Ţara Haţegului e un loc foarte special. Un soi de magie pluteşte în aer, peste poveştile care nu se termină niciodată şi peste peisajele mereu surprinzătoare şi emoţionante. De ani buni, "Formula AS" scrie despre această parte de rai a României, şi parcă tot mai multe sunt de spus şi de admirat. Un izvor nevăzut revarsă peste aceste tărâmuri vechi poveşti, tradiţii şi înţelesuri. Din ele fac parte şi dinozaurii pitici. Ce păcat ca aceste rarităţi culturale să fi rămas la voia întâmplării, uitate şi abandonate de modernitatea timpurilor noastre! Din fericire, Universitatea Bucureşti, împreună cu Academia Română, şi-au dat mâna pentru a pune în valoare unul dintre cele mai spectaculoase şi bogate locuri din România. În mod discret, dar cu tenacitate şi entuziasm, Alexandru Andrăşanu şi o mână de colaboratori ai Universităţii Bucureşti au înscris Ţara Haţegului în geoparcurile aflate sub patronajul UNESCO şi se străduiesc să păstreze şi să pună în valoare frumuseţea şi importanţa ei ştiinţifică. Director al Geoparcului, domnul Alexandru Andrăşanu este şi cel ce a obţinut sprijin pentru acest proiect, ce părea o himeră în urmă cu câţiva ani.
"În toată lumea, sunt aproximativ o sută de astfel de parcuri în reţeaua UNESCO"
- Geoparcul Dinozaurilor-Ţara Haţegului poartă de zece ani distincţia UNESCO. Ce înseamnă asta?
- Înseamnă că este un loc cu adevărat important şi foarte special la nivel internaţional. Ţara Haţegului oferă o poveste care începe cu pietre vechi de cinci sute de milioane de ani şi se continuă cu apariţia dinozaurilor, a omului, cu istoria dacilor, a romanilor, apoi a cavalerilor, până în zilele noastre. Toate aceste dimensiuni se întâlnesc în acelaşi loc şi îi creează o identitate aparte. De altfel, asta şi încercăm să facem: în faţa unei globalizări agresive, vrem să păstrăm ce este unic aici şi să îi convingem pe oameni că asta este esenţial. Este şi o mândrie: în toată lumea, sunt aproximativ o sută de astfel de parcuri în reţeaua UNESCO şi suntem bucuroşi că facem parte dintr-un club atât de select. Asta impune, bineînţeles, şi obligaţii. O astfel de distincţie nu o primeşti pe viaţă: o dată la patru ani se face o evaluare, şi rămâi sau nu printre cei mai buni. Calitatea de membru înseamnă respectarea unei carte: cercetare, educaţie, conservarea naturii, interpretare turistică, colaborare cu parteneri locali, fonduri, administraţie. Adică o strategie de dezvoltare complexă, pe multe direcţii, pentru cele peste 100 de mii de hectare ale geoparcului. Şi, fără lipsă de modestie, suntem unul dintre cele mai dinamice geoparcuri la nivel mondial.
- Pe aceeaşi uliţă a satului General Berthelot stau faţă în faţă două instituţii : o filială a Academiei Române şi una a Universităţii Bucureşti. Importanţa ştiinţifică a Ţării Haţegului a născut asemenea vecinătăţi la poalele Munţilor Poiana Ruscă?
- Absolut! Este o legătură directă între natură, cu partea de biodiversitate, între pământ, cu partea de geologie, şi localnici. Aici putem observa cum identitatea locală a fost influenţată de resursele naturale şi poţi să prezinţi o istorie a pământului. De exemplu, în Bărăgan nu se poate face aşa ceva, că nu ai roci. Aici avem şi roci, şi plante, şi comunităţi cu tradiţii legate de loc, sunt legende legate de pământ şi natură. Elementul esenţial este legătura dintre om şi pământ. În plus, dinozaurii pitici descoperiţi în zonă sunt unul dintre elementele unicat ce pot atrage atenţia, de o importanţă deosebită pentru paleontologie. Programul Universităţii include cercetare, ajutăm şi studenţii, şi facem şi o aplicare reală a cunoştinţelor. E o universitate în aer liber aici.
Unul dintre oamenii de bază ai Geoparcului Dinozaurilor este Cristian Ciobanu. Tânăr cercetător, s-a implicat cu tot sufletul în acest proiect. Ţara Haţegului i-a plăcut atât de mult, încât şi-a construit o căsuţă pe un vârf de deal în Densuş şi s-a mutat împreună cu soţia, Alina, şi cei doi copii. Am stat de vorbă cu el, despre cum se desfăşoară concret lucrurile în interiorul Geoparcului.
"Fără liceenii din Haţeg, multe dintre realizările noastre nu sunt posibile: tineri de excepţie cărora le mulţumim"
- E adevărat că pentru mine nu e un loc de muncă, e un fel de a trăi. Totuşi, nu e simplu: suntem cinci angajaţi permanent şi încă pe atâţia colaboratori, şi doar noi trebuie să ţinem tot Geoparcul la standardele UNESCO. Viziunea noastră este să nu avem un centru mare de vizitare şi control, ci mai multe centre mici, integrate în comunităţi. E mai simplu, e mai divers, şi în felul ăsta sătenii sunt partenerii noştri, pentru că centrele trebuie să îi reprezinte în primul rând pe ei. Deocamdată avem trei astfel de centre: unul la Sânpetru, unde există Casa dinozaurilor pitici, unul la Haţeg, unde urmează expoziţia Balauri-Dragoni-Dinozauri, şi un Centru de Ştiinţă şi Artă la General Berthelot, unde, în timp, vom expune reproduceri în mărime naturală ale tuturor dinozaurilor descoperiţi în Ţara Haţegului. Urmează să se deschidă un centru de informare la Densuş, şi tot acolo construim Casa Vulcanilor, o casă de pământ, chiar lângă locul unde se pot vizita urmele vechilor vulcani. Sigur că e foarte frumos să lucrezi aici, dar există şi lucruri administrative pe care cineva trebuie să le facă.
- În urmă cu aproape zece ani, Geoparcul era o promisiune de "afaceri" frumoasă şi braconierii scoteau bani buni din ouă şi oase de dinozaur. Astăzi, schimbarea în bine este evidentă. Ce le propuneţi turiştilor care ajung aici?
- Sunt foarte multe de văzut aici. Noi am făcut câteva trasee şi am marcat câteva lucruri importante. Sigur că cel mai mult se discută despre dinozaurii pitici, poate pentru că sunt mai spectaculoşi. Dar sunt şi alte lucruri interesante. De exemplu, Casa Vulcanilor, făcută din lut, despre care v-am spus. Locul este special pentru că poţi vedea urmele vulcanilor ce au existat chiar înaintea munţilor Carpaţi, pe vremea când Ţara Haţegului era înconjurată de o mare tropicală. Traseele făcute de noi includ fâneţele cu narcise, plantele carnivore de la Tăul fără fund, rezervaţia zimbrilor, bisericile vechi din piatră sau casele tradiţionale, ba chiar şi un turn medieval aflat la Răchitova. Ideea a fost să propunem o călătorie prin Ţara Haţegului, care să fie şi o călătorie în timp, începând de la cinci sute de milioane de ani în urmă, până la tradiţiile mineritului din ultimele decenii.
- Cum au privit localnicii eforturile voastre de a promova zona? Aţi simţit un sprijin din partea lor?
- Oamenii au fost extraordinari. Ei simt că aceste centre sunt ale lor, copiii lor merg la ele în fiecare zi şi sunt ajutaţi să îşi dezvolte diferite aptitudini şi să înveţe despre istoria acestor locuri. Când a fost nevoie, de exemplu la Densuş, angajaţii primăriei, indiferent de rang, au pus mâna pe lopeţi şi ne-au ajutat cu muncă fizică. În plus, voluntariatul funcţionează foarte bine. Atât de blamata generaţie tânără a făcut gesturi impresionante: sunt de o solidaritate şi o deschidere către cauzele bune despre care nu auzi nimic la televizor. Fără liceenii din Haţeg multe dintre realizările noastre nu erau posibile: tineri de excepţie cărora le mulţumim.
După 70 de milioane de ani, dinozaurii se întorc acasă, în Ţara Haţegului. Deocamdată se plimbă şi se fotografiază prin toată Europa. Povestea a început cu dragul de România al unui paleo-artist canadian: Brian Cooley. Aflat acum la noi în ţară, pentru a finaliza "Balaurul Bondoc", el a terminat deja alţi doi dinozauri (Maghyarosaurus Dacus şi Zamolxe), care vor veni, din expoziţie în expoziţie, până pe locurile de baştină, în satul General Berthelot. L-am găsit pe domnul Brian Cooley înconjurat de penele a patru curcani şi două găini, lucrând cu migală la opera sa.
"Am o relaţie specială cu românii"
- Să refaceţi un dinozaur e un proiect ştiinţific sau artistic pentru dumneavoastră? Ce v-a determinat să vă alăturaţi echipei Geoparcului?
- În primul rând, un proiect cu dinozauri este ceva foate interesant, o provocare. În plus, am o relaţie specială cu românii, îmi plac foarte mult şi mă simt extraordinar de bine în mijlocul lor. E o prietenie foarte specială, care mă leagă cu toţi românii pe care i-am întâlnit. Ca să nu mai vorbim de locul superb de aici, de lângă Retezat! Pentru mine e un proiect ştiinţific, dar în acelaşi timp e şi unul artistic. Trebuie să ai ambele părţi. Fără ştiinţă, dinozaurul meu ar fi doar o creatură imaginară, iar fără artă, nu putea să devină concret. Încerc să ajung la cea mai bună combinaţie. E ceva real, dar în mare parte imaginar, pentru că ghicim, doar visăm la cum arătau. Dar cu cât echipa de cercetare face mai multe descoperiri, cu atât vom şti mai multe şi ne vom apropia de adevăr, să ştim cum arăta pielea lor, ce culoare aveau penele sau cum erau muşchii lor. Câteodată, mă simt ca un detectiv care încearcă să pună cap la cap piesele unui puzzle pierdut cu milioane de ani în urmă.
- Cum explicaţi fascinaţia oamenilor pentru aceste creaturi? Dvs. sunteţi pasionat de dinozauri?
- Pasiunea mea pentru dinozauri a început în copilărie, aveam colecţii întregi. Deşi jucăriile mele erau mici, imaginaţia mea le dădea dimensiuni colosale şi apoi tot eu mă speriam de mărimea lor. După terminarea facultăţii, am primit o comandă pentru un
exemplar în mărime naturală şi a fost foarte bine primit de critică. Acum cu asta mă ocup şi îmi place: regăsesc bucuria copilăriei, de a mă juca, de a-mi lăsa imaginaţia liberă. Dinozaurii erau nişte fiinţe incredibile şi au trăit foarte mult timp pe Pământ. Fascinaţia oamenilor pentru ele? Poate dorinţa de a evada în poveste şi în fantezie, într-o lume nesfârşită, cea a imaginaţiei. Şi dacă balaurii şi dragonii au existat, poate că există şi zânele şi viaţa fără de moarte, nu-i aşa?