Dr. CĂLIN GEORGESCU - "25 de ani de promovare malignă a incompetenței"

Președintele Clubului de la Roma, pe Europa

Anul 2014 marchează împlinirea unui sfert de veac de la victoria Revoluției Române din decembrie 1989. 25 de ani de libertate și democrație, dar și de mari deziluzii. O perioadă aproape egală cu o generație, în care românii au re­de­venit europeni cu acte în regulă, încercând să pună în paranteze comunismul, dar ajungând în multe cazuri să-l regrete. Un timp al libertății depline, dar goale de conținut, în care românii au înțeles, în cele din urmă, că au în frunte o clasă politică de cea mai proastă con­diție: lipsită de viziune, de demnitate, de iubire de ța­ră, care n-a găsit căile cele mai potrivite de a aduce dez­voltarea și bunăstarea pe masa românilor. Dr. Călin Georgescu este unul dintre cei mai importanți experți români în dezvoltare, și anume în dezvoltarea durabilă. Între 1997-2013 a fost Director executiv al Cen­trului Național pentru Dezvoltare Durabilă din Ro­­mânia, iar din anul 2013, este Președintele Clu­bu­lui de la Roma (Centrul European de Cercetare din Viena, Austria). Deși deține o funcție internațională atât de înaltă, dr. Călin Georgescu este un activist de­dicat cauzei națio­nale. Domnia sa ne face onoarea de a deschide un serial de interviuri legate de împlinirea unui sfert de veac de la Revoluția din 1989.

"Se impune urgent reprofesionalizarea României"

- În ultimii 25 de ani, destinul României s-a schim­bat radical, acumulând fapte și întâmplări pentru care nu a fost întotdeauna pregătită. Care este, pentru dvs., trăsătura fundamentală a vieții ro­mânești din această perioadă?

- Eu, în acești 25 de ani, am văzut în România doar promovarea malignă a incompetenței. De aceea, cred că se impune urgent reprofesionalizarea Româ­ni­ei și restabilirea valorilor morale ireproșabile, de care, în istoria sa, poporul nostru a făcut dovadă prin fapte.

- Din punctul în care ne aflăm, unii spun că mai jos nu se poate merge. Dacă e așa, unde se află sal­varea României?

- Salvarea se află la țară, în universul micului producător, al țăranului care a dat identitatea româ­ni­lor. Doar prin el poți contracara asediul corporațiilor, care îți dictează ce să mănânci, ce să bei, cu ce să te îm­braci, ba chiar și cum să gândești. Țăranul își or­gani­zează singur propria producție. Grație lui vom rezolva, în cea mai mare parte, problema șomajului. Toată lumea va avea ceva de făcut. Dacă știi să faci ceva cu mâna ta, nu depinzi de nimeni, ești autonom. Acum, românii bat drumurile Occidentului, slugărind prin străini, în loc să muncească și să prospere în țara lor. Tot ce ar trebui să facem, ca guvern național, ar fi să promovăm micul întreprinzător, breslele și me­se­rii­le larg răspândite, ajutate de o industrie perfor­man­tă și nepoluantă. Ac­țiuni precise, nu bătut apa în piuă pe marginea unor generalități. Micul producător ne oferă, prin urmare, definiția succesului.

- Țăranilor li se cântă prohodul. Ei sunt pe cale de dispariție. Mai pot fi un element identitar al ro­mânilor?

- Țăranul român a fost în mare parte distrus de febra consumistă și de supermar­ke­turile care s-au înmulțit enorm după '89, la nivelul întregii țări. Apoi a fost redus la tăcere, fiindu-i atacat cadrul natural, de care depinde existența sa. A fost jefuit orbește, s-a vândut pe nimic resursa primară de care depindea. Prin urmare, în primul rând, eu aș promova gos­podăria țărănească tradițională. Prin ea am ajunge și la producția bio, în mod natural. România, țară bio! Cu ea aș cuceri lumea toată! Dacă se pune la punct agricultura țărănească tradițională, exporturile de le­gume, fructe și grâne românești se vor face nu pe bani, ci contra aur.

"România este poligon de încercări pentru sistemul bancar internațional"

- Dacă perspectiva despre care vorbiți e reală, de ce nu sprijină băncile din România țărănimea?

- Cum să sprijine băncile esența dezvoltării noas­tre, când peste 80% din ele sunt străine? Nu au nici un interes să o facă. În 25 de ani, decapitalizarea băn­cilor românești s-a făcut cu bună știință.

- Cu binecuvântarea puterii politice...

- Problema este că degeaba deții puterea, dacă nu știi ce să faci cu ea sau nu ai cu cine să faci ceea ce ți-ai propus. România este poligon de încercări pen­tru sistemul bancar internațional. La filialele din țara noastră, băncile-mamă trimit cadre de conducere slab pregătite profesional, dispuse la experimente, care duc o politică de jecmănire a populației, și nu de dez­vol­tare. S-a ajuns la situații absurde: dacă "eco­no­mi­sești" la o bancă, ajungi să retragi, la sfârșit, mai pu­țin decât ai depus! România ar trebui să aibă o ins­ti­tuție de credit agricol, așa cum a propus Take Iones­cu, în documentul "România în anul 3000", încă din 1920. Ce oameni, ce viziune, ce dăruire față de țară!

"În politica românească postdecembristă lipsește harta viitorului"

- Ce lipsește din politica postdecembristă, în contrast cu politica epocii lui Take Ionescu?

- Din păcate, în politica românească postdecem­bris­tă lipsește cu desăvârșire o viziune pe termen lung. Lipsește harta viitorului. Dacă guvernul ar în­țe­lege ce șansă uriașă are România în plină criză, ar face un salt gigantic, nu doar pentru refacerea ei, ci și pentru a ocupa o poziție de lider imbatabil, cel pu­țin în zona balcanică. Să nu uităm că România nu este o țară oarecare. Noi, românii, suntem o civili­zație. De aceea, necesitățile politicii externe ale Ro­mâniei sunt mai ales păstrarea identității statului în fața atacului entităților non-statale, adică a corpo­ra­țiilor și "inves­titorilor strategici", de genul fondurilor specu­lative. Ro­mânia are nevoie de un stat care își servește cu ab­negație cetățenii, și nu de unul care slu­gărește capita­lul internațional. Consolidarea și dez­voltarea statului național unitar modern trebuie să fie deviza noas­tră, așa cum a fost a înaintașilor noș­tri. Întă­rirea statului este esențială în vremurile pe care le trăim. Statul român nu trebuie să se îndepăr­teze sub niciun motiv de rădăcinile sale și de istoria nea­mu­lui. Când statul servește "corectitudinea poli­tică" și tri­mite jandarmii să-i bată pe truditorii pă­mân­tului ca­re-și apără dreptul la apă și hrană, așa cum se în­tâmplă la Pungești, ne aflăm deja în fața unei trădări de țară. Poporul nu mai poate rămâne indiferent!

- Ați afirmat că redresarea statului nu se poate face decât "prin noi înșine". Mai putem invoca acest concept interbelic, în epoca globalizării?

- "Totul ne este permis, dar nu totul ne este și de folos", spunea Sfântul Apostol Pavel. Și mai spunea că absolut totul se face doar semănând dragoste, nu ură și trădare. Lucrurile au mers prea departe, din cauza modului total inadecvat de conducere a țării în ultimii 25 de ani. Cei care au deținut puterea au ur­mărit doar interesele lor personale și de grup, și nu pe ce­le ale țării. Or, nu ai cum să fii de folos țării tale, da­­că nu o iubești și dacă nu-i vrei binele! Sunt țări im­­­portante care, în ultimii 20 de ani, s-au dezvoltat spec­­taculos, pe baza modelului "prin noi înșine". În anii '70, Finlanda era la coada țărilor scandinave, acum este în fruntea lor. Ja­po­nia, Nor­vegia, Polonia, Ungaria sunt alte exemple gră­itoare de țări care nu au cedat presiunilor "ter­mi­natorilor" in­ternaționali și au reușit să prospere eco­nomic. A ne dez­volta prin noi înșine înseamnă, în pri­mul rând, a investi în om. Or, aceasta a lipsit la noi cu desăvârșire. Românul trebuie lăsat să facă ce poate el mai bine, nu ce cred de cuviință niște funcționari de la Bucu­rești sau Bruxelles, și atunci toată țara va în­flo­ri. Din păcate, istoria este mini­ma­lizată; pur și simplu s-a tăiat panglica istoriei, s-a în­trerupt legătura cu eroii și martirii neamului, ui­tân­du-se că fiecare generație făurește istoria celor ur­mă­toare.

"În prezent, țara se află sub asediul marilor corporații"

- Românii din Pungești și din Roșia Montană nu se mai luptă cu Statul, ci cu mari corporații, că­rora li s-a cedat dreptul de folosință asupra bogă­ții­lor din subsol. Acolo s-a ajuns la dictatură. Ce rol mai joacă politicul în acest context?

- Corporațiile dictează, la ora actuală, politicului în cea mai mare parte a lumii. Urmărind doar propriul profit, ele ascund realitatea, subminând viitorul gene­rațiilor tinere și privând națiunile de lideri autentici și de patrioți. 200 de multinaționale sunt mai pu­ter­nice decât 150 de state la un loc! Domeniul economic este condus de FMI, Banca Mondială și Organizația Mondială a Comerțului. Troica aceasta a dus la pră­bu­șire economică și la dezastru ecologic în multe locuri din lume. În loc de politici economice serioase, românilor li se oferă pâine și circ: să cumperi marfa altora și să crezi că trăiești bine. Aceasta, pe un fond de sărăcie și decădere morală fără precedent. Cantita­tea de pâine vândută a scăzut cu 25% față de 1990, iar numărul cărților, cu 85%. Sunt cifre care vorbesc de la sine despre starea precară și lipsa de viitor a Ro­mâniei în actuala situație. România are nevoie de o conducere capabilă să se opună proiectelor geopo­li­tice care vizează distrugerea statelor naționale și trans­­­formarea țării într-un teren de vânătoare econo­mi­că (masacrarea faunei, vânătorile cu acte mai mult sau mai puțin în regulă sunt un capitol la fel de trist). Țara trebuie să găsească o poziție de echilibru între for­țele geopolitice globale și să învețe să negocieze cu puterile lumii, având ca ancoră doar interesul na­țio­­nal. Putem să spunem, fără teama de a greși, că des­­ta­bilizarea prezentă a Ucrainei, prin proteste vio­len­te dirijate, este pe punctul de a declanșa un nou răz­boi rece între Rusia și SUA. În acest nou context extrem de tensionat, România, în loc să fie un factor de stabilitate, apare, prin scandalurile politice la zi, ca un no man's land, un fel de tărâm al nimănui, care poa­te oricând exploda, aruncând în aer întreaga re­giune sud-estică a Europei. Iată de ce, mai mult ca ori­­când, avem nevoie de lideri respectați pe plan in­ter­național, capabili să întărească statalitatea Ro­mâ­niei și să găsească alte surse de finanțare decât vân­zarea pe nimic a bogățiilor naturale și activelor nației. Acțiunea de la Pungești este relevantă. Statul apără o corporație împotriva propriilor săi cetățeni. Oamenii sunt bătuți în curtea lor. Este mai rău decât într-un război împotriva unei puteri străine! A luat cumva UE poziție față de această încălcare flagrantă a celor mai impor­tante drepturi ale omului, față de o acțiune criminală fără precedent?

- Cum ar putea România să-și folosească atuu­rile naturale?

- Singura soluție este dezvoltarea durabilă sau, mai corect spus, sustenabilă, pentru că vorbim de obiective pe termen lung. Dezvoltarea nu trebuie să se facă prin epuizarea resurselor, ci la niveluri și în ritmuri care să permită regenerarea acestora. Pe acest fond se duce o luptă aprigă pentru ceea ce numim resurse strategice, adică apa și hrana, dar și energia verde. Or, România mai deține încă posibilități im­por­tante de utilizare a acestor resurse. Știm ce ur­mea­ză; întrebarea este dacă suntem pregătiți să în­tâm­pinăm acest val al schimbării.