ZOLTAN ANDRÁS - "Fericirea trebuie experimentată zi de zi"

Bogdana Tihon Buliga
Cine se aseamănă se adună

- "Sarmalele Reci", trupa în care activezi de peste două decenii, este extrem de iubită și populară, și-a păstrat un public fidel. Cu toate astea, la fel ca și celelalte formații de vârf din muzica românească, ați dispărut cu totul de la radio și de pe micul ecran. Complotează cineva contra voastră?

- Stăteam de curând de vorbă cu un vechi și bun prieten care lucrează la Radio România și care era foarte trist că nici măcar la acest post nu se mai difu­zează muzică de calitate, pen­tru că actuala conducere, in­sta­lată de curând, nu mai în­gă­duie acest lucru. Păi, dacă și la Radio România se pune cenzură pe muzica de cali­ta­te, ce să ne mai așteptăm la cele câteva posturi pur co­mer­ciale, care nu au absolut niciun alt obiectiv, în afara îmbogățirii patroni­lor? Postu­rile de radio sunt afaceri, pur și simplu, surse de bani, iar cine vrea să facă afaceri își adună pe lângă el oameni care-i seamănă, nu profesio­niști, artiști, oameni de cultură. Expresia "cine se asea­mănă se adună" se aplică în foarte multe domenii, inclusiv în cel muzical. Deci, ăsta este motivul pentru care la niciun post de radio nu se mai aude muzică bună, nu mai există diversitate muzicală, radioul a devenit o afacere. Ce facem noi, "Sarmalele Reci"? Ne vedem mai departe de drum. La fel ca și alte trupe, continuăm să creăm, continuăm să ne placă la nebu­nie ceea ce facem. Deși muzica noastră este difu­zată tot mai puțin pe radio și la TV, avem concerte, iar in­ternetul a deve­nit singurul mijloc prin care ne putem face auziți, prin care prezen­tăm piese noi, facem invi­tații la con­certe, iar publicul amator de muzi­că găseș­te, la rândul său, toată informa­ția de care are nevoie în acest mediu vir­tual. E o informare dinamică, se­lec­tivă, mult mai bună decât ra­dioul și televiziunea. Oricum, televi­ziunile de la noi nu prea au nimic de oferit.

- Și vine lumea în continuare la concertele voas­tre?

- Da. Există un public constant, inteligent și dina­mic, care refuză rolul de legumă din fața televi­zoru­lui, un public care iese din casă, în căutarea actu­lui cultural. Acești oameni au un gust bine stabilit, știu exact ce vor să vadă și să asculte, și plătesc bani pen­tru bilete. Acest ultim aspect este extrem de impor­tant. Ține de decență, de prețuirea reciprocă între ar­tist și public. Asta înseamnă, de fapt, să fii popular, iar nu figurile astea cu tatuaje și ochelari de soare, pe care le vezi tot timpul făcând bâlci la televizor și care-ți sunt băgate cu de-a sila pe gât, în exces, și la ra­dio, și pe micul ecran. Asta nu e popularitate, ci în­doctri­nare. Popular este artistul căruia îi acord eu pre­țuire, adică îi cumpăr discul și îi plătesc prețul biletu­lui de spectacol.

- De ani de zile colinzi țara, de la un capăt la altul, împreună cu trupa ta. Există vreo diferență între publicul Capitalei și publicul de provincie?

- Reacțiile oamenilor sunt peste tot destul de ase­mănătoare. Eu nu cred că regiunile geografice dife­ră pe nivelul de percepție al culturii, ci mai degrabă exis­tă o diferență între generații. Pe de o parte, sunt oa­meni care au trăit vremurile în care tehnologia lip­sea și care sunt bogați prin experiențe culturale de un alt tip, și oamenii tineri de azi, pierduți total în vraja tehnologiei. Mai există o categorie, a celor care prin educație și studiu au reușit să-și găsească un echili­bru între nevoia de tehnologie și libertatea de a petrece un timp departe de ea. Practic, acestea sunt categoriile sociale de azi: cei "răpiți" de tehnologie și cei care știu să se folosească de ea doar la nevoie, iar în rest, au grijă să fie mereu cât mai aproape de na­tură...

Legea "bio"

- Am ajuns pe terenul tău. La ultimele interviuri acordate "Formulei AS" vorbeai despre un nou stil de viață, către care te îndreptai: erai vegetarian și ecologist convins. Ai rămas pe același drum?

- Da, sunt în continuare extrem de dedicat acestui stil de viață. Îmi petrec mult timp în natură, nu cred să existe săptămână în care eu și familia mea să nu luăm contact direct cu natura. E adevărat că stilul meu de viață s-a modificat treptat, nu am fost dintotdeauna vegetarian, dar am și pornit în viață cu niște modele bune. Am copilărit la țară, așadar, a merge în pădure, a te scălda într-un râu, a călări, a culege fructe direct din pom este ceva firesc pentru mine, ceva ce fac de mic. Evident, copil fiind, făceam aceste lucruri instinc­tiv, acum știu exact care sunt beneficiile unui măr cules direct din pom, dintr-o livadă bio de la țară, față de unul de pe raftul magazinului.

- Cum de ai ales să rămâi și să locuiești în Ca­pitală?

- Stau în centrul Bucu­reștiului și îmi place foarte mult. Bucureștiul este un oraș artistic, cul­tu­ral, chiar îmi place. Stau în centru, oriunde am nevoie să merg o fac pe jos sau cel mult cu bicicleta. Apoi, pot oricând să plec. Stau în București, și ca să am unde mă duce. Am locuri minunate în țară și în străinătate, unde merg des, pensiuni cu produse bio, lo­curi unde întâlnesc oameni cu o extraor­dinară valoare spirituală.

- În București îți poți procura produse bio, pro­venite din surse sigure? Sunt o raritate, se pare.

- Ai folosit niște cuvinte foarte importante: "sursă sigură". Este esențial ca oamenii să știe de unde pro­vine marfa pe care o cumpără din magazine, indife­rent dacă ești vegetarian sau nu. Produsele de măce­lărie pot, la rân­dul lor, proveni din ferme bio, cu ani­male îngrijite corespunză­tor, sau, dimpotrivă, din ade­vărate locuri de coșmar. Eu am un cerc de prieteni cu care comand îm­preună produse din locuri verifi­cate foarte bine. De pildă, coman­dăm miere de la un domn de pe lângă Sibiu (un neamț care își vinde produsele și în magazinul Pukka din Piața Amzei). Am fost la el în vizită, este, îți spun, cea mai bună miere pe care am mâncat-o vreodată. Îmi place mierea foarte mult și le-am încercat pe toate, dar așa bună precum aceas­ta nu mi s-a părut niciuna. Deci, dacă începi să te in­teresezi, sunt în București două, trei locuri care aduc produse bio, legume, fruc­te, produse de băcănie bio, lactate bio. Mai este un aspect: am auzit și chiar am întâlnit unii oameni care sunt foarte suspicioși când văd pe produse etichete pe care scrie "bio". Nu ar trebui! Eu am fost la târguri, am studiat legislația, iar certificatul acesta "bio" este cel mai greu de obținut dintre toate certificatele de cali­tate. În plus, este extraordinar de greu de păstrat, pen­tru că produ­cătorii respectivi sunt supuși la niște controale foarte drastice și foarte dese. Așadar, îi sfătuiesc pe toți cei care doresc să devină cu ade­vărat con­știenți de ceea ce mă­nân­că, indiferent dacă sunt vegetarieni sau nu, să înceapă totul printr-un studiu amănunțit, să ci­tească, să devină chiar competenți în domeniu, iar apoi alegerile corecte vor veni de la sine.

Aron și gâzele

- Ai un băiețel de 6 ani, Aron. Îi predai și lui stilul tău de viață?

- Nu încă. Fiecare întrebare și fiecare lă­mu­rire își au timpul lor. Acesta este un alt peri­col prin care trece omul modern: faptul că vrem să inte­lectualizăm mult prea mult și că nu lăsăm lucruri­le să se desfășoare în ritmul lor natural. Vreau să-mi las copilul să se bucure de ce-l înconjoară. Să se bu­cure de muzică, nu să i-o explic eu. Când va fi timpul să studieze, va primi și explicațiile teoretice. Se greșește foarte mult din partea părinților atunci când aceștia grăbesc anumite lucruri în ceea ce-i privește pe copiii lor. Cu cât un copil își va trăi mai mult și mai intens copilăria, inocența, cu atât va fi mai capa­bil intelectual, mai creativ, odată ajuns la maturitate. În primii șapte ani, copilul e în starea de percepție, iar în această perioadă trebuie să-i oferi tot ce poate el per­cepe - fără să complici lucrurile. Să-l duci în na­tură cât de des, să-l lași să atingă florile, plantele, gâ­­zele, totul. Astăzi, părinților li se pare suficient ca prun­cii lor să vadă aceste lucruri pe monitoare. Așa-zi­sele jocuri interactive în care copiilor li se simu­lea­ză, să zicem, că sunt pe un lac într-o barcă. Cât de li­mi­tativ poate fi! Pe de altă parte, ce experiență ului­toare este pentru el să fie într-o barcă adevărată, să-i simtă legănatul, să simtă vâslele, stropii de apă. Co­piii tind mereu să se contopească cu natura, să se uneas­că fizic cu ea. De aceea, se stropesc cu apă in­ten­ționat, gustă frunze, bagă insecte în gură, ating gheața, sunt in­stinc­tiv atrași de natură, iar părinții de azi sunt atât de orbi și de ignoranți, că le oferă suro­gate de genul jocurilor și jucăriilor care doar imită natura. Eu am ales să-mi las copilul să copilărească. Am ales să-l înscriu în sistemul de învățământ Wal­dorf, contestat de unii, dar care pe mine mă încântă peste măsură. Acolo, studiul nu este o corvoadă, ma­te­matica, bună­oară, se face pipăind. Ei înțeleg sen­zo­rial toate princi­piile mate­matice. Când fracțiile i se explică copilului, împărțind în două o bucată de pâine - dau și eu un exemplu - copilul acela nu va mai avea nicio frică atunci când vede o fracție pe foaie, spaima aceea de matema­tică, pe care am avut-o și eu și pe care acum o regret groaznic. Matematica este o mi­nu­ne, misterele vieții și ale lumii sunt descifrate de ea, dacă dascălul care-ți face cunoștință cu matematica are bucuria și devo­ta­mentul să te facă s-o înțelegi și să o iubești. Așadar, felul în care sunt învățați copiii în sistemul Waldorf, unde totul pare o joacă, este in­credibil. Am fost la un simpozion al copiilor din siste­mul Waldorf care s-a ținut în Elveția. Nu mi-a venit să cred câtă imaginație, câtă creativitate era în ceea ce prezentau ei acolo, fie că era muzică ori teatru. Cât calm, câtă înțelegere, câtă viață, tocmai la vârsta la care tinerii sunt extrem de dificili: cinci sute de tineri de o drăgălășenie și o candoare fără margini! Să nu mai vorbim că 75% din absolvenții Waldorf din Ro­mânia au luat bac-ul (pro­centele din celelalte sisteme de învățământ nu le mai dăm, le știm cu toții).

- Pui mult suflet și dăruire în ceea ce spui, îmi pari maturizat, față de interviurile tale anterioare. Faptul că între timp ai devenit familist a contribuit la această schimbare?

- Ani de zile m-au distrat clișeele acestea, cu "burlac convins", apoi "familist convins", un termen care își are și el umbra lui, partea întunecată, în care "fostul burlac" se schim­bă total și nu mai face nimic din ceea ce făcea înainte. Ca și cum familia ar deveni o ma­re corvoa­dă! Viața mea este aceeași, preocupă­rile mele sunt aceleași, valorile și principiile neschim­bate, doar că acum am încă doi oa­meni (soția și fiul), cu care să le împart, cu ca­re să trăiesc minu­nile vieții. Am avut și noro­cul să găsesc o femeie care să rezo­ne­ze la ace­leași bucurii cu mine, asta, DA, e mare lucru. Asta e feri­cirea, ceva care dacă este de la sine înțeles, riști ca nici mă­car să nu o percepi, o experi­mentezi, de fapt, zi de zi, bucurându-te.