O bijuterie în inima Transilvaniei - Muzeul Brukenthal din Sibiu

- Muzeul Naţional Brukenthal are o poveste aparte. O poveste cu baroni şi baronese, cu gesturi nobile făcute pentru generaţiile viitoare şi, nu în ultimul rând, cu o colecţie de pictori români de prim rang. Aflat în Piaţa Mare din Sibiu, este cel mai vechi muzeu public din România şi unul dintre cele mai vechi muzee din Europa -

Înainte de a fi loc de pelerinaj pentru milioanele de turişti veniţi din toate colţurile lu­mii şi înainte de a deveni monu­ment UNESCO, superba clădire ba­rocă din Piaţa Mare a Sibiului a apar­ţinut guver­natorului Transilvaniei, Samuel von Brukenthal. Un adevărat tezaur lăsat moştenire Transilvaniei, pe care a iubit-o nespus.
Pentru a afla mai în amănunt povestea palatului devenit muzeu, a operelor pe care acesta le găz­duieşte, am stat de vorbă cu doamna Iulia Mesea, doctor în istoria artei, care de peste 20 de ani lu­crează pentru aceas­tă instituţie, faimoasă în în­treaga Europă. Printre picturi cele­bre şi obiecte unicat, pe culoarele somp­tuoase ale vechiului palat, doam­na Mesea mi-a vor­bit despre o secţiune specială a muzeului: ex­poziţia per­manentă a galeriei de artă românească.

- Muzeul Brukenthal a devenit celebru în lu­me, în primul rând da­torită minunatei sale colecţii de artă europeană. În ulti­mii ani, sa­loa­nele lui s-au îmbogăţit însă cu o impresionantă secţiune de artă ro­mâ­nească, care se bucură de un ma­re succes la pu­blic. Cum s-a născut această galerie?

- Istoria galeriei de artă ro­mânească este veche ca şi mu­zeul. Este adevărat că, iniţial, ba­ronul Bru­ken­thal nu şi-a pro­pus o secţiune specială cu lu­crări de artă locală, a preferat să se orienteze că­tre arta europeană (pes­te o mie de ta­blouri) care re­prezentau o inves­tiţie mai sigu­ră. Spre sfâr­şitul sec. al XIX-lea, în Transil­vania au sosit pro­fesori din străinătate, şi pentru că la Sibiu exista un me­diu de limbă germană, a fost uşor pen­tru ei să pre­dea aici. Aşa se face că tot mai mulţi pic­tori şi artişti s-au instalat la Si­biu sau în îm­prejurimi, străduin­du-se să for­meze o colecţie de artă transil­vă­neană. După un timp, ei chiar au văzut muzeul ca pe un tezaur al artei săseşti. A­ceas­tă colecţie de artă locală creşte până în perioada interbelică, atunci când, în paralel, se afirmă şi un va­loros fond de artă româ­nească. Da­torită interesului pentru arta şi cul­tura poporului ro­mân, Societatea ASTRA va deschi­de un muzeu în care una dintre secţiuni va fi dedi­cată artei. Cele câteva sute de lu­crări semnate de ar­tişti români, ca Mişu Popp, Octa­vian Smi­gelschi, Sava Albescu, Ilie Chidu se vor uni în cele din urmă cu fondul mu­zeu­lui Brukenthal. În anii '60, colecţia se va îmbogăţi mult, datorită politicii regimului din acea vreme, prin care se dorea ca toate muzeele im­portante din ţară să aibă şi un nucleu de artă româ­nească. Este perioada în care în co­lecţie intră un nu­­măr mare de lucrări aparţinând clasicilor şi mo­der­ni­lor români: Theo­dor Aman, Gheorghe Petraş­cu, Vasile Po­pescu, Ioan Gri­gorescu, Ştefan Lu­chian, Ni­co­lae Grigo­res­cu, cu toţii mari pictori români, autori ai câtorva sute de lucrări, care fac mândria colec­ţiei. Noi continuăm să achizi­ţio­năm şi acum. Există o politică foarte bine gân­dită, lan­sată de ac­tualul di­rector general al muzeului, dom­nul Sabin Adrian Luca. Prin lansarea de expoziţii de artă con­tem­po­rană, dorim îmbogăţirea colecţiei, care, în timp, să reprezinte un fond important pen­tru a­ceas­tă peri­oadă de evoluţie a artei din România.

- Există la Brukenthal "lucrări-ve­detă", picturi pe care iubitorii de artă le în­drăgesc în mod special?

- Când vorbim despre artă, in­di­ferent despre ce fel de artă e vorba, este greu şi riscant să faci clasificări. Si­gur că exis­tă o piaţă de artă care spune ceva despre nive­lul atins la un moment dat de un artist. Dar există câteva "lucrări-vedetă", care sunt bine cotate de noi, spe­cia­liş­tii, şi sunt şi pe gustul pu­bli­cu­lui. Una dintre aceste picturi, care face logo-ul muzeului în momentul acesta, este Fata în albastru a lui Mişu Popp. El este unul dintre cei mai importanţi pictori români ai sec. al XIX-lea, şi a contribuit esenţial la dez­voltarea artei portretului, în special în acea perioadă. O altă emblemă a mu­zeului a fost, o pe­rioadă bună, unul din portretele de copii ale lui Tonitza, unul dintre acele chipuri ingenue, cu ochi negri şi profunzi. Sunt lucrări care pot fi numite "vedete" nu doar pentru că publicul vine să le admi­re, dar şi pentru că au reprezentat România sau Muzeul Brukenthal, la expoziţii internaţionale celebre. Două lu­crări din creaţia lui Grigo­rescu (din­tre care un peisaj plin de poe­zie, la Vitré), au fost foarte apre­ciate de cu­rând, la Washington. Nici Luchian nu lip­seşte de la expoziţiile naţionale şi in­ternaţionale. Este zona aceasta cu clasici şi moderni din pictura românească, în faţa căreia pu­blicul respiră adânc când ajunge şi stă un timp mai îndelungat, pentru că o simte cel mai bine. Cu mare impact la public este şi segmentul de pic­tură săsească. Aceasta reprezintă un spaţiu de mare originalitate, de specificitate a colecţiei, fiind şi cea mai bogată colecţie de pictură să­seas­că din România. Sunt nume re­prezentative aici, ca Johann Martin Stock, care a lucrat în Imperiul Habs­bur­gic, a stat câţiva ani la Bratislava, arta lui fiind foarte apreciată. El a pictat şi în Transilvania, stând în preajma ba­ro­­nului Brukenthal. Poate nu întâmplă­tor, mulţi dintre artişti români prezenţi la Brukenthal au fost elevii unor pictori europeni, prezenţi, şi ei, în expoziţie. O vecinătate ideală. Între români, sunt nu­me mari, cunoscute de toată lumea, dar mai ales de iubitorii de artă: Theodor Pallady, Gheorghe Petraşcu, urmaţi de Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba sau Ion Ţuculescu. Cele două galerii, de artă europeană si românească, se com­pletează şi se susţin reciproc. Ceea ce face muzeul celebru în lume este, totuşi, fondul lăsat de Samuel von Brukenthal. Când vorbim de Tiţian sau van Eyck, Pieter Bruegel cel Bătrân, Antonelloda Messina, Hans Memling, înţelegem de ce publicul din ţară şi străinătate vine la Brukenthal. Pictorii ro­mâni intră în dialog cu aceste nume mari şi se creează în felul acesta o armonie foarte specială. La aceste lu­cruri se adaugă atmosfera extaordinară pe care mu­zeul o are, energia specială pe care o degajă, rezultat al actului cultural al baronului von Brukenhtal, la care încercăm şi noi să contribuim. Numărul mare de vizi­tatori pe care îl avem, interesul tot mai crescut pentru această galerie ne spun că am reuşit ceea ce ne-am propus şi am dus mai departe moştenirea lăsată de Samuel von Brukenthal.