- Udă salteaua, zgârie mobila şi le doare în... coadă dacă protestăm. Pe de altă parte, ne topesc cu drăgălăşenia, iubirea şi loialitatea lor. Adevărul adevărat: pisicile ne ajută să devenim mai blânzi şi mai buni -
Există stăpâni de pisici care-şi acoperă, zilnic, patul cu o folie de plastic, fiindcă adoratele lor obişnuiesc să facă pipi pe saltea. Seara, când vin acasă, plasticul e ud, iar cam o dată la patru zile şi găurit, pentru ca salteaua să poată fi udată ca lumea, deşi în casă sunt mai multe lădiţe cu nisip.
Există şi stăpâni de pisici care sunt pur şi simplu atacaţi de animalele lor şi nu se mai pot apropia de ele decât în costum de motociclist. Culmea, în America există o familie care foloseşte toaleta vecinilor, atunci când pisica lor e în baie şi îşi apără teritoriul.
Iată ce povesteşte un iubitor de pisici: "Sunt şi eu, ca cei mai mulţi dintre prietenii pisicilor, un sclav realmente loial. N-aş recunoaşte niciodată public că în apartamentul în care locuiesc cu chirie există o fiinţă dominatoare şi capricioasă, care a acaparat puterea. Nu există om pe care l-aş lăsa să mă trateze cum mă tratează pisica mea". Un altul spune că, la început, pisica lui îi arunca în cap, noaptea, cărţile din bibliotecă, iar în ultima noapte ar fi fost chiar un pahar... Şi ce să facă acum? Să doarmă cu un coif sau cu o cască pe cap?
Iulica este o pisică persană care se culcă mereu târziu şi doarme în pat doar pe partea dreaptă a acestuia. Dacă stăpâna ei nu ţine cont de asta, Iulica se culcă pur şi simplu pe ea - o jumătate de oră sau chiar o oră - până când stăpâna se trezeşte şi îşi schimbă poziţia. Când e supărată sau singură, Iulica îşi face nevoile în colţul camerei şi e mai tot timpul îmbufnată. Iar de ordine, ce să mai vorbim? Când urcă scara, Iulica păşeşte mai întâi greoi, după care îşi ia avânt şi sare pe covoraşele persane, care alunecă minunat de la un capăt la altul al coridorului. Ce spune comportamentul acesta despre Iulica? Dar stăpâna ei? Că face ce vrea şi când vrea şi că-i place să se dea "pe gheaţă". Şi ce dacă?
Mademoiselle Choupette
Înainte vreme, pisicile mâncau şoareci, şobolani, păsări şi ce rămânea de la masă. Astăzi, există mii de feluri de mâncare pentru pisici, uscată sau umedă, cu gust din ce în ce mai rafinat. Ba există şi şiraguri de perle, fulare şi încălţăminte pentru pisici şi sunt prăvălii în care se vând căciuliţe cu apărătoare pentru urechi, brodate cu strasuri, pentru pisicile care circulă în maşini decapotabile.
Şi există Karl Lagerfeld, care are o pisică, Choupette, pe care o îngrijesc doi angajaţi. Lui Choupette i se prezintă zilnic un sortiment variat de mâncăruri, pe farfurii scumpe, şi ea alege. Cei doi salariaţi o perie de mai multe ori pe zi şi notează activităţile ei cotidiene, pentru ca seara, când vine acasă, Lagerfeld să fie la curent cu tot ce s-a întâmplat. Uneori, el este chiar gelos pe momentele de tandreţe petrecute de cei doi cu Choupette, clipe de care el nu se poate bucura, din cauză că trebuie să muncească. Iar ceea ce-l surprinde pe celebrul designer de modă e faptul că Choupette nu se joacă cu jucării destinate pisicilor ci, pur şi simplu, cu bucăţi de lemn.
Există terapeuţi, maseuri, homeopaţi pentru pisici, ba se poate chiar studia psihologia pisicească şi se pot frecventa cursuri pentru cunoaşterea caracterului îndrăgitelor feline. Şi dacă toate acestea nu ajută la nimic, pot fi chemaţi - la domiciliu - terapeuţi specializaţi.
Pisicile sunt aşa cum sunt, afirmă medicii veterinari, şi cei care-o spun nu sunt puţini la număr. Iar când convieţuirea cu ele nu funcţionează, vinovaţi sunt oamenii. Sigur că nu toate pisicile sunt ca Iulica, dar nici departe de ea. În principiu, în orice caz. Prin natura lor, pisicile sunt animale solitare, se adaptează uşor şi au nevoie de multă linişte. Pisicile sunt inteligente şi adevăraţi maeştri ai manipulării. Pisicile nu se lasă dresate decât condiţionat.
Cei care-au văzut vreodată o pisică omorând un şoarece sau o pasăre ştiu că pisicile nu sunt "amabile". Pisicile sunt animale de pradă, îşi lasă victima pe jumătate moartă, să scape, chipurile, împingând-o de colo-colo, o lasă să spere, după care o omoară. Se "joacă" cu ea, spun iubitorii de pisici. Dar, dac-ar face-o un copil, i s-ar atrage atenţia că asta nu-i joacă, ci cruzime! Şi totuşi, pisicile nu trebuie dezvăţate s-o facă. Stă în firea lor.
Mama pisicilor
Ingrid Noto a lucrat iniţial în administraţia publică, după care s-a angajat ca asistentă medicală la o clinică de psihiatrie, ceea ce a ajutat-o, cu siguranţă. Are umor, auto-ironie şi multe cunoştinţe despre oameni şi pisici. Doamna Noto cunoaşte fiecare pisică cu numele şi propria ei istorie. Şi povesteşte despre pensionara căreia i-a făcut rost de o pisică bătrână şi care i-a spus: "Acum ştiu pentru ce mă scol în fiecare dimineaţă". Povesteşte despre bărbatul fără adăpost, care a trebuit să-i lase ei pisica şi care a venit s-o vadă în fiecare zi. În restul timpului, s-a străduit să-şi refacă viaţa şi să-şi găsească un nou adăpost. Şi şi-a luat pisica înapoi, pentru că fără ea n-ar fi putut să trăiască. Dar Noto povesteşte şi despre oameni care fac economie la mâncare, pentru a-şi putea hrăni pisica; şi despre pisici care s-au întors acasă după luni sau ani de zile, şi care n-au renunţat să caute drumul înapoi; povesteşte despre bărbatul înalt de doi metri, căruia îi era frică de pisica lui furioasă, pe care a prins-o cu o pilotă şi a dus-o la ea. Pisica a mieunat două săptămâni fără întrerupere; era dependentă de somnifere, pentru că proprietarul nu reuşea s-o stăpânească altfel. Iar astăzi, se freacă, torcând, de picioarele doamnei Noto.
Peterle va avea, şi el, în curând, o nouă familie, Peterle, care-i fusese dăruit unei bunicuţe, de ziua ei de naştere, dar care se plictisea de moarte în casa acesteia. Bunica i l-a dus doamnei Noto, spunându-i că motanul strică absolut tot şi smulge ceasurile de pe pereţi. La început, a făcut la fel şi la Ingrid Noto, până când ea a înţeles că pisoiul se plictisea îngrozitor la femeia în vârstă, fiindcă n-avea cu ce să se joace, şi atunci încerca să prindă singurul lucru care se mişca în casă: secundarul ceasurilor.
Doctorul casei
Ceea ce nu apreciază absolut deloc pisicile sunt noii membri ai familiei, indiferent dacă au două sau patru picioare. Pisicile se potrivesc foarte bine cu lumea noastră. Pisicile au secrete. Îşi iau doar ceea ce le este necesar. Pisicile sunt individualiste. Sunt aşa cum ne-ar plăcea şi nouă să fim: sociabile şi independente, cu personalitate şi, în principiu, blânde. Gata să lupte, dar numai din proprie convingere. Nu sunt dispuse să sară peste un băţ doar pentru că le-o cere cineva, aşa cum fac câinii. Dragostea pentru o pisică durează, adeseori, toată viaţa, şi nu e uşor de înţeles, aşa cum - în general - dragostea adevărată nu poate fi înţeleasă.
O pisică ne învaţă o mulţime de lucruri. Toleranţa, de pildă. Şi că afecţiunea nu poate fi cumpărată, sau că nu trebuie să fugim după noroc, căci altfel ne scapă printre degete. Şi ne mai învaţă că să dai te face mai fericit decât să primeşti. Şi că durerea şi supărarea nu trebuie să ni se vadă pe feţe.
Pisica e mai naturală decât câinele
- Pisicile sunt cele mai îndrăgite animale de casă. Care este secretul acestui "succes"?
- Pisicile sunt mai uşor de îngrijit decât câinii. Şi acceptă exact cantitatea de interacţiune socială pe care o doreşte omul. Le convine şi o interacţiune mai intensă, şi una mai restrânsă.
- Sună cam modest, pentru că pisicile sunt, de fapt, un fel de dive.
- Pisica se adaptează foarte uşor. Dar există, fireşte, nişte limite pe care nu trebuie să le depăşim. Altfel pot apărea dereglări de comportament.
- Care anume?
- "Stropitul" în casă sau zgâriatul tapiţeriei.
- Şi care este obiectul protestului?
- Faptul că locul în care se simţea cel mai bine a devenit nesigur: mobilă mutată, o pisică nouă în casă etc.
- De ce sunt pisicile aşa de sensibile?
- Pisicile sunt leneşe, nu vor să fie deranjate. 70% din zi, stau culcate sau dorm. Tipic pentru animalele de pradă. Pisicile sunt vânători de ocazie şi, când au ce să prindă, energia lor este hiperconcentrată. Dar nu durează mult.
- În secolul 17, pisicile încă mai erau arse pe rug. Astăzi, sunt culcate în puf. De ce avem atâta nevoie de ele în prezent?
- Mulţi oameni caută naturaleţea pisicilor. Pisica a fost domesticită acum 6000 de ani, de vechii egipteni. Dar este şi acum foarte naturală. Spre deosebire de câini, ea a fost selecţionată doar după aspect, nu după deosebirile comportamentale sau după fire. Dar sistematic, au început să fie crescute doar de acum 170 de ani. De aceea prezintă comportamente individuale mai numeroase decât câinii.
- Câinii au "stăpâni", pisicile - "angajaţi". E adevărat?
- Între stăpânii de câini şi cei de pisici există un adevărat "război". Ce îi deosebeşte?
- Stăpânii de câini sunt mai deschişi, comunică mai mult, sunt mai zgomotoşi. Cei de pisici sunt mai introvertiţi.
- Artiştii iubesc pisicile, dictatorii, mai degrabă câinii.
- Să le spunem conducători, nu dictatori. Până la Bill Clinton, ultimii preşedinţi americani au avut, toţi, câini. Clinton l-a avut pe motanul Socks, dar la un moment dat, a trebuit să-şi ia şi el un câine. Fiindcă se spune că liderii trebuie să-şi exercite autoritatea. Şi asta se leagă, mai degrabă, de stăpânii de câini. Dar se bazează pe o părere greşită despre educarea câinilor. Un câine nu trebuie dominat, este o concepţie depăşită. Printr-un parteneriat bazat pe prietenie se obţine mai mult. Iar la pisici, nu se poate decât aşa.
- Cine este mai complex? Câinele sau pisica?
- Pisica. Câinele a fost selecţionat dintotdeauna pentru a comunica cu noi, oamenii. Pisica, nu. Deci trebuie să învăţăm să ne purtăm cu ea. De aceea, pisica ni se pare mai misterioasă. Dar putem învăţa s-o înţelegem. Din această cauză, relaţiile durabile cu pisicile ne îmbogăţesc viaţa.
- Am domesticit pisica, iar acum o lăsăm să ne domine şi să ne "înjosească" între propriii noştri pereţi. De ce?
- Sigur este ceea ce spunea odată celebrul zoolog Konrad Lorenz: cu cât distanţa dintre om şi natură devine mai mare, cu-atât mai importante devin animalele de casă. Animale care trăiesc cu noi, oamenii. Ele întruchipează ultima rămăşiţă de natură cu care mai avem contact. Probabil că peste 70 de milioane de stăpâni de câini vor fi revoltaţi acum, dar trebuie s-o spun: pisica este mai naturală decât câinele.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
