În cele mai multe cazuri, intoxicarea organismului cu hormoni tiroidieni produşi în exces (hipertiroidism) se manifestă la început lent şi prin simptome necaracteristice: stare de oboseală, tulburarea somnului, iritabilitate, intoleranţă la căldură etc. Oricum, simptomele majore datorate dezechilibrelor metabolice, energetice şi trofice induse de secreţia în exces a hormonilor tiroidieni apar pe mai multe planuri, unul dintre ele fiind reprezentat, precum în cazul dvs., de tulburările neuro-psihice. Este obişnuit să se constate la bolnavii de hipertiroidism stări de nervozitate, labilitate psihică, incapacitate de concentrare, insomnie, anxietate, depresie şi emotivitate exagerată.
Sigur, acest gen de tulburare vine să întregească paleta simptomatică a hipertiroidismului, care include multe alte funcţii destabilizate, cum sunt cele cardiovasculare, osteo-musculare, digestive, oculare, metabolice, sexuale ori la nivelul părului, pielii şi unghiilor.
Trebuie înţeles că, odată diagnosticat hipertiroidismul, vindecarea este posibilă în primul rând prin terapii alopate riguros individualizate. Scopul declarat al tuturor tratamentelor antihipertiroidiene este reducerea sau contracararea excesului de hormoni tiroidieni şi a consecinţelor clinice ale acestei stări anormale.
Calea medicamentoasă presupune administrarea de antitiroidiene de sinteză, capabile să blocheze producerea de hormoni în exces. Un astfel de tratament este de lungă durată, iar responsabilitatea instituirii lui revine medicului endocrinolog.
Concret, în cazul dvs., reducerea tulburărilor neuropsihice pe care le acuzaţi se realizează prin administrarea de tinctură de Valeriană (15-20 de picături, de 3 ori pe zi, înainte de mese).
Uleiurile esenţiale de Romaniţă sau Santal alb sunt remedii ideale în combaterea tulburărilor neuropsihice din hipertiroidism, dacă se folosesc sub formă de inhalaţii.
Extractul de muguri de Tei argintiu, alături de Calmogen şi Tironorm, reprezintă un alt remediu remarcabil în combaterea tulburărilor neuropsihice, dar şi a altor tipuri de tulburări menţionate anterior.
Totodată, din tratamentul naturist al hipertiroidismului ar fi indicat să nu lipsească remedii precum coenzima Q10, calciul şi magneziul, acidul gama aminobutiric (GABA).
În caz de tireotoxicoză, se administrează extractul de muguri de Sânger - 3 x 50 picături diluate în puţină apă, de 3 ori pe zi, înainte de mese.
Să auzim numai de bine!
Centrul de consultanţă naturopată "SECOM(R)"
Bucureşti, str. Ştirbei Vodă nr. 150, bl. 26C, tel. 021/316.43.92, 0733/35.40.00, fax: 0372/87.43.92, consultanta@secom.ro
"Mă doare capul, văd «prin ceaţă» şi mă simt slăbită după ce un cal m-a lovit în cap"
(Răspuns pentru DORINA COCA - Harghita, F. AS nr. 1093)
Traumatismele cranio-cerebrale, chiar dacă nu pun întotdeauna viaţa în pericol, pot avea urmări neplăcute. În funcţie de zona cerebrală afectată, pot apărea tulburări de mers sau de echilibru, de vorbire, de vedere, probleme de memorie sau dureri de cap. În zona afectată nu se dezvoltă celule nervoase noi (neuroni). Se poate produce doar o cicatrizare, dar zonele din creier neafectate au capacitatea de a prelua funcţiile şi informaţiile aparent pierdute. Durerea rămasă în urma unui traumatism cranio-cerebral este cauzată de existenţa acelei zone nefuncţionale şi a unui deficit al neurotransmiţătorilor (molecule de semnal între neuroni) cu rol în controlul durerii. Neavând prea multe detalii despre dvs. (vârstă, un set recent de analize, o investigaţie imagistică CT/RMN cerebral, tratament administrat în prezent etc.) nu se poate recomanda un program personalizat de tratament, fiindcă trebuie ţinut cont de toate particularităţile pacientului, având grijă să nu interfereze tratamentul natural cu cel alopat. O recomandare cu caracter general o constituie produsul acethil L-Carnitina 500 mg, cu rol în hrănirea neuronilor rămaşi sănătoşi în zona afectată şi în stimularea comunicării între aceştia. Forma aceasta a carnitinei este singura capabilă să traverseze bariera hemato-encefalică (dintre sânge şi creier) şi să exercite acţiune la nivelul sistemului nervos. Alte forme de carnitină nu pot ajunge la nivel cerebral într-o cantitate suficientă pentru a avea o acţiune benefică.
Mai multe detalii despre starea de funcţionare a organismului, în general, şi a sistemului nervos, în special, puteţi obţine în urma unei ElectroScanări Interstiţiale. Testarea prin EIS oferă informaţii privind starea funcţională a diferitelor organe şi riscurile de apariţie a unor afecţiuni. Se pot indica astfel şi tratamente profilactice (care previn îmbolnăvirile sau reduc gravitatea simptomelor). Testarea permite urmărirea evoluţiei stării de sănătate şi a rezultatelor obţinute în urma administrării tratamentului complementar adecvat.
Având la dispoziţie peste 200 de tipuri de produse naturale importate de firma SECOM de la cei mai mari producători internaţionali de prestigiu, vă putem întocmi programe de tratament strict personalizate, cu respectarea recomandărilor literaturii de specialitate.
Ing. BOGDAN VICTOR - specialist în fitoterapie, reflexoterapie şi bioenergie - Bucureşti, tel. 021/242.67.36, 0723/74.23.98 (între orele 20-22)
"Klebsiella nu cedează la niciun tratament. Ajutaţi-mă!"
(Răspuns pentru ATANASE DAVIDESCU - Orşova, F. AS nr. 1131)
Bacteria Klebsiella, bacterie gram-negativă imobilă, se poate localiza la nivelul tracturilor respirator, urogenital şi intestinal, determinând infecţii urinare, pneumonii şi infecţii pulmonare. Infecţia cu bacteria Klebsiella poate fi tratată, în afara tratamentelor alopate, şi cu un tratament naturist, care durează 6 luni şi este alcătuit din:
Regim
Alimente recomandate (medicamente în cazul bolii dvs.): orez, grâu, porumb, supă de fasole, produse lactate (exceptând iaurtul şi brânza telemea), dovleac, dovlecel, castravete, spanac, miere de albine, struguri şi alte fructe dulci (banane, mere Golden, pepene verde, piersici, pere dulci, prune dulci, cireşe pietroase "inimă de porumbel" (varietate din judeţul Vrancea), apă distilată şi ceai de salvie între mese. În loc de ulei, se va folosi unt.
Alimentele care nu sunt menţionate în cele două grupe sunt nerecomandate pentru dvs., având în vedere boala de care suferiţi.
Indicaţii pentru regim
* Se respectă perioada de repaus alimentar între orele 18.00 şi 11.00 a doua zi.
* Dimineaţa, la sculare, se face terapia cu ulei: după trezire, primul gest să fie scuiparea salivei adunată în gură. O lingură de ulei de floarea-soarelui se mestecă 20 de minute, stând în fotoliu. Se raclează limba, îndepărtând stratul albicios-gălbui depus. Se clăteşte gura cu apă sărată (o linguriţă de sare la o cană) şi se repetă raclajul limbii de 30 de ori. Apoi se perie de câteva ori limba cu periuţa de dinţi destinată anume acestui scop.
* Ora 11 - prima masă: 4 linguri de orez integral înmuiat cu o oră înainte
* Celelalte mese pot conţine: 5 linguri de grâu încolţit, cu miere şi brânză de vaci, 1/2 litru lapte crud de capră îndoit cu ceai de salvie; salată de lăptucă, spanac (crud), pătrunjel, ţelină, busuioc şi alte condimente carminative (coriandru, fenicul, anason) în care se pun 2 linguri de orez fiert, orez cu condimente carminative, orez cu lapte, arpacaş, grâu fiert cu puţină miere, dovleac (copt sau crud), dovlecel fiert cu smântână şi (sau) brânză de vaci, toate fructele dulci şi orice altă mâncare preparată din alimentele recomandate.
Terapia cu apă distilată
Pe perioada tratamentului se recomandă a se consuma - în loc de apă obişnuită, apă de izvor sau apă minerală - apă distilată. Cantitatea totală de apă distilată ce trebuie consumată este de maximum 90 de litri. Această cantitate se bea în funcţie de necesităţile organismului, neimpunându-se anumite cantităţi zilnice. Pe perioada când consumaţi apă distilată, se recomandă să nu beţi altă apă.
Apa distilată se poate prepara cu ajutorul unui cazan de ţuică (din aramă sau inox, în niciun caz de aluminiu!), în care, în loc de borhot, se pune apă obişnuită de la robinet sau din fântână, iar în loc de ţuică rezultă apă distilată. Consumul de apă distilată are o contribuţie substanţială la vindecarea bolii dvs.
Administrarea de Apisan-Forte
Timp de 6 luni, veţi lua Apisan-Forte astfel: 2 linguri pe zi, timp de două luni şi o lingură pe zi, timp de patru luni.
REŢETE NATURISTE
Curăţarea limfei
Procedura durează 3 zile. Se fac clisme dimineaţa şi seara cu ceai de coada-calului (2 litri). Nu se mănâncă nimic, în fiecare zi se bea un amestec din: 2 litri apă + 1 litru suc grepfruit + 1/4 suc lămâie + 3/4 suc portocală (în total 4 litri lichid). Pe parcursul celor 3 zile se elimină din organism 12 litri de limfă acidă bolnavă.
Infecţie urinară
Se amestecă în părţi egale: splinuţă, drăgaică, urzică. Se face infuzie din 4 linguriţe de amestec la 1 litru de apă. Se beau cele 4 căni, înghiţitură cu înghiţitură, într-o zi. În fiecare din ele se adaugă o linguriţă de bitter suedez. Tratamentul durează 21 de zile.
Reţetă naturistă pentru dezintoxicarea rinichilor
Se prepară un suc din: o sfeclă mică roşie, două mere ionatane sau Golden nestropite (mici şi cu pete maronii), jumătate de varză albă (cca 500 g). Cu 30 de minute înainte de prânz, se bea sucul rezultat. Tratamentul durează 7 zile. Reţetele se fac pe rând, nu deodată.
Infecţii renale, cistice
* Tinctură de arnică: 30-50 picături în jumătate de pahar de apă, de trei ori pe zi. O cură durează 20 de zile cu pauză 10 zile. Se fac 3 cure succesiv.
* Grâu fiert. O zi pe săptămână se consumă numai grâu fiert şi apa în care a fiert grâul.
* Timp de o săptămână se beau 3 căni de ceai din seminţe de dovleac. Se fierb două linguri de seminţe într-o cană cu apă, timp de 5 minute.
Curăţarea sângelui
* Se iau câte 30 picături de tinctură de nuci verzi de 2 ori pe zi în câte un pahar cu apă sau ceai, dimineaţa şi seara, înainte de masă.
* Se consumă leurdă în fiecare zi în salată timp de 2-3 săptămâni.
* Se beau ceaiuri de păpădie.
* Una din mesele de peste zi să fie numai o salată de crudităţi, cel puţin 3 săptămâni.
* Se face cura anuală cu urzici.
Notă: Reţetele se fac pe rând, una câte una, nu concomitent.
Automasajul
Va trebui să faceţi zilnic un masaj, pentru care vă voi pune la dispoziţie documentaţia necesară, în mod gratuit. Mă puteţi contacta la tel: 0723/74.23.98 între orele 20-22.
Acest tratament naturist ar fi mult mai eficient dacă aţi face şi Regimul BG1 care a fost publicat în F.AS nr. 859 din martie 2009.
Sper ca sfaturile mele să vă fie de folos. Multă sănătate!