Sunt îngrozită de faptul că-mi creşte barbă. La început, nu a fost decât un fir. N-am avut de lucru şi l-am smuls cu penseta. După aceea, am aflat că nu e bine. Acum mi-au ieşit mai multe. Le-am lăsat, sperând că vor dispărea cumva. Dar începuse să se cunoască urât şi le-am pensat din nou. Acum, îmi cresc fire multe şi mărunte, ca după ras. E dizgraţios şi-mi dă o stare de disconfort. Ce să fac? Există vreun tratament?
Francesca - Bucureşti
Dacă asta te consolează, tot mai multe femei se confruntă în ziua de astăzi cu excese de păr pe faţă şi pe corp. Din fericire, cosmetica şi dermatologia modernă rezolvă aceste neplăceri. Mai întâi, ar trebui să afli cauzele care duc la pilozitate. De cele mai multe ori, la baza procesului se află dereglări hormonale, adică un plus de hormoni masculini. Ca să te linişteşti în privinţa aceasta, consultă un medic endocrinolog sau, şi mai bine, un medic homeopat. Sfaturile lor te vor ajuta. Din punct de vedere cosmetic, iată câteva sugestii demne de urmat: nu-ţi mai smulge firele de păr cu penseta, nu folosi creme depilatoare! În afara eventualelor medicamente pe care ţi le va recomanda medicul, apelează la epilarea cu ceară caldă sau la epilarea definitivă, cu laser, care se execută în cabinete specializate.
"Problema mea sunt pistruii"
Sunt o adolescentă aproape de maturizare. Viaţa este superbă la această vârstă, însă anumite defecte fac soarele să intre în nori. Problema care mă întristează pe mine sunt pistruii. Iarna, ei se atenuează, însă, odată cu venirea căldurii, se văd foarte tare. Care este soluţia pentru a scăpa de ei? Am folosit diverse reţete, dar fără niciun efect.
Maria - Argeş
În treacăt fie spus, multe actriţe americane sunt pistruiate (majoritatea anglo-saxonilor sunt "decoraţi" cu pistrui), dar ele consideră micile picăţele de pe faţă o calitate şi, adesea, când nu le au, îşi desenează pistrui cu ajutorul dermatografului. Iată câteva remedii contra lor: * Încă din primăvară, porneşte un tratament preliminar, folosind produse cosmetice care să conţină filtre UV. * Protejează-ţi faţa cu fond de ten sau pudră pulbere care să conţină, la o cutie, un gram de chinină (scrie pe ea). * Dimineaţa sau seara, şterge-ţi faţa cu o infuzie dintr-una din următoarele plante: frunze de viţă-de-vie de struguri negri, frunze de afin, coada-şoricelului, decoct de mărar sau suc de aguridă (strugure verde, necopt). Evită folosirea cremelor decolorante, ce conţin un precipitat alb de mercur şi bismut, care, pentru moment, decolorează, dar pe urmă pătează pielea şi mai rău. Sub control medical dermatologic, se pot folosi acid retinolic şi acid glicolic, în concentraţie de 70%.
"Mi-au apărut riduri pe gât şi pe decolteu"
De scurtă vreme, am observat că m-am umplut de riduri fine pe gât şi pe decolteu. Cum majoritatea rochiilor şi a bluzelor mele de vară sunt decoltate, v-aş ruga să-mi recomandaţi un remediu pentru refacerea pielii. Vă mulţumesc,
Pentru aceste zone extrem de fine ale pielii, se recomandă câteva remedii de bază: * Efectuarea săptămânală a unui peeling, fie cu ajutorul unui produs procurat din comerţ, fie cu mălai înmuiat în apă călduţă. Se freacă uşor locurile atinse de riduri, apoi se clăteşte pielea din abundenţă. * Masează-ţi zilnic locurile cu pricina, folosind o perie moale şi udă (se efectuează mişcări de rotaţie). * Dimineaţa şi seara se aplică o cremă grasă, care se masează ca să se absoarbă complet. * Culcă-te pe spate, niciodată pe burtă! * Evită îmbrăcămintea care freacă pielea sau o zgârie.