Declarațiile de dragoste rostite de Andre Agassi și Steffi Graf, în ziua când marea jucătoare de tenis germană a fost primită în "Tennis Hall of Fame", i-au impresionat pe cei prezenți la eveniment și pe milioanele de fani ai celor doi celebri sportivi. "Nu-mi vine să cred cât de ușor ai pus racheta în cui, ca să devii mama copiilor mei", a spus Agassi, cu vocea gâtuită de emoție. "Cel mai important moment al turneului meu prin viață a fost ziua în care mi-ai ieșit în drum", a răspuns Steffi, lăsând lacrimile să-i curgă pe obraz: prima dată în lunga ei carieră, când și-a permis, public, să-și exprime sentimentele.
Așa sună iubirea adevărată, iar cei doi ași ai sportului alb sunt de peste 10 ani împreună. O victorie nu numai de "rezistență în echipă", ci și de afecțiune salvată de la înec. Oare câți dintre cei care rezistă în căsnicii de peste un deceniu își mai fac asemenea declarații de dragoste?
Cine nu-și antrenează romantismul îl pierde
Între soneria deșteptătorului, dimineața, și urarea de "noapte bună", consumăm o mulțime de gesturi și de cuvinte afectuoase, dar majoritatea lor sunt artificiale, "de protocol", le facem din obișnuință, fiindcă "așa se cade", nu fiindcă simțim. Îmbrățișări și "pupături de carton". La fel ca și dialogurile, de-o banalitate totală, pe care le rostim zi de zi: "Iubitule, ai plătit curentul electric?"; "Nu uita să cumperi hârtie igienică!"; "Copilul are nevoie de adidași noi"... În cel mai bun caz, bărbații le întreabă de sănătate pe consoarte: "Ți-a trecut durerea de burtă?". "Mai ai junghiuri în piept?".
Prăbușirea hormonilor spre nivelul zero este normală într-o căsnicie lungă, ba chiar necesară, afirmă specialiștii, fiindcă viața noastră are nevoie de spațiu, de oxigen, de un orizont pe care excesul de intimitate îl obturează. Sentimentele se aplatizează, simțurile la fel, dragostea se transformă (cu șansă!) în prietenie, sau, cel mai rău, într-o simplă conviețuire bazată pe obișnuință. Pe de altă parte, tot specialiștii ne avertizează că împuținarea gesturilor romantice dintre parteneri, lipsa afecțiunii manifestată concret, deschide ușa plictiselii și dezinteresului. Asta e vestea proastă. Există, însă, și una bună: afecțiunea se poate antrena!
Închideți ochii și lăsați-vă duși!
Toți cei care ați fost vreodată îndrăgostiți ați trecut, desigur, prin împrejurarea următoare: cât de frumoși, de strălucitori, de inteligenți și de originali vi se păreau, la începutul iubirii, cei după care vă scăpărau privirea și călcâiele; și cât de obișnuiți, de banali, ba chiar penibili au devenit, odată cu trecerea timpului! Emoția aceea ciudată de-a dreptul, pentru banalitatea care o genera, când, palpitând de emoție, vă vedeați iubitul spălându-se pe dinți, în tricoul mulat pe pectorali, pentru ca după o vreme, aceeași scenă să vă ridice sângele în cap, din cauză că "nătărăul ăla nu mai iese odată din baie!". Atenție! Ne atrag atenția specialiștii, cine se concentrează prea des pe părțile negative ale partenerului său își ucide toate emoțiile erotice. Nasul ușor coroiat al iubitei care vă ducea la început, cu gândul la Cleopatra, nu trebuie, pe măsură ce iubirea se potolește, să vă aducă aminte de baba Cloanța. Alungați asemenea reprezentări negative, sunt otrăvitoare, de-a dreptul, și iubirea ajunge pe catafalc. Procedați exact invers: amintiți-vă de perioada de îndrăgostire de la începutul relației dvs. și scoateți la suprafață trăsăturile partenerului, care atunci v-au făcut să vă îndrăgostiți. Ce v-a plăcut cel mai tare la el? Pentru ce anume merită să îl admirați? De ce îl plac așa de mult rudele și prietenii dvs.? Vă mai amintiți de îmbrățișările începutului? Încercați să le repetați. Dați deoparte rutina. Regăsiți-vă afecțiunea. Ea există mai mult ca sigur undeva, în adânc. Închideți ochii și lăsați-vă duși de bucuria și liniștea profundă a unei îmbrățișări neformale. Dincolo de ea, se află un nou început.
În iubire nu există "Trebuie!"
Amestecul științei în problemele sufletești pare dur, tehnicist în exces, dar uneori e bine să ținem seama de el. De pildă, adevărul că furtuna oricărei îndrăgostiri aflate la început (care nu se poate compara cu nimic) are o explicație... fiziologică: este o furtună a hormonilor. În cazul căsniciilor lungi, hormonii ațipesc și vremea e mult mai calmă. Există însă și avantaje: existența în doi a pus deoparte, de-a-lungul vremii, un tezaur extrem de important: trecutul!
Primul concediu, prima pană de cauciuc, câmpul de maci de pe drumul spre mare, cortul pus pe nisipul ud, prima locuință comună, nunta... Chiar și amintirile urâte fac bine, sunt o dovadă că răul a fost depășit. Psihologii americani (cei mai înverșunați cercetători ai vieții de cuplu, care îți intră în casă și când nu îi poftești, prin chestionare vârâte în cutia poștală sau difuzate pe internet) afirmă că bucuriile trăite împreună creează un fundament stabil în orice relație. O "talpă" a vieții în doi. Ceea ce nu înseamnă că trebuie să trăim în trecut, ci doar să-l iscodim uneori, ca să ne lumineze prezentul. Mai ales în zona sentimentală a începutului, când senzațiile ne făceau să dăm în clocot. Ușurel!, ne îndeamnă cercetătorii căsniciilor ațipite. "Nu dați buzna în amintiri. Evocări de tipul: «Ții minte ce bine era când făceam dragoste la început?», mai degrabă inhibă decât trezesc pofta. Creează jenă. Amintiți-i, mai degrabă, partenerului dvs. de serile petrecute pe malul mării, direct pe nisip, când, strâns îmbrățișați, ca să vă feriți de răcoarea brizei, vă lăsați îmbătați de mirosul de alge și sare, care vi se lipeau de piele și de păr. Erotismul se stârnește prin emoție, nu prin porunci. În iubire nu există «trebuie»!".
Practicați magia atingerii
Cercetătorii din domeniul sexualității văd în contactul fizic cheia pentru iubire și mai multă pasiune în relațiile de lungă durată. "Micile gesturi de tandrețe și atingerile asigură o porție de erotism în viața de zi cu zi", spun ei. "În felul acesta, perechile au sentimentul că, în ciuda anilor care au trecut, se mai doresc". O veste bună, pentru că cei care funcționează în echipă, pe timp îndelungat, comută greu pe pasiune și dorință.
"Iubirea este ca apa. Când nu curge, stagnează. Când curge, e nevoie să fie alimentată tot mai mult", spune celebrul medic și psiholog american Deepak Chopra, sfătuitorul în probleme sentimentale al vedetelor de la Hollywood. Dar ce trebuie făcut pentru ca apa să înceapă să curgă? În punctul acesta, răspunsul este destul de uzat: cină la lumina lumânărilor, plimbări romantice pe malul mării, finaluri de săptămână fără copii etc. Mai important este ce se află în spate: scenarii, schimbare, surprize, adesea chiar întâmplări neobișnuite, cum ar fi să te plimbi pe ploaie noaptea, cu soțul tău, sub aceeași umbrelă, sau să stați până târziu pe balcon, cu un pahar de vin roșu în față, evocând amintiri vesele din trecut. Asta schimbă sigur ceva în starea noastră sentimentală.
Ce tip de îndrăgostit sunteți?
În materie de iubire, nu toți oamenii reacționează la fel. Unora le plac vâlvătăile, altora "festina lente". Chiar și în cadrul cuplului sunt așteptări diferite: bărbați care se consideră ași ai iubirii și erotismului, în vreme ce soțiile lor plâng, noaptea, în pernă, de dor.
Și invers, în iubire nu există legi de urmat. Fiecare om își trăiește altfel relația. Nu există nici standarde pe care, dacă le îndeplinești, te ajută să triumfi în căsătorie. Asupra posibilității de a avea o căsnicie îndelungată, fără ca flacăra ei să pâlpâie ca un opaiț uitat în geam, decid exclusiv, doi oameni care au suficiente puncte comune, pentru ca să formeze un cuplu de îndrăgostiți.
Se vorbește despre trei stiluri de a iubi:
• Tipul sigur pe el (îi aparțin 50% din ambele sexe) - din el fac parte oameni cărora le este ușor să stabilească contacte apropiate și să le întrețină, pe termen îndelungat. Cei ce aparțin acestei categorii nu-și fac probleme că vor fi părăsiți.
• Tipul evitant (îi aparțin 25% din ambele sexe) - este compus din persoane care nu se simt în largul lor când cineva se apropie prea tare de ei emoțional. Nu au suficientă încredere în celălalt și se plâng, adesea, că partenerul lor le cere mai mult decât sunt pregătiți să ofere.
• Tipul fricos și ambivalent (îi aparțin 50% din ambele sexe) - cei încadrați în această categorie au un stil de a iubi care îi împinge către apropierea de partener, dar nu se simt iubiți cu adevărat, vor mai mult, și realizează, dezamăgiți, că cel de alături bate în retragere, speriat.
Reflectați asupra celor trei tipuri de a iubi. Căruia din ele îi aparțineți? Dar partenerul cu care vă împărțiți viața? Răspunsul la aceste întrebări o să vă ajute, în mod sigur, să știți ce fereastră din viața dvs. ar trebui larg deschisă, pentru ca emoția dispărută a începuturilor iubirii să se întoarcă înapoi.Dina Bran