Este doctor în matematici şi unul din promotorii informaticii româneşti, ale cărui scrieri au fost distinse de Academia Română. Gustul pentru cunoaştere, curiozitatea şi convingerea că ştiinţa are propriile ei limite l-au determinat să-şi dedice întreaga viaţă studiului unor fenomene stranii, care i-au adus faima şi aprecierea ca ufolog. Mărturie stau cele peste 20 de cărţi şi cele aproape 1000 de articole publicate, în încercarea de a elucida tainele fenomenului OZN. Dan Farcaş este şi un cunoscut autor al genului SF. Participă constant la conferinţe pe tema ştiinţelor de graniţă, iar din 2011, este preşedintele Asociaţiei pentru Studiul Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate, din Bucureşti.
Paşaport către Cosmos
- Domnule Farcaş, ultimele decenii v-au adus în atenţia publicului mai ales ca specialist în fenomenul OZN. Cum a apărut în viaţa dvs fascinaţia pentru ceea ce există dincolo de planeta noastră? A existat vreun moment în copilărie când aţi descoperit atracţia pentru aventurile cosmice?
- Păstrez din copilărie amintirea unor lucruri absolut inexplicabile, care se întâmplau de fiecare dată în timp ce dormeam. De mai multe ori m-am trezit speriat, cu sentimentul limpede al unei prezenţe străine lângă mine, care tocmai dispărea, din care reţineam sau vedeam doar ultimele secvenţe: o mână, un foşnet etc. Era ceva de-a dreptul terifiant, iar părinţii se grăbeau să mă liniştească. Ştiu că unii ar spune că erau mici halucinaţii între vis şi trezie. Dar să nu uităm că tocmai stările acestea alterate de conştiinţă sunt cele care permit accesul la alte lumi. Ceva s-o fi întâmplat atunci, în visele acelea pe care nu mi le pot aminti în întregime, încât am trăit toată copilăria cu această stranie deschidere către altă realitate. Acasă, la Reşiţa, unde m-am născut, nu aveam decât o bibliotecă de un metru pătrat. Erau acolo câteva romane de Al. Dumas, un lexicon în mai multe volume pe care îl păstrez şi astăzi, dar şi o carte de astronomie în limba maghiară, pe care o primisem de la un unchi şi din care citeam fluent, chiar dacă făcusem şcoala în româneşte. Căutam cu aviditate cărţi despre Cosmos, iar serile, când ne puneam în pat eu şi fratele meu, ne spuneam poveşti despre alte planete. Mai păstrez încă benzile desenate pe care le făceam împreună, care ilustrau aventurile noastre în Univers, dar şi o foaie pe care desenasem cărţile pe care urma să le scriu. Aveam ideea fixă că în viaţa asta trebuie să scriu nişte cărţi, aşa că am început destul de devreme. La opt ani, "scriam" deja o carte de astronomie - un fel de carneţel în care copiam ceea ce citeam despre planete şi meteori. Nu ştiu să explic, era ceva amestecat între premoniţie şi planificare. Mai târziu în viaţă, am simţit pur şi simplu că sunt împins de hazard spre zona asta de interes. Nu mi-am propus să mă ocup de extratereştri, lucrurile au venit treptat spre mine. Iar întâmplările acelea ciudate din copilărie au făcut să-mi fie mult mai uşor să cred în existenţa unor asemenea fiinţe.
- Sunteţi absolvent de matematică, ca punct de pornire. E matematica un bun instrument de cunoaştere a lumii?
- La matematică am ajuns dintr-o întâmplare, fiindcă am fost respins medical la Politehnică. Am ieşit însă şef de promoţie, deşi nu am fost nicio clipă pasionat cu adevărat. Nu mă interesa decât să-mi iau examenele repede şi bine, ca să-mi pot dedica timpul rămas liber altor cărţi (eventual interzise) despre univers, filosofie sau spiritualitate. Matematica mi-a dat însă ocazia să lucrez ca informatician în cadrul Institutului Politehnic din Timişoara, pe unul din primele computere din România, MECIPT 1. Tot în perioada aceea, lucram în cadrul unui proiect, la crearea unui computer care să funcţioneze după modelul creierului uman. Ca să înţeleg mai bine sistemul nervos şi mintea omenească, am început să particip la un soi de seminar ţinut de marele profesor universitar şi medic psihiatru Eduard Pamfil. Încercam, în cadrul acelor dezbateri, să explicăm mintea omenească prin ceea ce este creierul, ne izbeam însă tot timpul de lucruri inexplicabile. Am înţeles atunci că ştiinţa operează întotdeauna cu o lume ideală, o lume a generalizărilor. Matematica nu se poate aplica perfect decât la lucruri abstracte, iar viaţa nu e niciodată aşa. Trebuie să acceptăm că există părţi ale realităţii care nu ne sunt accesibile la nivel raţional. Bazându-ne numai pe raţiune, ratăm foarte multe lucruri. E adevărat că multe fenomene pot fi cuprinse în modele matematice. Dar modelele matematice sunt un fel de pat al lui Procust, nu pot cuprinde toată bogăţia realităţii, inevitabil o ciuntesc.
"Pe alte planete, viaţa putea să apară cu mult înaintea celei de pe Pământ, chiar cu un miliard de ani mai devreme"
La Machu Picchu, pe urma misterelor omenirii
- Eu am crescut în anii '50-'60, în care multe biblioteci au fost arse, în care nu prea am avut acces la cărţi bune, în care am fost îndoctrinaţi cu ateism şi materialism dialectic, în timp ce preoţii erau trimişi în temniţă. Am crescut prin urmare ca ateu şi niciodată, mai târziu, nu am putut să mai revin la spiritualitate în felul acela profund, ortodox, clasic. Dar universul nostru este atât de mare, încât încap în el mult mai multe lucruri decât ne imaginăm. Chiar gândind strict materialist şi ştiinţific, se poate demonstra că undeva, în univers, pot exista nişte civilizaţii aflate cu mult deasupra noastră, pe care oamenii nu le pot deosebi de ceea ce în mod tradiţional numim Dumnezeu.
- Cum ar putea demonstra ştiinţa aşa ceva?
- Simplu. S-a calculat că vârsta universului, de la Big Bang încoace, este de 13,8 miliarde de ani. În acest univers închis există cam 150 de miliarde de galaxii. Galaxia noastră are între 100 şi 400 de miliarde de stele. Pământul s-a născut acum 4,5 miliarde de ani, puţin după Soare. Şi abia începând de acum 10.000 de ani putem vorbi de civilizaţie umană pe pământ. A fost, deci, nevoie de aproape cinci miliarde de ani ca să apărem noi. Numai că astronomii au descoperit stele mai bătrâne cu un miliard de ani decât soarele. Universul nu a mers cu un dirijor ritmic, există şi foarte mult hazard la mijloc, care arată că pe alte planete, viaţa putea să apară cu mult înaintea celei de pe Pământ, chiar cu un miliard de ani mai devreme.
- Dacă aceste fiinţe extraterestre există cu adevărat, de ce nu comunică direct cu noi?
- Ca să pot răspunde la întrebarea asta, în 1983 am publicat chiar o carte: "De ce tac civilizaţiile extraterestre?" Pe scurt, astronomii au afirmat că, şi dacă ar exista aceste civilizaţii, distanţele între planete sunt enorme, iar, conform lui Einstein, viteza luminii nu poate fi depăşită. Ar rezulta că o călătorie de la ei până la noi nu ar putea fi efectuată în timpul unei vieţi. Dacă cea mai apropiată civilizaţie e la o mie de ani lumină, nu poţi construi o rachetă care să meargă cu o asemenea viteză. Iar dacă ai
Petra, Iordania
- Cum privesc oamenii de ştiinţă toate aceste ipoteze?
- Şi matematicienii, şi fizicienii, şi astronomii, tind să respingă ipoteza prezenţei unor fiinţe nepământene. Dacă ieşi însă din coaja raţională, dacă citeşti şi studiezi un pic în direcţia aceea, îţi dai repede seama că universul e cu mult mai straniu decât erai în stare să presupui. Numărul enorm de mare de mărturii de întâlniri de gradul III ne obligă să tratăm existenţa lor cu seriozitate. Ştiinţa pune o condiţie restrictivă, nu acceptă un fapt decât dacă poate fi văzut sau dus în laborator şi studiat, pentru ca orice sceptic să fie lămurit. Tot ce nu intră în categoria asta e tratat drept iluzie sau fantezie. Oamenii de ştiinţă, în general, nu sunt oameni lipsiţi total de dimensiunea spirituală. Însă cei mai mulţi nu pot reuni cele două laturi în ei înşişi. Îl aşează pe Dumnezeu într-un sertar, iar ştiinţa o pun în alt sertar. Or, realitatea e una singură, iar Dumnezeu, în măsura în care eu admit că El există, se manifestă în această realitate. Segregarea asta mi se pare de proastă calitate. În fine, în ultima vreme, unii oameni de ştiinţă s-au întrebat dacă nu cumva ar trebui să fie ridicată şi mărturia la rang de dovadă, având în vedere câte mii de persoane susţin că au văzut aceleaşi lucruri. Biserica, o instituţie care se bazează în întregime pe mărturie, sprijină această tendinţă.
La cascada Iguazu - Argentina
- 50% din mărturiile celor care au fost aşa-zis răpiţi de extratereştri vorbesc de existenţa unor fiinţe înalte de un metru, de culoare cenuşie, cu o îmbrăcăminte mulată, nu prea vizibilă, de tipul unui combinezon, şi fără nicio distincţie a sexului. Capul lor e dublu faţă de al oamenilor, ochii sunt foarte mari, gura e doar o tăietură, n-au buze, iar nasul e foarte mic, doar două orificii. Mâinile au doar două degete, picioarele sunt subţiri, iar corpul nu are păr. Alte 25% din mărturii vorbesc de nişte înalţi blonzi, de doi metri sau doi metri şi jumătate, cu plete lungi, evident sexuaţi şi îmbrăcaţi într-o cămaşă albă, până la pământ. Mai sunt şi cei care dau mărturie de existenţa unor reptilieni, nişte fiinţe de diverse mărimi, cu două mâini şi două picioare, piele solzoasă şi faţă asemănătoare reptilelor. Astea ar fi categoriile cel mai des întâlnite în descrieri.
- Cum ar trebui să interpretăm această intruziune a altor civilizaţii în lumea noastră? Vor ele să ne transmită un mesaj sau urmăresc altceva?
- Multe persoane care au intrat în contact cu fiinţe extraterestre susţin că au primit nişte informaţii, nişte revelaţii sub formă de imagini, în care li s-a arătat pământul distrus de un cataclism. Au primit avertismente ecologice, cu privire la grija faţă de planetă, sau îndemnuri împotriva războiului. Se prea poate ca această inteligenţă superioară să urmărească un scop prin noi, să se folosească de noi, să vrea să ne ducă într-o anumită direcţie, să ne monitorizeze şi la nivel moral prin trimişii religioşi, pentru a ţine omenirea pe drumul evoluţiei. Uneori, s-ar putea ca ea să intervină direct, prin tot felul de experimente genetice, despre care există nenumărate dosare şi dovezi actuale, dar şi foarte multe referinţe interpretabile în cărţile sfinte.
- Sună destul de spectaculos. Ne puteţi da un exemplu?
Mexic, Palenque
- Ceea ce spuneţi pare mai degrabă de ordinul filmelor science-fiction. Sunt toate aceste mărturii credibile?
- Sunt oarecum credibile, prin numărul lor extrem de mare. Sunt sute şi sute de persoane care povestesc acelaşi lucru, cu aceleaşi detalii. Poate că aceşti hibrizi care se pun la cale au rolul de a schimba specia umană, pentru a o face mai bună. Un lucru e cert. În 1992, la Massachusetts Institute of Technology s-a organizat o conferinţă de cinci zile, pentru studiul răpirilor de oameni, făcute de extratereştri. Au participat specialişti de nivel universitar, cu doi co-preşedinţi, unul profesor şi doctor în fizică, la Massachusetts Institute, celălalt, profesor de psihiatrie, doctor şi fost director al spitalului universitar de boli psihice de la Harvard. Aveau pe masă 2000 de dosare pline de cazuri de astfel de răpiri. Acest psihiatru, John Mack, îşi imagina că oamenii respectivi suferă de o boală psihică specială, de numele căreia îşi va lega numele. Însă, în urma nenumăratelor teste psihiatrice, psihologice, sociologice, la care a supus cam 100 dintre ei, a reieşit că sunt oameni perfect normali, bine încadraţi social şi eficienţi la locul de muncă. Veneau din medii sociale extrem de diferite, erau de religii diverse, şi totuşi povesteau aceeaşi poveste, cu vreo 60 de detalii concrete. La finalul conferinţei, John Mack a trebuit să accepte că respectivii subiecţi în mod cert nu mint şi nu sunt bolnavi mintal. Ulterior, a scris câteva cărţi foarte relevante pe tema existenţei unor civilizaţii extraterestre. Sunt fapte care îţi dau fiori.
"Dumnezeu este dincolo de tot ce ne-am putea imagina cu mintea noastră omenească"
- Jacques Vallée, ufolog şi astronom de renume, un părinte al internetului de azi şi cel care a cartografiat prima dată planeta Marte, a descoperit ceva înfricoşător. Şi anume, că în descrierile celor care au întâlnit un OZN există multe detalii, aparent fără logică, care sunt identice cu cele existente în cazul apariţiilor mariale de la Fatima sau din altă parte. Soarele începe să joace, apariţia luminoasă coboară ca o frunză căzătoare, dintr-o dată se face foarte frig etc. Iar John Mack, despre care v-am vorbit deja, citează un vindecător din tribul nord-american Lakota, care vorbeşte despre fiinţe coborând de pe alte tărâmuri, spunând: "Învăţaţii albi numesc asta OZN, deoarece ei n-au exerciţiu, au pierdut contactul cu Înţelepciunea, Cunoaşterea, Puterea şi Harul. Au pierdut contactul cu poporul din stele". Toate lucrurile astea ar trebui să ne pună pe gânduri. Părerea mea este o blasfemie, desigur, dar toate religiile sunt nişte ecouri ale unei realităţi mult mai ample, nişte ecouri palide preluate de oameni, cu limitele lor omeneşti. Nicio revelaţie nu te poate face să înţelegi Totul, orice revelaţie e doar o străluminare, o înţelegere omenească, în limitele minţii noastre. Totul e interpretabil şi poate fi văzut şi puţin altfel. Nu e vorba de a nega nişte valori spirituale, ci de a nega forma în care ele ne sunt livrate pentru consumul curent. Fără religie, care să dea o direcţie morală, omenirea s-ar cufunda în animalitate. De aceea e ea atât de importantă, chiar dacă religiile, fiecare în parte, au limitele lor. Oamenii s-au obişnuit să numească sacru tot ceea ce îi depăşeşte. Dar am putea, la fel de bine, să privim aceste fiinţe superioare ca pe nişte hipercivilizaţii, care ne-au depăşit de multă vreme. De altfel, şi Biserica a început să fie mai tolerantă la această idee.
- Vă referiţi la Biserica Ortodoxă?
- Nu, ortodocşii spun că tot ce se leagă de OZN-uri e lucrare diavolească şi cu asta au închis subiectul. Catolicii, însă, sunt mai prudenţi. Corrado Balducci, teolog din Curia Vaticanului şi prieten apropiat al Papei Ioan Paul al II-lea, care printre altele era şi exorcist, a apărut pe RAI Due, în Italia, de mai multe ori, şi a declarat că extratereştrii există, că sunt prea multe dovezi pe care nu le putem nega. Extratereştrii - a mai zis el - nu exclud puterea lui Dumnezeu, care se întinde peste întregul univers, şi în niciun caz nu sunt manifestări demonice. Chiar şi Papa Ioan Paul al II-lea, întrebat de un copil, în anul 2000, dacă extratereştrii există, a răspuns "da, copile, şi ei sunt copiii lui Dumnezeu, cum suntem şi noi".
- V-au schimbat toate aceste lucruri ştiute viziunea despre divinitate? Cum vi-l imaginaţi pe Dumnezeu?
- E frumos să ne imaginăm un Dumnezeu cu barbă, care creează un Adam şi o Eva, dar realitatea este mult mai complexă. Adevăratul răspuns este că nu mi-l pot imagina, pentru că este dincolo de tot ceea ce ne-am putea imagina noi, cu mintea noastră omenească. Dacă admit că deasupra mea este un Dumnezeu, în niciun caz nu pot admite că foloseşte un vocabular ca al meu, ori logica sau matematica mea. Şi matematica, şi vocabularul meu au limite. În timp ce despre Dumnezeu am o părere mai bună. Inteligenţa şi creativitatea Lui trebuie să poarte cu totul alt nume, căci au cu totul altă anvergură şi sunt intraductibile în inteligenţa, creativitatea sau vocabularul uman.
"Se prea poate ca OZN-urile să vină de acolo de unde ne ducem noi după moarte"
- Să ne întoarcem un pic la realitatea noastră palpabilă. Aţi investit o mare parte a vieţii cercetând aceste fenomene neelucidate. A meritat pariul cu cunoaşterea, cu necunoscutul?
- Eu zic că da. Cunoaşterea acestor lumi de dincolo de noi e o provocare la care ştiinţa nu poate răspunde. Bucuria de a descoperi realitatea şi sub alt unghi îmi umple viaţa şi-mi dă mulţumire.
- Cum percepeţi moartea în lumina tuturor acestor descoperiri? Vă mai e frică de ea?
- Nu-mi pot imagina nici Raiul, nici Iadul. Mult mai aproape de mine e viziunea unei Akasha, ca în religia hindusă, o mare bibliotecă, depozit al memoriei universale, instituit de o inteligenţă superioară, în care suntem transcrişi încă din timpul vieţii. E acea Carte a Vieţii de care vorbesc religiile, o lume de avataruri, similară cu realitatea virtuală, pe care noi, oamenii, abia începem să o creăm. Văzută aşa, viaţa continuă şi după moarte, chiar dacă nu la fel de complex şi de vesel ca aici, pe Pământ. Dincolo e multă butaforie. E poate aceeaşi realitate, dar în altă formă a ei. Acelaşi Jacques Vallée, de care vă vorbeam, a
Armata de teracotă, China
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
