- Nu putem privi această numire decât ca pe o sfidare, nu numai a recomandărilor Comisiei de la Veneția, ci și a principiilor de drept care fundamentează conceptul de Avocat al Poporului - instituție menită să-i apere pe cetățeni în conflictele cu administrația publică și singura abilitată să conteste la Curtea Constituțională ordonanțele de urgență ale guvernului. Cum ar putea însă un om înregimentat politic să atace o administrație dominată de partidul care l-a numit sau să conteste ordonanțele de urgență ale guvernului acestui partid? Este ca și când am pune lupul paznic la oi. De altfel, și în 2012, după tentativa de lovitură de stat a USL, Comisia Europeană îi ceruse premierului Victor Ponta, ca Avocatul Poporului să fie o persoană asupra căreia să cadă de acord toate formațiunile politice. Solicitarea era justificată de modul brutal în care Parlamentul îl demisese din funcția de Avocat al Poporului pe profesorul de drept Gheorghe Iancu, după ce acesta din urmă contestase cu succes, la Curtea Constituțională, o ordonanță de urgență privind modificarea condițiilor de revocare a președintelui. Nici atunci USL nu a ținut cont de exigențele europene, numindu-l, fără acordul celorlalte partide, pe Valer Dorneanu, fost deputat PSD și consilier al președintelui Iliescu. Nici cu prilejul numirii domnului Ciorbea nu s-a ținut cont de cererile Comisiei Europene, privind consensul politic, numirea fiind făcută, deși PDL și PNL au părăsit sala de ședințe și au contestat existența cvorumului legal. Se vede limpede că actuala putere nu are nici o jenă să politizeze toate funcțiile și instituțiile, inclusiv pe cele care prin natura lor trebuie să fie neutre din punct de vedere politic. Este vorba de o strategie care trebuie să asigure, nu numai liniștea guvernului, ci și impunitatea față de eventualele consecințe ale abuzurilor pe care le comite, iar totul se petrece în dauna cetățenilor.
Pe lângă aceste deficiențe de ordin conceptual și procedural, personajul în sine este dubios: după ce a declanșat, din orgoliu, procesul de divizare a PNȚCD, domnul Ciorbea a devenit membru în oastea de comentatori a lui Sorin Ovidiu Vântu, activ la Realitatea TV, apoi s-a înrolat în armata celor pe care, în 1996, se angajase să-i combată, adică a PSD și a aliaților săi, fiind ales senator USL. Ce garanții de integritate morală ar putea el prezenta și când oare s-a distins prin apărarea drepturilor și libertăților cetățenești?
Problemele sunt însă și mai profunde: existența unor instituții nepolitizate care să-i reprezinte exclusiv pe cetățeni în raporturile cu puterea centrală și locală, prezente în democrațiile autentice, necesită un grad de maturitate politică pe care sistemul nostru post-comunist nu l-a atins. Este, deci, o chestiune de evoluție istorică, dar și de voință politică. Iar la acest din urmă capitol stăm prost, când vine vorba de interesul cetățeanului.
- Premierul Victor Ponta a riscat să-și afecteze grav imaginea și, implicit, cota electorală, luând partea baronilor locali din PSD, care au probleme cu DNA. A făcut-o și recent, în cazurile Duicu și Mazăre, a repetat-o la întâlnirea cu președinții de Consilii Județene. De ce credeți că își asumă un asemenea risc?
- Pentru a înțelege mai bine gândirea premierului Ponta - deși acțiunile și declarațiile sale nu pot fi asociate vreunui efort intelectual - ar trebui să ne uităm la hilara sa decizie de a-și muta biroul la MApN, sub pretextul că vrea să se pună la adăpost de "înscenările" președintelui Băsescu și ale presei. Cum vor privi oare cancelariile occidentale, acest gest de circar mărunt? Pe premier însă nu-l mai poate preocupa imaginea sa internațională, de vreme ce înregistrările DNA din dosarul baronului Duicu au demonstrat că traficul de influență se făcea chiar din biroul său de la Palatul Victoria, unde domnul Duicu și oamenii săi aveau acces nelimitat. Pentru a deturna atenția de la fondul problemei, Victor Ponta a pus în scenă o farsă de prost gust, "refugiindu-se" la MApN. Poporul știe însă din vechime că "nu e locul, ci dobitocul" - adică nu de clădire ține corupția, ci de oamenii puterii, iar de aceștia Victor Ponta nu are unde fugi, căci este produsul și sclavul lor. I-a amintit-o nu demult președintele Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, care a amenințat că, dacă va fi ridicat de procurori, va trage după el toată rețeaua: „Nu o să pic doar eu ca prostul, vă iau pe toți după mine!...trag tot județul după mine, și Bucureștiul, ne ducem cu toții la mititica!" Aici este cheia înțelegerii evenimentelor politico-judiciare din ultima vreme: DNA și SRI au pornit o campanie de destructurare a rețelelor mafiote de la nivel local, izvorul putregaiului politic, economic și moral, care a făcut din România spaima UE și din noi toți cetățeni de mâna a doua ai continentului, nedoriți pe nicăieri în lumea civilizată. Datorită puterilor lor discreționare, baronii locali au fost imuni față de rigorile justiției: procesele penale împotriva lui Marian Oprișan au început acum zece ani, cele care-l vizează pe Radu Mazăre acum șapte ani, fără să se înregistreze vreun progres. Acum însă, din motive pe care le suspectăm a fi generate de preocuparea UE și NATO față de securitatea frontierei estice a civilizației occidentale (care cade pe Prut), baronii au intrat în vizorul DNA, s-au operat arestări și s-au emis și condamnări, cum a fost cazul președintelui CJ Argeș, Constantin Nicolescu, cel alintat "Costică", de premierul Ponta. Rețeaua se clatină, sau, cum spunea într-un context diferit Rodica Stănoiu, fost ministru al justiției de tristă amintire, "mușuroiul se mișcă". După cum au demonstrat convorbirile interceptate în dosarul Duicu, premierul face și el parte din mușuroi. Chiar și fără aceste interceptări era limpede că Victor Ponta a fost ales în fruntea PSD de baroni și este controlat de ei, căci baronii controlează partidul, nu invers. În această situație, premierul a încercat să aplice vechea strategie a PSD de a spune la Bruxelles ce vor să audă NATO și UE, și de a face în România ceea ce vor baronii. Strategia însă s-a perimat încă de pe vremea lui Adrian Năstase, iar România s-a desincronizat prea mult față de Occident, ca să mai poată fi acceptată așa cum este. Asistăm, probabil, la începutul sfârșitului unei anumite ordini politice girate de o clasă politică devenită de-a dreptul odioasă. Ce va urma nu este deloc sigur, căci stricăciunea morală a ajuns prea departe. Să nădăjduim, totuși, căci ne aflăm în Săptămâna Mare, când medităm asupra patimilor și Învierii.