Metoda Coué se bazează pe o formă de meditaţie care urmăreşte golirea minţii de toate gândurile care o străbat, prin repetarea celebrei fraze "În fiecare zi mă simt din ce în ce mai bine, din toate punctele de vedere". Savantul era convins că, repetând-o în mod regulat, această frază se întipărea în imaginaţia subiectului, având o influenţă pozitivă asupra proceselor inconştiente ale corpului şi spiritului.
Indicaţii: persoanele care practică autosugestia o fac, îndeobşte, pentru a-şi îmbunătăţi starea generală. Dar autosugestia poate, de asemenea, să favorizeze vindecarea, contribuind la uşurarea suferinţelor şi durerilor provocate de bolile fizice şi mentale.
Autosugestia dă rezultate bune şi în caz de anxietate, de frică şi de fobii, de dependenţă faţă de medicamente, alcool, droguri şi fumat, având o acţiune benefică, deşi mai lentă, asupra astmului, a alergiilor şi a bolilor psihosomatice.
Autosugestia permite, de asemenea, controlul durerii şi al fricii, în timpul naşterii, de exemplu, sau al maladiilor în fază terminală.
Sfaturi pentru aplicarea metodei
Învăţarea autosugestiei nu implică nimic altceva decât antrenamentul regulat. Pentru asta, alegeţi un moment, dimineaţa şi seara, în care sunteţi relaxaţi: dimineaţa, de exemplu, imediat după trezire, şi seara, înainte de-a adormi.
* "Curăţaţi-vă" mintea cu formula lui Coué (pomenită mai sus, repetând-o continuu, în ritmul care vă convine, cu voce tare sau în minte, de 20 de ori).
* Dacă nu este practicată în fiecare dimineaţă şi seară, metoda îşi pierde din eficienţă.
* Coué credea că formula sa dă rezultate în toate împrejurările, dar succesorii săi au simţit nevoia de a pune la punct o serie de fraze adecvate la situaţiile date.
Aşa că vă puteţi inventa singuri propriile formule. Nu uitaţi doar că autosugestiile trebuie formulate într-un mod pozitiv. O frază ca, de pildă: "Nu sunt deprimat" va da rezultate mai puţin bune ca formula "Sunt fericit". Dacă vreţi, de exemplu, să vă lăsaţi de fumat, repetaţi cât mai des: "Nu mai fumez. Fumatul ucide".
Coué considera că voinţa de a trăi şi de a te vindeca nu serveşte la nimic, dacă bolnavul se gândeşte cu frică la boală şi la viaţă. Or, autosugestia te ajută să ai încredere în puterile tale, să crezi că te poţi vindeca.
Toate îndemnurile psihologiei moderne, de tipul "gândeşte pozitiv!", pleacă de la autosugestia lui Coué. Din păcate, ele sunt uneori aplicate mecanicist (trebuie) şi rezultatul este contrariu. Binele nu poate fi poruncit din afară, el trebuie să crească din interior, din încrederea că organismul are capacitatea să se vindece singur, dacă e ajutat. "Împrieteniţi-vă cu corpul vostru", spunea Coué. "El nu este un vehicul care ne poartă prin viaţă la întâmplare. Noi trebuie să fim la cârmă, să imprimăm direcţia de mers şi viteza. Dar, pentru asta, e nevoie să ne cunoaştem. Să alungăm gândurile şi să ne facem linişte în cap. Cineva aflat în adâncul subconştientului nostru aşteaptă să-i dăm comenzi. Acolo se află sănătatea şi binele".
Psihiatria modernă a dezvoltat mult tehnicile de autosugestie, adăugându-le meditaţia, vizualizarea şi respiraţia. De un succes aparte s-a bucurat medicul american Joseph Murphy, care a legat toate aceste practici, de rugăciune. Formula e simplă: "Mă simt bine, mă simt tot mai bine, cu ajutorul lui Dumnezeu". "Vindecările miraculoase despre care se vorbeşte atât", spune el, "se datorează imaginaţiei şi credinţei care acţionează asupra subconştientului, eliberând forţa vindecătoare. Fiecare boală începe în spirit şi tot acolo se vindecă".