Capcanele PSD-iste

Sfârşitul USL-ului era previzibil din start.

Două par­tide cu ideologii opuse şi programe clar diferite nu puteau continua mult timp împreună. Apa cu focul nu pot fi combinate. Asemenea alianţă se realizează doar în îm­pre­jurări deosebite, de cumpănă pentru destinul comu­ni­tăţii pe care vor să o reprezinte. PSD şi PNL şi-au făurit "uni­unea" pe opoziţia (transformată în ură înverşunată) îm­potriva preşedintelui Traian Băsescu. Ceea ce, trebuie re­cunoscut, este un pretext subţire în bătălia care an­ga­jează viitorul ţării. Evoluţia în timp a guvernării USL a arătat că, de fapt, ţinta adevărată a solidarizării lor trans­par­tinice era, şi este, Justiţia independentă. PSD-ul se spri­jină pe profitorii revoltei anticomuniste din 1989, trans­for­maţi în baroni locali, adevăraţi stăpâni feudali ai zone­lor administrative ale ţării; PNL-ul are "sponsori" bogaţi, pro­veniţi din afaceriştii care s-au "afirmat" după '89, sursa principală a averii lor fiind contractele cu statul. PNL-ul afirmă, desigur, că "baza" sa o constituie clasa mijlocie, nenumăraţii români care au înfiinţat IMM-uri, dar - la vârf - este influenţat de marii întreprinzători, capabili să-l sus­ţină permanent cu fonduri.
Coaliţia PSD-PNL urmărea, aşadar, supunerea Jus­ti­ţiei, a cărei independenţă - marcantă în ultimii ani - înce­pea să stânjenească stăpânirea netulburată a bunurilor do­bândite pe căi mai mult sau mai puţin oneste. Ponderea în contestarea Justiţiei o au, evident, baronii PSD-işti, ale căror averi, în genere imobiliare, s-au făcut pe baza priva­ti­zărilor frauduloase ale patrimoniului comun, moştenit de la comunişti. Justiţia are posibilitatea de a descoperi mo­dul în care şi-au făurit "domeniile" şi, în plus, poate bloca "dezvoltarea" lor întrerupând contractele frauduloase cu statul. Această posibilitate este contestată şi de marii afacerişti liberali, care ar adopta încă un "capitalism săl­batic" pentru a-şi rotunji averile. Baronii PSD-işti ar fi pre­ferat, cu certitudine, o Justiţie politizată, ca în vremea co­muniştilor, sau supusă, ca în Rusia actuală, unde "cole­gii" lor - proveniţi din aceleaşi structuri politice şi po­liţieneşti - domină totul. Din păcate pentru ei, România a fost admisă, din motive cunoscute, în NATO şi UE, ade­rarea presupunând aplicarea regulilor moderne ale de­mocraţiei, în administraţie şi justiţie. "Afacerile cu statul", sursa acumulărilor de averi, sunt - din această pers­pectivă, mult mai dificile decât într-o "oligarhie inde­pendentă". USL-ul s-a născut tocmai din coincidenţa mo­men­tană a intereselor "feudalilor" PSD-işti cu cele ale afa­ceriştilor PNL-işti în "jupuirea" statului, înainte ca UE să impună un control strict (printr-o legislaţie ce asigură predictibilitate) al evoluţiei economiei ţării. În România, care a pierdut startul reformelor sociale produse în toate fos­tele ţări socialiste, respectivul control a contrariat "clasa politică", adică vârful icebergului alcătuit din oligarhii generaţi de căderea comunismului. Se explică astfel de ce, în încercările de răsturnare a preşedintelui Băsescu, per­ceput drept promo­torul separării Justiţiei de structurile politice, s-au făcut auzite, în rân­durile PSD-ului, dar şi ale PNL-ului, ne­numărate impre­caţii antioccidentale, naţio­nalist-inde­pen­den­tiste, ba chiar anti­democratice. Incapabili să asigure de­colarea econo­miei, baronii PSD-işti au nostalgia "con­trolului" exercitat de colegii lor ruşi şi chi­nezi, într-o socie­tate dominată autoritar. "Deschi­derile" guvernării Ponta spre vecinii (apropiaţi sau îndepărtaţi) din Est au fost nu nu­mai un mijloc de presiune împotriva "ames­tecului în treburile in­terne" din partea UE şi NATO, ci şi pregătirea unei "punţi politice" spre asocierea cu res­pectivii vecini. Eveni­men­tele din Ucraina au arătat însă că "modelul social" al aces­tora nu este atât de sigur. Urgenţa PSD-ului (şi a asocia­ţilor lui) a devenit, în contextul eşuării "loviturii de stat" prin schimbarea arbitrară a legilor, salvarea ba­ro­nilor săi, direct ameninţaţi de tenacitatea acţiunilor unei Jus­tiţii eli­berate de imixtiunea politicului. Noul cod penal şi Legea amnistiei au vizat, de la început, "albirea" civică a repre­zen­tanţilor săi amendaţi (sau pe cale să fie) de Jus­tiţie. "Sponsorii" liberalilor s-au declarat, desigur, entu­ziaşti de acţiune, mai ales pentru că mulţi dintre ei s-au asociat, între timp, în diverse afaceri (evident, cu Statul!) cu baronii PSD-işti.
PSD-ul, care domină "feudal" o masă de alegători dependenţi de stat, prost informaţi şi coruptibili, nu este însă un partid care să împartă multă vreme puterea cu alţii. Alianţa cu PNL-ul, care "dădea bine" în exterior şi i-a asi­gurat un bazin de 70% din voturile cetăţenilor, era nece­sară pentru "marele proiect" al capturării totale a Statului, al amendării pretenţiilor independentiste ale Justiţiei. PSD-ul corupe tot ce atinge şi, în consecinţă, "tovarăşii de drum" liberali trebuiau ori corupţi, ori eliminaţi. Ba­ronii, care îl conduc pe V. Ponta, au îngăduit miniştrilor li­berali (Fe­ne­chiu, Chiţoiu, Stroe, Câmpeanu) să-şi facă men­drele (eco­nomice) cu condiţia susţinerii totale a pro­iectelor vizate de ei. "Cel mai cinstit dintre guverne", cum îşi anunţa Ponta, la instalare, cabinetul, s-a făcut de râs prin nenumărate exemple de corupţie, apărate până la capăt de liderul său. Cazul ministrului Mariana Câmpeanu este revoltător. PSD-ul şi-a demonstrat "natura dublă" şi în "cazul ASF", unde l-a lăsat pe liberalul D.R. Ruşanu să îm­partă "salarii ne­ruşinate" rudelor diverşilor demnitari, scopul fiind fide­li­zarea acestuia - ca şi a miniştrilor co­rupţi - într-o even­tuală fracturare internă a PNL-ului, dacă acesta "va mişca în front". Propunerea lui Klaus Johannis ca vicepremier şi ministru de interne, în locul unui liberal "întors de PSD", a fost pretextul pentru despărţirea de "tovarăşii de drum", PSD-ul asigurându-şi la timp o altă majoritate parla­men­tară. "Maurul (Antonescu) şi-a făcut datoria, maurul poate să plece!". PSD-ul nu va renunţa niciodată la ideea parti­dului-stat, prin care să controleze totul.