semn bej, puţin mai în relief. A fost neaşteptat de simplu şi eficient.
Când întreb un american cum să mă revanşez pentru vreun bine pe care mi l-a făcut, îmi zice să fac în schimb şi eu un bine altcuiva, aşa că vă rog să reformulaţi pe scurt "reţeta" şi să o publicaţi, ca să fie de leac şi altora.
Cu drag,
A. VASILESCU - California
Cancer la testicule
Mă numesc Negru Ionel Gabriel, sunt din Buzău, fost bolnav de cancer testicular, operat acum10 ani. Văd problemele de sănătate cu care se confruntă cititorii revistei şi vreau să-i ajut pe aceia dintre ei care au boala pe care eu am reuşit s-o înving. Aş dori să publicaţi reţeta pe care am folosit-o şi cu care m-am vindecat. Le stau la dispoziţie şi pot să le dau mai multe amănunte, la numărul meu de telefon: 0755/87.64.09 sau prin scrisori.
Iată reţeta: 250 g sfeclă roşie, 250 g morcov, 50 g varză, 250 g cartof roşu, 50 g ţelină, 50 g păstârnac. Se obţin 900 ml de suc, care se consumă de la ora 8 până la ora 11 dimineaţa, cu mici înghiţituri. Se foloseşte o sticluţă gradată.
* De la ora 11 până la ora 13 este pauză.
* La ora 13, se consumă 250 g grâu încolţit, amestecat cu 2 linguri de miere de salcâm şi 2 linguri de nucă măcinată. Totul se mănâncă încet, timp de o oră, de la 13 până la 14.
* De la ora 14 până la ora 17 este pauză.
* La ora 17 se consumă 500 g de fructe proaspete.
* De la ora 17 până la ora 19 este pauză.
* La ora 19, luăm aceeaşi masă cu 250 g grâu încolţit, amestecat cu 2 linguri de miere de salcâm şi 2 linguri de nucă măcinată. Se consumă timp de o oră.
Cei care au probleme cu ficatul nu mai adaugă nucă la grâul încolţit.
* Reţeta se repetă două luni.
* Nu se consumă nici un pic de carne.
* Se schimbă stilul de viaţă în ceea ce priveşte alimentaţia (fără carne, grăsimi, proteine animale).
Pe perioada pauzelor, se consumă apă plată sau ceaiuri, cum ar fi: coada-calului, coada-şoricelului şi urzică.
Multă sănătate, de la bunul Dumnezeu!
IONEL GABRIEL NEGRU - str. Răchitei nr. 63, Buzău, cod 120163