Pusă între paranteze de regimul comunist, vreme de aproape 50 de ani, Biserica Ortodoxă Română a fost considerată, în derâdere şi în opoziţie cu alte confesiuni, o biserică "slujitoare", şi nu una "luptătoare". Mai pe înţeles, o biserică "pasivă", a "bodogănelii" de la amvon, a vorbelor meşteşugite şi a pildelor livreşti, şi mai puţin o biserică a faptelor sociale, a implicării în ajutorarea materială a bolnavilor, bătrânilor şi săracilor, a intervenţiei milostive acolo unde statul este neputincios. În realitate, BOR, ca biserică a începuturilor creştine, a fost dintotdeauna şi slujitoare, şi luptătoare, iar tradiţia implicării ei în viaţa socială se pierde în negura vremurilor. Imediat după 1989, "lanţurile" apatiei impuse au fost rupte, iar Biserica, organizată în 160 de protopopiate, a pornit reconstrucţia edificiului milosteniei lăsat moştenire de Sfântul Vasile cel Mare. Condusă de ierarhi luminaţi, cu toate criticile ce li se pot aduce, Biserica Ortodoxă Română a anului 2014 este, în plan social, o biserică filantropică, de nerecunoscut, în comparaţie cu aceeaşi biserică a anului 1989. Ne aplecăm doar asupra unui singur caz: Centrul Creştin Social Medical de Zi din Sighişoara, fondat de părintele protopop Ovidiu Dan, inspirat de aşezământul similar din Laslea, al doctorului Petru Oprean. Un complex de clădiri modernizate cu fonduri europene (PHARE) şi cu generoase contribuţii din partea fundaţiei elveţiene "Pro Sighişoara", a Consiliului Judeţean Mureş şi a Primăriei Sighişoara, te întâmpină într-o zonă liniştită a oraşului. Restaurate cu mult bun gust, înconjurate de verdeaţă şi flori, clădirile găzduiesc peste o sută de persoane fără niciun ajutor şi fără nicio speranţă. Unii rămân şi noaptea, mai ales în timpul iernii, iar alţii îşi petrec aici, în demnitate, sfârşitul vieţii, sub o îngrijire binevoitoare şi caldă. Un loc al miracolelor, aş putea spune, în care părintele Dan, de 28 de ani paroh în zonă, a reuşit să pună în practică, în chip fericit, învăţăturile biblice. A învins birocraţia instituţiilor, a stăruit pe lângă consilierii din Bruxelles, a atras fonduri din piatră seacă, şi iată-l fericit că sute de orfani şi sute de bătrâni dezmoşteniţi ai sorţii şi-au găsit, în ultimii zece ani, o casă şi o familie.
"Filantropia Bisericii Ortodoxe o poate concura pe cea Catolică, în orice moment al istoriei"
- În ciuda unor critici aduse Bisericii Ortodoxe, că nu se implică suficient în plan social, de la revoluţie încoace, "ieşirea în stradă" în scopuri umanitare este un fenomen care nu poate fi contestat. În calitatea dvs. de "activist" în acest demers al Bisericii, vă rugăm să ne daţi câteva amănunte convingătoare.
- Grija pentru săraci, bolnavi şi pentru cei aflaţi în suferinţe de diferite feluri a fost dintotdeauna şi va rămâne o preocupare permanentă a Bisericii Ortodoxe în interiorul comunităţilor creştine din toate timpurile şi din toate locurile. Trebuie să demontăm de la bun început părerea eronată care s-a încetăţenit, cum că Biserica Ortodoxă a fost mai mereu restantă la capitolul social. Ei bine, nici pe departe aşa ceva, Biserica Ortodoxă a practicat dintotdeauna filantropia şi asistenţa socială, însă le-a practicat îmbrăcate în haina smereniei, în taină, fără a face mare vâlvă. Oricine ia şi cercetează studii de istorie bisericească va regăsi acele aşezăminte cu caracter social-filantropic, acele puzderii de bolniţe (instituţii spitaliceşti ale Bisericii Ortodoxe române din trecut), care reprezintă nimic altceva decât începuturile instituţionalizate ale medicinii româneşti. Se cunosc bolniţe pe lângă mânăstiri: Cozia, Putna, Neamţ, Curtea de Argeş, Vodiţa, Tismana, Bistriţa, Hurezi, Prislop etc. Apoi, în curgerea secolelor, Biserica Ortodoxă Română a desfăşurat, pe lângă spitalele bisericeşti, şi alte forme sociale: colecte, cantine, burse pentru copiii şi tinerii săraci, dar merituoşi etc. E dureros faptul că, în perioada comunistă, biserica noastră nu a mai putut face niciun fel de filantropie, pentru că a fost deposedată de resursele ei, şi poate de aceea s-a creat şi impresia greşită că ortodoxia românească doar după decembrie 1989 se implică şi pe tărâm social. Pe perioada dictaturii comuniste, biserica efectiv nu a putut face acte caritabile. Însă după 1989, şi-a reintrat pe deplin în rolul ei de mângâietoare a sufletelor celor mulţi, dar şi de ocrotitoare şi protectoare, din punct de vedere social. Aşadar, Biserica Ortodoxă Română a fost dintotdeauna şi rămâne o biserică "slujitoare" - este slujitoare şi atunci când se roagă pentru sufletele tuturor credincioşilor ei şi este slujitoare şi atunci când se implică pe tărâm social.
- A devenit şi Biserica Ortodoxă o biserică "luptătoare", precum cea Catolică?
- Biserica Ortodoxă a fost dintotdeauna şi va rămâne o biserică luptătoare, diferenţa faţă de Biserica Catolică o fac doar resursele material-financiare diferite de care dispun cele două biserici, în detrimentul Bisericii Ortodoxe. Dar chiar şi cu posibilităţi materiale destul de reduse, filantropia Bisericii Ortodoxe o poate concura pe cea Catolică, în orice moment al istoriei. Pe de altă parte, prin implicarea în fapte sociale, Biserica Ortodoxă respectă cu siguranţă chemarea Mântuitorului Iisus Hristos, care este El Însuşi modelul desăvârşit al filantropiei creştine. Se cunosc din Sfânta Scriptură multe episoade în care Domnul Iisus Hristos a săvârşit acte filantropice, fiind, aşadar, un exemplu şi un model pentru toată creştinătatea. Vorbind de mentalitatea clerului ortodox, despre care unii spun că s-ar fi schimbat în ultimul timp, nu putem identifica nicio schimbare; nu este vorba de o "adaptare forţată" la cerinţele moderne ale societăţii. Biserica şi-a dorit totdeauna să facă mai multe fapte filantropice, însă mulţi factori au împiedicat-o de-a lungul timpului: stăpâniri străine, mai ales în Transilvania, lipsa fondurilor materiale, lipsa salarizării clerului (de abia în 1898 preoţii primesc o remunerare numită congruă), regimul comunist care a închistat întreaga societate românească etc. Dar, cu toate acestea, biserica noastră practică filantropia ei, însă de cele mai multe ori nu face publicitate cu acest lucru.
"Milostenia nu trebuie să creeze o discriminare religioasă"
- Instrumentele "forte" ale sectelor au fost şi sunt aşa-zisele ajutoare materiale acordate săracilor, cu scopul de a-i atrage în rândurile lor. Iniţiativa dvs., ca şi celelalte similare, le lasă însă fără obiectul muncii. Creştinul sărac mai degrabă se sprijină pe ajutorul Bisericii-Mame, când există, decât pe cel al unor străini necunoscuţi. Aici, în Sighişoara, se simte această întoarcere către matcă?
- Care este relaţia Centrului dvs. cu copiii nevoiaşi şi orfani?
- Am reuşit să amenajăm cinci garsoniere în cadrul Centrului Creştin Medical de Zi, în care oferim cazare şi masă pentru 10 copii de la ţară, ai căror părinţi, de condiţie modestă, nu au posibilitatea de a le asigura şcolarizarea la liceu în Sighişoara. În mansarda clădirii, care este deosebit de generoasă, intenţionăm să amenajăm un internat pentru copiii buni la carte, de la ţară. Preconizăm organizarea a 40 de locuri.
- Cum se va desfăşura bucuria Învierii Mântuitorului în rândul asistaţilor din Centrul dvs.?
- Sărbătoarea Învierii este praznicul prin excelenţă al bucuriei. Este cea mai mare minune pe care Domnul Hristos a săvârşit-o asupra propriei Sale persoane. Fiecare creştin, bogat sau sărac, sănătos sau bolnav, singur sau înconjurat de cei dragi, trebuie să fie fericit în ziua de Paşti şi, după bunele noastre rânduieli, şi la Crăciun, şi la Sfintele Paşti, precum şi în fiecare zi a anului bisericesc, le oferim asistaţilor noştri, pe lângă bucuria sufletească, şi mângâiere pentru trup. Ciorba şi friptura de miel, sărmăluţele, drobul, cozonacul şi dulciurile vor fi nelipsite de pe mesele lor. Ceea ce mănâncă preotul trebuie să mănânce şi omul necăjit.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
