- "Sarmalele Reci", trupa în care activezi de peste două decenii, este extrem de iubită și populară, și-a păstrat un public fidel. Cu toate astea, la fel ca și celelalte formații de vârf din muzica românească, ați dispărut cu totul de la radio și de pe micul ecran. Complotează cineva contra voastră?
- Stăteam de curând de vorbă cu un vechi și bun prieten care lucrează la Radio România și care era foarte trist că nici măcar la acest post nu se mai difuzează muzică de calitate, pentru că actuala conducere, instalată de curând, nu mai îngăduie acest lucru. Păi, dacă și la Radio România se pune cenzură pe muzica de calitate, ce să ne mai așteptăm la cele câteva posturi pur comerciale, care nu au absolut niciun alt obiectiv, în afara îmbogățirii patronilor? Posturile de radio sunt afaceri, pur și simplu, surse de bani, iar cine vrea să facă afaceri își adună pe lângă el oameni care-i seamănă, nu profesioniști, artiști, oameni de cultură. Expresia "cine se aseamănă se adună" se aplică în foarte multe domenii, inclusiv în cel muzical. Deci, ăsta este motivul pentru care la niciun post de radio nu se mai aude muzică bună, nu mai există diversitate muzicală, radioul a devenit o afacere. Ce facem noi, "Sarmalele Reci"? Ne vedem mai departe de drum. La fel ca și alte trupe, continuăm să creăm, continuăm să ne placă la nebunie ceea ce facem. Deși muzica noastră este difuzată tot mai puțin pe radio și la TV, avem concerte, iar internetul a devenit singurul mijloc prin care ne putem face auziți, prin care prezentăm piese noi, facem invitații la concerte, iar publicul amator de muzică găsește, la rândul său, toată informația de care are nevoie în acest mediu virtual. E o informare dinamică, selectivă, mult mai bună decât radioul și televiziunea. Oricum, televiziunile de la noi nu prea au nimic de oferit.
- Și vine lumea în continuare la concertele voastre?
- Da. Există un public constant, inteligent și dinamic, care refuză rolul de legumă din fața televizorului, un public care iese din casă, în căutarea actului cultural. Acești oameni au un gust bine stabilit, știu exact ce vor să vadă și să asculte, și plătesc bani pentru bilete. Acest ultim aspect este extrem de important. Ține de decență, de prețuirea reciprocă între artist și public. Asta înseamnă, de fapt, să fii popular, iar nu figurile astea cu tatuaje și ochelari de soare, pe care le vezi tot timpul făcând bâlci la televizor și care-ți sunt băgate cu de-a sila pe gât, în exces, și la radio, și pe micul ecran. Asta nu e popularitate, ci îndoctrinare. Popular este artistul căruia îi acord eu prețuire, adică îi cumpăr discul și îi plătesc prețul biletului de spectacol.
- De ani de zile colinzi țara, de la un capăt la altul, împreună cu trupa ta. Există vreo diferență între publicul Capitalei și publicul de provincie?
- Reacțiile oamenilor sunt peste tot destul de asemănătoare. Eu nu cred că regiunile geografice diferă pe nivelul de percepție al culturii, ci mai degrabă există o diferență între generații. Pe de o parte, sunt oameni care au trăit vremurile în care tehnologia lipsea și care sunt bogați prin experiențe culturale de un alt tip, și oamenii tineri de azi, pierduți total în vraja tehnologiei. Mai există o categorie, a celor care prin educație și studiu au reușit să-și găsească un echilibru între nevoia de tehnologie și libertatea de a petrece un timp departe de ea. Practic, acestea sunt categoriile sociale de azi: cei "răpiți" de tehnologie și cei care știu să se folosească de ea doar la nevoie, iar în rest, au grijă să fie mereu cât mai aproape de natură...
Legea "bio"
- Am ajuns pe terenul tău. La ultimele interviuri acordate "Formulei AS" vorbeai despre un nou stil de viață, către care te îndreptai: erai vegetarian și ecologist convins. Ai rămas pe același drum?
- Da, sunt în continuare extrem de dedicat acestui stil de viață. Îmi petrec mult timp în natură, nu cred să existe săptămână în care eu și familia mea să nu luăm contact direct cu natura. E adevărat că stilul meu de viață s-a modificat treptat, nu am fost dintotdeauna vegetarian, dar am și pornit în viață cu niște modele bune. Am copilărit la țară, așadar, a merge în pădure, a te scălda într-un râu, a călări, a culege fructe direct din pom este ceva firesc pentru mine, ceva ce fac de mic. Evident, copil fiind, făceam aceste lucruri instinctiv, acum știu exact care sunt beneficiile unui măr cules direct din pom, dintr-o livadă bio de la țară, față de unul de pe raftul magazinului.
- Cum de ai ales să rămâi și să locuiești în Capitală?
- Stau în centrul Bucureștiului și îmi place foarte mult. Bucureștiul este un oraș artistic, cultural, chiar îmi place. Stau în centru, oriunde am nevoie să merg o fac pe jos sau cel mult cu bicicleta. Apoi, pot oricând să plec. Stau în București, și ca să am unde mă duce. Am locuri minunate în țară și în străinătate, unde merg des, pensiuni cu produse bio, locuri unde întâlnesc oameni cu o extraordinară valoare spirituală.
- În București îți poți procura produse bio, provenite din surse sigure? Sunt o raritate, se pare.
- Ai folosit niște cuvinte foarte importante: "sursă sigură". Este esențial ca oamenii să știe de unde provine marfa pe care o cumpără din magazine, indiferent dacă ești vegetarian sau nu. Produsele de măcelărie pot, la rândul lor, proveni din ferme bio, cu animale îngrijite corespunzător, sau, dimpotrivă, din adevărate locuri de coșmar. Eu am un cerc de prieteni cu care comand împreună produse din locuri verificate foarte bine. De pildă, comandăm miere de la un domn de pe lângă Sibiu (un neamț care își vinde produsele și în magazinul Pukka din Piața Amzei). Am fost la el în vizită, este, îți spun, cea mai bună miere pe care am mâncat-o vreodată. Îmi place mierea foarte mult și le-am încercat pe toate, dar așa bună precum aceasta nu mi s-a părut niciuna. Deci, dacă începi să te interesezi, sunt în București două, trei locuri care aduc produse bio, legume, fructe, produse de băcănie bio, lactate bio. Mai este un aspect: am auzit și chiar am întâlnit unii oameni care sunt foarte suspicioși când văd pe produse etichete pe care scrie "bio". Nu ar trebui! Eu am fost la târguri, am studiat legislația, iar certificatul acesta "bio" este cel mai greu de obținut dintre toate certificatele de calitate. În plus, este extraordinar de greu de păstrat, pentru că producătorii respectivi sunt supuși la niște controale foarte drastice și foarte dese. Așadar, îi sfătuiesc pe toți cei care doresc să devină cu adevărat conștienți de ceea ce mănâncă, indiferent dacă sunt vegetarieni sau nu, să înceapă totul printr-un studiu amănunțit, să citească, să devină chiar competenți în domeniu, iar apoi alegerile corecte vor veni de la sine.
Aron și gâzele
- Ai un băiețel de 6 ani, Aron. Îi predai și lui stilul tău de viață?
- Nu încă. Fiecare întrebare și fiecare lămurire își au timpul lor. Acesta este un alt pericol prin care trece omul modern: faptul că vrem să intelectualizăm mult prea mult și că nu lăsăm lucrurile să se desfășoare în ritmul lor natural. Vreau să-mi las copilul să se bucure de ce-l înconjoară. Să se bucure de muzică, nu să i-o explic eu. Când va fi timpul să studieze, va primi și explicațiile teoretice. Se greșește foarte mult din partea părinților atunci când aceștia grăbesc anumite lucruri în ceea ce-i privește pe copiii lor. Cu cât un copil își va trăi mai mult și mai intens copilăria, inocența, cu atât va fi mai capabil intelectual, mai creativ, odată ajuns la maturitate. În primii șapte ani, copilul e în starea de percepție, iar în această perioadă trebuie să-i oferi tot ce poate el percepe - fără să complici lucrurile. Să-l duci în natură cât de des, să-l lași să atingă florile, plantele, gâzele, totul. Astăzi, părinților li se pare suficient ca pruncii lor să vadă aceste lucruri pe monitoare. Așa-zisele jocuri interactive în care copiilor li se simulează, să zicem, că sunt pe un lac într-o barcă. Cât de limitativ poate fi! Pe de altă parte, ce experiență uluitoare este pentru el să fie într-o barcă adevărată, să-i simtă legănatul, să simtă vâslele, stropii de apă. Copiii tind mereu să se contopească cu natura, să se unească fizic cu ea. De aceea, se stropesc cu apă intenționat, gustă frunze, bagă insecte în gură, ating gheața, sunt instinctiv atrași de natură, iar părinții de azi sunt atât de orbi și de ignoranți, că le oferă surogate de genul jocurilor și jucăriilor care doar imită natura. Eu am ales să-mi las copilul să copilărească. Am ales să-l înscriu în sistemul de învățământ Waldorf, contestat de unii, dar care pe mine mă încântă peste măsură. Acolo, studiul nu este o corvoadă, matematica, bunăoară, se face pipăind. Ei înțeleg senzorial toate principiile matematice. Când fracțiile i se explică copilului, împărțind în două o bucată de pâine - dau și eu un exemplu - copilul acela nu va mai avea nicio frică atunci când vede o fracție pe foaie, spaima aceea de matematică, pe care am avut-o și eu și pe care acum o regret groaznic. Matematica este o minune, misterele vieții și ale lumii sunt descifrate de ea, dacă dascălul care-ți face cunoștință cu matematica are bucuria și devotamentul să te facă s-o înțelegi și să o iubești. Așadar, felul în care sunt învățați copiii în sistemul Waldorf, unde totul pare o joacă, este incredibil. Am fost la un simpozion al copiilor din sistemul Waldorf care s-a ținut în Elveția. Nu mi-a venit să cred câtă imaginație, câtă creativitate era în ceea ce prezentau ei acolo, fie că era muzică ori teatru. Cât calm, câtă înțelegere, câtă viață, tocmai la vârsta la care tinerii sunt extrem de dificili: cinci sute de tineri de o drăgălășenie și o candoare fără margini! Să nu mai vorbim că 75% din absolvenții Waldorf din România au luat bac-ul (procentele din celelalte sisteme de învățământ nu le mai dăm, le știm cu toții).
- Pui mult suflet și dăruire în ceea ce spui, îmi pari maturizat, față de interviurile tale anterioare. Faptul că între timp ai devenit familist a contribuit la această schimbare?
- Ani de zile m-au distrat clișeele acestea, cu "burlac convins", apoi "familist convins", un termen care își are și el umbra lui, partea întunecată, în care "fostul burlac" se schimbă total și nu mai face nimic din ceea ce făcea înainte. Ca și cum familia ar deveni o mare corvoadă! Viața mea este aceeași, preocupările mele sunt aceleași, valorile și principiile neschimbate, doar că acum am încă doi oameni (soția și fiul), cu care să le împart, cu care să trăiesc minunile vieții. Am avut și norocul să găsesc o femeie care să rezoneze la aceleași bucurii cu mine, asta, DA, e mare lucru. Asta e fericirea, ceva care dacă este de la sine înțeles, riști ca nici măcar să nu o percepi, o experimentezi, de fapt, zi de zi, bucurându-te.