Anul 2014 marchează împlinirea unui sfert de veac de la victoria Revoluţiei Române din decembrie 1989. 25 de ani de libertate şi democraţie, dar şi de mari deziluzii. O perioadă aproape egală cu o generaţie, în care românii au redevenit europeni cu acte în regulă, încercând să pună în paranteze comunismul, dar ajungând în multe cazuri să-l regrete. Un timp al libertăţii depline, dar goale de conţinut, în care românii au înţeles, în cele din urmă, că au în frunte o clasă politică de cea mai proastă condiţie: lipsită de viziune, de demnitate, de iubire de ţară, care n-a găsit căile cele mai potrivite de a aduce dezvoltarea şi bunăstarea pe masa românilor. Dr. Călin Georgescu este unul dintre cei mai importanţi experţi români în dezvoltare, şi anume în dezvoltarea durabilă. Între 1997-2013 a fost Director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă din România, iar din anul 2013, este Preşedintele Clubului de la Roma (Centrul European de Cercetare din Viena, Austria). Deşi deţine o funcţie internaţională atât de înaltă, dr. Călin Georgescu este un activist dedicat cauzei naţionale. Domnia sa ne face onoarea de a deschide un serial de interviuri legate de împlinirea unui sfert de veac de la Revoluţia din 1989.
"Se impune urgent reprofesionalizarea României"
- În ultimii 25 de ani, destinul României s-a schimbat radical, acumulând fapte şi întâmplări pentru care nu a fost întotdeauna pregătită. Care este, pentru dvs., trăsătura fundamentală a vieţii româneşti din această perioadă?
- Eu, în aceşti 25 de ani, am văzut în România doar promovarea malignă a incompetenţei. De aceea, cred că se impune urgent reprofesionalizarea României şi restabilirea valorilor morale ireproşabile, de care, în istoria sa, poporul nostru a făcut dovadă prin fapte.
- Din punctul în care ne aflăm, unii spun că mai jos nu se poate merge. Dacă e aşa, unde se află salvarea României?
- Salvarea se află la ţară, în universul micului producător, al ţăranului care a dat identitatea românilor. Doar prin el poţi contracara asediul corporaţiilor, care îţi dictează ce să mănânci, ce să bei, cu ce să te îmbraci, ba chiar şi cum să gândeşti. Ţăranul îşi organizează singur propria producţie. Graţie lui vom rezolva, în cea mai mare parte, problema şomajului. Toată lumea va avea ceva de făcut. Dacă ştii să faci ceva cu mâna ta, nu depinzi de nimeni, eşti autonom. Acum, românii bat drumurile Occidentului, slugărind prin străini, în loc să muncească şi să prospere în ţara lor. Tot ce ar trebui să facem, ca guvern naţional, ar fi să promovăm micul întreprinzător, breslele şi meseriile larg răspândite, ajutate de o industrie performantă şi nepoluantă. Acţiuni precise, nu bătut apa în piuă pe marginea unor generalităţi. Micul producător ne oferă, prin urmare, definiţia succesului.
- Ţăranilor li se cântă prohodul. Ei sunt pe cale de dispariţie. Mai pot fi un element identitar al românilor?
- Ţăranul român a fost în mare parte distrus de febra consumistă şi de supermarketurile care s-au înmulţit enorm după '89, la nivelul întregii ţări. Apoi a fost redus la tăcere, fiindu-i atacat cadrul natural, de care depinde existenţa sa. A fost jefuit orbeşte, s-a vândut pe nimic resursa primară de care depindea. Prin urmare, în primul rând, eu aş promova gospodăria ţărănească tradiţională. Prin ea am ajunge şi la producţia bio, în mod natural. România, ţară bio! Cu ea aş cuceri lumea toată! Dacă se pune la punct agricultura ţărănească tradiţională, exporturile de legume, fructe şi grâne româneşti se vor face nu pe bani, ci contra aur.
"România este poligon de încercări pentru sistemul bancar internaţional"
- Cum să sprijine băncile esenţa dezvoltării noastre, când peste 80% din ele sunt străine? Nu au nici un interes să o facă. În 25 de ani, decapitalizarea băncilor româneşti s-a făcut cu bună ştiinţă.
- Cu binecuvântarea puterii politice...
- Problema este că degeaba deţii puterea, dacă nu ştii ce să faci cu ea sau nu ai cu cine să faci ceea ce ţi-ai propus. România este poligon de încercări pentru sistemul bancar internaţional. La filialele din ţara noastră, băncile-mamă trimit cadre de conducere slab pregătite profesional, dispuse la experimente, care duc o politică de jecmănire a populaţiei, şi nu de dezvoltare. S-a ajuns la situaţii absurde: dacă "economiseşti" la o bancă, ajungi să retragi, la sfârşit, mai puţin decât ai depus! România ar trebui să aibă o instituţie de credit agricol, aşa cum a propus Take Ionescu, în documentul "România în anul 3000", încă din 1920. Ce oameni, ce viziune, ce dăruire faţă de ţară!
"În politica românească postdecembristă lipseşte harta viitorului"
- Ce lipseşte din politica postdecembristă, în contrast cu politica epocii lui Take Ionescu?
- Din păcate, în politica românească postdecembristă lipseşte cu desăvârşire o viziune pe termen lung. Lipseşte harta viitorului. Dacă guvernul ar înţelege ce şansă uriaşă are România în plină criză, ar face un salt gigantic, nu doar pentru refacerea ei, ci şi pentru a ocupa o poziţie de lider imbatabil, cel puţin în zona balcanică. Să nu uităm că România nu este o ţară oarecare. Noi, românii, suntem o civilizaţie. De aceea, necesităţile politicii externe ale României sunt mai ales păstrarea identităţii statului în faţa atacului entităţilor non-statale, adică a corporaţiilor şi "investitorilor strategici", de genul fondurilor speculative. România are nevoie de un stat care îşi serveşte cu abnegaţie cetăţenii, şi nu de unul care slugăreşte capitalul internaţional. Consolidarea şi dezvoltarea statului naţional unitar modern trebuie să fie deviza noastră, aşa cum a fost a înaintaşilor noştri. Întărirea statului este esenţială în vremurile pe care le trăim. Statul român nu trebuie să se îndepărteze sub niciun motiv de rădăcinile sale şi de istoria neamului. Când statul serveşte "corectitudinea politică" şi trimite jandarmii să-i bată pe truditorii pământului care-şi apără dreptul la apă şi hrană, aşa cum se întâmplă la Pungeşti, ne aflăm deja în faţa unei trădări de ţară. Poporul nu mai poate rămâne indiferent!
- Aţi afirmat că redresarea statului nu se poate face decât "prin noi înşine". Mai putem invoca acest concept interbelic, în epoca globalizării?
- "Totul ne este permis, dar nu totul ne este şi de folos", spunea Sfântul Apostol Pavel. Şi mai spunea că absolut totul se face doar semănând dragoste, nu ură şi trădare. Lucrurile au mers prea departe, din cauza modului total inadecvat de conducere a ţării în ultimii 25 de ani. Cei care au deţinut puterea au urmărit doar interesele lor personale şi de grup, şi nu pe cele ale ţării. Or, nu ai cum să fii de folos ţării tale, dacă nu o iubeşti şi dacă nu-i vrei binele! Sunt ţări importante care, în ultimii 20 de ani, s-au dezvoltat spectaculos, pe baza modelului "prin noi înşine". În anii '70, Finlanda era la coada ţărilor scandinave, acum este în fruntea lor. Japonia, Norvegia, Polonia, Ungaria sunt alte exemple grăitoare de ţări care nu au cedat presiunilor "terminatorilor" internaţionali şi au reuşit să prospere economic. A ne dezvolta prin noi înşine înseamnă, în primul rând, a investi în om. Or, aceasta a lipsit la noi cu desăvârşire. Românul trebuie lăsat să facă ce poate el mai bine, nu ce cred de cuviinţă nişte funcţionari de la Bucureşti sau Bruxelles, şi atunci toată ţara va înflori. Din păcate, istoria este minimalizată; pur şi simplu s-a tăiat panglica istoriei, s-a întrerupt legătura cu eroii şi martirii neamului, uitându-se că fiecare generaţie făureşte istoria celor următoare.
"În prezent, ţara se află sub asediul marilor corporaţii"
- Românii din Pungeşti şi din Roşia Montană nu se mai luptă cu Statul, ci cu mari corporaţii, cărora li s-a cedat dreptul de folosinţă asupra bogăţiilor din subsol. Acolo s-a ajuns la dictatură. Ce rol mai joacă politicul în acest context?
- Corporaţiile dictează, la ora actuală, politicului în cea mai mare parte a lumii. Urmărind doar propriul profit, ele ascund realitatea, subminând viitorul generaţiilor tinere şi privând naţiunile de lideri autentici şi de patrioţi. 200 de multinaţionale sunt mai puternice decât 150 de state la un loc! Domeniul economic este condus de FMI, Banca Mondială şi Organizaţia Mondială a Comerţului. Troica aceasta a dus la prăbuşire economică şi la dezastru ecologic în multe locuri din lume. În loc de politici economice serioase, românilor li se oferă pâine şi circ: să cumperi marfa altora şi să crezi că trăieşti bine. Aceasta, pe un fond de sărăcie şi decădere morală fără precedent. Cantitatea de pâine vândută a scăzut cu 25% faţă de 1990, iar numărul cărţilor, cu 85%. Sunt cifre care vorbesc de la sine despre starea precară şi lipsa de viitor a României în actuala situaţie. România are nevoie de o conducere capabilă să se opună proiectelor geopolitice care vizează distrugerea statelor naţionale şi transformarea ţării într-un teren de vânătoare economică (masacrarea faunei, vânătorile cu acte mai mult sau mai puţin în regulă sunt un capitol la fel de trist). Ţara trebuie să găsească o poziţie de echilibru între forţele geopolitice globale şi să înveţe să negocieze cu puterile lumii, având ca ancoră doar interesul naţional. Putem să spunem, fără teama de a greşi, că destabilizarea prezentă a Ucrainei, prin proteste violente dirijate, este pe punctul de a declanşa un nou război rece între Rusia şi SUA. În acest nou context extrem de tensionat, România, în loc să fie un factor de stabilitate, apare, prin scandalurile politice la zi, ca un no man's land, un fel de tărâm al nimănui, care poate oricând exploda, aruncând în aer întreaga regiune sud-estică a Europei. Iată de ce, mai mult ca oricând, avem nevoie de lideri respectaţi pe plan internaţional, capabili să întărească statalitatea României şi să găsească alte surse de finanţare decât vânzarea pe nimic a bogăţiilor naturale şi activelor naţiei. Acţiunea de la Pungeşti este relevantă. Statul apără o corporaţie împotriva propriilor săi cetăţeni. Oamenii sunt bătuţi în curtea lor. Este mai rău decât într-un război împotriva unei puteri străine! A luat cumva UE poziţie faţă de această încălcare flagrantă a celor mai importante drepturi ale omului, faţă de o acţiune criminală fără precedent?
- Cum ar putea România să-şi folosească atuurile naturale?
- Singura soluţie este dezvoltarea durabilă sau, mai corect spus, sustenabilă, pentru că vorbim de obiective pe termen lung. Dezvoltarea nu trebuie să se facă prin epuizarea resurselor, ci la niveluri şi în ritmuri care să permită regenerarea acestora. Pe acest fond se duce o luptă aprigă pentru ceea ce numim resurse strategice, adică apa şi hrana, dar şi energia verde. Or, România mai deţine încă posibilităţi importante de utilizare a acestor resurse. Ştim ce urmează; întrebarea este dacă suntem pregătiţi să întâmpinăm acest val al schimbării.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
