Înainte de a fi loc de pelerinaj pentru milioanele de turiști veniți din toate colțurile lumii și înainte de a deveni monument UNESCO, superba clădire barocă din Piața Mare a Sibiului a aparținut guvernatorului Transilvaniei, Samuel von Brukenthal. Un adevărat tezaur lăsat moștenire Transilvaniei, pe care a iubit-o nespus.
Pentru a afla mai în amănunt povestea palatului devenit muzeu, a operelor pe care acesta le găzduiește, am stat de vorbă cu doamna Iulia Mesea, doctor în istoria artei, care de peste 20 de ani lucrează pentru această instituție, faimoasă în întreaga Europă. Printre picturi celebre și obiecte unicat, pe culoarele somptuoase ale vechiului palat, doamna Mesea mi-a vorbit despre o secțiune specială a muzeului: expoziția permanentă a galeriei de artă românească.
- Muzeul Brukenthal a devenit celebru în lume, în primul rând datorită minunatei sale colecții de artă europeană. În ultimii ani, saloanele lui s-au îmbogățit însă cu o impresionantă secțiune de artă românească, care se bucură de un mare succes la public. Cum s-a născut această galerie?
- Istoria galeriei de artă românească este veche ca și muzeul. Este adevărat că, inițial, baronul Brukenthal nu și-a propus o secțiune specială cu lucrări de artă locală, a preferat să se orienteze către arta europeană (peste o mie de tablouri) care reprezentau o investiție mai sigură. Spre sfârșitul sec. al XIX-lea, în Transilvania au sosit profesori din străinătate, și pentru că la Sibiu exista un mediu de limbă germană, a fost ușor pentru ei să predea aici. Așa se face că tot mai mulți pictori și artiști s-au instalat la Sibiu sau în împrejurimi, străduindu-se să formeze o colecție de artă transilvăneană. După un timp, ei chiar au văzut muzeul ca pe un tezaur al artei săsești. Această colecție de artă locală crește până în perioada interbelică, atunci când, în paralel, se afirmă și un valoros fond de artă românească. Datorită interesului pentru arta și cultura poporului român, Societatea ASTRA va deschide un muzeu în care una dintre secțiuni va fi dedicată artei. Cele câteva sute de lucrări semnate de artiști români, ca Mișu Popp, Octavian Smigelschi, Sava Albescu, Ilie Chidu se vor uni în cele din urmă cu fondul muzeului Brukenthal. În anii '60, colecția se va îmbogăți mult, datorită politicii regimului din acea vreme, prin care se dorea ca toate muzeele importante din țară să aibă și un nucleu de artă românească. Este perioada în care în colecție intră un număr mare de lucrări aparținând clasicilor și modernilor români: Theodor Aman, Gheorghe Petrașcu, Vasile Popescu, Ioan Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Grigorescu, cu toții mari pictori români, autori ai câtorva sute de lucrări, care fac mândria colecției. Noi continuăm să achiziționăm și acum. Există o politică foarte bine gândită, lansată de actualul director general al muzeului, domnul Sabin Adrian Luca. Prin lansarea de expoziții de artă contemporană, dorim îmbogățirea colecției, care, în timp, să reprezinte un fond important pentru această perioadă de evoluție a artei din România.
- Există la Brukenthal "lucrări-vedetă", picturi pe care iubitorii de artă le îndrăgesc în mod special?
- Când vorbim despre artă, indiferent despre ce fel de artă e vorba, este greu și riscant să faci clasificări. Sigur că există o piață de artă care spune ceva despre nivelul atins la un moment dat de un artist. Dar există câteva "lucrări-vedetă", care sunt bine cotate de noi, specialiștii, și sunt și pe gustul publicului. Una dintre aceste picturi, care face logo-ul muzeului în momentul acesta, este Fata în albastru a lui Mișu Popp. El este unul dintre cei mai importanți pictori români ai sec. al XIX-lea, și a contribuit esențial la dezvoltarea artei portretului, în special în acea perioadă. O altă emblemă a muzeului a fost, o perioadă bună, unul din portretele de copii ale lui Tonitza, unul dintre acele chipuri ingenue, cu ochi negri și profunzi. Sunt lucrări care pot fi numite "vedete" nu doar pentru că publicul vine să le admire, dar și pentru că au reprezentat România sau Muzeul Brukenthal, la expoziții internaționale celebre. Două lucrări din creația lui Grigorescu (dintre care un peisaj plin de poezie, la Vitré), au fost foarte apreciate de curând, la Washington. Nici Luchian nu lipsește de la expozițiile naționale și internaționale. Este zona aceasta cu clasici și moderni din pictura românească, în fața căreia publicul respiră adânc când ajunge și stă un timp mai îndelungat, pentru că o simte cel mai bine. Cu mare impact la public este și segmentul de pictură săsească. Aceasta reprezintă un spațiu de mare originalitate, de specificitate a colecției, fiind și cea mai bogată colecție de pictură săsească din România. Sunt nume reprezentative aici, ca Johann Martin Stock, care a lucrat în Imperiul Habsburgic, a stat câțiva ani la Bratislava, arta lui fiind foarte apreciată. El a pictat și în Transilvania, stând în preajma baronului Brukenthal. Poate nu întâmplător, mulți dintre artiști români prezenți la Brukenthal au fost elevii unor pictori europeni, prezenți, și ei, în expoziție. O vecinătate ideală. Între români, sunt nume mari, cunoscute de toată lumea, dar mai ales de iubitorii de artă: Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, urmați de Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba sau Ion Țuculescu. Cele două galerii, de artă europeană si românească, se completează și se susțin reciproc. Ceea ce face muzeul celebru în lume este, totuși, fondul lăsat de Samuel von Brukenthal. Când vorbim de Tițian sau van Eyck, Pieter Bruegel cel Bătrân, Antonello da Messina, Hans Memling, înțelegem de ce publicul din țară și străinătate vine la Brukenthal. Pictorii români intră în dialog cu aceste nume mari și se creează în felul acesta o armonie foarte specială. La aceste lucruri se adaugă atmosfera extaordinară pe care muzeul o are, energia specială pe care o degajă, rezultat al actului cultural al baronului von Brukenhtal, la care încercăm și noi să contribuim. Numărul mare de vizitatori pe care îl avem, interesul tot mai crescut pentru această galerie ne spun că am reușit ceea ce ne-am propus și am dus mai departe moștenirea lăsată de Samuel von Brukenthal.