Venind din partea celui care trebuia să reprezinte defuncta USL la alegerile prezidenţiale din toamnă, afirmaţia capătă o valoare incontestabilă. Cititorii se pot, desigur, mira, de ce tocmai acum a ajuns politicianul liberal la această constatare. Nu cumva (pot gândi ei), în declaraţia lui Crin Antonescu se iţeşte ranchiuna că, până la urmă, a fost obligat să coboare dintr-un vehicul (USL-ul) care l-ar fi dus cu certitudine la ţinta sa politică, preşedinţia ţării? Duritatea constatării poate fi motivată şi astfel, dar ea certifică, mai degrabă, observaţiile multor analişti ai evoluţiei PSD-ului, în sfertul de veac scurs de la răsturnarea comunismului. Valoarea afirmaţiei este dată, aşadar, de poziţia de actor politic principal a lui Crin Antonescu, ce a trăit în interiorul grupării. Liderul liberal confirmă că, în esenţa lui, PSD-ul este un partid "pus pe furat, dar pe furat tare...". O recitire a observaţiilor făcute, de-a lungul timpului, în istoria postdecembristă a celui mai mare partid de stânga românesc arată că, indiferent de denumirea sub care el s-a ascuns - FSN, FDSN, PDSR - PSD-ul a avut ca scop furtul avuţiei naţionale, ronţăirea "ciolanului" şi distribuirea discreţionară a câştigurilor realizate. O analiză a istoriei economice a ultimului sfert de veac în România validează concluzia că, asemănător situaţiei din "maica Rusia", "moştenitorii PCR"-ului şi ai "braţului său înarmat", Securitatea, s-au transformat, prin sistemul de complicităţi mafiote, impus de ei ca "sistem de guvernare", într-o "stăpânire de tip feudal", într-o confederaţie de baroni locali ce domină totul şi dictează totul.
Spaţiul nu ne îngăduie să rememorăm marile afaceri prin care România a fost, literalmente, total jefuită de avuţiile sale. Articolul de faţă nici nu îşi poate propune asta. Cum nu îşi poate propune nici să surprindă modul în care, prin tactici de tip leninist, de genul "tovarăşilor de drum", PSD-ul a distrus alte forţe politice care, într-un moment sau altul, s-au aliat cu el. PNL-ul a simţit-o pe propria-i piele. PDAR, PSM, PUNR, PRM şi alte grupări politice satelitare au dispărut, după ce şi-au îndeplinit rolul de a cauţiona "democratic" mişcările interesate ale aşa-zisului mare partid de stânga. Doar cu UDMR-ul jocul este ceva mai complicat, pentru că gruparea etnică, la fel de "baronizată" ca şi PSD-ul, a constatat că acesta este dispus, din nevoia de a-şi asigura câştigurile, să ignore limitele siguranţei naţionale, în anume situaţii. PSD-ul a devenit, deci, în douăzeci şi cinci de ani, o formaţiune politică de tip confederat, toţi şefii săi, de după "întemeietorul" Ion Iliescu, bazându-se pe (şi depinzând de) conducătorii filialelor judeţene, transformaţi în stăpâni absoluţi ai unităţilor teritoriale, controlate politic de ei. Controlul politic a fost promotorul controlului economic, care a devenit, la rându-i, sursa eternizării lor politice la vârful filialelor în cauză. Anunţat ca partid socialist, PSD-ul s-a transformat într-un partid oligarhic, al corupţiei şi arbitrariului, cultivând cu obstinaţie obişnuinţa "asistării", care îi face pe majoritatea alegătorilor din generaţiile îmbătrânite să îi urmeze orbeşte "indicaţiile", să îi susţină necondiţionat candidaţii. Cine cunoaşte bine istoria ultimului sfert de veac românesc nu ar trebui să se mire că în judeţe s-au format adevărate "dinastii" de politicieni şi bogătaşi, că "dreptul", recunoscut ca atare, este cel seniorial, al stăpânitorilor totali. România realizează, datorită baronilor PSD-işti, istoria retro, a fărâmiţării şi anarhiei feudale. În Rusia, ţara pe care "mişcarea" iniţiată în 1989 de I. Iliescu a vrut s-o copieze, faza a fost depăşită, ajungându-se la monarhia absolută. Nefericirea baronilor locali autohtoni este că ţara a devenit membră a NATO şi UE, fapt ce le blochează - prin reglementările lor - aspiraţiile spre dominarea societăţii dincolo de orice aparenţe.
Constituit astfel, bazat pe imposibilitatea "centrului" de a-şi impune voinţa fără limite (cel puţin în faţa UE, ale cărei principii politice au fost acceptate formal de România), PSD-ul s-a transformat într-un "partid" nereformabil. Mulţi oameni de stânga, dar şi observatori ai democraţiei noastre "originale", au sperat, după 1996, la prima alternanţă la putere, că - trecut în opoziţie - PSD-ul se va transforma, va deveni cu adevărat un partid social-democrat european. Succesorul lui Iliescu la şefia lui, Adrian Năstase, părea reformatorul decis să stopeze politica cu iz rusesc şi balcanic a antecesorului său, impunând lideri noi la şefia filialelor şi o orientare politică modernă, capabilă să-i alinieze gruparea la stânga democratică europeană. Lozinca "Şi-au umplut sacul, să se retragă în pace!" nu a funcţionat însă, iar Năstase (corupt el însuşi până în măduva oaselor) a trebuit să constate că îndepărtarea de baronii locali duce la pierderea funcţiei de preşedinte la care a candidat, cea mai înaltă în stat. Episodul Mircea Geoană, ce a urmat, a confirmat că în PSD, bunul plac şi aspiraţiile reunite ale baronilor fac legea. Siguri de fiefurile lor, ei l-au împins în faţă, după eşecul prezidenţial al "prostănacului", pe Victor Ponta, cel ce părea, asemenea lui Ceauşescu, la începuturile sale, uşor de manevrat, de condus. Asediaţi de cerbicia cu care Traian Băsescu, preşedintele în funcţiune, a susţinut lupta cu "sistemul ticăloşit" şi independenţa Justiţiei, ei i-au impus lui Ponta eliminarea "componentei liberale" din USL şi prepararea lui personală pentru candidatura la preşedinţia României. Baronii locali ai PSD-ului au fost dezamăgiţi că USL-ul nu a reuşit să adopte o nouă Constituţie, să impună regionalizarea şi descentralizarea (care le-ar fi dat puterea absolută în "zonele" lor), să legifereze amnistia, graţierea şi superimunitatea (care îi puneau la adăpost de orice limitare legislativă). Regrupaţi, după eliminarea PNL-ului, baronii îi solicită ferm lui Ponta să candideze, pentru ca statul să treacă astfel, în întregime, în mâinile lor.
Pentru actualul lider de partid, opţiunea nu va fi uşoară. Pierderea "prezidenţialelor" îi va nărui cariera; câştigarea lor îl va face "sclavul" baronilor locali. Ponta e, în secret, cum nu se poate mai mulţumit de operaţiunile DNA, care îi "închide" pe dinozaurii PSD-işti (ca Nicolescu sau Constantinescu), pe care s-a angajat să-i apere. Justiţia nu poate însă moderniza un partid în care locul "seniorilor" este rapid ocupat de "juniori" de acelaşi calibru (ca Mazăre, Şova etc.), vizând aceleaşi obiective. Noua generaţie de baroni este, după toate datele, mai feroce şi mai rapace decât cealaltă.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
