- Nu putem privi această numire decât ca pe o sfidare, nu numai a recomandărilor Comisiei de la Veneţia, ci şi a principiilor de drept care fundamentează conceptul de Avocat al Poporului - instituţie menită să-i apere pe cetăţeni în conflictele cu administraţia publică şi singura abilitată să conteste la Curtea Constituţională ordonanţele de urgenţă ale guvernului. Cum ar putea însă un om înregimentat politic să atace o administraţie dominată de partidul care l-a numit sau să conteste ordonanţele de urgenţă ale guvernului acestui partid? Este ca şi când am pune lupul paznic la oi. De altfel, şi în 2012, după tentativa de lovitură de stat a USL, Comisia Europeană îi ceruse premierului Victor Ponta, ca Avocatul Poporului să fie o persoană asupra căreia să cadă de acord toate formaţiunile politice. Solicitarea era justificată de modul brutal în care Parlamentul îl demisese din funcţia de Avocat al Poporului pe profesorul de drept Gheorghe Iancu, după ce acesta din urmă contestase cu succes, la Curtea Constituţională, o ordonanţă de urgenţă privind modificarea condiţiilor de revocare a preşedintelui. Nici atunci USL nu a ţinut cont de exigenţele europene, numindu-l, fără acordul celorlalte partide, pe Valer Dorneanu, fost deputat PSD şi consilier al preşedintelui Iliescu. Nici cu prilejul numirii domnului Ciorbea nu s-a ţinut cont de cererile Comisiei Europene, privind consensul politic, numirea fiind făcută, deşi PDL şi PNL au părăsit sala de şedinţe şi au contestat existenţa cvorumului legal. Se vede limpede că actuala putere nu are nici o jenă să politizeze toate funcţiile şi instituţiile, inclusiv pe cele care prin natura lor trebuie să fie neutre din punct de vedere politic. Este vorba de o strategie care trebuie să asigure, nu numai liniştea guvernului, ci şi impunitatea faţă de eventualele consecinţe ale abuzurilor pe care le comite, iar totul se petrece în dauna cetăţenilor.
Pe lângă aceste deficienţe de ordin conceptual şi procedural, personajul în sine este dubios: după ce a declanşat, din orgoliu, procesul de divizare a PNŢCD, domnul Ciorbea a devenit membru în oastea de comentatori a lui Sorin Ovidiu Vântu, activ la Realitatea TV, apoi s-a înrolat în armata celor pe care, în 1996, se angajase să-i combată, adică a PSD şi a aliaţilor săi, fiind ales senator USL. Ce garanţii de integritate morală ar putea el prezenta şi când oare s-a distins prin apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti?
Problemele sunt însă şi mai profunde: existenţa unor instituţii nepolitizate care să-i reprezinte exclusiv pe cetăţeni în raporturile cu puterea centrală şi locală, prezente în democraţiile autentice, necesită un grad de maturitate politică pe care sistemul nostru post-comunist nu l-a atins. Este, deci, o chestiune de evoluţie istorică, dar şi de voinţă politică. Iar la acest din urmă capitol stăm prost, când vine vorba de interesul cetăţeanului.
- Premierul Victor Ponta a riscat să-şi afecteze grav imaginea şi, implicit, cota electorală, luând partea baronilor locali din PSD, care au probleme cu DNA. A făcut-o şi recent, în cazurile Duicu şi Mazăre, a repetat-o la întâlnirea cu preşedinţii de Consilii Judeţene. De ce credeţi că îşi asumă un asemenea risc?
- Pentru a înţelege mai bine gândirea premierului Ponta - deşi acţiunile şi declaraţiile sale nu pot fi asociate vreunui efort intelectual - ar trebui să ne uităm la hilara sa decizie de a-şi muta biroul la MApN, sub pretextul că vrea să se pună la adăpost de "înscenările" preşedintelui Băsescu şi ale presei. Cum vor privi oare cancelariile occidentale, acest gest de circar mărunt? Pe premier însă nu-l mai poate preocupa imaginea sa internaţională, de vreme ce înregistrările DNA din dosarul baronului Duicu au demonstrat că traficul de influenţă se făcea chiar din biroul său de la Palatul Victoria, unde domnul Duicu şi oamenii săi aveau acces nelimitat. Pentru a deturna atenţia de la fondul problemei, Victor Ponta a pus în scenă o farsă de prost gust, "refugiindu-se" la MApN. Poporul ştie însă din vechime că "nu e locul, ci dobitocul" - adică nu de clădire ţine corupţia, ci de oamenii puterii, iar de aceştia Victor Ponta nu are unde fugi, căci este produsul şi sclavul lor. I-a amintit-o nu demult preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, care a ameninţat că, dacă va fi ridicat de procurori, va trage după el toată reţeaua: „Nu o să pic doar eu ca prostul, vă iau pe toţi după mine!...trag tot judeţul după mine, şi Bucureştiul, ne ducem cu toţii la mititica!" Aici este cheia înţelegerii evenimentelor politico-judiciare din ultima vreme: DNA şi SRI au pornit o campanie de destructurare a reţelelor mafiote de la nivel local, izvorul putregaiului politic, economic şi moral, care a făcut din România spaima UE şi din noi toţi cetăţeni de mâna a doua ai continentului, nedoriţi pe nicăieri în lumea civilizată. Datorită puterilor lor discreţionare, baronii locali au fost imuni faţă de rigorile justiţiei: procesele penale împotriva lui Marian Oprişan au început acum zece ani, cele care-l vizează pe Radu Mazăre acum şapte ani, fără să se înregistreze vreun progres. Acum însă, din motive pe care le suspectăm a fi generate de preocuparea UE şi NATO faţă de securitatea frontierei estice a civilizaţiei occidentale (care cade pe Prut), baronii au intrat în vizorul DNA, s-au operat arestări şi s-au emis şi condamnări, cum a fost cazul preşedintelui CJ Argeş, Constantin Nicolescu, cel alintat "Costică", de premierul Ponta. Reţeaua se clatină, sau, cum spunea într-un context diferit Rodica Stănoiu, fost ministru al justiţiei de tristă amintire, "muşuroiul se mişcă". După cum au demonstrat convorbirile interceptate în dosarul Duicu, premierul face şi el parte din muşuroi. Chiar şi fără aceste interceptări era limpede că Victor Ponta a fost ales în fruntea PSD de baroni şi este controlat de ei, căci baronii controlează partidul, nu invers. În această situaţie, premierul a încercat să aplice vechea strategie a PSD de a spune la Bruxelles ce vor să audă NATO şi UE, şi de a face în România ceea ce vor baronii. Strategia însă s-a perimat încă de pe vremea lui Adrian Năstase, iar România s-a desincronizat prea mult faţă de Occident, ca să mai poată fi acceptată aşa cum este. Asistăm, probabil, la începutul sfârşitului unei anumite ordini politice girate de o clasă politică devenită de-a dreptul odioasă. Ce va urma nu este deloc sigur, căci stricăciunea morală a ajuns prea departe. Să nădăjduim, totuşi, căci ne aflăm în Săptămâna Mare, când medităm asupra patimilor şi Învierii.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
