- "Sarmalele Reci", trupa în care activezi de peste două decenii, este extrem de iubită şi populară, şi-a păstrat un public fidel. Cu toate astea, la fel ca şi celelalte formaţii de vârf din muzica românească, aţi dispărut cu totul de la radio şi de pe micul ecran. Complotează cineva contra voastră?
- Stăteam de curând de vorbă cu un vechi şi bun prieten care lucrează la Radio România şi care era foarte trist că nici măcar la acest post nu se mai difuzează muzică de calitate, pentru că actuala conducere, instalată de curând, nu mai îngăduie acest lucru. Păi, dacă şi la Radio România se pune cenzură pe muzica de calitate, ce să ne mai aşteptăm la cele câteva posturi pur comerciale, care nu au absolut niciun alt obiectiv, în afara îmbogăţirii patronilor? Posturile de radio sunt afaceri, pur şi simplu, surse de bani, iar cine vrea să facă afaceri îşi adună pe lângă el oameni care-i seamănă, nu profesionişti, artişti, oameni de cultură. Expresia "cine se aseamănă se adună" se aplică în foarte multe domenii, inclusiv în cel muzical. Deci, ăsta este motivul pentru care la niciun post de radio nu se mai aude muzică bună, nu mai există diversitate muzicală, radioul a devenit o afacere. Ce facem noi, "Sarmalele Reci"? Ne vedem mai departe de drum. La fel ca şi alte trupe, continuăm să creăm, continuăm să ne placă la nebunie ceea ce facem. Deşi muzica noastră este difuzată tot mai puţin pe radio şi la TV, avem concerte, iar internetul a devenit singurul mijloc prin care ne putem face auziţi, prin care prezentăm piese noi, facem invitaţii la concerte, iar publicul amator de muzică găseşte, la rândul său, toată informaţia de care are nevoie în acest mediu virtual. E o informare dinamică, selectivă, mult mai bună decât radioul şi televiziunea. Oricum, televiziunile de la noi nu prea au nimic de oferit.
- Şi vine lumea în continuare la concertele voastre?
- Da. Există un public constant, inteligent şi dinamic, care refuză rolul de legumă din faţa televizorului, un public care iese din casă, în căutarea actului cultural. Aceşti oameni au un gust bine stabilit, ştiu exact ce vor să vadă şi să asculte, şi plătesc bani pentru bilete. Acest ultim aspect este extrem de important. Ţine de decenţă, de preţuirea reciprocă între artist şi public. Asta înseamnă, de fapt, să fii popular, iar nu figurile astea cu tatuaje şi ochelari de soare, pe care le vezi tot timpul făcând bâlci la televizor şi care-ţi sunt băgate cu de-a sila pe gât, în exces, şi la radio, şi pe micul ecran. Asta nu e popularitate, ci îndoctrinare. Popular este artistul căruia îi acord eu preţuire, adică îi cumpăr discul şi îi plătesc preţul biletului de spectacol.
- De ani de zile colinzi ţara, de la un capăt la altul, împreună cu trupa ta. Există vreo diferenţă între publicul Capitalei şi publicul de provincie?
- Reacţiile oamenilor sunt peste tot destul de asemănătoare. Eu nu cred că regiunile geografice diferă pe nivelul de percepţie al culturii, ci mai degrabă există o diferenţă între generaţii. Pe de o parte, sunt oameni care au trăit vremurile în care tehnologia lipsea şi care sunt bogaţi prin experienţe culturale de un alt tip, şi oamenii tineri de azi, pierduţi total în vraja tehnologiei. Mai există o categorie, a celor care prin educaţie şi studiu au reuşit să-şi găsească un echilibru între nevoia de tehnologie şi libertatea de a petrece un timp departe de ea. Practic, acestea sunt categoriile sociale de azi: cei "răpiţi" de tehnologie şi cei care ştiu să se folosească de ea doar la nevoie, iar în rest, au grijă să fie mereu cât mai aproape de natură...
Legea "bio"
- Am ajuns pe terenul tău. La ultimele interviuri acordate "Formulei AS" vorbeai despre un nou stil de viaţă, către care te îndreptai: erai vegetarian şi ecologist convins. Ai rămas pe acelaşi drum?
- Da, sunt în continuare extrem de dedicat acestui stil de viaţă. Îmi petrec mult timp în natură, nu cred să existe săptămână în care eu şi familia mea să nu luăm contact direct cu natura. E adevărat că stilul meu de viaţă s-a modificat treptat, nu am fost dintotdeauna vegetarian, dar am şi pornit în viaţă cu nişte modele bune. Am copilărit la ţară, aşadar, a merge în pădure, a te scălda într-un râu, a călări, a culege fructe direct din pom este ceva firesc pentru mine, ceva ce fac de mic. Evident, copil fiind, făceam aceste lucruri instinctiv, acum ştiu exact care sunt beneficiile unui măr cules direct din pom, dintr-o livadă bio de la ţară, faţă de unul de pe raftul magazinului.
- Cum de ai ales să rămâi şi să locuieşti în Capitală?
- Stau în centrul Bucureştiului şi îmi place foarte mult. Bucureştiul este un oraş artistic, cultural, chiar îmi place. Stau în centru, oriunde am nevoie să merg o fac pe jos sau cel mult cu bicicleta. Apoi, pot oricând să plec. Stau în Bucureşti, şi ca să am unde mă duce. Am locuri minunate în ţară şi în străinătate, unde merg des, pensiuni cu produse bio, locuri unde întâlnesc oameni cu o extraordinară valoare spirituală.
- În Bucureşti îţi poţi procura produse bio, provenite din surse sigure? Sunt o raritate, se pare.
- Ai folosit nişte cuvinte foarte importante: "sursă sigură". Este esenţial ca oamenii să ştie de unde provine marfa pe care o cumpără din magazine, indiferent dacă eşti vegetarian sau nu. Produsele de măcelărie pot, la rândul lor, proveni din ferme bio, cu animale îngrijite corespunzător, sau, dimpotrivă, din adevărate locuri de coşmar. Eu am un cerc de prieteni cu care comand împreună produse din locuri verificate foarte bine. De pildă, comandăm miere de la un domn de pe lângă Sibiu (un neamţ care îşi vinde produsele şi în magazinul Pukka din Piaţa Amzei). Am fost la el în vizită, este, îţi spun, cea mai bună miere pe care am mâncat-o vreodată. Îmi place mierea foarte mult şi le-am încercat pe toate, dar aşa bună precum aceasta nu mi s-a părut niciuna. Deci, dacă începi să te interesezi, sunt în Bucureşti două, trei locuri care aduc produse bio, legume, fructe, produse de băcănie bio, lactate bio. Mai este un aspect: am auzit şi chiar am întâlnit unii oameni care sunt foarte suspicioşi când văd pe produse etichete pe care scrie "bio". Nu ar trebui! Eu am fost la târguri, am studiat legislaţia, iar certificatul acesta "bio" este cel mai greu de obţinut dintre toate certificatele de calitate. În plus, este extraordinar de greu de păstrat, pentru că producătorii respectivi sunt supuşi la nişte controale foarte drastice şi foarte dese. Aşadar, îi sfătuiesc pe toţi cei care doresc să devină cu adevărat conştienţi de ceea ce mănâncă, indiferent dacă sunt vegetarieni sau nu, să înceapă totul printr-un studiu amănunţit, să citească, să devină chiar competenţi în domeniu, iar apoi alegerile corecte vor veni de la sine.
Aron şi gâzele
- Ai un băieţel de 6 ani, Aron. Îi predai şi lui stilul tău de viaţă?
- Nu încă. Fiecare întrebare şi fiecare lămurire îşi au timpul lor. Acesta este un alt pericol prin care trece omul modern: faptul că vrem să intelectualizăm mult prea mult şi că nu lăsăm lucrurile să se desfăşoare în ritmul lor natural. Vreau să-mi las copilul să se bucure de ce-l înconjoară. Să se bucure de muzică, nu să i-o explic eu. Când va fi timpul să studieze, va primi şi explicaţiile teoretice. Se greşeşte foarte mult din partea părinţilor atunci când aceştia grăbesc anumite lucruri în ceea ce-i priveşte pe copiii lor. Cu cât un copil îşi va trăi mai mult şi mai intens copilăria, inocenţa, cu atât va fi mai capabil intelectual, mai creativ, odată ajuns la maturitate. În primii şapte ani, copilul e în starea de percepţie, iar în această perioadă trebuie să-i oferi tot ce poate el percepe - fără să complici lucrurile. Să-l duci în natură cât de des, să-l laşi să atingă florile, plantele, gâzele, totul. Astăzi, părinţilor li se pare suficient ca pruncii lor să vadă aceste lucruri pe monitoare. Aşa-zisele jocuri interactive în care copiilor li se simulează, să zicem, că sunt pe un lac într-o barcă. Cât de limitativ poate fi! Pe de altă parte, ce experienţă uluitoare este pentru el să fie într-o barcă adevărată, să-i simtă legănatul, să simtă vâslele, stropii de apă. Copiii tind mereu să se contopească cu natura, să se unească fizic cu ea. De aceea, se stropesc cu apă intenţionat, gustă frunze, bagă insecte în gură, ating gheaţa, sunt instinctiv atraşi de natură, iar părinţii de azi sunt atât de orbi şi de ignoranţi, că le oferă surogate de genul jocurilor şi jucăriilor care doar imită natura. Eu am ales să-mi las copilul să copilărească. Am ales să-l înscriu în sistemul de învăţământ Waldorf, contestat de unii, dar care pe mine mă încântă peste măsură. Acolo, studiul nu este o corvoadă, matematica, bunăoară, se face pipăind. Ei înţeleg senzorial toate principiile matematice. Când fracţiile i se explică copilului, împărţind în două o bucată de pâine - dau şi eu un exemplu - copilul acela nu va mai avea nicio frică atunci când vede o fracţie pe foaie, spaima aceea de matematică, pe care am avut-o şi eu şi pe care acum o regret groaznic. Matematica este o minune, misterele vieţii şi ale lumii sunt descifrate de ea, dacă dascălul care-ţi face cunoştinţă cu matematica are bucuria şi devotamentul să te facă s-o înţelegi şi să o iubeşti. Aşadar, felul în care sunt învăţaţi copiii în sistemul Waldorf, unde totul pare o joacă, este incredibil. Am fost la un simpozion al copiilor din sistemul Waldorf care s-a ţinut în Elveţia. Nu mi-a venit să cred câtă imaginaţie, câtă creativitate era în ceea ce prezentau ei acolo, fie că era muzică ori teatru. Cât calm, câtă înţelegere, câtă viaţă, tocmai la vârsta la care tinerii sunt extrem de dificili: cinci sute de tineri de o drăgălăşenie şi o candoare fără margini! Să nu mai vorbim că 75% din absolvenţii Waldorf din România au luat bac-ul (procentele din celelalte sisteme de învăţământ nu le mai dăm, le ştim cu toţii).
- Pui mult suflet şi dăruire în ceea ce spui, îmi pari maturizat, faţă de interviurile tale anterioare. Faptul că între timp ai devenit familist a contribuit la această schimbare?
- Ani de zile m-au distrat clişeele acestea, cu "burlac convins", apoi "familist convins", un termen care îşi are şi el umbra lui, partea
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
