Leicester, capitala fantomelor
Zvonul a apărut într-o duminică. Şi a crescut din ce în ce mai mult, până a ajuns la urechile şefului poliţiei din Leicester. La "Opera House", un restaurant foarte şic din oraş, fusese văzută o fantomă. În seara evenimentului, pe la ora 19, chelnerii tocmai se apucaseră să pună feţele de masă în salonul principal, o cameră imensă, boltită, aflată la subsolul unei clădiri de epocă. Deşi, normal, ar fi trebuit să fie doar ei acolo, la un moment dat, fără ca nimeni să fi văzut pe unde a venit, la una dintre mese a apărut un client straniu. Era foarte slab, îmbrăcat cu haine de pe vremuri, iar faţa i-a stat în permanenţă ascunsă sub borul unei pălării mari. În clipa în care şeful de sală s-a apropiat ca să ia comanda, omul acela a dispărut subit, volatilizându-se sub ochii lui. Crezând că a avut o halucinaţie, i-a întrebat pe portar şi pe fata de la vestiar dacă au văzut ieşind de acolo un bărbat. Nu văzuseră pe nimeni şi astfel s-a tras concluzia că bărbatul cel straniu fusese o fantomă. Lucru aproape obişnuit la Leicester, unde apariţiile se succed de ani de zile. Există chiar un top al celor mai populare năluci. Una dintre ele este o bătrână doamnă îmbrăcată în gri şi purtând o pălărie decolorată, ornată cu cireşe, care bântuie culoarele primăriei, una dintre cele mai vechi clădiri din oraş. Dar bătrâna doamnă nu stârneşte teroarea ci, din contră, este o fantomă romantică şi de aceea foarte îndrăgită. Într-o zi, o tânără secretară care căuta un document în sala arhivelor primăriei, aflată la subsol, a auzit, dintr-o dată, o voce blândă, care i-a şoptit la ureche, suspinând: "Îmi plac aşa de mult trandafirii albi, dar nimeni nu îmi aduce niciodată". Întorcându-se brusc, secretara a apucat să vadă doar un colţ din haina lungă şi cenuşie a Marthei, ce tocmai trecea prin peretele încăperii. Mai puţin amatori de fantome, consilierii primăriei au hotărât, totuşi, să "cureţe" locul printr-o slujbă religioasă. A fost chemat un preot, care a venit la faţa locului cu apă sfinţită şi cu un buchet mare de trandafiri, pe care l-a aşezat pe masa din încăperea arhivei, înainte de a îngenunchea şi a începe să se roage. Toţi cei care au asistat la eveniment afirmă că, dintr-o dată, pe podea, a apărut scris cu praf alb numele Marthei.
Dar presa engleză relatează şi multe cazuri ale unor oameni terorizaţi de fantome. Într-un număr de anul trecut al publicaţiei "Sun", se vorbea despre o femeie pe nume Josie, care a apărut în faţa unui tribunal din Leicester, pentru că nu plătise impozitele pe casa pe care o cumpărase cu câţiva ani în urmă. Infirmieră la un spital din oraş, măritată şi mamă a trei copii, femeia în vârstă de 36 de ani prezenta toate garanţiile sănătăţii mintale. Cu toate acestea, ea a spus o poveste stranie în faţa judecătorilor. Într-o noapte, Josie a simţit în apropierea patului "o prezenţă rece", care nu avea nici o legătură cu soţul ei, care dormea alături. Altă dată, infirmiera a fost trezită de intrarea bruscă în cameră a unei femei îmbrăcate în haine din epoca victoriană, care ţinea de mână un copil cu înfăţişare îngrozitoare, având ochi de porc. În scurt timp, totul s-a transformat într-un film de groază. Pereţii suspinau, perdelele izbucneau în râs când trecea pe lângă ele, iar într-o noapte, un bărbat îmbrăcat în vizitiu a încercat, pur şi simplu, să o sugrume. Josie a pledat "nevinovată" la neplata impozitelor, spunând că în momentul când a cumpărat casa nu a fost informată că este un iad al fantomelor.
Dar întâmplările stranii din Leicester nu se opresc aici. Pe 23 decembrie 2013, la câteva zile de la apariţia din restaurantul "Opera House", alte fapte asemănătoare au avut loc în castelul din Belgrave Hill, unde se află şi Muzeul municipal. La ora 4 şi 18 dimineaţa, camerele de supraveghere au filmat nişte forme albe, care pluteau deasupra vitrinelor cu exponate. Curatorul muzeului, Stewart Warberton, a trimis imediat caseta cu înregistrarea la sediul poliţiei. Rezultatul examinării este surprinzător. După ce au mărit imaginea, specialiştii au reuşit să identifice materia din care erau făcute acele forme albe: o dantelă alsaciană, lucrată manual. În clipa aceea, Warberton şi-a amintit că în secolul al XIX-lea, pe vremea reginei Victoria, o oarecare Charlotte Ellis şi amantul ei au fost asasinaţi, prinşi în flagrant delict de către soţul infidelei. Concluzia curatorului: dantela respectivă ar putea proveni din îmbrăcămintea nefericiţilor îndrăgostiţi, transformaţi în năluci. Contra unei taxe de 25 de lire, vizitatorii îndrăzneţi pot petrece noaptea într-una din camerele bântuite. Deşi până în prezent, nimeni nu a mai văzut vreo apariţie stranie, "plimbările printre fantome" cunosc un mare succes printre turişti.
Aventura spiritismului
În mod normal, spiritismul şi fantomele ar fi trebuit să aibă drept adversari oamenii de ştiinţă. Dar în ciuda oricărei aşteptări, unii dintre ei au devenit cei mai înrăiţi adepţi ai lor. Doctorul Cesare Lombroso, psihiatru şi criminolog, s-a convertit la fantome după ce a întâlnit-o pe Eusapia Palladino, "regina cabinetului spiritist", un medium puternic care i-a mai interesat, de asemenea, pe celebrii fizicieni Pierre şi Marie Curie. Chimistul englez William Crookes s-a îndrăgostit de Katie King, o ectoplasmă produsă de către mediumul Florence Cook, premiatul Nobel în fiziologie, Charles Richet, şi el un adversar al iraţionalului, s-a lăsat, la rândul său, convins, după mulţi ani de scepticism, de către mediumul Juliette Bison şi astfel a fondat Institutul Metapsihic Internaţional de la Paris, care există şi în prezent. Aici sunt realizate numeroase experienţe mediumnice, care l-au impresionat pe filosoful Henri Bergson sau pe astronomul Camille Flamarion.
În mod paradoxal, magicienii s-au dovedit a fi adversarii cei mai de temut ai spiritismului. Cel mai feroce a fost Harry Houdini, un magician american supranumit "maestrul evadării", pentru că putea să scape din cufere încuiate şi legate cu lanţuri. La moartea mamei sale, pe care a adorat-o, Houdini a leşinat şi nu a mai putut urca pe scenă timp de ani la rând. Suferinţa îl dărâmase. Singura speranţă pe care o mai avea era să poată intra în contact cu mama sa, graţie unui... medium. Astfel, a asistat la sute de şedinţe de spiritism, cu faţa schimbată de o barbă falsă, dar, spre disperarea sa, a descoperit de fiecare dată şarlatania. La sfârşitul şedinţei, sărea, turbat de furie, urlând: "Sunt Houdini! Eşti un şarlatan nenorocit!". Ironie a destinului: Houdini a murit într-o noapte de Halloween, moment în care lumea viilor şi a celor morţi comunică şi spiritele se manifestă.
Interviu despre lumea de dincolo:"Uşa din faţa supranaturalului nu trebuie închisă"
- Interesul dvs. pentru fantome este legat de o întâmplare personală?
- Nu. Îmi place însă partea minunată şi inexplicabilă pe care o conţine realitatea. De altfel, sunt sigur că şi cele mai puţin credule persoane au trecut, măcar o dată în viaţă, printr-o întâmplare care să îi pună, măcar pentru o clipă, pe gânduri. Un client de-al meu, mare amator de cărţi, mi-a făcut într-o zi o confidenţă bizară. Şi nu cred că a încercat să îmi joace o farsă - ce interes ar avea să treacă drept un nebun? Într-o seară de iarnă, un necunoscut i-a telefonat pentru a-i vinde o mare parte din biblioteca sa, dându-i numele şi adresa. Interesat de ofertă, clientul meu a acceptat invitaţia. S-a confruntat, însă, cu o surpriză oribilă: omul care dorea să-i vândă cărţile era mort. Rafturile bibliotecii sale se rupseseră şi fusese zdrobit de cărţi. Un accident domestic destul de banal, pentru că nu este unic, doar că telefonul acela fusese dat după ce omul murise. Este o imposibilitate logică, care nu poate avea decât două explicaţii: fie - şi aceasta este ipoteza cea mai credibilă, deşi el este absolut convins că nu este aşa - clientul meu s-a înşelat în legătură cu telefonul, fie este vorba despre o manifestare paranormală, venind de la o persoană decedată.
- Totuşi care este originea atracţiei dvs. pentru fantome?
- Când eram copil, citeam foarte mult. Şi întotdeauna îmi plăceau poveştile care mă speriau. Poveştile cu fantome, reale sau imaginare, au continuat să mă încânte. Cum ar fi aceea spusă de către Arthur Machen, un soldat din cel de-al doilea Război Mondial, care, alături de alţi camarazi de-ai săi, se credeau pierduţi pe un teritoriu necunoscut, unde îi purtase conflictul. La un moment dat, o armată din Evul Mediu, formată din spectrele combatanţilor de la Azincourt, le-a venit în ajutor, speriind de moarte inamicii...
- În Evul Mediu, cei morţi veneau de foarte multe ori să tulbure pacea celor vii. Un "fapt divers" de acest gen a ajuns până în zilele noastre. El a fost notat de un oarecare Jean Gobi, în secolul al XIII-lea. Povestea sa se numeşte "Dialog cu o fantomă". O văduvă i-a cerut ajutor preotului din sat, pentru că soţul ei decedat o vizita în fiecare noapte. Fenomenul se întâmplă şi astăzi, în unele sate din Rusia şi Ucraina, unde numărul morţilor care se întorc la casele lor este mare şi oamenii recurg adesea la practici barbare, pentru a-i alunga: cadavrele sunt deshumate şi ucise a doua oară sau arse.
- Care este "marea epocă" a fantomelor?
- Fără îndoială, secolul al XIX-lea, odată cu apariţia spiritismului.
- Ce puteţi să ne spuneţi despre vânătorii de fantome?
- Unul dintre cei mai interesanţi dintre ei este un parapsiholog englez, pe nume Tyrell, care a pus la punct, prin 1950, un chestionar pentru a tria mărturiile despre apariţii pe care le culegea. Pentru a elimina ceea ce ţine de halucinaţii, Tyrell punea întrebări de genul: "La ce oră a avut loc fenomenul? S-a mai repetat? Eraţi cu adevărat lucid atunci?". De fiecare dată când o mărturie i se părea a fi indiciul unui mister, se ducea la locul bântuit.
- Ce aparatură folosesc aceşti vânători de fantome? S-a vorbit mult în presă despre detectoarele lor.
- Nu există un aparat special pentru a atesta prezenţa unei fantome. Dacă se pretinde aşa ceva, este vorba despre o punere în scenă, o păcăleală ca multe altele din zona parapsihologiei. Mult lăudatele înregistrări cu magnetofonul ale vocilor celor defuncţi sunt doar nişte piuituri lungi. Le-am ascultat şi eu. Trebuie multă imaginaţie pentru a decela cuvinte. De asemeni şi camerele de filmat sunt inutile. Cum să filmezi o casă bântuită? Poţi să surprinzi un dulap care se mişcă, un vas care zboară sau sânge care curge dintr-un perete, dar cu posibilităţile infinite de trucaj din zilele noastre, aceste imagini nu pot fi credibile. Faimoasele filmări cu spirite sunt, de altfel, nişte trucaje grosolane. Cu excepţia a două dintre ele, care stau în continuare în picioare în faţa analizelor.
- Trebuie să ne temem de fantome?
- Nu. Cazul bogatei americance Sarah Winchester, nepoata armurierului care a comercializat primele carabine cu repetiţie, este celebru. Ea şi-a trăit întreaga viaţă terorizată de gândul că într-o bună zi, toate spiritele celor care au căzut sub gloanţele acelor puşti vor veni să o bântuie. Şi-a folosit, astfel, averea, pentru a construi o casă imensă, plină de culoare şi de camere false, de uşi care se deschideau descoperind pereţi şi scări care nu duceau nicăieri. Toate aceste artificii erau destinate "păcălirii" fantomelor şi ca să-i permită să trăiască în pace, în cele câteva camere normale ale casei. La moartea ei, clădirea avea 160 de încăperi.
- Din întreaga dvs. carieră, care este povestea ce vă tulbură cel mai mult?
- Cu siguranţă aceea a muzicienilor fantomă de pe strada Vaugirard, din Paris. Ea a fost găsită în arhivele prefecturii de poliţie. În anul 1925, un student la medicină a întâlnit în grădina Luxembourg un om în vârstă, care i-a spus că este un muzician şi se numeşte Alphonse Berruyer. Bătrânul l-a invitat pe student să vină să asculte o orchestră de cameră formată din membri ai familiei sale. Tânărul a acceptat invitaţia şi a asistat la concert, uimit cumva de faptul că oamenii aceia purtau haine extrem de demodate şi îşi luminau casa cu lămpi cu gaz. Când s-a întors la locuinţa sa, şi-a dat seama că îşi uitase acolo bricheta. Vrând s-o recupereze a doua zi, s-a întors pe strada Vaugirard, dar a găsit uşa casei încuiată. Vecinii cu care a vorbit au fost foarte surprinşi: apartamentul acela era părăsit de peste 25 de ani. Intrigat, studentul a anunţat poliţia şi uşa a fost descuiată. Interiorul casei era plin de păianjeni şi praf. Mobilele erau acoperite cu huse. Dar, surpriză!, bricheta tânărului se afla în odaie, pe o masă. Iar din fotografiile de pe pereţi, el i-a recunoscut pe toţi aceia cu care îşi petrecuse seara ce trecuse.
- Ce fantome se întâlnesc cel mai des în zilele noastre?
- Fantomele autostopiştilor misterioşi. Astfel de întâlniri apar în nenumărate rapoarte ale poliţiei. Martorii lor sunt oameni absolut normali, care nu pot fi bănuiţi de atracţie pentru fenomenele oculte. Scenariul acestor apariţii este de fiecare dată acelaşi: înainte de o curbă periculoasă, un conducător auto opreşte pentru a lua în maşină un autostopist ce rămâne tăcut tot drumul, dar dând uneori un sfat de prudenţă. Apoi el dispare brusc, imediat ce riscul de accident a trecut. Sideraţi, şoferii le
- Care este concluzia dvs. legată de lumea fantomelor?
- Peste tot, este plin de naivi, de iluminaţi şi de şarlatani. Dar poveştile care par inacceptabile acum poate că nu vor mai fi la fel în viitor. Până la urmă, dacă nişte "nebuni" nu ar fi crezut că obiectele mai grele decât aerul pot zbura, avionul nu ar fi apărut. Niciodată nu trebuie închisă uşa în faţa supranaturalului.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
